Piata masinilor electrice si hibride din Romania creste incet, dar sigur, cel mai mare impediment fiind pretul, in ciuda ajutorului substantial acordat de stat.
Potrivit unui studiu realizat recent de Ipsos, 42% dintre romanii chestionati au sustinut ca, cel mai probabil, viitoarea lor masina va fi una electrica.
Principalele motive pentru care sunt interesati de astfel de automobile sunt reducerea emisiilor poluante si reducerea costurilor cu carburantii.
Pe de alta parte, cei care nu doresc sa cumpere o masina electrica au identificat trei cauze principale pentru aceasta decizie. Cea mai importanta ramane pretul prea mare al masinilor electrice, lucru mentionat de 75% dintre participantii la studiu, in ciuda faptului ca Romania ofera cel mai mare bonus pentru achizitionarea de astfel de vehicule dintre tarile incluse in studiu (echivalentul a aproape 10.000 de euro).
De asemenea, 41% dintre romani considera ca autonomia masinilor electrice este prea mica, in timp ce 48% sustin ca infrastructura de statii de incarcare este redusa.
La studiul Ipsos au participat 3.877 de persoane din Romania, Belgia, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia si Turcia.
Piata masinilor electrice si hibride din Romania
Potrivit datelor publicate de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile, romanii au achizitionat in perioada ianuarie-noiembrie 2019 un... mai mult
Joi, 23 Ianuarie 2020, ora 00:00
Topul celor mai fiabile masini, realizat in fiecare an de publicatia Consumer Reports din Statele Unite, nu a produs surprize de proportii in 2018: asa cum se intampla de ceva vreme incoace, si aceasta editie este dominata de japonezi.
Datele folosite la intocmirea clasamentului acopera peste 500.000 de automobile fabricate in perioada 2000-2018, fiind culese prin intermediul unor chestionare completate de proprietari, acestia fiind intrebati despre 17 chestiuni ce pot fi problematice (defectiuni ale sistemului de franare sau la cel de transmisie, garantia unor piese etc).
Apoi, cei de la Consumer Reports combina aceste informatii cu rezultatele din drive-test, sondajul care masoara gradul de satisfactie a soferilor si cu testele de siguranta pentru a intocmi un punctaj final.
In editia din 2018, Toyota are sapte modele in topul celor mai fiabile masini, ocupand inclusiv prima pozitie - cu SUV-ul GX de la divizia sa de lux, Lexus.
Este pentru al saselea an consecutiv cand japonezii se afla pe primele doua locuri in acest clasamanet.
"Lexus reprezinta un exemplu excelent al modului in care un model de lux, dotat cu multe inovatii tehnologice, poate fi si fiabil", arata cei de la Consumer Reports, care adauga ca masina este rapida si silentioasa pentru un SUV, fiind de asemenea spatioasa si comoda.
Celelalte trei locuri in clasament sunt ocupate de Mazda, Kia si Honda.
Iata top 10 cele mai fiabile masini, editia 2018:
1. Lexus GX
2. Toyota Prius C... mai mult
Luni, 31 Decembrie 2018, ora 11:00
Doar 15 modele auto au primit rating maxim la testul de siguranta al Insurance Institute for Highway Safe.
Asta deoarece la testele din acest an, pe langa impactul lateral si frontal, IIHF a adaugat un nou test: impactul frontal pe partea pasagerului.
In consecinta, doar 15 modele au primit rating maxim, cu 54 mai putine fata de anul trecut.
Pe langa multe modele comercializate pe piata nord-americana, regasim si vehicule cu care suntem familiarizati, precum BMW Seria 5, Hyundai Santa Fe sau Mercedes-Benz GLC.
Dar iata care sunt cele mai sigure masini din lume in 2018, potrivit IIHS:
BMW Seria 5Kia ForteGenesis G80Genesis G90Hyundai Santa FeHyundai Santa Fe SportLincoln ContinentalKia SoulMercedes-Benz Clasa EMercedes-Benz GLCSubaru ImprezaSubaru LegacySubaru OutbackSubaru WRXToyota Camry
Insurance Institute for Highway Safety e o organizatie non-profit din SUA fondata de asiguratorii auto. Efectueaza cercetari si are ca scop reducerea numarului de accidente rutiere.
I.G. ...citeste mai departe despre "Topul celor mai sigure masini din lume" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 08 Decembrie 2017, ora 11:56
Pe masura ce familia se mareste, multi soferi isi pun problema cumpararii unei noi masini.
Iar odata ce inaintezi in varsta si apar si copiii, criteriile principale de selectie tind sa devina dotarile de siguranta si spatiul din interior si portbagaj.
In ajutorul celor care sunt in cautarea unei masini sigure si spatioase au sarit astfel cei de la Yahoo Finance, care au realizat un top al celor mai bune masini de familie din 2017, dupa cum urmeaza.
Cel mai bun sedan de dimenisuni mai mici: Honda Civic (foto) ofera un spatiu bun pentru familii si are un portbagaj spatios. De asemenea, vine cu dotari multiple de siguranta si cu o camera video pentru mersul inapoi.
Cel mai bun sedan de dimensiuni mari: Hyundai Sonata are, pe langa spatiul enorm, manevrabilitate si confort si o serie de dotari de top, precum conectivitatea Apple.
Cel mai bun crossover de dimensiuni medii - Mazda CX-5 care, in pofida dimensiunilor, e foarte usor de condus si nu are deloc un pret ridicat pentru clasa din care face parte (in Romania de la 22.490 de euro).
