Pactul bugetar european sau tratatul fiscal semnat si de Romania a intrat in vigoare de la 1 ianuarie, dupa ce a fost ratificat de Finlanda. Principalul scop al tratatului este asigurarea unei mai bune discipline fiscale, in zona euro, cu ajutorul "regulii de aur".
Finlanda a fost cel de-al 12-lea stat din zona euro care a ratificat tratatul, indeplind astfel conditia esentiala pentru intrarea sa in vigoare. In luna martie, pactul bugetar european a fost semnat de 25 de tari din Uniunea Europeana, printre care si Romania.
Astfel, statul roman va trebui sa indeplineasca toate conditiile si masurile prevazute, inclusiv regula de aur. Aceasta presupune limitarea deficitelor si impune bugete nationale echilibrate pentru a preveni o ascensiune a crizei, conform comunicatului oficial, postat pe site-ul Consiliului Uniunii Europene.
Bugetele nationale ale statelor membre participante sa fie echilibrate sau excedentare, iar conditia esentiala pentru ca acest scopul sa fie atins este ca deficitul structural anual sa nu depaseasca 0,5% din PIB. O alta conditie este ca tarile sa nu se depaseasca o datorie publica de 60% din PIB.
In caz contrar, statele care nu au respectat aceasta regula vor suporta sanctiuni financiare care pot ajunge pana la 0,1 din PIB. In cazul in care tara sanctionata face parte din zona euro, banii vor ajunge la Mecanismul European de Stabilitate. Daca statul nu a adoptat inca moneda unica europeana, suma achitata va intra in bugetul general al... mai mult
Joi, 03 Ianuarie 2013, ora 12:15
Senatorii au aprobat proiectul de ratificare a Tratatului privind stabilitatea fiscala, care, in opinia economistilor ar fi trebuit renegociat pentru ca in actuala versiune va prelungi recesiunea in care se afla Romania.
Economistul Mircea Cosea a declarat pentru Business24 ca Romania poate sa respecte orice tratat fiscal, pentru ca mai importante sunt consecintele, adica sacrificii foarte mari si renuntarea la prognozele de crestere economica .
Romania trebuie sa ajunga la o convergenta reala cu UE
Analistul spune ca aceste obiective sunt importante pentru ca Romania trebuie sa ajunga la o convergenta reala cu Uniunea Europeana, fiindca decalajul fata de UE este extrem de mare, de aproape 35 de ani.
El spune ca Romania ar avea nevoie de un ritm de crestere economica dublu fata de cel al Uniunii Europene, iar asta inseamna un deficit mai mare. "Deficitul la care ne obliga tratatul de guvernanta fiscala nu ne ofera prea multe orizonturi, ci doar posibilitatea de a plati datoria externa, nicidecum o crestere economica", a declarat Mircea Cosea
Analistul economic sustine ca Romania nu se poate angaja la imprumuturi mai mari sau la investitii pentru ca depaseste deficitul convenit cu UE.
Capitalizarea valorii adaugate, investitiile straine si fondurile europene
Singura solutie, in opinia lui Cosea, este capitalizarea interna a valorii adaugate, dar care este greu de aplicat pentru ca Romania are un sector solid al productiei. El sustine ca tara noastra... mai mult
Vineri, 25 Mai 2012, ora 13:01
Franta nu vrea sa ratifice Tratatul fiscal in actuala forma si doreste o renegociere a acestuia. Economistii contactati de Business24 sustin ca o eventuala renegociere ar fi benefica si pentru Romania.
Economistul Mircea Cosea sustine ca, o lipsa de intelegere in Germania si Franta pe tema Tratatului fiscal, in momentul de fata, va ingrijora pietele financiare si ar ingreuna si mai mult situatia economica precara in care se afla acum Europa, mai ales pe fondul problemelor din Grecia.
Totusi, specialistul sustine ca renegocierea tratatului este un lucru bun si ca Romania a facut o greseala ca l-a semnat in forma actuala, fiind un studiu de caz, dar fara o apreciere corecta a situatiei. "Presedintele Basescu a semnat precum "primarul", intr-un consens de imagine cu statele puternice ale Uniunii, insa pentru Romania acest tratat nu este bine-venit", a declarat Cosea.
