Un summit al zonei euro, ce urma sa aiba loc vineri, nu va mai fi organizat pentru ca Germania se opune singurului subiect de pe agenda: suplimentarea fondurilor de salvare destinate economiilor afectate de criza datoriilor suverane.
Diplomati din UE au spus saptamana trecuta ca liderii din zona euro se vor intalni vineri, dupa summitul UE de la Bruxelles, pentru a discuta despre anularea plafonului de 500 de miliarde de euro impus in cazul fondurilor de salvare ale zonei euro.
Dar, in conditiile in care Germania, tara cu cea mai mare contributie, a spus ca nu este dispusa inca sa accepte aceasta masura, reuniunea a fost anulata, a declarat un diplomat european pentru DPA.
Luni, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a spus ca tarile din zona euro vor discuta acest dosar in martie, dupa aprobarea finala a celui de al doilea pachet de salvare pentru Grecia.
In weekend, G20 a semnalat ca nu va contribui la suplimentarea capacitatilor de creditare ale FMI pana cand zona euro nu si le va suplimenta pe ale sale.
Sefa FMI, Christine Lagarde, a precizat ca si contributia Fondului la noul pachet de salvare alocat Greciei va depinde de cresterea capacitatii mecanismelor financiare de siguranta de care dispune zona euro. mai mult
Marti, 28 Februarie 2012, ora 16:03
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, s-a adresat in Congresul Partidului Popular European, precizand faptul ca viata cetatenilor Romaniei este afectata in mod dramatic de ceea ce se intampla in zona euro.
"In Romania, 95% din piata bancara este reprezentata de banci din zona euro. In Romania, dobanzile au crescut la peste 8% acum din cauza lipsei de decizie in zona euro. Suntem dependenti in mare masura de pietele din zona euro din punct de vedere al exporturilor. Principalii nostri parteneri sunt Germania, Franta, Spania si Italia.
Romania nu poate accepta o Uniune Europeana cu doua categorii de state. Vrem sa participam la summit pentru ca orice lipsa a deciziilor din zona euro afecteaza viata de zi cu zi a romanilor. Solutia pentru criza este sa ramanem uniti, cu toti cei 27 membri si nu cu o Uniune de 17 membri", a precizat presedintele.
In opinia acestuia, o Europa unita reprezinta o investitie pe termen lung, pentru binele comun. Traian Basescu a mai subliniat faptul ca Europa si o buna parte a lumii traverseaza o perioada plina de provocari: criza datoriilor, dificultati de incurajare a cresterii economice, gestionarea migratiei sau a problemelor demografice.
Potrivit acestuia, deciziile luate in aceste zile reprezinta o strategie nu doar de depasire a crizei, ci pentru asigurarea viitorului.
"Solidaritatea, in aceasta perioada, e adevarata sansa a competitivitatii si suveranitatii UE. Mai multa integrare, nu doar economica ci si politica,... mai mult
Joi, 08 Decembrie 2011, ora 16:59
Grecia va fi exclusa din zona euro, dar si din Uniunea Europeana, daca nu accepta planul decis de statele europene la 27 octombrie pentru a incerca sa rezolve criza datoriilor, a avertizat vineri ministrul francez al Afacerilor Europene, Jean Leonetti.
"Neacceptarea planului inseamna iesirea din euro, neacceptarea planului pentru greci inseamna iesirea din Europa", a declarat Jean Leonetti pentru postul de radio Europe 1, adaugand ca nu dorestre sa se intample acest lucru, transmite AP, citat de Mediafax.
Ministrul francez a reafirmat ca o iesire a Greciei din euro si din Uniunea Europeana nu ar trebui sa destabilizeze zona euro, "pentru ca astazi, nu doar ca le-am spus grecilor sa-si asume responsabilitatile si ca si le vor asuma, dar in acelasi timp am prevazut masuri de protectie", a precizat el.
"Daca Grecia iese din (zona) euro si din Europa sunt temeri privind un efect de contaminare. Am luat masuri de protectie", a continuat ministrul, citand deciziile de recapitalizare a bancilor si cresterea puterii Fondului European de Stabilitate Financiara (FESF), decise la 27 octombrie, in cadrul unui summit al zonei euro, la Bruxelles.
"Daca Grecia ar iesi din euro si din Europa, ceea ce nu dorim si sa nu ia aceasta decizie, euro si Europa vor ramane stabile", a insistat el.
"Pronosticul meu astazi este ca Grecia ramane in zona euro, ramane in Europa, la fel cum Irlanda a fost salvata, prin aceeasi disciplina si acelasi ajutor", a adaugat ministrul francez.... mai mult
Vineri, 04 Noiembrie 2011, ora 11:30
Liderii Europei l-au chemat pe primul ministru grec Giorgios Papandreou la Cannes pentru a clarifica situatia Greciei. Salvarea zonei euro depinde de rezultatul discutiilor din aceasta seara.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, si presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, ii vor impune lui Papandreou respectarea intelegerii pe care au avut-o la summit-ul european de joi.
