Salariile bugetarilor vor fi majorate, de la 1 decembrie, cu 7,4% fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, banii urmand sa intre efectiv in plata in ianuarie 2013.
Aceasta este a doua etapa de majorare a salariilor bugetarilor stabilita prin Ordonanta de Urgenta 19/2012 in vederea recuperarii reducerilor salariale din iunie 2010. Prima etapa de majorare a fost in iunie, cand salariile bugetarilor au crescut cu 8% fata de nivelul din mai.
Presedintele Traian Basescu a anuntat, la inceputul lunii mai 2010, ca fondul de salarii pentru aparatul bugetar va fi redus cu 25% de la 1 iunie 2010.
Astfel, salariile si alte drepturi de care beneficiau angajatii din sectorul bugetar au fost diminuate cu 25% prin Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare. Aceasta diminuare a fost recuperata partial in ianuarie 2011, cand, prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, cuantumul brut al salariilor de baza a fost majorat cu 15%. mai mult
Joi, 29 Noiembrie 2012, ora 10:07
Romania nu mai primeste niciun euro de la Uniunea Europeana, platile au fost sistate, a declarat Traian Basescu in cadrul unei sesiuni live, organizata in redactia Ziare.com.
Presedintele suspendat a afirmat ca singura sansa ca Romania sa beneficieze de fondurile UE este ca actuala criza politica sa ia sfarsit si problemele administrative sa fie rezolvate.
Business24 a facut o selectie a raspunsurilor lui Traian Basescu, care au avut legatura cu subiecte economice.
- Mai sunt sanse sa primim bani europeni, dar mai intai sa ne rezolvam problemele politice si administrative.
- Nu cred in guvernele de tehnocrati pentru ca suntem in plina criza economica, cu o Romanie stabilizata. Tehnocratii nu pot substitui in decizii dificile oamenii politici, pentru ca nu au sustinere, pur si simplu.
- Eu iau in mana circa 6.200 de lei, plus nu platesc chiria la casa dar am trait si din salariu de la stat multa vreme.
- M-am referit la realitatile pe care le-ati putea vedea: in Spania dupa ce s-a gasit solutia de imprumut a 100 de milioane pentru salvarea bancilor, ieri s-a anuntat falimentul unei regiuni. In plus, cel mai mare producator de porumb, SUA trece printr-o seceta puternica.
- Agricultura din Romania va trece printr-un an dificil. Sunt foarte multe elemente care ne arata ca suntem departe de a fi iesit din criza: scumpirea creditelor, deprecierea monedei nationale.
- Romania trebuie sa imprumute tot timpul bani pentru a-si plati datoriile iar... mai mult
Marti, 24 Iulie 2012, ora 11:28
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat luni, la finalul discutiilor din Parlament cu delegatia FMI, BM si CE, ca Florin Georgescu a negociat, pentru deficit, "o extensie de 0,35% din PIB".
"S-a negociat de catre domnul Florin Georgescu o extensie de 0,35% din PIB, absolut suficienta pentru a acoperi proiectele absolut esentiale", a explicat premierul desemnat.
Intrebat despre noua tinta, de 2,25%, Ponta a replicat ca este mult sub 3%. "Oricum mult sub 3%, acea limita de 3% de pe ESA nu va fi in niciun ca si in nicio varianta depasita", a asigurat Ponta.
Presedintele Basescu a explicat ca marirea salariilor bugetarilor va fi posibila prin majorarea deficitului bugetar la mijlocul anului de la 1,9% la 2,14%.
Basescu a explicat ca in rezerva Ministerului de Finante se afla cinci miliarde de euro, care sunt exclusiv pentru plata la timp a creditelor si nu pot fi folosite pentru marirea salariilor.
Basescu a spus insa ca in urma evolutiilor din prima parte a anului este evident ca deficitul asa cum se executa bugetul acum, este mai mic - 1,84, deci nu se poate merge pe un deficit de 2.2%, asa cum se anticipa, ci pe mai putin.
"In baza intelegerilor din ianuarie-februarie, la mijlocul anului, Guvernul va putea sa creasca deficitul pentru corectarea bugetului de stat de la 1,9, in conditiile in care in mod real este 1,84, la 2,14 undeva. Deci avem spatiu fiscal pentru a plati integral diferenta de salarii pentru bugetari", a anuntat presedintele.
"Din... mai mult
Luni, 07 Mai 2012, ora 10:15
Traian Basescu a declarat, dupa intalnirea cu reprezentantii Fondului Monetar International si ai Bancii Mondiale, ca revenirea salariilor va stimula reducerea deficitului fondului de pensii si a fondului de sanatate.
"Sustin fara rezerve revenirea la salariile de dinainte de reducere, lucru pe care l-am spus Fondului si fostului Guvern, si la misiunea Fondului din ianuarie-februarie, si in Parlament, si noului Guvern, si prim-ministrului desemnat (n.r. Victor Ponta)", a declarat Basescu duminica in cadrul unei conferinte de presa.
