Aproape 70% dintre proprietarii si chiriasii din piata spatiilor de birouri considera ca epidemia de Covid-19 va continua sa le afecteze activitatea pe tot parcursul acestui an, primele semne de recuperare fiind asteptate incepand cu 2021, potrivit unui studiu realizat de Colliers International in randul a 60 de proprietari si peste 100 de chiriasi.
In timp ce majoritatea chiriasilor se asteapta ca angajatii lor sa revina la birou pana in toamna, reprezentantii pietei de birouri isi fac griji ca impactul crizei epidemiologice pe piata imobiliara va fi cel putin similar cu criza financiara din 2009. Studiul Colliers International face parte dintr-o analiza ampla asupra pietei imobiliare in ansamblu, bazata pe informatii relevante ale factorilor de decizie din toate segmentele de piata, care vor fi prezentate in perioada urmatoare.
92% dintre chiriasi se asteapta sa revina la birou cel tarziu in vara acestui an
Un sfert dintre chiriasi se asteapta sa isi reia activitatea la birou chiar din luna mai, in timp ce 67% cred ca acest lucru se va intampla pe perioada verii, potrivit studiului Colliers International realizat in randul chiriasilor, dintre care aproape 30% reprezinta companii cu peste 1.000 de angajati, avand relevanta in piata de spatii de birouri.
Aproximativ 55% dintre ei se confrunta deja cu un impact negativ sau oarecum negativ asupra activitatii pe fondul epidemiei de Covid-19, cei care sunt activi in domenii precum medical, comert cu amanuntul si... mai mult
Joi, 16 Aprilie 2020, ora 16:51
Diferenta intre preturile medii solicitate de proprietarii apartamentelor din segmentul mediu si premium al Capitalei si preturile solicitate pentru apartamentele din zonele marginase s-a adancit in ultimele 12 luni.
Conform unui studiu realizat de HomeFinders, in august 2014, valoarea medie solicitata de proprietari pentru apartamentele din zonele semicentrale, centrale si de Nord ale Bucurestiului era de 67.000 de euro, cu 14.000 de euro mai mare decat pretul solicitat pentru apartamentele situate in zonele marginase.
In luna august a acestui an, pretentiile proprietarilor de apartamente din segmentul mediu si premium au ramas aceleasi, insa valorile medii solicitate pentru apartamentele din zonele marginase au scazut cu 5,66%, de la 53.000 de euro la 50.000 de euro.
Astfel, diferenta dintre preturile solicitate pe cele doua segmente distincte de piata a crescut intr-un an cu peste 20%, pana la 17.000 de euro.
Comparativ cu luna iulie a acestui an, in august, preturile solicitate au inregistrat o scadere de 1,68%. Proprietarii au solicitat preturi mai mici cu 1.000 de euro, atat pentru apartamentele din centrul, semicentrul si Nordul Capitalei, cat si pentru cele din zonele marginase.
Asadar, preturile medii solicitate in august pe cele doua segmente de piata s-au mentinut la aceeasi distanta inregistrata in luna precedenta.
In timp ce preturile solicitate au consemnat o usoara scadere in august fata de iulie, volumul de oferte a crescut. Luna trecuta,... mai mult
Luni, 14 Septembrie 2015, ora 12:01
Zona Tineretului este cea mai cautata de catre cei care vor sa cumpere un apartament in Bucuresti, acestia fiind interesati mai ales de apartamente cu trei camere, pe urmatoarele locuri plasandu-se zona Aviatiei si 1 Mai, dar unde oferta este limitata, potrivit unui studiu.
"Cel mai cautat apartament al Capitalei se afla in zona Tineretului, are trei camere, o suprafata utila de peste 70 de metri patrati si este situat la etaje intermediare", arata o analiza HomeFinders.ro bazata pe criteriile cumparatorilor, potrivit Mediafax.
Analiza porneste de la informatiile obtinute in decursul anului 2014 de la 600 de utilizatori ai platformei HomeFinders.ro. Ea schiteaza carateristicile celui mai dorit apartament, precum si tipologia clientilor care apeleaza la serviciul de reprezentare a cumparatorului si evidentiaza evolutia cererii in raport cu oferta.
Majoritatea persoanelor aflate in cautarea unei locuinte sunt interesate de zona Tineretului si isi doresc un apartament spatios, de trei camere.
Preferinta bucurestenilor pentru aceasta zona este dictata de beneficiile pe care ea le prezinta, precum parc, accesul la doua magistrale de metrou, existenta bancilor, a spatiilor comerciale si a unor scoli apreciate.
Informatiile oferite de clientii companiei de consultanta imobiliara indica faptul ca zona Tineretului este prima optiune chiar si pentru persoanele care au locuit in zona si sunt interesate de achizitionarea unui apartament mai mare.
