Partidul de guvernamant din Ungaria, Fidesz, va prezenta un proiect de rezolutie prin care respinge decizia Parlamentului European privind impunerea unor cote obligatorii de relocare a imigrantilor in toate statele membre ale UE.
"Parlamentul Ungariei doreste sa aiba un cuvant de spus referitor la orice schema de relocare pe care o aproba UE. Schema privind cotele obligatorii a esuat deja, nu are rost s-o fortezi. Problemele privind migratia tin exclusiv de competenta nationala", a declarat luni Gergely Gulyas, liderul grupului parlamentar al Fidesz, citat de agentia maghiara de presa MTI si preluat de Mediafax.
La inceputul lunii noiembrie, Parlamentul European a aprobat un raport al Comisiei pentru Libertati Civile, Justitie si Afaceri Interne (LIBE), despre care guvernul ungar considera ca prezinta o idee distorsionata privind solidaritatea in fata migratiei, intrucat cere solidaritate fata de persoanele care intra ilegal pe teritoriul Uniunii Europene.
Partidul Fidesz considera ca gardul ridicat la granita cu Serbia reprezinta un exemplu de solidaritate la nivel de UE, pentru ca a scutit tarile vest-europene de povara migratiei.
Potrivit datelor prezentate de guvernul de la Budapesta, aproximativ 80.000 de imigranti locuiesc in spatiul balcanic, adaugandu-se in mod constant grupuri de imigranti care au fost blocati pe insulele grecesti. Totodata, mii de imigranti au incercat in 2017 sa treaca granita in Ungaria, cu destinatia Europa de Vest. ...citeste mai... mai mult
Marti, 28 Noiembrie 2017, ora 03:30
Un al doilea gard se construieste la granita sudica a Ungariei, cu Serbia, de teama imigrantilor. Oricine il atinge va fi imediat electrocutat. Acesta este dotat cu senzori de caldura, camere video si difuzoare care transmit avertizari in mai multe limbi.
La apogeul crizei refugiatilor, in 2015, prin Ungaria intrau multi dintre imigranti. A fost ridicat un prim gard, legislatia a fost inasprita, iar efectele s-au vazut imediat, arata Reuters. Insa Budapesta nu vrea sa riste.
"Atentie, atentie! Te avertizam ca esti la granita Ungariei", se aude din difuzoare in limba engleza, araba si in farsi.
"Daca distrugi gardul, treci ilegal granita sau incerci sa o traversezi, trebuie sa stii ca aceasta e o infractiune in Ungaria. Te avertizam sa nu comiti aceasta infractiune. Poti completa o cerere de azil in zona de tranzit", se mai aude din difuzoare.
"Zonele de tranzit" se afla tot la granita si la ele pot apela doar 10 imigranti pe zi.
Acest gard se afla la cativa metri de cel vechi, intre cele doua fiind o sosea pe unde politia patruleaza.
Pana acum, din noul gard sunt gata 10 km. Oficialii maghiari sustin ca restul 140 de km de gard de la granita cu Serbia va fi gata in doua luni, la el urmand sa munceasca 700 de detinuti.
Premierul Viktor Orban a declarat in nenumarate randuri ca masa de imigranti venita din Orientul Mijlociu si Africa este o amenintare la adresa stilului european de viata.
Primul gard a fost o solutie rapida pentru guvern, insa nu... mai mult
Vineri, 03 Martie 2017, ora 10:01
Ungaria va reintroduce temporar controalele la granita sa cu Slovenia, a anuntat sambata ministrul de Externe Peter Szijjarto.
Szijjarto a declarat, pentru agentia de presa ungara MTI, ca masura reintroducerii temporare a controalelor la granita cu Slovenia este necesara si "se incadreaza in prevederile acordului Schengen", relateaza Reuters.
El a adaugat ca Guvernul dispune de informatii conform carora migrantii au inceput deja sa se indrepte spre granita sloveno-ungara dupa ce Budapesta a decis inchiderea frontierei dintre Ungaria si Croatia incepand de sambata ora locala 00:00 (vineri ora 22:00 GMT), hotarare care a facut ca migrantii sa incerce tranzitarea teritoriului sloven venind dinspre Croatia.
Amenintata de valul de imigranti, Slovenia ia o decizie radicalaUngaria se izoleaza ca sa scape de imigranti: A inchis la miezul noptii inca o granitaUngaria se baricadeaza in fata refugiatilor: Dupa Serbia, isi inchide si frontiera cu CroatiaGardul Ungariei cu Croatia, la ...citeste mai departe despre "Ungaria a mai inchis o portita ca sa scape de imigranti: Controale la alta granita" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 17 Octombrie 2015, ora 12:47
Ungaria a inchis in cursul noptii de vineri spre sambata, dupa cum a anuntat, un important punct de trecere a migrantilor la frontiera sa cu Croatia, in apropiere de Zakany, in prezent blocat de un gard masiv de sarma ghimpata.
Imediat dupa trecerea unui ultim grup de sute de migranti, deschiderile din acest gard care se ridica in mijlocul campiei, in sudul Ungariei, un fost inchise ermetic cu putin inainte de ora 01:00 (vineri, 23.00 GMT) de catre politistii ungari, in aplicarea deciziei anuntate in cursul zilei de guvernul premierului Viktor Orban, au constatat corespondenti ai agentiei France Presse.
