O majoritate a electoratului din Irlanda de Nord s-ar opune unificarii insulei Irlanda daca un referendum in aceasta privinta ar avea loc maine, indica un sondaj publicat marti de cotidianul The Belfast Telegraph.
Unificarea Irlandei ar fi sustinuta de numai 29% dintre alegatorii nord-irlandezi, in timp ce 52% s-ar opune acestui scenariu, arata studiul realizat de Universitatea din Liverpool si Consiliul pentru Studii Sociale si Economice britanic, citat de Reuters.
Restul de 19% dintre cei intervievati au raspuns ca nu stiu cum ar vota. Sondajul a fost realizat pe un esantion de 2.000 de persoane in perioada 28 decembrie 2019-11 februarie 2020.
"Rezultatele sondajului ofera un antidot la recentele comentarii entuziaste despre iminenta unificarii irlandeze", a explicat Jon Tonge, profesor de stiinte politice la Universitatea din Liverpool.
El a adaugat, totusi, ca sondajul indica o crestere de 2% a sprijinului pentru unificarea Irlandei comparativ cu anul 2017. Daca aceasta tendinta se va mentine, atunci in termen de doua decenii se va ajunge la o majoritate favorabila unificarii insulei Irlanda.
Sinn Fein, partid nationalist irlandez prezent atat in Republica Irlanda, cat si in provincia Irlanda de Nord, a anuntat ca doreste ca Londra sa organizeze in termen de cinci ani un referendum pe acest subiect.
Formatiunea, care s-a plasat pe pozitia a doua, dupa Fianna Fail, la recentul scrutin legislativ din Irlanda, dar care a castigat votul popular, militeaza... mai mult
Marti, 18 Februarie 2020, ora 16:03
Alexander Lukasenko, presedintele Republicii Belarus, a acuzat Moscova ca face presiuni ca tara sa sa se uneasca cu Rusia, avertizand ca nu va lasa ca acest lucru sa se intample.
Aflat intr-o vizita de lucru in estul tarii, Lukasenko a declarat vineri ca Rusia, principalul furnizor de petrol ieftin si gaze, a inchis robinetele cu scopul de a "dizolva Belarus ... in sora Rusia", relateaza AP.
Declaratia vine in contextul in care se poarta discutii despre intarirea relatiilor economice intre cele doua tari, demers vazut de Belarus ca o tentativa a Moscovei de a-si inghiti vecinul post-sovietic.
"Avem tara noastra, suntem suverani si independenti. Cu mintile si mainile noastre obtinem cat putem, ne construim propria tara. Si nu putem fi parte a altei tari. Nu va pot trada si dizolva Belarus, nici macar in sora Rusie", a spus presedintele.
Rusia a oprit furnizarea de petrol dupa 31 decembrie. Cele doua tari au esuat in incercarea lor de a renegocia pretul la petrol pentru anul acesta si de integrare mai temeinica a economiilor lor.
Decizia afecteaza Republica Belarus, care depinde in proportie de 80% de energia furnizata de Rusia. La inceputul acestei saptamani, Minsk-ul a anuntat ca se va reorienta catre importuri din alte tari.
"America, Arabia Saudita, Emiratele... Am relatii excelente cu ele, au spus ca ne vor furniza oricat petrol am avea nevoie", a mai spus Lukasenko.
Kremlinul a crescut recent presiunea asupra vecinului sau, ridicand preturile la... mai mult
Sambata, 25 Ianuarie 2020, ora 21:53
Coreea de Nord a lansat vineri doua "proiectile neidentificate" care au cazut in mare, a anuntat statul-major inter-arme din Coreea de Sud.
Ele au fost lansate din apropiere de Tongchon, un oras din provincia Kangwon, situat in sud-estul Coreei de Nord, si au cazut in Marea de Est, cunoscuta si sub denumirea de Marea Japoniei, informeaza AFP si Reuters.
Este cea de-a sasea lansare de acest tip de la sfarsitul lunii iulie. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat la inceputul lunii august ca aceste teste reprezinta "un avertisment solemn" adresat Coreei de Sud si Statelor Unite ca raspuns la manevrele lor militare comune, pe care Phenianul le dezaproba.
Comisia pentru reunificarea pasnica a tarii, institutie nord-coreeana, a anuntat vineri intr-un comunicat ca respinge declaratiile facute joi de presedintele sud-coreean Moon Jae-in.
Intr-un discurs pronuntat cu ocazia aniversarii eliberarii Coreei de sub ocupatia japoneza (1910-1945), Moon a declarat ca obiectivul sau este "realizarea pacii si unificarea pana in 2045", in pofida faptului ca mandatul prezidential unic pentru care a fost ales se termina in 2022.