Urmatoarele doua... mai mult
Miercuri, 26 Noiembrie 2014, ora 14:39
Timisoara este singurul oras mare din Romania unde pretul mediu al locuintelor a crescut anul trecut, in conditiile in care in Bucuresti s-a inregistrat cea mai mare scadere, astfel ca per ansamblu apartamentele s-au ieftinit cu 8,2%, potrivit unui studiu al imobiliare.ro, realizat in sase orase.
Daca anii 2011 si 2012 au fost caracterizati de o evidenta tendinta de stabilizare a preturilor locuintelor, anul ce tocmai s-a incheiat s-a remarcat, dimpotriva, printr-o acutizare a declinului. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, pe parcursul lui 2013 apartamentele noi si vechi scoase la vanzare la nivel national s-au depreciat cu 8,2%, se arata intr-un comunicat al portalului imobiliar imobiliare.ro.
Pretul mediu cerut in prezent de catre vanzatori este de 898 de euro pe metru patrat, fata de valoarea de 978 de euro pe metru patrat valabila la inceputul anului trecut. Reculul consemnat in 2013 este cu peste 50% mai mare decat suma scaderilor din cei doi ani anteriori, cand, potrivit datelor imobiliare.ro, preturile s-au diminuat cu 4% (in 2011) si, respectiv, 1,3% (in 2012).
Asa cum era de asteptat, in cele mai mari orase ale tarii, inclusiv in Capitala, reducerile din ultimele 12 luni se situeaza sub media nationala. In majoritatea cazurilor, "tonul" ieftinirilor este dat de apartamentele noi, ceea ce contribuie la ingustarea vizibila a diferentei fata de segmentul locuintelor vechi. mai mult
Miercuri, 08 Ianuarie 2014, ora 13:00
Dezvoltatorii de locuinte au vandut in acest an in medie doua - cinci unitati pe luna, astfel ca 10.000 de apartamente noi sunt disponibile la vanzare in Bucuresti, cele mai multe fiind cele care se adreseaza persoanelor cu venituri mari si foarte mari, potrivit unui studiu al The Advisers/Knight Frank.
Proiectele standard, in zonele periferice, inregistreaza vanzari constante in fiecare luna, in timp ce in cazul ansamblurilor mai scumpe, pot trece luni de zile fara ca acestea sa se vanda, se arata in raportul companiei de consultanta imobiliara.
Stocul de locuinte noi a ajuns la 24.250 de unitati, cu 850 de apartamente lansate in prima parte a anului, in sapte proiecte.
Cele mai multe livrari au avut loc in proiectele deja existente, dezvoltate in etape, precum Cosmopolis, FeliCity, Militari Residence si NewTown Residence, conform Mediafax.
Dezvoltatorii au inceput sa adopte strategii "creative de marketing si sa introduca diverse optiuni pentru cumparatori, precum schemele "inchiriezi si apoi cumperi" sau "te muti acum si platesti peste un an".
Aproape 70% din oferta de pe piata este localizata in zone periferice, in proiecte standard, unde se inregistreaza si cea mai mare rata de absorbtie, avand in vedere ca puterea de cumparare se mentine limitata.
Si oferta noua este indreptata in special spre aceste locatii, in special in proiecte care sa se incadreze in proiectele guvernamentale "Prima Casa" si TVA de 5%.
In functie de preturi, 47% din... mai mult
Joi, 18 Octombrie 2012, ora 15:24
Piata imobiliara actuala se caracterizeaza prin diferente semnificative intre asteptarile financiare ale vanzatorilor si cele ale cumparatorilor.
Aceste diferente se estompeaza insa pe masura ce o proprietate ramane mai mult timp in piata, conform unui studiu al portalului imobiliare.ro.
Pe segmentul locuintelor cu doua camere construite intre 1978 si 2000, cel mai bine conectati la asteptarile cumparatorilor sunt proprietarii din zona Gorjului - Apusului.
In aceasta zona, pretul mediu pentru ofertele iesite din piata in ultimele trei luni a fost de 53.000 de euro, iar valoarea medie de listare a unitatilor locative disponibile inca spre vanzare la inceputul lui septembrie era foarte apropiata, respectiv 53.750 de euro. In aceasta zona, ofertele scoase de pe portal in ultimele trei luni au consemnat o scadere de 5%, in timp ce anunturile active la inceputul lui septembrie inregistrasera o ieftinire de 2%.
Pe locul al doilea se situeaza zona Unirii, unde pretul mediu cerut pentru ofertele active la inceputul lunii septembrie era de 114.900 de euro. Diferenta fata de ofertele retrase din piata in ultimele trei luni - la un nivel de 110.000 de euro - este, in acest caz, de aproximativ 4%.
In ultimele trei luni, locuintele din Unirii au inregistrat o ajustare medie de pret de 7% pana a ajunge la un nivel interesant pentru cumparatori, in vreme ce unitatile disponibile inca spre vanzare consemnasera un declin de doar 3%.