Ungaria se baricadeaza in fata refugiatilor: Dupa Serbia, isi inchide si frontiera cu Croatia
Ungaria anuntase ca isi va inchide frontiera cu Croatia in fata afluxului de imigranti la o luna dupa ce a facut acelasi lucru cu frontiera sarba.
Gardul Ungariei cu Croatia, la final. Circa 1.000 de militari UE si NATO vor securiza frontiera cu Serbia
"Consiliul National de ...citeste mai departe despre "Ungaria se izoleaza ca sa scape de imigranti: A inchis la miezul noptii inca o granita" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 17 Octombrie 2015, ora 08:37
Presa internationala prezinta o imagine unilaterala a evenimentelor din Ungaria si a masurilor luate in contextul crizei migratiei, a declarat vineri dimineata, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.
Szijjarto a spus, intr-un interviu BBC, ca imigrantii au aruncat pietre si bucati de beton timp de mai multe ore in directia politistilor ungari, cauzandu-le rani, inainte ca tunuri cu apa si gaze lacrimogene sa fie folosite pentru a-i opri, saptamana trecuta, la Roszke, la punctul de trecere a frontierei cu Serbia, relateaza MTI.
Criza imigrantilor: Ungaria sparge zidurile pentru un culoar de tranzit
Acesta a spus ca este incorect faptul ca presa a relatat doar cum politia ungara folosea gaze lacrimogene, fara sa arate si motivul pentru care facea acest lucru. Se simte clar ca se desfasoara o campanie media internationala impotriva Ungariei, a adaugat el.
Facand referire la comentariile recente ale cancelarului austriac, Werner Faymann, care a condamnat faptul ca Ungaria ...citeste mai departe despre "Ungaria acuza presa internationala: Prezinta o imagine distorsionata a evenimentelor din Ungaria" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 25 Septembrie 2015, ora 18:07
Aproximativ 800 de imigranti au trecut miercuri frontiera ungaro-austriaca pe jos, determinand autoritatile sa inchida o sosea in timp ce ii strangeau pe refugiati pentru a-i duce in centre de primire, a indicat politia din Burgenland, in estul Austriei.
Migranti depistati la Arad in timp ce incercau sa treaca ilegal frontiera in Ungaria
Afluxul respectiv de imigranti a luat prin surprindere politia austriaca, deoarece el a ...citeste mai departe despre "Sute de imigranti au trecut frontiera ungaro-austriaca pe jos" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 09 Septembrie 2015, ora 22:07
Primii refugiati in drumul lor din Ungaria spre Europa de Vest au ajuns la bordul unui autobuz la frontiera cu Austria.
Ungaria a anuntat vineri seara ca trimite mii de migranti cu autobuzul la granita cu Austria, parand sa capituleze in fata multimilor care au rupt barierele si s-au ciocnit cu politia, pornind apoi pe jos spre Europa de Vest intr-o zi de haos.
Sute de migranti au plecat din gara din Budapesta, sambata devreme, imbarcati in autobuze ce au format un lung sir in centrul capitalei ungare si au fost puse la dispozitie de autoritati, coplesite de multimile sfidatoare ce au pornit pe jos spre Europa de Vest, noteaza Reuters citand un martor ocular.
Refugiatii provoaca haos in Ungaria: Mars pe jos pana in Austria, evadari din tabere si protesteCriza ...citeste mai departe despre "Coplesiti, ungurii capituleaza si duc imigrantii cu autobuzele la granita cu Austria" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 05 Septembrie 2015, ora 07:53
Ungaria intentioneaza sa inaspreasca saptamana viitoare o serie de legi pentru a reduce presiunea valului de imigranti asupra tarii, una dintre masuri referindu-se la folosirea armatei, in caz de necesitate, pentru a ajuta fortele de politie in apropierea granitei sudice, a anuntat vineri Gergely Gulyas, deputat din partea formatiunii de guvernamant FIDESZ, intr-o conferinta de presa.
Modificarile vor viza in total 13 legi, unele avand nevoie pentru adoptare de votul a doua treimi dintre parlamentari, a precizat Gulyas, care a cerut sprijinul opozitiei ...citeste mai departe despre "Ungaria anunta legi mai aspre pentru a opri valul de imigranti" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 28 August 2015, ora 16:13
Un oficial guvernamental de la Budapesta a declarat, vineri, ca este complet inacceptabil ca autoritatile din tarile aflate pe asa-zisa ruta balcanica de migratie ajuta imigrantii sa ajunga la granita zonei Schengen.
Purtatorul de cuvant al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a afirmat, vineri, ca Ungaria este "singura tara pe aceasta ruta care isi face treaba bine cand vine vorba de influxul de imigranti", scrie publicatia sarba b92.
Kovacs a descris refugiatii drept tot mai "agresivi, cer de la autoritati sa fie transportati la destinatia dorita".
Criza imigrantilor: 50 de autobuze cu 2.500 de persoane au plecat de la Belgrad spre Ungaria
Oficialul a aratat ca Ungaria trebuie sa ...citeste mai departe despre "Ungaria critica tarile care "ajuta imigrantii" sa ajunga la granitele sale" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 28 August 2015, ora 15:06