Dupa ce s-au laudat ca nu vor impune nici o taxa in 2021, liberalii au prezentat una dintre aceste taxe chiar in Planul National de Relansare si Rezilienta. Este vorba despre o "taxa ecologica pentru vehiculele poluante".
Daca cele de pana acum s-au dovedit a fi ilegale, prin natura in care au fost impuse sau implementate, analistii economici consultati de Ziare.com spun ca o astfel de taxa este necesara daca se doreste o tranzitie catre masinile electrice, dar mai ales pentru ca Romania a devenit cimitirul Europei la capitolul masini second-hand.
"Ce s-a schimbat in ultima perioada este planul Uniunii Europene de a trece catre masini si catre activitati care polueaza cat mai putin. Acum, s-ar putea ca aceasta cerinta de reducere a poluarii sa vina din partea UE avand in vedere ca banii care vin sunt europeni", ne-a explicat Adrian Codirlasu, vicepresedinte CFA Romania.
Acesta spune ca se asteapta ca in toata UE sa fie luate masuri pentru reducerea poluarii.
"Sa luam de exemplu Tesla, care acum doi ani era blamata de producatorii traditionali de autoturisme afirmand ca nu este sustenabila, iar acum se discuta cum sa facem trecerea la masini electrice. Acesta este trendul si aici se va ajunge, la impunere de masini electrice si iesirea graduala de pe cele traditionale. Iar in acest context s-ar putea sa apara taxe pentru cei care polueaza si avantaje pentru cei care cumpara electrice sau hibrid, si nu numai in Romania, ci peste tot in Uniunea Europeana", a mai... mai mult
Joi, 03 Decembrie 2020, ora 06:00
Ministerul Mediului va elabora un Memorandum in care se va stabili modalitatea de returnare a timbrului de mediu catre cei care au achitat aceasta taxa, in urma analizelor ce vor fi efectuate de catre specialisti in cadrul unui Grup de lucru, a declarat, miercuri, ministrul Gratiela Gavrilescu, la Palatul Parlamentului.
"Legat de timbrul de mediu, chiar ieri (marti - n.red.) am vorbit cu domnul ministru al Finantelor pentru a face un Grup de lucru, impreuna cu dumnealor, astfel incat sa putem sa venim in Guvernul Romaniei cu un Memorandum, in urma analizei facute si bineinteles cu un plan de masuri pertinent pentru perioada urmatoare.
Dupa ce o sa facem analiza si o sa stim exact la cate persoane trebuie sa restituim in urma proceselor care au avut loc si au avut sentinte definitive, sa vedem exact suma si numarul lor.
Consider ca trebuie sa tinem cont foarte mult de hotararile judecatoresti, dupa care sa vedem la cate persoane fizice trebuie sa restituim aceasta taxa si, bineinteles, la cate persoane juridice. Vom prezenta, asadar, un astfel de plan in perioada urmatoare, este o prioritate pentru ca trebuie sa rezolvam aceasta problema. Suma nu este mica", a mentionat Gavrilescu.
Referitor la inlocuirea timbrului de mediu cu un sistem de stickere colorate, in functie de nivelul de poluare al autovehiculului, ministrul Mediului a precizat ca nu va lua o decizie care ar avea repercusiuni asupra cetatenilor, iar situatia trebuie analizata foarte bine.
"La... mai mult
Miercuri, 12 Aprilie 2017, ora 16:45
Masinile situate sub norma de poluare Euro 4 vor putea intra in centrul Londrei, de la toamna, doar dupa ce se plateste o taxa zilnica de 10 lire sterline.
Taxa, care va fi platita de cei care au masini mai vechi de 12 ani, se va adauga celei de 11,5 lire, asa numita taxa de congestie. Ea va fi platita incepand cu 23 octombrie.
Anuntul a fost facut de primarul Sadiq Kahn pe Twitter, anunta EU Observer.
Also on #wato - The Mayor of London is introducing a new ten pound charge on the most toxic vehicles. @SadiqKhan joins us.- The World at One (@BBCWorldatOne) February 17, 2017
Edilul Londrei, oras sufocat de poluare, a initiat discutiile legate de "T-charge", cum a fost numita taxa, inca din vara anului trecut. Acum, T-charge a fost aprobata si va face ca proprietarul unui automobil Euro 3 sa scoata din buzunar zilnic suma de 21,6 lire sterline, daca vrea sa intre cu masina in centrul metropolei.
Citeste si despre orasele care vor interzice masinile diesel si camioanele in cativa ani.