Presedintele sustine ca marirea salariilor nu va provoca niciun fel deficit structural crescut la fondul de sanatate sau la fondul de pensii.
"Marirea reduce deficitul la fondul de pensii, ca urmare a aplicarii CAS pe o suma mai mare pentru fiecare salariat", a afirmat Basescu.
Basescu a spus ca anul trecut Romania a platit de la bugetul de stat aproximativ trei miliarde de lei pentru fondul de sanatate.
"Am precizat Fondului ca nicio masura care ar viza cresterea deficitului la fondul de sanatate nu este acceptabila, pentru ca efectele sunt mai putine medicamente si mai multe datorii pentru bugetul de stat catre furnizorii de medicamente", a declarat presedintele.
"Nu acceptam nicio masura care sa duca la incasari mai mici la fondul de sanatate".
Fondul de pensii are un deficit de 3,6 miliarde de euro, adica aproximativ 16 miliarde de lei, a spuis Basescu. Crestearea salariilor va reducere acest deficit cu aproximativ un... mai mult
Duminica, 06 Mai 2012, ora 16:51
Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, a declarat joi ca PDL doreste marirea salariilor bugetare cu 16% si Guvernul lucreaza in acest moment la un "calcul tehnic" in acest sens.
"Scopul nostru este sa reintregim salariile, adica pe langa cei 15% care au fost dati la inceputul lui 2001, sa aplicam o crestere de 16% pentru a reveni la momentul taierii. Scopul nostru, ceea ce noi ne dorim ca politicieni, este sa facem asta. Dar avem aceasta constrangere, a sustenabilitatii masurilor, prin urmare ceea ce noi calculam acum este cat anume ne putem permite astfel incat sa fim siguri ca oamenii care primesc azi bani in plus la salarii ii vor putea primi si in 2013 si mai departe, asta e miza (...) Marirea salariilor se afla acum in fata unui calcul tehnic", a declarat Voinescu.
El a adaugat ca Opozitia critica Guvernul pentru aceasta initiativa deoarece USL ar fi vrut sa mareasca ea salariile in 2013. "Ce spune Ponta? Ponta zice ca se vor taia oricum in 2013. Nu se va intampla acest lucru. Eu inteleg foarte bine de ce spune asta. Victor Ponta spune asta pentru ca de fapt el crezut ca noi nu o sa o facem, in mintea lui el crede in continuare ca va fi premier, si era pregatit probabil sa o faca el in 2013", a precizat purtatorul de cuvant al PDL.
Presedintele Traian Basescu a spus duminica, la Pro tv, ca salariile ar trebui marite cu 15% din iunie. Intrebat cu cat ar trebui sa creasca salariile, Traian Basescu a raspuns ca ar trebui sa fie majorate cu "circa 15% ca sa... mai mult
Joi, 15 Martie 2012, ora 17:31
Liderii coalitiei au decis, luni, ca salariile bugetarilor sa fie majorate incepand cu luna iunie, insa aceste masuri de tip "electoral" nu fac decat sa arunce Romania intr-o situatie asemanatoare Greciei, spun specialistii contactati de Business 24.
In opinia acestora, o eventuala majorare a salariilor trebuie sa se faca treptat, fara a "zgudui" economia Romaniei, si asa fragila.
Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a declarat pentru Mediafax ca Executivul va analiza in perioada urmatoare procentul cu care se va face aceasta majorare.
In timp ce coalitia voteaza pentru majorarea salariilor, banca germana Deutsche Bank atrage atentia asupra unui risc major. Potrivit unui raport publicat de catre institutia financiara, majorarea salariilor bugetarilor fara cresterea veniturilor la buget ar putea pune in pericol programul Romaniei cu UE si FMI.
"Orice majorare de salarii care nu este insotita de cresterea veniturilor bugetare poate pune in pericol programul cu UE si FMI si sa inverseze unele dintre realizarile impresionante in politica fiscala din ultimii doi ani", potrivit raportului.
Banca germana a revizuit in scadere estimarea referitoare la cresterea economiei Romaniei in acest an, de la 1,9% la 1,7%, in urma avansului peste asteptari al PIB in 2011, de 2,5%, sustinut de agricultura si exporturi, care a marit baza de comparatie.
Cu toate acestea, presedintele Romaniei a afirmat in cadrul unei emisiuni televizate ca banii pentru majorarea salariilor... mai mult
Luni, 12 Martie 2012, ora 13:02
Presedintele Traian Basescu a declarat duminica, intr-o emisiune televizata, ca salariile bugetarilor vor creste cu 15% din luna iunie, intrucat au fost indeplinite conditiile necesare unei astfel de reintregiri inca de la 31 decembrie 2011.
