Formularul 600 in baza caruia li se retin contributii sociale celor care obtin venituri din surse independente ar putea fi unificat cu Declaratia 200, potrivit ministrului propus al Finantelor, Eugen Teodorovici.
"In prima sedinta de Guvern vom avea acea Ordonanta de urgenta care va prelungi termenul de depunere (a Declaratiei 600 - n.r.), timp in care n-ar mai trebui sa fie depuse aceste formulare, iar analiza la Ministerul Finantelor Publice se va produce repede. O varianta este aceea de a unifica cele doua declaratii, 200 si 600", a spus Teodorovici luni.
Fostul ministrul al Finantelor Ionut Misa declarase ca persoanele care au platit contributii pentru veniturile estimate in Declaratia 600 si nu au realizat respectivele venituri ar trebui sa primeasca sumele inapoi, in urma unei regularizari.
De asemenea, in cazul in care persoana respectiva inceteaza pe parcursul anului contractul in urma caruia obtinea venituri suplimentare, aceasta ar trebui sa notifice organul fiscal cu privire la incetarea activitatii pentru a putea inceta si plata.
"Din acel moment nu mai are obligativitate. Anunta ca si-a incetat activitatea pe care o desfasura pana la acea data si la urmatoarele termene (pentru ca suma trebuie platita in patru rate - n. r.) nu mai are obligatia de plata. Este un alt aspect pe care am putea sa il luam in calcul, cel legat de regularizarea contributiilor pe care eu decid sa le declar pentru ca estimez ca voi avea un venit de 100.000 de lei (de exemplu... mai mult
Luni, 29 Ianuarie 2018, ora 15:52