Cartile reprezinta porti catre alte lumi, mai fascinante, mai amuzante, mai distractive, mai dramatice sau mai inspaimantatoare, in functie de preferintele si alegerile fiecaruia.
Fiecare carte pentru copii, in engleza sau in limba romana, reprezinta o lume cu totul noua, in care tot necunoscutul este fascinant si educativ. De altfel, acesta este si rolul cartilor pentru copii - sa le dezvolte micutilor capacitatile intelectuale, imaginatia, vocabularul si creativitatea.
Daca mai adaugam, la toate acestea, si un text intr-o limba straina, atunci avantajele sunt si mai mari, caci invatarea unei limbi de circulatie internationala, cum este, de exemplu, engleza, le va fi utila pe tot parcursul vietii.
Cartile pentru copii - cum contribuie la dezvoltarea intelectuala a celor mici?
Daca ai sa-i intrebi pe adulti acum daca s-ar mai intoarce in perioada copilariei, cei mai multi ar raspunde cu un DA hotarat, entuziast sau chiar nostalgic. Daca le-am adresa, in continuare, intrebarea referitoare la motivele pentru care ar face asta, unul dintre cele mai populare argumente invocate ar fi probabil timpul liber pe care l-ar avea pentru lectura, dar si capacitatea de a absorbi, precum un burete, orice informatie descoperita in cartile citite.
Pentru copiii din ziua de astazi, altele sunt insa interesele. Intr-o lume in care tehnologia este mult prea prezenta in vietile celor mici, cartile pot parea neinteresante, mai ales ca acestea pot fi accesibile si pe tableta care,... mai mult
Vineri, 20 Decembrie 2019, ora 11:57
Majoritatea copiilor din Romania (85%), cu varste intre 5 si 16 ani, si care au acces la Internet, petrec, in medie, 5 ore/zi pe retelele sociale, arata un studiu recent.
Cei mai multi prefera, cand vine vorba de gadgeturi, smartphone-ul, mai arata cercetarea realizata de iSense Solutions, data publicitatii luni.
Conform acesteia, varsta medie la care copiii primesc device-uri este de 8,5 ani pentru tableta, 9 ani pentru computer, 10 ani pentru smartphone si 11 ani pentru alte dispozitive smart. Cu toate acestea, chiar inainte sa aiba un terminal inteligent personal, cei mici au acces la dispozitivele parintilor, noteaza realizatorii studiului.
Gadgetul pe care copiii il folosesc cel mai des este smartphone-ul, cei mici butonand, in medie, 160 de minute pe zi, chiar 208 minute, in cazul adolescentilor de 13-16 ani.
Copiii cu varsta de 5 -7 ani prefera tableta. Cei mici intra pe Internet in special de acasa si obisnuiesc sa urmareasca videoclipuri muzicale, clipuri amuzante ...citeste mai departe despre "85% dintre copiii romani intre 5 si 16 ani stau in medie 5 ore pe zi pe retelele sociale" pe Ziare.com mai mult
Luni, 17 Octombrie 2016, ora 17:38
Gadgeturile sunt folositoare, insa se dovedesc a fi si foarte periculoase pentru copii. Academia Americana de Pediatrie si Societatea Canadiana de Pediatrie sustin ca pana la varsta de doi ani, copiii nu ar trebui sa fie expusi deloc mijloacelor de tehnologie avansata.
Acestia pot sa descopere gadgeturile pe masura ce cresc. Astfel, copiii cu varste cuprinse intre trei si cinci ani sa le foloseasca doar o ora pe zi, iar cei pana in 18 ani in jur de doua ore pe zi. In realitate, acestia petrec de patru sau cinci ori mai mult timp in fata acestor aparate, arata Huffington Post, care puncteaza cateva probleme ce pot sa apara cand aceste reguli nu sunt respectate.