A.S. ...citeste mai departe despre "Londra introduce o taxa pentru accesul masinilor poluante in centrul orasului" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 17 Februarie 2017, ora 15:53
Decizia de amanare cu un an a taxei auto pentru autovehiculele inmatriculate inainte de ianuarie 2007 este una "pozitiva", a declarat luni directorul general al Companiei Nationale de Vanzari a Ford Romania, Henrik Nenzen.
"Personal, cred ca taxa auto propusa era nedreapta pentru cei care detineau automobile mai vechi de anul 2007", a mentionat Henrik Nenzen.
Pe de alta parte, acesta sustine ca a inteles pe deplin intentia Ministerului Mediului, "care face o treaba foarte buna".
"Ministerul Mediului a lucrat foarte bine in 2011 pentru descurajarea importurilor de masini europene rulate foarte vechi", a mai spus directorul general al Companiei Nationale de Vanzari a Ford Romania.
Taxa auto pentru prima vanzare a masinilor inmatriculate inainte de 2007 va fi amanata pana in 2013, in urma unei propuneri a UDMR facuta coalitiei, a declarat pentru NewsIn ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
Noua taxa ar fi urmat sa fie aplicata numai masinilor care se inmatriculeaza incepand din 13 ianuarie 2012. Pentru autovehiculele inmatriculate inainte de anul 2007, taxa de poluare urma sa fie achitata de catre cumparator la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, dupa ce intra in vigoare aceasta lege.
Aceasta ultima prevedere a creat nemultumiri pe piata masinilor second-hand, pe motiv ca ar mari cu mult pretul de vanzare al autoturismelor. Mai mult, o parte a oamenilor iesiti la protestele de strada din ultimele 10 zile au criticat... mai mult
Luni, 23 Ianuarie 2012, ora 14:32
Directiile de Finante Publice au inceput restituirea taxelor de poluare incasate in baza OUG 50/2008, considerata de Curtea de Justitie a UE ca nelegala, astfel ca cetatenii care vor returnarea taxei de prima inmatriculare trebuie sa faca cerere, iar in cazul refuzului, se pot adresa instantei, potrivit Mediafax. Documentatia necesara este, potrivit avocatei Lavinia Manu:
- cererea de restituire a taxei; copie de pe chitanta de plata a taxei;
- original si copie de pe cartea de identitate a autovehiculului eliberata de RAR - copia va fi certificata cu mentiunea "conform cu originalul";
- original si copie de pe certificatul de inmatriculare a autovehiculului eliberat de Serviciul Inmatriculari din cadrul Institutiei Prefectului;
- un document din care sa rezulte data primei inmatriculari a autovehiculului in strainatate;
- copie de pe cartea de identitate a persoanei; declaratie pe proprie raspundere cu rulajul mediu anual la data inmatricularii in Romania, exprimat in kilometri;
- expertiza tehnica efectuata de RAR privind deprecierea autovehiculului rulat.
Conform avocatei, primul pas este inregistrarea unei petitii la Directia Generala de Finante Publice Judetene, prin intermediul careia se sustine ca taxa este contrara dreptului comunitar si discriminator si se solicita restituirea ei, actualizata cu dobanda legala pana la data platii.
Reprezentantii Directiei sunt obligati sa raspunda la aceasta cerere in 30 zile. In situatia in care raspunsul este... mai mult
Marti, 17 Mai 2011, ora 23:20
"In loc sa protejeze mediul, actuala taxa de poluare protejeaza <<gioarsele>> din Romania. In continuare se pastreaza discriminarea. Toti cei care au platit aceasta taxa in ultimii trei ani ar trebui sa faca plangere,(...) altfel acest abuz de putere politica se va perpetua", a declarat intr-un interviu acordat Bloombiz.ro, Gheorghe Piperea, managing partner Piperea si Asociatii. Avocatul spune ca statul roman risca procedura de infringement, daca nu va respecta decizia Curtii Europene de Justitie.Ministerul Mediului si Padurilor (MMP) sustine ca decizia CEJ se refera la forma initiala a legii prin care aceasta a fost introdusa si nu la cea modificata in 2010...
In 2010 a fost o modificare a ordonantei 50/2008 privind taxa de inmatriculare, rebotezata "taxa de poluare".
De la 1 ianuarie 2011, taxa de poluare se percepe la prima inmatriculare a oricarei masini, inclusiv la cele din productia interna.
In loc sa protejeze mediul, actuala taxa de poluare protejeaza "gioarsele" din Romania.
Mai precis, daca ai o "gioarsa de acum 300 de ani" o poti inmatricula fara sa platesti taxa respectiva, in timp ce daca aduci din import o masina care este de aceeasi vechime se considera ca este o prima inmatriculare.
Intr-adevar nu mai vin in tara rable din Europa, dar in acelasi timp se protejeaza cele 3-4 milioane de rable care sunt in Romania.
