Presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, al carui mandat se va incheia saptamana viitoare, considera ca autoritatile zonei euro ar trebui sa aiba mai multe prerogative privind politicile economice ale statelor cu probleme din bloc, implicand "un nou concept de suveranitate", transmite Reuters.
Trichet a folosit ultimul discurs public ca presedinte al Bancii Centrale Europene (BCE) pentru a indemna la o integrare economica mai profunda intre statele din zona euro, expunandu-si viziunea unei uniuni monetare mai stranse.
Unele dintre ideile sale ar putea atinge insa chestiunea sensibila a suveranitatii nationale.
"Pentru tarile care pierd accesul la piete, abordarea actuala de a oferi ajutor contra unor conditii solide este justificata. Tarile merita o oportunitate de a remedia situatia si de a restaura stabilitatea. Insa aceasta abordare ar trebui sa aiba limite definite clar", a aratat Trichet.
Oficialul a propus ca, daca o tara va rata "in mod persistent" tintele convenite in programele economice cu institutiile financiare economice, institutiile europene sa poata interveni in politica economica interna. Implementarea acestei idei ar implica un nou concept de suveranitate dar si o modificare a Tratatului UE.
Presedintele BCE va preda mandatul la sfarsitul lunii octombrie lui Mario Draghi, guvernatorul Bancii Italiei.
Un singur Minister de Finante pentru zona euro
Oficialul si-a sustinut luni seara ultimul discurs ca sef al BCE la Universitatea Bumboldt din Berlin,... mai mult
Marti, 25 Octombrie 2011, ora 14:24