O discutie in cunostinta de cauza pe OUG 114 nu mai este posibila din cauza lipsei de timp, astfel ca, in cazul in care nu se renunta la ordonanta, ar fi de ales sa se dea un timp necesar pentru a face evaluari obiective, sustine presedintele executiv al Asociatiei Romane al Bancilor, Florin Danescu.
"Pentru noi este clar ca timpul este atat de scurt incat este insuficient pentru a avea o discutie in cunostinta de cauza, iata, noi nu stim care este nivelul de discutie acum si ca ar fi de ales, daca nu se renunta inca o data, sa se dea un timp necesar pentru a face niste evaluari obiective care sa ne cuprinda cumva si pe noi in discutie", a spus Florin Danescu, vineri, in cadrul unei conferinte de presa.
El crede ca acum cea mai buna decizie in cazul OUG 114 este renuntarea la aceasta.
"Dupa aceste trei legi care au trecut prin Curtea Constitutionala noi simtim, ca sa folosesc un limbaj comunicational mai putin economic, eu simt, de la Asociatia Romana a Bancilor, ca si executiv, vorbesc in numele meu, ca industria bancara s-a refugiat de un tsunami, cele trei legi, undeva pe un munte si a constatat ca pe acest munte e un vulcan acum si incercam sa fugim de acest foc", a spus Florin Danescu.
Oficialul face referire la trei legi propuse de Florin Zamfir (ALDE) si care au picat ieri la analiza CCR, toate priveau domeniul financiar-bancar.
La sfarsitul anului trecut, Guvernul a decis, prin OUG 114, impozitarea activelor financiare ale bancilor in cazul unui... mai mult
Vineri, 15 Martie 2019, ora 16:30
Senatorul PNL Iancu Caracota sustine ca introducerea "taxei pe lacomie" va face ca bancile sa-si micsoreze drastic activele din Romania, pentru a plati cat mai putin catre stat. Asta va insemna ca vor retrage miliarde de euro, vor instraina imobile si vor stopa investitiile, ceea ce va duce la "un dezastru" pentru Romania. Senatorul cere convocarea unei sesiuni extraordinare in care sa poata fi respinsa aceasta ordonanta, dar solicita si discutarea de urgenta a bugetului pentru 2019.
"Deja bancile au dat un prim semnal Guvernului: isi vor micsora drastic investitiile in piata interna romaneasca, in urma introducerii taxei pe active. Acesta este un prim pas ingrijorator care premerge o decizie iminenta a bancilor in privinta reducerii activelor bancare. Ce inseamna asta? Bancile, pentru a diminua costurile pentru plata taxei, vor retrage din Romania miliarde de euro, vor instraina imobile, vor stopa investitiile, pentru a-si scadea numarul activelor si, prin urmare, vor minimiza cheltuielile pentru plata taxei", a transmis, duminica, printr-un cmunicat de presa, senatorul liberal Iancu Caracota.
Potrivit acestuia, "artificiul bancilor este unul natural, pentru ca fiecare investitor vrea sa-si protejeze castigul, insa pentru economia romaneasca, pentru bugetul national va fi un dezastru pentru ca miliarde de euro vor pleca din Romania anual".
"Lacomia Guvernului a ajuns pana la nivelul in care, potrivit analistilor financiari, circa 70% din profitul bancilor va... mai mult
Duminica, 27 Ianuarie 2019, ora 12:38
Agentia Fitch anunta ca a revizuit, in scadere, perspectiva ratingului Bancii Comerciale Romane (BCR) si pe cea a Bancii Romane de Dezvoltare (BRD) . Mai exact, desi ratingul ramane BBB+ in cazul ambelor institutii, perspectiva se inrautateste, schimbadu-se din "Stabil" in "Negativ".
Potrivit unui comunicat de presa emis de Fitch, aceasta revizuire negativa este cauzata de "riscul unor interventii guvernamentale si mai pronuntate in sectorul bancar (...) ceea ce ar afecta in mod negativ capacitatea bancilor de a-si indeplini obligatiile".
Agentia de rating mentioneaza clar legile adoptate recent, cu impact negativ asupra bancilor.
"Dintre acestea, cel mai grav impact l-ar putea avea taxa speciala pe activele bancilor", se arata in comunicatul Fitch, facandu-se referire la ceea ce Guvernul Dancila si PSD au numit "taxa pe lacomia bancilor".
In plus, agentia de rating Fitch anunta ca - in cazul BCR si al Bancii Transilvania (BT) - a stabilit si alti indici (Viability Ratings (VRs) la nivelul 'bb+' si UCBRO la nivelul 'bb') tot tinand seama de faptul ca, pe viitor, profiturile bancilor ar putea scadea pe fondul taxei pe lacomie.
