Dupa negocieri indelungate, Rusia, Ucraina si UE au convenit joi noaptea, "in principiu", asupra unui nou acord privind livrarea de gaze naturale incepand cu data de 1 ianuarie 2020, a declarat vicepresedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, transmite Reuters.
Ucraina este o tara cruciala pentru tranzitul gazelor naturale rusesti spre Europa. Actualul acord prin care Rusia livreaza gaze Ucrainei si altor tari din Europa expira dupa 31 decembrie 2019.
"Dupa negocieri intensive sunt bucuros sa spun ca am ajuns la un acord de principiu asupra tuturor elementelor cheie, ceea ce cred ca este o veste foarte buna pentru Europa, Rusia si Ucraina", a declarat Sefcovic.
Vicepresedintele Comisiei Europene, ministrul Energiei din Ucraina, Oleksiy Orzhel, si omologul sau rus, Alexander Novak, s-au intalnit joi la Berlin pentru discutii dar nu au oferit alte detalii.
Separat, grupul rus Gazprom a informat ca oficialii de la Moscova si Kiev se vor intalni vineri la Minsk pentru a continua discutiile.
La randul sau, Oleksiy Orzhel si-a exprimat speranta ca in scurt timp se va ajunge "la un rezultat pozitiv pentru toate partile" iar ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a laudat eforturile Germaniei de a intermedia un acord intre Ucraina si Rusia.
In prezent, Rusia construieste doua noi gazoducte, Nord Stream2 si TurkStream, acesta din urma fiind destinat sa ocoleasca Ucraina. Cu toate acestea, joi la conferinta sa anuala de presa, presedintele Rusiei, Vladimir... mai mult
Vineri, 20 Decembrie 2019, ora 10:27
Presedintele american Donald Trump a salutat sambata, pe Twitter, schimbul de prizonieri efectuat intre Rusia si Ucraina, vazand in el "poate primul pas urias spre pace", dupa cinci ani de conflict. Acelasi lucru l-au facut si liderii europeni Federica Mogherini si Donald Tusk.
"O veste foarte buna, poate un prim pas urias spre pace", a transmis presedintele SUA despre indelung asteptatul schimb de prizonieri, ce ar putea anunta un dezghet in relatiile intre Moscova si Kiev, grav deteriorate dupa anexarea peninsulei ucrainene Crimeea in 2014 de catre Rusia.
La randul sau, emisarul special american pentru Ucraina, Kurt Volker, s-a declarat "foarte multumit sa-i vada pe marinarii ucraineni intorcandu-se acasa si schimbul de prizonieri Ucraina-Rusia".
"Sper ca aceasta va contribui la o noua dinamica pentru alte schimburi de prizonieri, o incetare a focului reinnoita si progrese in punerea integrala in aplicare a acordurilor de la Minsk", semnate in 2015, dar a caror componenta politica a ramas litera moarta, a adaugat emisarul american pe Twitter.
"Suntem incurajati de semnele unui dialog mai solid intre Rusia si Ucraina", a declarat pentru AFP un responsabil din Departamentul de Stat, potrivit caruia SUA sustin eforturile noului presedinte ucrainean Volodimir Zelenski in favoarea unei solutii diplomatice.
"Chemam Rusia sa-i elibereze imediat pe toti ceilalti ucraineni, inclusiv pe membrii comunitatii tatare din Crimeea, care raman inchisi pe nedrept", a notat... mai mult
Sambata, 07 Septembrie 2019, ora 21:33
Ucraina va avea nevoie de inca 20-25 de ani pentru a adera la Uniunea Europeana si NATO, a declarat joi presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Dorinta de a avea legaturi mai stranse cu UE se afla in centrul crizei din fosta tara sovietica, care a fost declansata de protestele din 2013 pe fondul faptului ca regimul de la acea vreme a refuzat sa finalizeze Acordul de Asociere cu UE.
Acordul a fost intre timp semnat si implementat, in timp ce UE a demarat procesul la finalizarea caruia cetatenii ucraineni vor putea calatori in UE fara vize. De asemenea, oficiali de rang inalt din Ucraina au exprimat in mai multe randuri dorinta tarii de a adera la UE.
Presedintele CE, Jean-Claude Juncker, a afirmat insa in cadrul unui discurs sustinut joi, la Haga, citat de DPA, ca "Ucraina in mod sigur nu va putea sa devina membra a UE in urmatorii ...citeste mai departe despre "Avertisment pentru Ucraina: Tara nu va adera la UE si NATO in urmatorii 20 de ani" pe Ziare.com mai mult
Joi, 03 Martie 2016, ora 20:21
Ambasadorii celor 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE) au convenit miercuri sa prelungeasca cu sase luni, pana pe 15 martie 2016, sanctiunile impuse unor ucraineni si rusi pentru implicare in conflictul din estul Ucrainei, potrivit unor surse concordante.
"Exista un acord politic", a declarat o sursa pentru AFP, la finalul unei reuniuni a ...citeste mai departe despre "Sanctiunile impuse in legatura cu criza din Ucraina, prelungite de UE - surse" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 02 Septembrie 2015, ora 21:05
Dupa ce a pierdut Grecia, Bruxellesul are nevoie de o poveste de succes, iar Ucraina este alegerea evidenta, insa Uniunea Europeana trebuie sa faca mult mai mult pentru tara est-europeana, mai ales avand in vedere concesiile facute deja Greciei.