Citeste mai multe despre: Presedintele Coreei de Sud promite unificarea peninsulei pana in 2045
Comunicatul nord-coreean afirma ca Seulul se face responsabil pentru actualul blocaj al discutiilor intercoreene si pentru neaplicarea "declaratiei istorice de la Panmunjom".
Aceasta declaratie a fost adoptata in cursul unei intalniri ad-hoc dintre... mai mult
Vineri, 16 August 2019, ora 07:29
Eugen Teodorovici, propus ministru al Finantelor Publice, a anuntat ca Formularul 600 - in baza caruia li se retin contributii sociale celor care obtin venituri din surse independente - ar putea fi unificat cu Declaratia 200. Doar ca premierul desemnat Viorica Dancila spune ca renuntam total la el.
"In prima sedinta de guvern vom avea acea ordonanta de urgenta care va prelungi termenul de depunere (a Declaratiei 600 - n.red.), timp in care n-ar mai trebui sa fie depuse aceste formulare, iar analiza la Ministerul Finantelor Publice se va produce repede. O varianta este aceea de a unifica cele doua declaratii, 200 si 600", a spus Teodorovici luni.
Potrivit ANAF, Declaratia 200 se depune de catre persoanele fizice care realizeaza, in mod individual sau intr-o forma de asociere, venituri in bani in Romania, provenind din: activitati independente, cedarea folosintei bunurilor cu exceptia veniturilor din arenda, activitati agricole pentru care venitul net se stabileste in sistem real, piscicultura, silvicultura, transferul titlurilor de valoare si orice alte operatiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si din transferul aurului financiar, jocuri de noroc, alte surse.
Lucrurile au devenit neclare, insa, in momentul in care premierul desemnat, Viorica Dancila, a anuntat in Parlament, ca se va renunta complet la controversatul formular 600.
"Cat timp voi fi prim ministru nu voi introduce nicio taxa noua in Romania. Scopul meu... mai mult
Luni, 29 Ianuarie 2018, ora 17:05
Formularul 600 in baza caruia li se retin contributii sociale celor care obtin venituri din surse independente ar putea fi unificat cu Declaratia 200, potrivit ministrului propus al Finantelor, Eugen Teodorovici.
"In prima sedinta de Guvern vom avea acea Ordonanta de urgenta care va prelungi termenul de depunere (a Declaratiei 600 - n.r.), timp in care n-ar mai trebui sa fie depuse aceste formulare, iar analiza la Ministerul Finantelor Publice se va produce repede. O varianta este aceea de a unifica cele doua declaratii, 200 si 600", a spus Teodorovici luni.
Fostul ministrul al Finantelor Ionut Misa declarase ca persoanele care au platit contributii pentru veniturile estimate in Declaratia 600 si nu au realizat respectivele venituri ar trebui sa primeasca sumele inapoi, in urma unei regularizari.
De asemenea, in cazul in care persoana respectiva inceteaza pe parcursul anului contractul in urma caruia obtinea venituri suplimentare, aceasta ar trebui sa notifice organul fiscal cu privire la incetarea activitatii pentru a putea inceta si plata.
"Din acel moment nu mai are obligativitate. Anunta ca si-a incetat activitatea pe care o desfasura pana la acea data si la urmatoarele termene (pentru ca suma trebuie platita in patru rate - n. r.) nu mai are obligatia de plata. Este un alt aspect pe care am putea sa il luam in calcul, cel legat de regularizarea contributiilor pe care eu decid sa le declar pentru ca estimez ca voi avea un venit de 100.000 de lei (de exemplu... mai mult
Luni, 29 Ianuarie 2018, ora 15:52
Discutiile intre liderii cipriotilor turci si cei din partea elena a insulei au reluat tema crearii unei Uniuni Federative care sa desfiinteze granitele care segmenteaza in acest moment insula, a anuntat presedintele Ciprului de Nord, Mustafa Akinci.
Toate chestiunile care au divizat natiunea cipriota sunt cuprinse in agenda discutiilor, a anuntat alesul cipriotilor turci, citat de ziarul Hurriyet Daily News.
Tema reluata dupa un deceniu
In 2004, o alta propunere de unificare, cunoscuta si sub numele de "Planul Annan", dupa numele secretarului general ONU, Kofi Annan, a fost respinsa de guvernul Republicii Cipru.
Numele propus atunci pentru noua republica unificata era "Republica Federativa Unita a Ciprului".
"Daca negocierile vor continua in ritmul inregistrat in prezent s-ar putea sa gasim in doar cateva luni o solutie la problema cipriota care sfasie insula de cateva decenii", a declarat Akinici.
Comentand asupra viitoarei impartiri regionale a statului unificat, presedintele Ciprului de Nord a mentionat ca stabilirea acestor detalii nu a fost inca discutata, asa cum nu s-a stabilit nici problema reprezentativitatii in Legislativ si Executiv a celor doua etnii.