"Aceasta veste a uimit toata Europa. Planul este singura cale de a rezolva problema datoriilor Greciei", a spus Sarkozy la aflarea vestii ca Papandreou vrea sa faca un referendum national pe tema planului de salvare, citat de Reuters.
"Ar fi de ajutor daca vom afla clar ce drum vrea sa apuce Grecia", a intarit ministrul de finante al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, intr-un ziar german.
UE si Comisia Europeana fac presiuni asupra lui Papandreou
Consiliul Europei si Comisia Europeana au luat, de asemena, pozitie la anuntul pe care l-a facut Papandreou si il sfatuiesc sa implementeze planul de salvare.
"Suntem convinsi ca acordul este cea mai buna solutie pentru Grecia. Avem increderea ca va onora angajamentul pe care l-a facut in fata zonei euro si a comunitatii internationale", au afirmat presedintele Consiliului Europei, Herman van Rompuy si presedintele Comisiei Europene, Manuel Barosso, intr-o declaratie comuna, informeaza Marketwatch.
Comisarul German Guenther Oettinger a spus ca actiunile lui Papandreou "au inrautatit considerabil situatia tarilor care nu au rating ridicat si ar... mai mult
Miercuri, 02 Noiembrie 2011, ora 23:00
Liderii europeni au cazut de acord asupra recapitalizarii bancilor, in cadrul summitului de urgenta desfasurat la Bruxelles. Donald Tusk, premierul Poloniei, tara care detine presedintia semestriala a Uniunii Europene, a declarat ca aceasta masura trebuie sa fie obiectivul principal al UE in urmatoarea perioada.
"Recapitalizarea bancilor este o problema care afecteaza toate statele membre. Iar ea vine la pachet cu restul de masuri economice, independenta nu ar avea nicio sansa de succes, deci nu trebuie privita ca o masura izolata. Impresia mea a fost ca toate statele membre accepta ideea de recapitalizare", a declarat Tusk in cadrul conferintei de presa care a urmat evenimentului din aceasta seara.
In sistemul bancar va fi introdus un capital de prima clasa care urmeaza sa sustina atat economia, cat si nevoia de credite a statelor.
Traian Basescu e multumit de solutia gasita
Presedintele roman, Traian Basescu, a confirmat decizia transmisa de Tusk si a precizat ca, astfel, exista garantia ca bancile mama nu isi vor retrage subsidiarele din diverse tari membre ale Uniunii Europene. El este multumit ca obiectivul pe care l-a prezentat ca interes al Romaniei a fost generalizat pentru toate statele UE, si ca s-a ajuns la aceasta decizie din partea tuturor celor 27 de state reprezentate in Consiliu.
"Prin decizia adoptata acum de consiliu, nu numai Romania, ci si alte state au garantia ca subsidiarele apartinand bancilor-mama din alte state vor avea nivelul de capital... mai mult
Miercuri, 26 Octombrie 2011, ora 23:15
Intalnirea ministrilor de finante ai statelor UE, care urma sa aiba loc miercuri, inaintea summitului UE de la Bruxelles, a fost amanata. In asteptarea unor solutii concrete, pietele financiare "fierb", iar speculatiile incep sa ia nastere.
Consultantul financiar Ionel Blanculescu este de parere ca, in acest moment, are loc de fapt "marea imparteala" a datoriilor suverane. Potrivit acestuia, lupta cea grea se da intre bancherii europeni, somati sa sustina 50% din datorie si liderii europeni. "Cea mai mare si mai grava decizie din istoria ultimilor zeci de ani va viza marea imparteala. Paradigma consta in faptul ca bancile si bugetul UE vor trebui sa-si imparta povara", a declarat consultantul, pentru Business24.
- Se discuta foarte mult in ultima vreme despre crearea unei trezorerii europene. Se pare ca Statele Unite ale Europei incep sa prinda contur.
- Crearea unei Trezorerii europene inseamna deja un Guvern pentru statele care conteaza din zona euro. Inseamna, de fapt, o marginalizare a statelor sarace. De fapt, liderii "de facto" ai UE si-au dat seama ca pentru acest club elitist conteaza numai unii. Aici nu functioneaza principiul "unul pentru toti si toti pentru unul, ci principiul "cei mari si restul", iar cei mari si-au dat seama ca statele periferice nu conteaza. Deciziile mari vor fi luate in cadrul acestui Guvern "de facto" al UE.
Comisia Europeana va lua decizii pentru toti si ne va oblige sa facem diverse lucruri, in timp ce Guvernul UE, format din... mai mult
Miercuri, 26 Octombrie 2011, ora 08:36
Liderii europeni spun ca fac progrese in rezolvarea crizei datoriilor suverane, dar o decizie va fi luata abia la intalnirea de miercuri.
