In noaptea ce tocmai a trecut, pretul carburantilor a crescut cu aproape 10 bani pe litru, ca urmare a majorarii accizei prin decizia Guvernului Tudose. A fost, insa, doar o etapa, urmand sa mai avem parte de o scumpire oficiala peste doua saptamani.
Nu a fost insa prima scumpire din ultimele doua saptamani, ci a doua. Anterior, pretul benzinei si motorinei crescuse, la inceputul lunii, cu circa 10 bani pe litru.
Spre exemplu, relateaza Profit.ro, in cazul OMV Petrom, cresterea este de peste 19 bani pe litru, de la inceputul lunii septembrie, toate sortimentele fiind acum peste 4,6 lei.
Asta in conditiile in care ministrul de Finante, Ionut Misa, estimase o scumpire de 16 bani, in prima etapa din 15 septembrie a majorarii accizei.
La un alt mare jucator de pe piata din Romania, Rompetrol, pretul benzinei si motorinei crescuse, insa, cu 22-23 de bani pe litru, de la inceputul lunii pana pe 14 septembrie, deci inainte de prima etapa a majorarii accizei. Si aici, toate sortimentele de combustibil au trecut de 4,5 lei.
De remarcat, insa, ca in aceasta perioada si pretul petrolului s-a majorat cu peste 8%, de la 49,56 de dolari (30 august) pana la 53,63 de dolari (13 septembrie).
Amintim ca, pe 30 august, Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta pentru reintroducerea supraaccizei la combustibili. Atunci, ministrul de Finante, Ionut Misa, a spus ca pretul combustibilului va creste in total cu 32 de bani, dupa majorarea accizei.
Pe 12 septembrie, premierul a... mai mult
Vineri, 15 Septembrie 2017, ora 09:43
Prim-vicepresedintele PNL, Raluca Turcan, a comparat decizia Guvernului Tudose de a majora pretul la combustibil cu o "hotie la drumul mare".
Astfel, dupa ce ministrul de Finante, Ionut Misa, a anuntat miercuri ca pretul combustibilului va creste cu 32 de bani, dupa majorarea accizei, suma ce va fi platita in plus pentru fiecare plin de benzina va fi de 15 lei, incepand cu 1 octombrie.
"15 lei in plus la fiecare plin! Pentru cine nu a aflat, NU este o HOTIE la drumul mare, este chiar o decizie a Guvernului Dragnea-Tudose-Tariceanu!
Haiducia de la Palatul Victoria a atins noi culmi. Peste tot sunt identificati 'dusmani ai poporului'. Se cauta vinovati, oameni si companii, doar, doar ascund incompetenta si lipsa de intelegere a ceea ce trebuie facut cu tara aceasta! Ca la orice scamatorie de genul 'Alba-Neagra', cei care pierd sunt oamenii de buna credinta.
Atragem atentia romanilor sa cantareasca foarte bine ce aleg sa creada. Stirile false, rostogolite cinic de premier si guvernanti, despre orice si, aproape oricine, sau realitatea!!!
Realitatea este ca acesta crestere a pretului carburantilor va conduce la:
⁃ cresterea costului pentru ce se produce;
⁃ cresterea pretului la ceea ce se cumpara;
⁃ cheltuieli tot mai mari in domenii care inca tin economia Romaniei (de la agricultura pana la industrie si servicii);
⁃ scaderea puterii de cumparare a romanilor", avertizeaza pe Facebook Raluca Turcan.
De asemenea, deputatul PNL sustine ca "e tot mai... mai mult
Joi, 31 August 2017, ora 16:01