Darius Valcov, consilierul pe probleme economie al premierului Viorica Dancila, a declarat, sambata dimineata, ca Ministerul Finantelor Publice (MFP) a cerut agentiei de rating Standard & Poor's sa amane perspectiva, din cauza neadoptarii bugetului de stat, ceea ce poate afecta evaluarea.
"Din partea Ministerului Finantelor", a spus Darius Valcov, sambata dimineata, la Antena 3, referitor la cine a solicitat Standard & Poor's sa amane perspectiva cu doua saptamani.
"Cred ca a fost un demers corect, tocmai pentru a lasa o perioada de doua saptamani, astfel incat sa vedem daca bugetul va fi aprobat, pentru ca si acesta este un punct foarte important.
Stiti ca, la ora actuala, Romania, din cauza presedintelui Iohannis, nu are buget. Acesta este un punct vulnerabil, atunci cand agentiile de rating evalueaza situatia unei tari. Pe de alta parte, pentru a se vedea care sunt perspectivele Ordonantei 114 si a altor masuri fiscale", a explicat Valcov.
Agentia de rating Standard & Poor's si-a mentinut la "BBB- / A-3" ratingul pentru datoria suverana a Romaniei in moneda straina si locala, pe termen lung, respectiv pe termen scurt, conform unui anunt facut vineri. Perspectiva este atacata de catre Guvernul Romaniei, iar un raspuns la apel va fi dat peste doua saptamani.
Ratingurile pentru Romania continua sa fie sustinute de nivelurile moderate ale datoriei externe private si publice, precum si de perspectivele de crestere sanatoase, dar eficacitatea institutionala... mai mult
Sambata, 02 Martie 2019, ora 11:03