Cresterea rapida a creierului
Pana la doi ani, creierul bebelusilor se tripleaza si apoi continua sa creasca pana la 21 de ani. Dezvoltarea timpurie a creierului este determinata de stimuli de mediu sau de lipsa acestora. S-a dovedit ca stimularea provocata de supraexpunerea la aceste mijloace dezvoltate este asociata cu ...citeste mai departe despre "Pana la ce varsta e bine sa interzicem copiilor accesul la gadgeturi" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 03 Mai 2014, ora 09:45
Easypix lanseaza in Romania tableta pentru copii KiddyPad cu ecran SuperBright HD de 7.0 inch si control parental . Prevazuta cu protectie de silicon si cu interfata in limba romana, tableta pentru copii demonstreaza cu succes calitatea germana folosind un procesor RK 3168 1.2 GHz Dual Core.
Display-ul multi touch afiseaza culori vibrante, se remarca prin luminozitate si ofera claritate superioara textului. Cu 1024 x 600 pixeli, acest ecran permite vizualizarea continutului la un standard ridicat.
Husa din silicon este lavabila si protejeaza optim tableta de micile accidente destul de frecvente in cazul copiilor dar si de patrunderea resturilor alimentare in carcasa tabletei sau in zona butoanelor. Culoarea portocalie a husei protectoare capteaza atentia copiilor si dezvolta interesul acestora pentru descoperirea taramului multimedia.
Controlul parental al tabletei ofera unicitate acesteia deoarece parintii pot stabili de la bun inceput care sunt activitatile la care copilul lor are acces. Prin control parental se intelege capacitatea acestei tablete de a functiona in doua moduri: modul parinte si modul copil. Aceste doua moduri pot fi comutate de catre parinti prin intermediul unei parole stiuta doar de catre acestia. Astfel tableta pentru copii poate fi utilizata de intreaga familie. Web browser-ul pentru copii preinstalat face apel doar la site-ul aprobat de catre adulti astfel incat sa nu existe conexiuni necontrolate, nesecurizate care pot fi facute.
Modul... mai mult
Joi, 24 Aprilie 2014, ora 12:26
Evolio a lansat, in parteneriat cu producatori locali de software educational, prima tableta romaneasca special conceputa pentru copii, Evolio Tabby, se arata intr-un comunicat al companiei.
Tableta este dotata cu ecran capacitiv de 7 inchi, procesor ARM 1 GHZ, procesor grafic Mali400 multicore, conectivitate Wi-Fi si USB, memorie de 4GB si un comutator de blocare a comenzilor.
Are preinstalate jocuri, povesti si alte aplicatii interactive pentru copii, toate in limba romana. Prin intermediul Google Play pot fi accesate zeci de mii de jocuri gratuite.
Citeste mai multe despre Prima tableta romaneasca special conceputa pentru copii pe Ziare.com. mai mult
Duminica, 13 Ianuarie 2013, ora 09:36
Popularitatea tabletelor PC printre copii creste mai rapid decat cea a consolelor de jocuri video, arata un sondaj realizat recent.
Studiul arata ca familiile cu copii cu varsta curpinsa intre patru si 14 ani detin in medie 10 dispozitive diferite, iar copiii folosesc aproximativ cinci dintre acestea. Studiul a fost realizat de NPD Group si poarta numele "Copiii si dispozitivele electronice: Editia 2012", acesta indicand care sunt tendintele privind utilizarea gadget-urilor in mediile familiale, scrie Mashable .
Consolele de jocuri video continua sa fie mai folosite decat tabletele, dar in ultimul an s-a observat o crestere puternica a popularitatii noilor tablete in grupul de varsta 4-14 ani. Astfel, comparativ cu 2011, cand popularitatea tabletelor crescuse cu doar 3%, in 2012, aceasta a avut un avans de 13%.
Concluziile sondajului indica faptul ca producatorii de tablete ar trebui sa construiasca dispozitive destul de simple, pentru a fi folosite si de copii.