Aproximativ un an, Rusia a urmarit o agresiune lunga si costisitoare impotriva Ucrainei, iar obiectivul sau este evident - destabilizarea tarii, astfel incat noul regim democratic sa cada, scrie Anders Aslund, pentru Newsweek.
Astfel, Occidentul ar trebui sa-si adapteze scopurile corespunzator pentru a oferi Ucrainei sustinere financiara.
Criza in Grecia: Care sunt implicatiile pentru Rusia si SUA
Kremlinul a prezentat un obiectiv fals dupa altul, pentru aceasta agresiune a vecinului vestic, iar Moscova a prezentat initial ocuparea Crimeii drept o revolta separatista, insa Vladimir Putin a recunoscut ca trupele sale au participat in masa.
Poporul rus, pentru care Crimeea a fost un paradis de vacanta sovietic pierdut, a sustinut ...citeste mai departe despre "Razboiul din Ucraina, mai important decat criza datoriei din Grecia" pe Ziare.com mai mult
Marti, 07 Iulie 2015, ora 11:38
Republica Moldova, Georgia si Ucraina au dreptul sa aspire la aderarea la Uniunea Europeana, a declarat miercuri presedintele Consiliului European, Donald Tusk, subliniind insa ca responsabilitatea sa este de a nu face "promisiuni desarte" despre perspectivele integrarii acestor state.
"In primul rand, Parteneriatul Estic nu a fost o promisiune oficiala ca va garanta aderarea la Uniunea Europeana pentru ca ideea, visul aderarii, este ceva destul de nou. Dar, bineinteles, ca Georgia, Moldova si Ucraina au tot dreptul sa aiba acest vis european, dar cred ca este de datoria noastra, si mi se pare ca aceasta este responsabilitatea mea personala, de a nu face promisiuni desarte ca acest lucru ar putea fi posibil maine sau poimaine", a afirmat Donald Tusk.
"Drumul spre Europa nu va aduce, poate, calitatea de membru in viitorul apropiat, dar apropierea de standardele europene, de ...citeste mai departe despre "Seful Consiliului European: Moldova are dreptul sa aspire la UE, dar nu o sa fac promisiuni desarte" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 20 Mai 2015, ora 17:10
Jak vy pozyvajete? Vy rozmovliajete ukrajinskouju? (Esti sigur? Am voie sa fumez aici?) Asta s-ar putea auzi de acum in Parlamentul European (PE), dupa ce premierul de la Kiev, Arseni Iateniuk, a declarat ca ucraineana ar putea deveni una dintre limbile oficiale ale Uniunii.
Premierul a facut afirmatia in cadrul unei sesiuni plenare comune a Ucrainei si UE, transmite portalul Channel112.ua, citat de Sputnik.
"Sunt convins ca exista sanse mari ca ucraineana sa devina o limba oficiala a UE si de aceea ne-am adunat aici astazi", a declarat Arseni Iateniuk.
Si presedintele Petro Porosenko s-a aratat optimist in discursul sau, spunand ca spera ca engleza si franceza sa fie folosite in curand in Guvernul ucrainean.
"Toti oficialii ...citeste mai departe despre "Jak vy pozyvajete? Inca o limba ar putea deveni oficiala in UE" pe Ziare.com mai mult
Marti, 28 Aprilie 2015, ora 08:07
Un summit intre Ucraina si Uniunea Europeana va avea loc in 27 aprilie la Kiev pe fondul sustinerii diplomatice si economice acordate de UE acestei foste republici sovietice, care se confrunta cu un conflict armat in estul separatist prorus si se afla in plina recesiune.
In cadrul unei discutii telefonice, presedintele ucrainean Petro Porosenko si presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, "au confirmat ca summitul va avea loc in 27 aprilie", a indicat presedintia ucraineana intr-un comunicat, relateaza AFP.
Un summit de acest tip este prevazut sa aiba loc o data pe an prin Acordul de asociere semnat in iunie 2014 intre UE si autoritatile proccidentale de la Kiev, care au venit la putere dupa trei luni de miscare de contestare proeuropeana, reprimata in sange, si care a condus la caderea regimului prorus in februarie 2014.
Presedintia ucraineana si UE au indicat, de altfel, ca Juncker nu se va duce la Kiev luni, cum fusese prevazut, din motive de sanatate. Potrivit ...citeste mai departe despre "Europa isi va demonstra sustinerea pentru Kiev printr-un summit Ucraina-UE, in aprilie" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 28 Martie 2015, ora 21:34
Formarea unui consortiu de gaz ruso-ucraineano-european, readusa in discutie de noul presedinte Viktor Ianukovici, va permite Moscovei sa puna mana pe reteaua de gazoducte din Ucraina, a declarat fostul premier Iulia Timosenko, relateaza RIA Novosti."Ianukovici a procedat la realizarea programului de formare a unui consortiu de transportare a gazului, ceea ce inseamna cedarea unei infrastructuri strategice care a costat cel putin 150 de miliarde de dolari", a spus ea.
Aparuta in 2003, ideea formarii unui astfel de consortiu a fost "ingropata" dupa sosirea la putere a lui Viktor Iuscenko in 2005.
Noul presedinte Viktor Ianukoici s-a declarat dispus vineri, la Moscova, sa revina la acest proiect dupa formarea unui guvern in Ucraina. mai mult
Sambata, 06 Martie 2010, ora 17:47