Modificarile pe care majoritatea PSD-ALDE le doreste la Codurile Penale sunt cat se poate de personalizate, cazul lui Calin Popescu Tariceanu fiind dat ca exemplu chiar in expunerea de motive, pentru a justifica astfel prevederea ca informatiile obtinute pe un mandat de interceptare, dar care nu au legatura cu cauza sa nu mai poata fi utilizate pentru deschiderea unui nou dosar penal.
Numele lui Calin Popescu-Tariceanu nu este mentionat expres, dar este lesne de intuit: actual presedinte al Senatului si fost candidat la presedintia Romaniei.
"Un caz concret care ilustreaza aceste aspecte este cel aparut public, al actualului presedinte al Senatului, fost prim-ministru, candidat la presedintia Romaniei, care a fost interceptat aproape in permanenta din 2008 si pana in 2014 (pana la aceasta data exista date publice), chiar daca nu a fost trimis in judecata pentru vreo fapta rezultata din acele interceptari, ci au fost utilizate pentru a proba fapte indirecte intr-un dosar de marturie mincinoasa", se arata in expunerea de motive.
Primii care au semnalat anomalia sunt jurnalistii de la G4Media.
Astfel, cazul particular al lui Tariceanu, trimis in judecata de procurorii DNA pentru marturie mincinoasa in dosarul de retrocedari al printului Paul, este dat exemplu pentru a justifica necesitatea unei modificari in Codul Penal, privind activitatile de supraveghere tehnica.
Tariceanu este acuzat de marturie mincinoasa si de favorizare a faptuitorului, potrivit unui... mai mult
Joi, 19 Aprilie 2018, ora 16:43