Cea mai buna masina break - Subaru Outback este genul de masina care te poate duce pe orice drum, inclusiv offroad, are un ecran multimedia cu touchscreen si scaune foarte bune.
Cel mai bun Minivan - Chrysler Pacifica poate transporta pana la opt pasageri si vine cu o dotare care poate anula in zona soferului zgomotul facut de pasagerii din spate.
Cel mai bun SUV - Toyota Highlander are un motor V6 si o cutie automata cu... mai mult
Vineri, 09 Iunie 2017, ora 14:38
Masinile devin din ce in ce mai sigure, iar unele modele au ajuns sa nu inregistreze nici macar un deces.
CNN prezinta un top al celor mai sigure masini de pe piata, bazat pe un raport al Institutului de Asigurari pentru Siguranta pe Autostrazi.
Raportul facut pe o perioada de 4 ani a identificat 11 modele de masini in care nu s-a inregistrat nici macar un deces.
Printre aceste vehicule regasim in principal SUV-uri, precum Audi Q7, Jeep Cherokee sau Mazda CX-9.
Dar iata care sunt cele mai sigure masini, potrivit acestui raport:
Audi Q7Volkswagen TiguanToyota TacomaMazda CX-9Audi A6Jeep CherokeeBMW 535i si isBMW 535 xiLexus RX 350Lexus CT 200hMercedes Benz GLE
La polul opus regasim masinile de clasa mica. Hyundai Accent, Kia Rio si Toyota Scion tC stau cel mai rau cand vine vorba de decese inregistrate in caz de accident.
Citeste si: Top 10 masini predispuse la accidente
Conform studiului in cauza, se inregistreaza doar 6 decese la un milion de SUV-uri implicate in accidente rutiere, in timp ce in cazul masinilor de clasa mica avem 87 de decese.
I.G. ...citeste mai departe despre "Topul celor mai sigure masini de pe piata: Nimeni n-a murit in ele" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 27 Mai 2017, ora 09:14
Un institut din America a realizat topul celor mai sigure zece masini din lume in cazul uni accident.
In urma testelor realizate de "Insurance Institute for Highway Safety", cea mai sigura masina a fost desemnata Ford F-150, potrivit CBS News.
Pe locurile urmatoare s-au clasat: Audi ...citeste mai departe despre "Iata topul celor mai sigure masini din lume, in cazul unui accident" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 14 August 2015, ora 16:55
Dornici de adrenalina, tinerii obisnuiesc sa calce cu putere pedala de acceleratie.
Tocmai de aceea, dotarile ce privesc siguranta pasagerilor trebuie sa fie o prioritate in momentul in care tinerii isi aleg masina, potrivit USA Today.
In acest sens, sursa citata a publicat un raport specializat ce arata ...citeste mai departe despre "Iata care sunt cele mai sigure 10 masini pentru tineri" pe Ziare.com mai mult
Marti, 10 Martie 2015, ora 19:40
Dupa numeroase teste riguroase, institutul care se ocupa de siguranta pe drumurile americane a publicat lista cu cele mai sigure masini din 2014.
Automobilele au fost testate in ceea ce priveste comportamentul la un impact frontal, rasturnare si ciocnirea cu un alt vehicul, arata Huffington Post.
Per total, institutul american a declarat 39 de masini ca fiind cele mai sigure de pe piata, mult mai putine fata de anul trecut.
Fiecare dintre ele a castigat cel putin calificativul "bun" la aceste teste, iar cele mai multe dintre cele care au ajuns pe lista sunt dotate cu sisteme care avertizeaza soferii despre un ...citeste mai departe despre "Care sunt cele mai sigure masini din 2014" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 21 Decembrie 2013, ora 20:01
Lamborghini Sesto Elemento, Bugatti Veyron sau Aston Martin One sunt masini care nu sunt accesibile oricui si nici nu ar trebui sa fie. Pretul de peste un milion de dolari al acestor masini de lux in editie limitata nu este o investitie in confortul sau utilitatea pe care o ofera, ci reprezinta pretul unei mandrii de a detine o masina frumoasa si extrem de puternica.
Cei care cumpara astfel de masini nu le folosesc nici pentru cumparaturi la piata, nici pentru a-si lua copiii de la gradinita si nici pentru a merge cu prietenii la Mc’Drive.Multe din ele au motoare foarte puternice si ating peste 320 de km la ora, tocmai de aceea ele sunt ideale pentru a atinge viteze uimitoare in mai putin de cinci secunde, scrie CNBC.Lamborghini Sesto Elemento - 2,9 milioane de dolariUnul dintre cele mai atractive caracteristici pentru cei care apreciaza obiectele de lux este exclusivitatea, iar Lamborghini va produce doar 20 de unitati Sesto elemento pentru doritori.“Al saselea element”, traducerea numelui din limba italiana, se refera la cel de-al saselea element din tabelul periodic, carbonul.Caroseria masinii este realizata in intregime din fibra de carbon, poate atinge 100 de km la ora in 2,5 secunde, avand esapamentul din sticla si un compus ceramic, Pyrosic, care rezista la temperaturi de peste 1.600 de grade Fahrenheit.Bugatti Veyron 16.4 Convertible – 2 milioane de dolariBugatti Veyron 16.4 Convertible este una dintre cele mai scumpe masini din... mai mult
Joi, 18 August 2011, ora 17:57