"Copiii folosesc tabletele pentru jocuri, pentru a viziona filme si emisiuni TV, sa citeasca si sa asculte muzica si, uneori, pentru a face poze", a declarat Russ Crupnick, vicepresedinte al NPD Group. "Copii mai mari folosesc tabletele si pentru accesarea site-urilor de socializare si pentru a comunica."
Dispozitivele portabile pentru ascultarea de muzica, precum iPod si alte MP3-playere, si-au pierdut din popularitate in ultimul an, doar 35% dintre gospodarii detinand unul, comparativ cu 48% in... mai mult
Miercuri, 15 August 2012, ora 15:29
O serie de parinti - si numarul lor este in crestere, sunt din ce in ce mai disperati cu privire la timpul pe care copiii lor il petrec in fata unui... gadget, de oricare fel ar fi acesta: iPad, iPhone, internet-laptop, jocuri electronice, psp-uri si lista poate continua.
De unde a aparut acest comportament - aviz celor care mai pot inca preveni aceste lucruri, ce facem cu aceasta aproape dependenta a copilului nostru si cum putem transforma "pasiunea" copilului intr-un avantaj?
Sa incepem cu radacina acestui comportament: sper sa nu va mire, dar noi, parintii, am plantat aceste seminte si tot noi le-am udat.
Cum incepe mecanismul?
In primul rand, cu ajutorul televizorului deschis non-stop seara, cand toata familia se aduna acasa. Sunt extrem de putine familii care se uita la televizor numai dupa masa de seara, la un program atent ales, si sunt inca si mai putine familii care au renuntat complet la televizor.
Desi nu va incurajez sa deveniti extremisti, va reamintesc ca acel ecran continuu aprins este un factor care, desi pare ca uneste, de fapt dezbina o familie, comunicarea intima intre membrii ei si, mai ales, creeaza un soi de dependenta fata de o realitate paralela.
Traiesti viata altcuiva, altcumva,in alta dimensiune. Televizorul este samanta dependentei ulterioare de gadget-uri. Este simplu: spunem copiilor nostri ca noi citeam la varsta lor...dar...va vad copiii vostri vreodata cu o carte in mana? Din experienta mea, parintii care citesc in... mai mult
Sambata, 21 Aprilie 2012, ora 00:00
Compania britanica Inspiration Work a lansat o tableta special destinata copiilor, care se numeste Kurio si care functioneaza cu ultima versiune a sistemului de operare Android, Ice Cream Sandwich.
Ideea de tableta pentru copii potrivit Pocket-lint.
Durata de viata a bateriei este estimata la sase ore de functionare. Tableta este destinata copiilor cu varsta cuprinsa intre 4 si 15 ani.
Tabletele sunt vandute cu aplicatii preinstalate destinate infantilor si cu software care permite parintilor sa administreze pana la opt niveluri diferite de acces la tableta.
Parintii pot limita accesul la aplicatii si website-uri, iar pentru ei insisi se pot bucura de intreaga suita a serviciilor Google, de Android Market si de accesul la orice aplicatie de pe tableta.
Reprezentantii companiei nu au oferit specificatii despre tipul de procesor pe care tableta il foloseste sau despre tipul de memorie, dar potrivit informatiilor din piata dispozitivul va fi dotat cu 4GB de memorie interna, un slot SD, USB si porturi HDMI, precum si posibilitatea de a incarca filme pe un ecran extern, la o rezolutie de 1080 pixeli.
Toate modelele Kurio sunt dotate cu camere video de 0,3 megapixeli. Tableta de 7 inci va costa 150 de lire sterline (aproximativ 233 de dolari), iar modelele de 8 si 9 inci vor costa 180, respectiv 200 de lire sterline.
Toate modelele vor fi lansate in Marea Britanie in luna iulie a acestui an. mai mult
Joi, 26 Ianuarie 2012, ora 08:40