"Oricum, pe termen lung, castigurile mai mici si capacitatea interna mai scazuta de a genera capital ar putea scadea capacitatea bancilor de a absorbi costurile de creditare in crestere si ar putea limita capacitatea de dezvoltare. Ratingul de viabilitate ar putea scadea daca se va mentine pe termen nelimitat o taxa mare, punitiva (pe... mai mult
Vineri, 25 Ianuarie 2019, ora 19:08
Este suficient sa ne uitam la cate probleme au intampinat maghiarii dupa introducerea taxei pe activele bancare, ca sa ne convingem ca Romania nu are decat de pierdut de pe urma taxei pe lacomie instituite de Cabinetul Dancila, sustine analistul economic Iancu Guda.
Mai multi oameni politici au declarat, in decembrie 2018, ca e absolut firesc ca Guvernul sa le impuna bancilor o taxa "pe lacomie", in conditiile in care acestea fac profituri uriase imprumutandu-i pe romani la costuri impovaratoare si apeland la "jocul pe ROBOR pe care il stabilesc intre dumnealor".
Sustinand ca se bazeaza pe acest rationament, Cabinetul Dancila a stabilit - prin ordonanta de urgenta - ca bancile vor plati o taxa pe active, in cazul in care nivelul ROBOR depaseste nivelul de referinta de 2%.
In replica, bancile au declarat ca acest nou bir pe care il impune statul le va face sa isi regandeasca strategia de afaceri, respectiv investitiile si chiar sa limiteze creditarea.
Presedintele Asociatiei Analistilor Financiar Bancari (AAFB) din Romania, Iancu Guda, a explicat pentru Ziare.com ca, inainte de toate, este lipsit de logica economica sa calculezi o taxa pe active bancare raportat la ROBOR.
In acelasi context, Iancu Guda a explicat ca ar fi suficient sa vedem cat de greu i-a fost Ungariei - care are o economie mai dinamica decat a Romaniei - sa isi revina dupa aplicarea unei taxe pe active bancare.
"Daca am calcula valoarea taxei in functie de ROBOR din trimestul IV din 2018... mai mult
Duminica, 20 Ianuarie 2019, ora 17:45
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a incheiat ziua de luni pe minus, -4,23% pentru indicele principal BET, fiind cea mai mare scadere inregistrata in acest an.
Banca Transilvania si BRD au inregistrat printre cele mai mari scaderi: -9,58%, respectiv -6%. Totodata, Patria Bak a pierdut 6,93%, iar Erste Group Bank, care detine BCR a inregistrat o scadere de -1,93%.
Scaderile au venit dupa ce consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dancila, Darius Valcov, a declarat azi pentru Ziarul Financiar ca taxa pe activele bancare, asa-numita "taxa pe lacomie", se calculeaza si se plateste trimestrial. Asta inseamna ca la cotatia ROBOR din trimestrul 4 al anului 2018 taxa este de 1,2%.
Valcov a dat aceste explicatii dupa ce OUG aprobata la finalul anului trecut are neclaritati cu privire la modul in care se calculeaza taxa pe activele bancare.
Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) anuntase ca taxa se va calcula anual, dar se va plati in rate trimestriale.
De altfel, chiar si guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a declarat saptamana trecuta ca exista foarte multe nelamuriri cu privire la modul de taxare a bancilor iar reprezentantii Bancii Centrale s-au chinuit sa inteleaga ordonanta.
"Ne-am chinuit sa o intelegem (ordonanta - n.red) . Am avut si noi concedii, a fost o echipa care a facut o analiza despre impact, teoretic inaintea legii trebuia facut impactul, noua ni s-a cerut dupa. Domnul Daianu a incercat sa faca o... mai mult
Luni, 14 Ianuarie 2019, ora 20:07
Era normal ca inventia asta cu "taxa pe lacomie" sa rabufneasca urat, in cele din urma. E drept ca specialistii au reactionat imediat, mediul de afaceri a protestat, Opozitia a constestat-o, dar nimic n-a trimis-o mai bine in derizoriu decat replica data marti de guvernatorul BNR, aplicand initiativei guvernamentale eticheta de "trasnaie".
Cred ca i-a venit greu domnului Mugur Isarescu, in obisnuita sa retinere si sobrietate, sa rosteasca vorbe stigmatizatoare pentru inaltii functionari din Ministerul Finantelor:
"Trebuie sa discuti cu industria bancara, nu la final de an, in prag de Craciun, sa vii cu o astfel de bomba" si, in continuare, "ne-a luat si pe noi prin surprindere trasnaia; e o ordonanta pe care nu stii de unde sa o apuci".
Inteleg din spusele guvernatorului ca nici macar cu Banca Nationala nu s-a discutat inainte de a se lansa ordonanta prevestitoare de un tsunami financiar. Atunci, ma intreb, cine cu cine a discutat? Teodorovici cu Valcov si amandoi cu dezorientata Viorica?
O hotarare scoasa din burta
Te cutremuri cand afli, tot din spusele dlui Isarescu, ca un studiu sumar facut in aceste zile de expertii bancii au relevat perspectiva unor pierderi de miliarde de euro, generate de aceasta taxa.