Romania poate negocia noi facilitati
Analistul economic sustine ca, pentru tari ca Romania este important sa se creeze anumite facilitati sau amanari de la aplicarea unor directive, pentru ca, in opinia lui Cosea, tara noastra nu se poate compara cu Germania, fiindca, la un deficit asa de mic, inseama ca nu vom putea sa platim decat serviciul datoriei externe.
Mircea Cosea asteapta o schimbare a viziuni asupra tratatului, odata cu refuzul Frantei, deoarece, in acceptiunea specialistului, tratatul este in intregime de sorginte germana. El sustine ca Germania este singura tara din UE care a... mai mult
Joi, 17 Mai 2012, ora 18:01
Portugalia a devenit, vineri, prima tara care a ratificat Tratatul fiscal, semnat de sefii de stat si de guvern din UE, la 2 martie, la Bruxelles.
Pactul prevede un deficit structural de 0,5% din PIB, deficit public de 3% si datoria publica sa nu depaseasca 60% din PIB, in caz contrar aplicandu-se sanctiuni semi-automate.
Pactul, semnat de toate tarile membre UE, cu exceptia Marii Britanii si Cehiei, va intra in vigoare dupa ce va fi ratificat de 12 state.
Irlanda va organiza un referendum in mai sau in iunie. In Danemarca, tara ce detine presedintia rotativa a UE, o formatiune eurosceptica a cerut organizarea unui referendum.
In Romania, Comisia juridica a Camerei Deputatilor a dat, miercuri, in unanimitate un raport favorabil proiectului de lege privind ratificarea Tratatului. mai mult
Sambata, 14 Aprilie 2012, ora 09:30
Liderii europeni au cazut de acord sa furnizeze mai rapid capitalul necesar alimentarii fondului de salvare. Tratatul fiscal semnat vineri si de Romania introduce noi constrangeri bugetare si alimenteaza temerile analistilor ca ministrii de Finante se pregatesc de o noua criza.
Scopul fondului este sa asigure o protectie financiara tarilor care formeaza blocul comunitar, impotriva crizei datoriilor.
Guvernele statelor din zona euro ar putea plati primele doua transe anuale, fiecare de cate 500 miliarde de euro, ambele pana la sfarsitul acestui an. In acest fel, se finalizeaza capitalizarea necesara pentru 2015, cu un an mai devreme, scrie Bloomberg.
Acest lucru nu inseamna o accelerare a platilor, a tinut sa precizeze presedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy. Oficialul UE recunoaste ca in 2012 s-ar putea face doua plati, dar sustine ca platile nu se vor trimite mai repede si ca in perioada 2013 - 2015 vor fi facute platile anual.
Franta considera ca Facilitatea Europeana pentru Stabilitate Financiara, fondul de salvare a zonei euro ar trebui transformata in banca pentru a-i creste capacitatea financiara, iar detinatorii de obligatiuni elene trebuie sa accepte pierderi mai mari de 21%.
Mai multi analisti impartasesc opinia exprimata de guvernul de la Paris si considera ca fondul ar avea mai multa forta financiara, daca ar fi tratat ca o banca. Resursele fondului depasesc 440 miliarde de euro. Analistii straini mai adauga ca fondul va deveni eligibil... mai mult
Vineri, 02 Martie 2012, ora 18:05
Presedintele Traian Basescu va semna in cursul zilei de vineri tratatul fiscal, in cadrul reuniunii de doua zile de la Bruxelles, a Consiliului European de primavara.
In cazul in care cel putin 12 state din cele 27 vor semna acest document, masurile pe care le prevede vor fi incluse in Constitutie si vor intra in vigoare de la 1 ianuarie 2013.
In cadrul intalnirii de joi seara, liderii Uniunii Europene au acordat Serbiei statutul de candidat la aderarea la UE si au decis acordarea unei sume mai mici Greciei pentru restructurarea datoriilor catre creditorii privati, deoarece tara nu si-a respectat angajamentele.
In ceea ce priveste aderarea Romaniei la spatiul Schengen, decizia a fost amanata pana in luna septembrie.