Cresterea va fi de 15% si se va produce in luna iunie, banii venind din veniturile bugetului, a explicat Basescu.
Seful statului a mai subliniat ca exclude o noua taiere a salariilor in viitorul apropiat, ca nu este de acord cu scaderea CAS si s-a aratat revoltat de profitul companiei Petrom, considerand ca mareste nejustificat pretul carburantilor.
Reintregirea salariilor bugetarilor, un pas natural
Reintregirea salariilor bugetarilor nu este o masura de populism, ci este o consecinta naturala a indeplinirii criteriilor de ridicare a respectivei masuri de austeritate inca de la sfarsitul lunii decembrie 2011, a declarat Traian Basescu, presedintele Romaniei.
"In nici un caz din populism, dar toti trebuie sa participe la o guvernare responsabila, iar mesajul meu nu putea sa fie decat responsabil, pentru ca nu poti sa ascunzi la nesfarsit realitatile", a spus Basescu duminica, intrebat ce anume a determinat anuntul sau cu privire la reintregirea salariilor bugetarilor.
"In ianuarie, cifra bugetarilor era de 1.196.067 - de la intrarea in acord cu FMI, cand ne-am angajat sa reducem populatia bugetara, s-a produs reducerea cu 200 de mii a salariatilor in sectorul bugetar. Am stabilit si un alt reper - in 2009 anvelopa... mai mult
Duminica, 11 Martie 2012, ora 12:00
Masura de readucere a salariilor bugetarilor la nivelul din 2010 este una pur electorala, dar majorarea ar trebui facuta cel tarziu in luna aprilie, pentru a nu intra in contradictie cu legea responsabilitatii fiscale, considera analistul Mircea Cosea.
Bogdan Dragoi, ministru de Finante, a declarat vineri ca o crestere a salariilor bugetarilor, asa cum dorea presedintele Traian Basescu, ar avea un impact bugetar de aproximativ 2 miliarde de lei pentru cele sase luni din 2012 in care ar fi impusa majorarea.
"Ceea ce domnul presedinte afirma, si anume necesitatea cresterii salariilor, e o masura pur electorala, fara acoperire in realitate. Economia romaneasca nu poate suporta o crestere a salariilor, mai ales in conditiile in care se va micsora si CAS-ul. Astfel, trebuie privita cu foarte mare responsabilitate.
Daca aceste salarii vor ajunge la nivelul din 2010, masura trebuie luata in luna aprilie, pentru ca altfel intra in contradictie cu legea responsabilitatii fiscale. In luna aprilie economia nu are capacitatea sa suporte cresterea", aminteste analistul.
In ceea ce priveste aprecierea ministrului ca impactul bugetar al unei mariri a salariilor ar fi de 2 miliarde de lei, Mircea Cosea sustine ca este un calcul vechi, care estima o astfel de majorare intre 2,5 si 3 miliarde de lei. "E o estimare mai corecta la nivelul ministerului pentru ca au date mai recente."
Pentru alocarea de astfel de fonduri, Mircea Cosea identifica trei surse.
"Ori vor fi... mai mult
Vineri, 09 Martie 2012, ora 15:29
Presedintele Traian Basescu a cerut Guvernului sa gaseasca resurse pentru a readuce salariile bugetarilor la nivelul de dinainte de taierile cu 25% din 2010, in luna iunie, masura care ar putea sa fie insa refuzata de premierul Ungureanu, considera analistul economic Mircea Cosea.
"Nu stiu in ce masura domnul prim ministru actual isi va lua o astfel de responsabilitate pentru ca ar pierde sprijinul politic al coalitiei. Dar, avand in vedere declaratia pe care dansul a facut-o, ca e dispus sa guverneze si cu alta forta politica, s-ar putea ca Ungureanu sa fie realist si sa nu admita o astfel de masura", a declarat analistul pentru Business24.
El considera ca majorarea salariilor bugetarilor era asteptata si ca va avea loc in mod sigur pentru ca are un aspect electoral vizibil.
"Marirea salariilor trebuia sa aiba loc oricum si va avea loc. Problema e din ce surse va avea loc aceasta marire de salariu", a declarat Mircea Cosea. In primul rand, o astfel de marire ar avea ca efect reducere surselor de finantare pe care Romania ar putea sa le foloseasca pentru mentinerea unui minim de crestere economica.
Analistul considera ca, probabil, va avea loc si o reducere de personal in sectorul public, lucru dificil in conditiile in care efectele negative ale lipsei de personal se resimt de catre cetateni.
Citeste si Ialomitianu: Cresterea salariilor e posibila din iunie.
Restul de 10 procente ne costa intre 300 si 500 milioane de euro pentru sase luni
Ionel... mai mult
Joi, 08 Martie 2012, ora 07:55