Un pachet de actiuni reprezentand 15,67% din actiunile procesatorului de lactate Albalact (ALBZ) a fost transferat pe piata Rasdaq, pentru 2,3 milioane de euro.
Titlurile au fost transferate la ora 15:34, la pretul de 0,1041 lei, cu 20% sub ultima cotatie de luni, de 0,1302 lei/actiune.
Tranzactia fost realizata, totodata, cu trei minute inainte ca pe BVB sa fie cedate doua pachete de actiuni OMV Petrom pentru 9,8 milioane lei (2,2 milioane euro).
Astfel, intervalul scurt de timp la care au fost realizate cele trei tranzactii si faptul ca au fost realizate intr-o sedinta in care lichiditatea este foarte redusa ar putea fi un indiciu ca actiunile OMV Petrom si Albalact au fost vandute de un fond de investitii.
Compania este unul dintre primii trei producatori de lapte si produse lactate din Romania. Albalact are mai mult de 600 de angajati si peste 5.000 de actionari, fiind listata la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti.
La inceputul lunii august, presedintele CA si directorul general al companiei, Raul Ciurtin, si tatal sau Petru Ciurtin au transferat 26,85% din actiunile Albalact catre o firma inregistrata in Cipru, Crisware Holdings.
Atunci, Raul Ciurtin a declarat pentru MEDIAFAX ca va investi prin firma din Cipru.
In actionariatul Albalact se regasesc Petru Ciurtin, tatal directorului general (31,74% din titluri) si fondul de investitii RC2 Limited, inregistrat in Cipru (25,45%). mai mult
Marti, 11 Decembrie 2012, ora 17:05
Circa 16 la suta din titlurile companiei de lactate Albalact (ALBZ) au fost transferate la bursa, printr-un deal in valoare de 10,3 milioane de lei (2,3 milioane de euro), la o zi dupa ce Raul Ciurtin, presedintele CA si directorul general al companiei, a transferat intregul pachet detinut, de 11% din capital, catre o firma inregistrata in Cipru.
Tranzactia a fost realizata la ora 14.07, la pretul de 0,1 lei/actiune, cu 17,22% sub cotatia de luni si, totodata, egal cu cel la care seful companiei a transferat luni pachetul de 11% din actiuni.
"Este vorba de o reasezare de pozitii. Actiunile mele si doar o parte din actiunile tatalui meu (Petru Ciurtin, tatal lui Raul Ciurtin, are 31,74% din titluri) au fost transferate pe o firma pe care o detin eu, firma de pe care voi face investitii ulterioare", a declarat Raul Ciurtin.
In sedinta de luni, Raul Ciurtin a transferat pachetul de 11% din actiuni pe care-l detinea in companie catre firma Crisware Holdings Limited, inregistrata in Cipru. Tranzactia a fost realizata in schimbul sumei de 7,1 milioane lei (1,5 milioane euro).
Lorena Beatrice Ciurtin, sotia lui Raul Ciurtin, a vandut, saptamana trecuta, un pachet reprezentand 1,5% din actiunile producatorului de lactate. Ea a incasat, atunci, 1,2 milioane lei pentru actiunile respective.
Inaintea tranzactiei de marti, actiunile Albalact avansau cu 3,31%, iar apoi cresterea a accelerat la 5,37% si pretul a ajuns la 0,1275 lei. Operatiunile de pe piata principala au... mai mult
Marti, 07 August 2012, ora 17:38