Luna noiembrie este luna în care conducătorii auto ar trebui să schimbe anvelopele mașinii, înlocuindu-le pe cele de vară cu cele de iarnă, indiferent dacă plouă, ninge sau nu.
Acest lucru este important în primul rând din cauza temperaturilor, care indiferent de situație seara, noaptea și dimineața scad sub 7 grade, temperatura recomandată pentru schimbarea cauciucurilor.
Anvelopele de iarnă sunt diferite față de cele de vară, create cu ajutorul unui compus diferit, mai moale, pentru a rămâne flexibile chiar și la temperaturi scăzute. Altfel spus, ele se dilată la temperaturi mici, spre deosebire de cele de vară care de contractă, această proprietate făcând diferența la nivel de aderență.
Acest lucru contează foarte mult la frânare, cele de iarnă având o distanță de frânare, în condiții de frig, zăpadă, gheață sau polei cu 50% mai scurtă decât anvelopele de vară.
Regulile privind utilizarea anvelopelor de iarnă diferă în țările europene. Spre exemplu, nu există astfel de cerințe în Islanda, Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Belgia, Țările de Jos, Ucraina sau Cipru.
Pe de altă parte, anvelopele de iarnă sunt obligatorii pentru toate vehiculele, pe o perioadă fixă și pe orice tip de drum, indiferent de condițiile meteo, în țări precum Norvegia, Finlanda, Rusia, Belarus, Croația, Bosnia și Herțegovina, Macedonia și Slovenia. ...citeste mai departe despre "De ce este important să... mai mult
Joi, 10 Noiembrie 2022, ora 09:29
Canicula pune stapanire, vineri, pe intreaga tara, iar in vest, temperaturile vor fi extreme. Meteorologii au instituit cod rosu de canicula in mai multe judete din vestul tarii si au avertizat ca temperaturile vor ajunge aici pana la 42 de grade.
De altfel, temperaturi ridicate vor fi in toata tara. Doar Moldova, Dobrogea si Maramures vor avea parte de maxime sub 40 de grade.
Conform ANM, sub cod rosu vor fi zonele de campie si de podis ale judetelor Satu Mare, Bihor, Arad, Timis, Caras-Severin, Salaj, Cluj, Mures, Alba, Hunedoara, Mehedinti si Dolj.
Aici "se vor inregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei si care se vor situa intre 39 si 42 de grade".
Meteorologii mai transmit ca "valul de caldura care a debutat inca de luni va continua sa se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Indicele temperatura-umezeala va depasi pe arii extinse pragul critic de 80 de unitati si se va situa frecvent, in zonele joase de relief, intre 82 si 84 de unitati. Temperaturile minime vor fi cuprinse, in general, intre 22 si 25 de grade".
De asemenea, in restul teritoriului va fi cod portocaliu. Astfel, "in Moldova, Dobrogea, Muntenia si local in Maramures, Transilvania si Oltenia, temperaturile maxime se vor situa, in general, intre 36 si 39 de grade, valori cu mult mai ridicate decat mediile climatologice specifice perioadei".
Este primul an cand sunt emise doua avertizari de tip cod rosu de... mai mult
Joi, 03 August 2017, ora 19:24
Temperaturile raman apropiate de cele normale pentru aceasta perioada, sambata, insa de duminica se raceste din nou.
Sambata este in vigoare, pana la pranz, un cod galben, care semnaleaza intensificari ale vantului, depuneri de polei, precipitatii mixte si viscol la munte. Sunt afectate judete din vestul, nordul, centrul si sudul tarii.
Vor fi precipitatii mixte, ce vor cuprinde treptat teritoriul mentionat si vor fi asociate cu depuneri de polei, iar in nord-vest si la munte, cantitatile de precipitatii vor depasi local 20...25 l/mp.
In noaptea de vineri spre sambata si in prima parte a zilei de sambata se va depune polei in Oltenia, vestul Munteniei si local in Transilvania si Moldova.
Incepand din noaptea de vineri spre sambata ninsorile din zonele montane se vor extinde treptat si in regiunile intracarpatice.
In zonele joase de relief, in cursul noptii de vineri spre sambata, pe arii restranse se va semnala ceata, asociata cu depunere de chiciura.
Iata ...citeste mai departe despre "Meteo: Profitati de ziua de sambata, de duminica se strica iar vremea" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 14 Ianuarie 2017, ora 06:52