Motorul este elementul central al mașinii pe care o conduci zi de zi, iar performanța sa se bazează pe buna funcționare a fiecărei piese auto incluse în acest ansamblu complex. Unul dintre cele mai importante agregate din structura unui motor este turbina / turbosuflanta.
Aceasta are ca scop creșterea puterii motorului și reducerea cantității de combustibil de care mașina are nevoie, printr-un proces de utilizare energiei produse de gazele emise, prin recircularea acestora. Dacă turbina este avariată, pot apărea ulterior o mulțime de alte probleme tehnice la motor.
De aceea, este indicat să identifici din timp faptul că turbina (sau turbosuflanta, cum mai este denumită) poate avea unele probleme, ce necesită o evaluare punctuală și o abordare corectă în atelierul auto.
Simptome pe care le poate avea o turbină defectă
Atunci când o turbină se defectează, este esențial să știi ce “semnale de alarmă” îți transmite motorul, astfel încât să mergi din timp cu mașina la un service auto specializat, pentru rezolvarea unei astfel de probleme:
Martori de bord aprinși, asociați unor probleme apărute la nivelul motorului, ce ar putea avea o legătură directă cu defectarea turbosuflantei: presiunea scăzută, prezența uleiului pe furtunul de la turbo, supraîncălzirea turbinei.
Presupunând că ai o mașină ce nu dispune de martori în bord, pregătiți să se aprindă atunci când turbina întâmpină unele probleme,... mai mult
Marti, 28 Septembrie 2021, ora 17:50