Tesla, cel mai mare producător auto în funcţie de capitalizarea bursieră, va concedia până la 3.000 de angajaţi la singura sa fabrică din Europa, Grunheide, lângă Berlin, după ce a
Tesla va concedia peste 10% din forţa sa de muncă la nivel global, conform unui document intern văzut de Reuters, pe fondul declinului vânzărilor şi al intensificării războiului preţurilor
Compania americană de mașini electrice Tesla Inc a căzut luni, 8 aprilie, la o înțelegere cu membrii familiei unui inginer decedat în 2018. Familia șoferului de Tesla a cerut daune,
Neuralink, cofondat de miliardarul Elon Musk, a difuzat miercuri, 20 martie, un videoclip care înfăţişează un pacient jucând şah pe computer cu ajutorul gândului, prin intermediul unui
Elon Musk susține, începând din anul 2019, că mașinile Tesla vor contrazice regulile pieței și vor avea un preț mai mare vândute second-hand decât noi. Previziunile exagerate erau bazate pe
Potrivit clasamentului Forbes, în prezent există mai mulţi miliardari decât oricând înainte. Lumea are 2.781 de persoane cu averi care depăşesc 1 miliard de dolari, o creştere cu 141 faţă
Elon Musk a intentat joi, 29 februarie, un proces companiei OpenAI, care a creat ChatGPT, pentru încălcarea propriilor principiilor de fondare. Omul de afaceri care conduce companiile Tesla și X
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite
Compania Apple renunță la obiectivul de a construi o mașină electrică, după un deceniu, abandonând unul dintre cele mai ambițioase proiecte din istoria companiei.
Administrația Biden dorește prin Inflation Reduction Act să întrerupă lanțurile de aprovizionare ale producătorilor americani de automobile electrice cu relația China, de unde provine cea mai
Alef Aeronautics, o firmă producătoare de maşini zburătoare susţinută de SpaceX, spune că a ajuns la 2.850 de precomenzi pentru vehiculul său futurist electric cu decolare şi aterizare
Producatorii auto se pregateau sa investească 1.200 de miliarde de dolari intre 2023 si 2030 pentru a transforma vehiculele electrice din produse de nisa in modele auto de masa, dar tentativa
Compania Tesla şi-a informat furnizorii că la mijlocul anului 2025 vrea să demareze producţia unui nou model, care poartă numele de cod 'Redwood', au dezvăluit pentru Reuters mai multe surse
Agenţia pentru Transport din Suedia investighează defecţiuni apărute la suspensia maşinilor Tesla, într-o anchetă similară cu cea efectuată de autoritatea de reglementare a siguranţei
Petrolul şi gazele nu ar trebui să fie demonizate pe termen mediu, a declarat sâmbătă Elon Musk, fondatorul producătorului de maşini electrice Tesla, dar acesta a mai spus că este important
Inteligența artificială ar putea înlocui echivalentul a 300 de milioane de locuri de muncă cu normă întreagă la nivel mondial în următorii ani, potrivit estimărilor băncii de investiții
Elon Musk a oferit detalii despre primul model de inteligenţă artificială generativă al start-up-ului său xAI, denumit „Grok”, care are acces în timp real la X (fostul Twitter) şi care va
Tesla intenţionează să producă o maşină de 25.000 de euro (26.837,50 dolari) la fabrica sa din Gruenheide, lângă Berlin, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze
Hyundai Motor şi Kia anticipează o cerere puternică în SUA pentru vehicule electrice, au declarat pentru Reuters directori superiori ai producătorilor de automobile sud-coreeni înainte de
Elon Musk crede că Inteligenţa Artificială (AI) ar putea în cele din urmă să lase pe toată lumea fără loc de muncă, transmite CNBC. Miliardarul, care a vorbit alături de premierul Marii
Tesla a redus preţurile unor versiuni ale automobilelor sale Model 3 şi Model Y în SUA, după ce compania a raportat livrări în trimestrul al treilea care au ratat aşteptările pieţei,
Mașinile Tesla sunt extrem de complexe, cu o multitudine de senzori și piese compacte personalizate. Acest lucru face ca repararea lor să fie extrem de dificilă și costisitoare, chiar și în