In continuare se pastreaza discriminarea.
Taxa de prima inmatriculare, denumita acum "de poluare" depaseste in multe cazuri valoarea... mai mult
Vineri, 15 Aprilie 2011, ora 15:14
Premierul Emil Boc i-a solicitat joi un punct de vedere ministrului Mediului, Laszlo Borbely, cu privire la decizia Curtii de Justitie a Uniunii Europene referitoare la taxa auto, potrivit NewsIn. "Am cerut un punct de vedere oficial si argumentat ministrului Mediului si care, pe baza deciziei, ne va prezenta in Guvern o solutie argumentata.
In acest moment, nu avem decizia in fata, urmand ca dupa ce ministrul Mediului va analiza impactul ei, sa ne prezinte un punct de vedere oficial, care va fi prezentat si opiniei publice", a precizat premierul.Taxa pe poluare instituita prin reglementarea romana este contrara dreptului Uniunii, iar efectul sau este sa descurajeze importul ?i punerea in circulatie a vehiculelor de ocazie cumparate in alte state membre, a decis Curtea de Justitie al Uniunii Europene.Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE), legislatia din Romania a instituit, incepand de la 1 iulie 2008, o taxa pe poluare care trebuie sa fie platita cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania.
"Reglementarea mentionata nu face distinctie intre vehiculele fabricate in acest stat membru si cele produse in strainatate.
De asemenea, aceasta nu face distinctie intre vehiculele noi si vehiculele de ocazie", se arata in comunicatul citat.Raspunsul CJUE a venit ca urmare a unei intrebari venite din partea Tribunalului Sibiu, investit cu solutionarea unui litigiu dintre un roman, care a solicitat returnarea taxei de... mai mult
Joi, 07 Aprilie 2011, ora 23:55
Guvernul estimeaza pentru acest an incasari din taxa auto de aproximativ doua miliarde lei, cu 437,5 milioane lei (100 milioane euro) peste prognoza veniturilor atrase din aceasta sursa in 2010 si de trei ori mai mult decat incasarile inregistrate in 2009, pe fondul majorarii taxei la 1 ianuarie.
Incasarile obtinute de Guvern din taxa pe poluare pentru autovehicule sunt varsate la Fondul pentru Mediu, iar in bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2011 al Fondului, aprobat recent, Executivul a inclus venituri totale estimate de 2,057 miliarde lei (echivalentul a aproximativ 500 milioane euro) din aceasta taxa.
Pentru anul trecut, incasarile obtinute din taxa auto sunt prognozate la 1,62 miliarde lei, cu aproape un miliard de lei mai mare decat incasarile efective inregistrate in 2009.
In 2009, pe fondul scaderii drastice a numarului de inmatriculari auto, incasarile statului din taxa de poluare pentru autovehicule au fost de aproximativ 630 milioane lei, cu peste un miliard de lei mai putin decat indicau estimarile initiale.
Guvernul a decis, la finele anului trecut, ca taxa de poluare auto sa fie majorata, din 2011, in medie cu 45-50%, dar cu o crestere dubla sau aproape tripla pentru vehicule poluante, taxa fiind stabilita in functie de vechimea masinii, capacitatea cilindrica si gradul de poluare.
Reprezentanti ai unor companii din piata de profil au apreciat ca o crestere a nivelului taxei de poluare va duce la diminuarea drastica a importului de... mai mult
Duminica, 20 Februarie 2011, ora 18:43
Taxa de poluare auto a crescut cu 14,2% de la 1 ianuarie, ca urmare a modificarii cursului de schimb stabilit de Banca Centrala Europeana, care a urcat de la 3,73 lei/euro, cotatia aplicata in 2009, la 4,26 lei/euro. Astfel, daca anul trecut pentru o masina Euro 3, veche de 3 - 4 ani, cu capacitate cilindrica de 1.500 centrimetri cubi si norma de poluare de 250 de grame CO2/km, se platea 7.510 lei, incepand cu 1 ianuarie 2010, taxa de poluare pentru aceeasi masina este de 8.580 lei, potrivit Mediafax.
In fiecare an, cursul de schimb stabilit la 1 octombrie de Banca Centrala Europeana reprezinta cotatia la care se platesc in anul urmator accizele, taxa auto si impozitul pentru petrolul din productia interna.
De la 1 ianuarie 2010, proprietarii masinilor care au motorizari conforme cu normele de poluare Euro 4 platesc si ei taxa de prima inmatriculare, nivelul acesteia fiind stabilit in functie de capacitatea cilindrica si emisiile CO2 ale modelului. mai mult
Vineri, 08 Ianuarie 2010, ora 13:58