In urma celui de-al 13-lea summit pentru rezolvarea crizei din ultimele 21 de luni, tarile europene au ajuns la un acord in privinta recapitalizarii bancilor si au ajuns la un consens in ceea ce priveste fondul de salvare a Europei, dar deciziile vor fi luate abia miercuri.
"Mai avem mult de munca si tocmai de aceea vom lua deciziile la urmatorul summit", a declarat presedintele Consiliului Europei, Herman Van Rompuy, dupa intalnirea de 12 ore, informeaza Reuters .
Presedintele francez Nicolas Sarkozy a fost nevoit sa renunte la ideea de a folosi fonduri nelimitate de la Banca Centrala Europeana pentru a lupta impotriva crizei. "Nicio solutie nu este viabila, daca nu are suportul tuturor institutiilor europene", a spus Sarkozy, citat de Reuters.
Liderii europeni au dezbatut doua planuri prin care sa mareasca eficienta Fondului European de Stabilitate Financiara, in valoare de 440 de miliarde de euro. Una dintre solutii ar fi crearea unui fond in care sa atraga investitori din toata lumea, printre care si Fondul Monetar International, care sa cumpere obligatiuni de la Italia si alte state cu probleme financiare. Celalalt plan, care ar trebui sa functioneze in paralel, ar garanta pierderile investitorilor, informeaza Financial Times.
Pe de alta parte, zona euro ar putea cauta ajutor la tari emergente precum China sau Brazilia,... mai mult
Luni, 24 Octombrie 2011, ora 18:00
Uniunea economica si politica a Europei ar fi in pericol in cazul in care moneda unica ar fi sfasiata de criza datoriilor suverane, au precizat autoritatile franceze. In opinia acestuia, exista o stransa legatura intre modelul economic chinez orientat spre exporturi si criza datoriilor suverane din Europa.Ministrul de Externe francez, Alain Juppe a facut o evaluare obiectiva a consecintelor dezintegrarii monedei euro, subliniind faptul ca atat Franta cat si Germania si-au luat angajamentul de a preveni acest dezastru.
"Cu siguranta nu putem permite ca moneda unica sa se destrame fiindca asta ar avea efecte directe in inteaga Europa”, a mai subliniat ministrul de externe francez.
In opinia acestuia, euro nu poate functiona cu adevarat daca nu exista putere economica in toata zona euro.
Pietele de capital au “tremurat” in cursul zilei de vineri, dupa demisia membrului german din consiliul BCE. Mai mult, in acest weekend, unii reprezentanti germani au atras atentia ca statele puternic indatorate din zona euro ar trebui sa se simta amenintate de excluderea din regiune.Potrivit lui Juppe, Grecia trebuie sa isi puna finantele pe o baza durabila, in scopul de a accesa cele 109 miliarde de euro din pachetul de salvare prezentat in luna iulie.“Grecia a facut mari greseli, pe care acum e nevoita sa le corecteze. De asemenea, statul elen trebuie sa isi onoreze angajamentele pe care le-a facut”, a mai subliniat acesta.Unii economisti internationali... mai mult
Luni, 12 Septembrie 2011, ora 16:14
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, avertizeaza ca in prezent criza datoriilor suverane in zona euro se extinde dincolo de periferia zonei euro, informeaza NewsIn.Barroso le cere guvernelor UE sa acorde "un sprijin deplin" zonei euro. In opinia presedintelui CE, guvernele trebuie sa reevalueze Fondul European pentru Stabilitate Financiara, ca sa reduca riscul contagiunii in zona euro.Acordul privind Fondul European pentru Stabilitate a intervenit la 21 iulie, ca raspuns la criza din Grecia, dar nu a fost ratificat inca de statele membre.Un purtator de cuvant al Ministerului german de Finante a declarat ca tarile europene ar trebui sa se concentreze mai degraba pe ratificarea actualelor acorduri decat pe modificarea lor.
"Nu este clar cum redeschiderea dezbaterii, la numai doua saptamani dupa summit, ar contribui la calmarea pietelor", a spus purtatorul de cuvant in ceea ce ar parea sa fie o critica voalata la adresa lui Barroso.
Presedintele CE a spus guvernelor europene ca trebuie sa accelereze procedurile de aprobare pentru implementarea deciziilor (luate la summit), atfel incat sa consolidarea Fondului sa devina operationala foarte curand. El a mai spus ca evolutiile in ceea ce priveste piata obligatiunilor pentru Spania si Italia sunt "un motiv de mare ingrijorare".Fondul de Stabilitate ar urma sa functioneze ca o companie care incearca sa mentina stabilitatea zonei euro imprumutand statelor membre 440 de miliarde de euro. mai mult
Joi, 04 August 2011, ora 23:54