Parlamentul European solicita Uniunii Europene sa impuna sanctiuni si sa opreaca platile catre Ungaria din cauza masurilor impuse prin prisma pandemiei de COVID-19.
Democratia si drepturile fundamentale sunt amenintate in Ungaria, au transmis eurodeputatii,
indemnand Comisia si Consiliul sa protejeze cetatenii maghiari si statul de drept.
"In cadrul unei dezbateri cu vicepresedintele CE, Věra Jourova si cu presedintia croata, majoritatea vorbitorilor au subliniat faptul ca masurile de urgenta luate de guvernul maghiar pentru a combate pandemia de COVID-19, inclusiv declararea starii de urgenta pe durata nedeterminata, nu sunt in conformitate cu normele UE si au atras atentia asupra riscului din ce in ce mai mare la adresa democratiei", se arata intr-un comunicat remis Ziare.com.
Astfel, mai multi eurodeputati au solicitat Comisiei Europene sa finalizeze examinarea modificarilor legislative si sa deschida procedurile de constatare a neindeplinirii obligatiilor. Acestia au solicitat in mod expres ca platile catre Ungaria sa fie oprite, in cadrul noilor perspective financiare si al planului de redresare, daca principiile statului de drept nu sunt respectate. Acestia au criticat, de asemenea, atitudinea pasiva a Consiliului si au insistat asupra continuarii procedurii prevazute de articolul 7, initiate deja de Parlament.
Unii deputati au aparat deciziile adoptate de parlamentul ales in mod democratic in Ungaria si au comparat masurile exceptionale adoptate in... mai mult
Joi, 14 Mai 2020, ora 14:25
Guvernul de la Budapesta a extins, joi seara, starea de urgenta in alte doua comitate, pe fondul intensificarii crizei imigrantilor.
Guvernul de dreapta condus de premierul Viktor Orban a decretat joi seara starea de urgenta in comitatele Baranya si Somogy, situate la frontiera cu Croatia, conform ministrului ungar de Externe, Peter Szijjarto.
Criza imigrantilor: Ungaria sustine ca este expusa unui "atac premeditat"
Marti, Guvernul a decretat starea de urgenta in comitatele Bacs-Kiskun si Csongrad, situate la frontiera cu ...citeste mai departe despre "Criza imigrantilor: Ungaria extinde starea de urgenta" pe Ziare.com mai mult
Joi, 17 Septembrie 2015, ora 22:51