N-a observat Teodorovici cum se pierd miliardele? Nu si-a dat seama ca le vom plati noi toti, din buzunarele noastre? Doar nu se gandeste sa le plateasca premierul din banii castigati la Bruxelles, Dragnea din posibilele pricopseli de la Tel Drum... mai mult
Miercuri, 09 Ianuarie 2019, ora 06:41
Era normal ca inventia asta cu "taxa pe lacomie" sa rabufneasca urat, in cele din urma. E drept ca specialistii au reactionat imediat, mediul de afaceri a protestat, Opozitia a constestat-o, dar nimic n-a trimis-o mai bine in derizoriu decat replica data marti de guvernatorul BNR, aplicand initiativei guvernamentale eticheta de "trasnaie".
Cred ca i-a venit greu domnului Mugur Isarescu, in obisnuita sa retinere si sobrietate, sa rosteasca vorbe stigmatizatoare pentru inaltii functionari din Ministerul Finantelor:
"Trebuie sa discuti cu industria bancara, nu la final de an, in prag de Craciun, sa vii cu o astfel de bomba" si, in continuare, "ne-a luat si pe noi prin surprindere trasnaia; e o ordonanta pe care nu stii de unde sa o apuci".
Inteleg din spusele guvernatorului ca nici macar cu Banca Nationala nu s-a discutat inainte de a se lansa ordonanta prevestitoare de un tsunami financiar. Atunci, ma intreb, cine cu cine a discutat? Teodorovici cu Valcov si amandoi cu dezorientata Viorica?
O hotarare scoasa din burta
Te cutremuri cand afli, tot din spusele dlui Isarescu, ca un studiu sumar facut in aceste zile de expertii bancii au relevat perspectiva unor pierderi de miliarde de euro, generate de aceasta taxa.
N-a observat Teodorovici cum se pierd miliardele? Nu si-a dat seama ca le vom plati noi toti, din buzunarele noastre? Doar nu se gandeste sa le plateasca premierul din banii castigati la Bruxelles, Dragnea din posibilele pricopseli de la Tel Drum... mai mult
Miercuri, 09 Ianuarie 2019, ora 06:41
Camera de Comert si Industrie a Romaniei considera ca noile masuri de supraimpozitare anuntate de Guvernul Romaniei reprezinta o lovitura grava la adresa stabilitatii economice a Romaniei, cu efecte puternic negative asupra companiilor, atat de stat cat si private, se arata intr-un comunicat al CCIR remis AGERPRES.
"Modul intempestiv in care masurile de supraimpozitare au fost anuntate, fara o dezbatere publica si fara consultarea mediului de afaceri, reprezinta in sine un factor generator de instabilitate economica. Comunitatea de afaceri din Romania se asteapta ca Guvernul Romaniei sa sprijine dezvoltarea companiilor si crearea de locuri de munca si nu sa impuna masuri de supraimpozitare", spun reprezentantii CCIR.
Mihai Daraban, presedintele CCIR, apreciaza ca masurile de supraimpozitare intra in contradictie flagranta cu angajamente asumate de insusi prim ministrul Guvernului Romaniei, Viorica Dancila, care declara, pe 29 ianuarie 2018, in Parlament, la votul de investire ca "atat timp cat voi fi prim-ministru nu voi introduce nicio taxa noua in Romania. Scopul meu este de a usura si de a simplifica viata economica, nu de a o complica".
Presedintele CCIR considera ca "lipsa acuta de predictibilitate economica indusa de masurile de supraimpozitare va afecta negativ dezvoltarea companiilor, planurile de investitii si implicit, crearea de noi locuri de munca in Romania".
Conducerea CCIR solicita Guvernului Romaniei sa renunte de indata la masurile de... mai mult
Miercuri, 19 Decembrie 2018, ora 16:26
ROBOR la 3 luni a stagnat, miercuri, pentru a saptea zi consecutiv. Indicele in functie de care sunt calculate dobanzile la multe dintre creditele in lei este miercuri de 3,04%, arata datele publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
In 10 decembrie, ROBOR la 3 luni a scazut de la 3,08% la 3,04% si a ramas pana azi la aceasta valoare.
In ceea ce priveste indicele ROBOR la sase luni acesta a scazut, miercuri, la 3,33% de la 3,34%, valoare inregistrata marti.
Ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a anuntat, marti seara, ca pana la finalul anului va fi adoptata o ordonanta de urgenta care va cuprinde mai multe masuri fiscal-bugetare si in domeniul investitiilor publice pentru anul 2019.
Una dintre ele este o taxa pe activele bancilor, pe care ministrul Finantelor a spus ca nu se sfieste sa o numeasca "taxa pe lacomie". Teodorovici a explicat ca bancile vor fi taxate diferentiat, in functie de nivelul ROBOR la 3 si la 6 luni, precizand ca spera sa obtina suplimentar 3,6 miliarde de lei in anul 2019.
Potrivit proiectului de ordonanta, institutiile financiar-bancare sunt obligate la plata unei taxe pe active, in situatia in care media trimestriala ROBOR depaseste pragul de 1,5%, denumit prag de referinta.
Citeste mai departe despre "Ce s-a intamplat azi cu ROBOR dupa "taxa pe lacomie" anuntata de Teodorovici" pe Ziare.com. mai mult
Miercuri, 19 Decembrie 2018, ora 12:57