Statutul de stat garant detinut de Turcia, Grecia si Marea Britanie pentru pastrarea unui climat de securitate in interiorul insulei nu a fost nici el atins in cadrul actualelor discutii si ar putea fi pastrat si pe viitor.
Regionalizare etnica
Conform proiectului, noua federatie ar... mai mult
Vineri, 24 Iulie 2015, ora 12:26
O decizie de unificare a supravegherii pietei de asigurari, de capital si respectiv a fondurilor de pensii private trebuie sa aiba la baza o justificare prudentiala si economica credibila, cu punerea in balanta a avantajelor si dezvantajelor aferente, arata Florentina Almajanu, director general al Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR).
"O decizie de unificare a supravegherii pietei de asigurari, de capital si respectiv a fondurilor de pensii private - pe langa faptul ca este necesar sa faca obiectul unei ample dezbateri cu asociatiile profesionale a societatilor care sunt subiecte ale supravegherii - trebuie sa aiba la baza, inainte de orice, o justificare prudentiala si economica credibila, cu punerea in balanta a avantajelor si dezvantajelor aferente', a declarat Florentina Almajanu, conform Agerpres.
In acest context, UNSAR solicita o analiza responsabila asupra oportunitatii comasarii, in regim de urgenta, a autoritatilor de supraveghere si control a pietei de capital, pietei de asigurari si a segmentului de pensii administrate privat.
"Pe de o parte, consideram ca, in vederea luarii unei decizii, trebuie luat in considerare contextul economic si financiar local si global. La nivelul pietelor financiare continua sa se manifeste tensiuni la cote ridicate, volatilitatea fiind una dintre caracteristicile principale ale acestora. Persista, totodata, incertitudinile privind perspectivele cresterii economice la nivel... mai mult
Vineri, 21 Decembrie 2012, ora 08:26
IIRUC Service si ABC Telecom, reprezentantul Siemens Enterprise Communications in Romania, au semnat un parteneriat pentru a oferi solutii de comunicatii unificate, prin utilizarea carora companiile isi pot eficientiza costurile legate de telecomunicatii, a anuntat joi furnizorul de servicii IT, intr-un comunicat preluat de NewsIn.Acest tip de solutii ofera posibilitatea eficientizarii costurilor unei companii legate de telecomunicatii si implica folosirea internetului si a aplicatiilor software disponibile pe orice calculator pentru toate necesitatile de comunicare si colaborare interne si externe.
"Solutiile de comunicatii unificate sunt menite sa eficientizeze costurile legate de telecomunicatii cu pana la 30% si, in plus, aduc si o economie a timpului cheltuit in interactiunea umana, deoarece permit tuturor persoanelor implicate sa tina legatura direct, in timp real, oriunde s-ar afla, prin intermediul calculatorului", a declarat directorul executiv al IIRUC Service, Calin Rangu.
In urma incheierii parteneriatului, IIRUC Service va propune implementarea de solutii de comunicatii unificate pentru clientii sai din domeniile financiar-bancar, asigurari si retail, si estimeaza ca serviciul ar putea fi folosit de cateva mii de utilizatori.
Solutia se adreseaza in principal companiilor cu pana la 150 de utilizatori, dar poate fi usor extinsa pana la sute si chiar mii de utilizatori pentru companiile de talie mare.
Solutiile unificate aduc pe calculatorul utilizatorului... mai mult
Joi, 11 Martie 2010, ora 15:02
Rusii vor sa unifice Moscow Interbank Currency Exchange si Russian Trading System pentru diminuarea efectelor crizei. In acest context, vor fi scazute cheltuielile fara ca tranzactionarea sa fie afectata, informeaza The Money Channel. Constantin Corisenco, seful Moscow Interbank Currency Exchange, crede ca sustinerea financiara a celor doua burse este inutila. Un lux pe care Rusia nu si-l permite. Acesta a declarat ca si unificarea este o problema complexa care necesita negocieri. Specialistii din Rusia au si ei pareri diferite. Unii cred ca unificarea burselor ar crea un monopol in conditiile in care statul are detineri de peste 30% la una din acestea. Intermediarii au o alta solutie pentru a scapa de criza. Acestia sunt de parere ca ar fi mai indicat sa se unifice depozitarul celor doua burse deoarece s-ar eficientiza timpul de decontare a tranzactiilor si costurile ar fi mai mici. Transferul actiunilor de la un depozitar la altul se efectueaza in prezent in 2 saptamani. Acest lucru creaza oportunitati de a specula diferentele de pret dintre cele doua burse. mai mult
Vineri, 27 Februarie 2009, ora 13:29