Două proiecte publice în valoare de peste 3 milioane de euro vor permite dezvoltarea unei zone turistice cu potențial turistic uriaș. Mai este numită și ”Elveția României”.
Zona turistică Luncile Prigoanei este denumirea generică sub care este cunoscută întinsa poiană situată în Munţii Sebeşului, la nord de Vârful lui Pătru, într-un areal montan, bogat în păduri şi păşuni alpine. Dispune de un uriaş potenţial de dezvoltare turistică, mai ales în cea ce priveşte turismul legat de sporturile de iarnă. În apropiere se află unul dintre cele mai spectaculoase domenii schiabile din România, vizitat des, iarna, de președintele Klaus Iohannis.
Cele două investiții se referă la introducerea rețelei de apă potabilă și a sistemului de canalizare în zona Luncile Prigoanei din Munții Șureanu. Poiana spectaculoasă aparține de comuna Șugag, județul Alba. Două licitații au fost lansate, recent, de Primăria Șugag.
În prezent, la Luncile Prigoanei nu există un sistem centralizat de alimentare cu apă pentru populație și nici sistem de canalizare. Locuințele și construcțiile de turism se alimentează cu apă din surse individuale improvizate, iar evacuarea apelor menajere se face în bazine vidanjabile sau fose septice.
Primul contract se referă atât la realizarea documentației tehnice, cât și la verificarea tehnică a proiectării, respectiv la asigurarea asistenţei tehnice din partea proiectantului și... mai mult
Miercuri, 02 Noiembrie 2022, ora 23:31
Peisajele naturale spectaculoase, atât vara cât și iarna, i-au adus zonei turistice Șureanu și denumirea de ”Elveția României”.
Se află în extremitatea sudică a județului Alba, la limită cu județele Sibiu și Vâlcea, la aproape 2000 de metri altitudine. Odată cu dezvoltarea domeniului schiabil şi a modernizării şoselei Transalpina au apărut numeroase pensiuni care oferă cazare.
Acestea au fost construite în două zone apropiate pârtiilor de schi, respectiv Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului. Domeniul schiabil este alcătuit din 10 pârtii care însumează aproape 18 de kilometri. Amenajarea porneşte de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maximă ajunge până la 2.010 de metri, unde se află limita superioară a pârtiilor.
În afară de pârtiile amenajate, zona prezintă un deosebit potenţial pentru schi în afara pistei. Domeniul Schiabil din Munţii Şureanu a fost inaugurat în anul 2009, în urma unei investiţii private. Sezonul 2021 - 2022 a fost deschis vineri 10 decembrie.
Foto: Domeniul Schiabil Șureanu
”La noi a nins consistent şi ne pregătim să începem un sezon de distracţie şi voie bună pe Domeniul Schiabil Şureanu. Începând de vineri, 10 decembrie, vă aşteptăm la munte pentru a vă bucura de aer curat, peisaje de vis şi, în primul rând, de zăpadă pe pârtiile noastre”, a transmis administratorul domeniului schiabil.
Cele 10 părtii se găsesc sub două dintre cele mai înalte... mai mult
Sambata, 11 Decembrie 2021, ora 21:50
Presedintele Klaus Iohannis a fost fotografiat, sambata, la schi in Muntii Sureanu, pentru a treia oara in acest an. La Sureanu se afla domeniul schiabil situat la cea mai mare altitudine din tara, denumit "Elvetia Romaniei", datorita peisajelor foarte frumoase.
Seful statului a fost fotografiat, sambata, in timp ce astepta sa urce cu telescaunul in varful unei partii de pe domeniul schiabil Sureanu, unde altitudinea maxima depaseste 2.000 de metri.
Presedintele a mai fost fotografiat pe partiile de la Sureanu in 6 si 27 ianuarie, dar si anul trecut. Zona este una preferata de acesta pentru practicarea sportului de iarna.