In cartierul Iancului s-a inregistrat... mai mult
Luni, 24 Septembrie 2012, ora 16:05
Bucurestenii cauta apartamente din ce in ce mai ieftine, de maximum 50.000 de euro, in detrimentul celor spatioase, achizitionate mai ales prin credit bancar, dar si cu banii pe loc, se arata intr-un studiu al companiei imobiliare Ozone Homes.
Studiul, realizat in perioada 13 - 15 iulie 2012 la targul Project Expo, arata ca 35% dintre respondenti doresc locuinte sub 50.000 de euro, 26% prefera ratele la dezvoltator pentru a obtine o dobanda avantajoasa si 20% dintre respondenti au fost dispusi sa cumpere locuinta cu plata integrala in cadrul targului. 44% dintre cei intervievati ar opta pentru credit bancar.
Principalul motiv care i-a impiedicat pe cumparatori sa opteze pentru o locuinta pana la momentul targului a fost, potrivit unui procent de 60% dintre respondenti, amplasamentul respectivei proprietati. Se poate observa astfel ca cele mai importante repere in alegerea unei locuinte raman pretul si amplasarea, cu accent pe reducerea cheltuielilor de achizitionare prin rate la dezvoltator sau plata integrala.
O alta tendinta observata in comportamentul de consum al potentialului cumparator a fost atractia pentru oferte si reduceri la produsele principalilor retaileri. Astfel, vizitatorii targului au fost interesati de reducerile oferite de dezvoltatorii imobiliari la achizitionarea electrocasnicelor. mai mult
Marti, 24 Iulie 2012, ora 14:16
Principalele aspecte pe care bucurestenii le au in vedere atunci cand sunt in cautarea unei locuinte sunt existenta spatiilor verzi in apropiere si accesul facil la o statie de metrou.
Un studiu facut de HomeFinders.ro releva care sunt preferintele bucurestenilor in materie de zone rezidentiale. S-a constatat astfel ca peste jumatate dintre acestia iau in calcul achizitionarea unei locuinte in zona Victoriei - 1 Mai. Imediat pe lista preferintelor se afla zonele Tineretului, Aviatiei si Titan.
Preturile exprimate in functie de zona si de numarul de camere reprezinta tinte potentiale de achizitie pentru apartamente fara imbunatatiri, confort 1, in imobile construite dupa 1977, situate la etaj intermediar.
"Preferinta bucurestenilor pentru aceste zone mi se pare oarecum previzibila. Vorbim de un oras supraaglomerat, in care traficul este clar o problema. De aceea, tot mai multi cumparatori se indreapta spre zonele cu metrou, care permit o deplasare mai usoara si mai rapida. Nu in ultimul rand, fiecare dintre aceste zone corespunde unui spatiu verde binecunoscut in Bucuresti: parcul Tineretului, parcul Herastrau sau parcul Titan", declara Matei Malos, managing partner HomeFinders.
Aviatiei - cel mai "fierbinte" cartier rezidential
Conform unei monitorizari realizate de Homefinders.ro, prin care este analizata dinamica tranzactiilor din luna mai, cartierul Aviatiei s-a situat pe primul loc ca durata necesara vanzarii. Astfel, o proprietate care se afla in... mai mult
Marti, 29 Mai 2012, ora 18:44
Cererea de locuinte s-a injumatatit de la declansarea crizei economice, desi preturile au scazut cu acelasi procent in acest interval, iar cei interesati cauta locuinte adaptate nevoilor si bugetului, spun consultantii imobiliari.
"Proprietarii au scos la vanzare in Bucuresti cu 15% mai multe locuinte decat totalul ofertei promovate in 2007 si cu 24% mai multe decat anul 2006, desi preturile solicitate astazi sunt cu peste 50% mai mici decat preturile din momentul de maxim inregistrat la sfarsitul anului 2007. Statistic, volumul cererii este de asemenea la mai putin de 50% fata de cel din 2006-2007. Aceste cifre arata ca suntem intr-o piata a cumparatorilor, care sunt net favorizati in procesul de negociere si achizitie", se arata intr-un studiu realizat de portalul homefinders.ro, lansat joi la Targul Imobiliar National - tIMOn.
Matei Malos, fondatorul portalului homefinders.ro, a aratat ca 2012 este anul cu cele mai multe apartamente la vanzare la jumatate de pret, si avand in vedere ca cererea eligibila este in scadere din cauza normelor de creditare impuse de BNR, iar pe piata este supraoferta, acesta este un moment bun pentru achizitia de locuinte.
Pe de alta parte, Ion Catutoiu, directorul general al companiei Real Time, spune ca dupa o perioada in care romanii care doreau o locuinta cautau "vise", acum acestia si-au adaptat cerintele situatiei actuale.
In opinia sa, pretul unei locuinte nu trebuie privit intr-un mod independent si singular, locuirea... mai mult
Joi, 19 Aprilie 2012, ora 16:31