Ce inseamna tratatul fiscal
"Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si convergenta in Uniunea Europeana si Monetara" sau pe scurt, tratatul fiscal, isi propune o disciplina fiscala mai stricta in blocul comunitar, ce reprezinta un pas in plus catre o uniune monetara mai stransa.
Printre principalele prevederi ale tratatului fiscal se numara stabilirea unui deficit structural maxim de minus 0,5% din PIB, in conditiile in care Romania si-a propus pentru acest an un deficit structural de minus 0,7%.
In plus, tratatul prevede ca statele non-euro sa participe la intrunirile zonei euro in care se discuta probleme de interes general pentru piata unica, competitivitate sau modificarea strategiei zonei euro.
O alta conditie este ca tarile... mai mult
Vineri, 02 Martie 2012, ora 08:14
Coalitia de guvernare a semnat pactul fiscal, convenit de liderii a 25 de state din Uniunea Europeana (UE) si indeamna Opozitia sa adere la acest tratat.
"De ce am semnat- in primul rand pentru ca el asigura sanatatea bugetului tarii si consolideaza stabilitatea si cresterea economica a Romaniei. In al doilea rand, pentru continuarea politicii fiscale si bugetare din ultimii doi ani si consolidarea drumului bun economic pe care se afla Romania", a declarat Boc dupa ceremonia de semnare a protocolului.
Fostul premier Emil Boc a precizat ca prin intermediul acestui tratat se consolideaza credibilitatea si prestigiul Romaniei in Uniunea Europeana.
"Prin acest tratat se consolideaza credibilitatea si prestigiul Romaniei in UE. Rezultatele ne indreptatesc sa afirmam ca Romania isi va consolida pozitia credibila pe care o are in UE si va fi la aceeasi masa de decizie cu cele mai importante tari.
Tratatul pune economia la adapost de raul pe care il poate face populismul", a adaugat presedintele PDL.
Emil Boc le-a transmis reprezentantilor Opozitiei sa semneze tratatul fiscal, pentru ca "ar fi un gest responsabil". mai mult
Miercuri, 15 Februarie 2012, ora 13:55
Coalitia de guvernare a convenit, marti, sa adopte tratatul de guvernanta fiscala agreat la nivel european prin procedura parlamentara, urmand ca un proiect de lege in acest sens sa fie elaborat in perioada urmatoare, potrivit unor surse din coalitia guvernamentala.
Sursele citate au precizat, pentru Mediafax, ca Tratatul de guvernanta fiscala ar urma sa fie adoptat printr-un proiect de lege special, care va fi supus votului Parlamentului.
Partidele din coalitie au ajuns la aceasta decizie intrucat adoptarea tratatului prin modificarea Constitutiei ar fi fost dificila, in conditiile in care opozitia se opune modificarii Legii fundamentale inainte de alegerile parlamentare.
Sursele citate au mai aratat ca partidele din arcul guvernamental vor propune, de asemenea, ca presedintele si premierul sa fie imputerniciti sa semneze, la nivel european, tratatul in cauza. mai mult
Marti, 14 Februarie 2012, ora 20:41
Romania a sprijinit noul tratat fiscal intocmit la nivel european, urmand sa-l adopte in luna martie a anului viitor, alaturi de celelalte state din zona euro, cu exceptia Marii Britanii. Insa masurile prevazute in acest document au devenit subiect de lauda pentru politicienii romani de la Putere, care considera ca Romania este un model, deoarece a adoptat de mult timp reforme asemanatoare.
Noul tratat UE impune o mai mare disciplina fiscala si un control mai atent asupra bugetelor, una dintre masuri fiind sanctionarea tarilor al caror deficit creste mai mult de 3%.
Premierul Emil Boc a declarat ca UE vrea sa impuna acum ceea ce Romania a adoptat deja din 2010, si anume un buget mai echilibrat.
Presedintele Romaniei a precizat ca, in documentele europene, erau deja prevazute aceste lucruri, insa unele state europene au preferat sa le ignore.
Citeste mai multe despre Guvernul se lauda degeaba: Deficitul mic duce la saracirea populatiei pe Ziare.com. mai mult
Marti, 13 Decembrie 2011, ora 14:57