Masivul Sureanu se afla in extremitatea sudica a judetului Alba, aproape de limita cu judetele Valcea si Sibiu. Domeniul schiabil este alcatuit din noua partii care insumeaza 11 kilometri.
Amenajarea porneste de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maxima ajunge pana la 2.010 de metri, unde se afla limita superioara a partiilor.
In afara de partiile amenajate, zona prezinta un deosebit potential pentru schi in afara pistei.
Domeniul Schiabil din Muntii Sureanu a fost inaugurat in anul 2009, in urma unei investitii private. Aici exista asistenta Salvamont, scoala de schi si snowboard, centre de inchiriere, restaurante si cateva unitati de cazare.
Unicul drum de acces spre partii este pe ruta Sebes - Sugag - lacul Oasa (DN 67 C), apoi la dreapta spre - manastirea Oasa - Luncile Prigoanei - Poarta Raiului - Domeniul Schiabil Sureanu... mai mult
Sambata, 17 Februarie 2018, ora 20:47
Cateva sute de turisti sunt asteptati, sambata si duminica, in Muntii Sureanu, o zona din judetul Alba denumita "Elvetia Romaniei", unde se afla domeniul situat la cea mai mare altitudine din tara. Zapada este pe partii, dar si in zonele vaste din afara lor.
Rares Tileaga, monitor de schi la Domeniul Schiabil Sureanu, a declarat ca zapada este schiabila, iar drumul pana la partii este practicabil, insa soferii trebuie sa foloseasca obligatoriu lanturi.
"La Sureanu zapada este schiabila. A nins din abundenta la sfarsitul saptamanii cu viscol, iar acum vremea e stabila, cu innorari temporare", a spus Rares Tileaga.
Acesta este al doilea weekend de schi din sezon la Domeniul Schiabil Sureanu. Startul s-a dat in minivacanta de 1 Decembrie, iar in acest weekend daca vremea ramane buna sunt asteptati circa 500 de turisti.
Masivul Sureanu se afla in extremitatea sudica a judetului Alba, aproape de limita cu Valcea si Sibiu. Domeniul schiabil este alcatuit din 10 partii care insumeaza aproximativ 11 kilometri.
Amenajarea porneste de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maxima ajunge pana la 2.010 de metri, unde se afla limita superioara a partiilor.
In afara de partiile amenajate, zona prezinta un deosebit potential pentru schi in afara pistei.
Domeniul Schiabil din Muntii Sureanu a fost inaugurat in anul 2009, in urma unei investitii private. Aici exista asistenta Salvamont, scoala de schi si snowboard, centre de inchiriere, restaurante si cateva unitati... mai mult
Sambata, 09 Decembrie 2017, ora 21:45
Presedintele Klaus Iohannis a fost vineri, la schi, in Muntii Sureanu.
Una dintre tinerele cu care s-a pozat seful statului in costum de schi a urcat fotografia pe Facebook, alaturi de urmatorul mesaj: "Onoare pentru noi, onoare pentru tara, #rezist".
Potrivit ziarului Unirea, nu e prima data cand Iohannis schiaza in judetul Alba, pentru ca mai multe persoane l-au mai vazut pe presedinte in Muntii Sureanu.
Stratul de zapada batatorita la Sureanu are peste 50 de centimetri, iar in afara partiilor circa 150 cm.
In acest weekend, la Domeniul Schiabil Sureanu, sunt organizate Serbarile Zapezii, cu concursuri, coborari ale schiorilor profesionisti cu torte in maini, foc de tabara si artificii.
Protestatarii de la Alba Iulia care s-au adunat vineri seara sa sprijine Guvernul Grindeanu stiau ca Iohannis este la schi. Ei au scandat in fata Prefecturii Alba inclusiv "Iohannis schiaza, Alba protesteaza!". ...citeste mai departe despre "Iohannis a fost la schi in Muntii Sureanu si a facut poze cu turistii: "Onoare pentru tara, #rezist" (Foto)" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 10 Februarie 2017, ora 21:58