Institutul National de Statistica (INS) a revizuit in usoara scadere, la 0,5% de la 0,6%, estimarea privind cresterea economiei in trimestrul III al acestui an fata de trimestrul precedent, iar comparativ cu datele publicate in decembrie, modificari semnificative ale contributiei la cresterea PIB au survenit in cazul consumului si al investitiilor.
"Din punctul de vedere al utilizarii PIB, modificari semnificative ale contributiei la cresterea PIB in trimestrul III 2019, intre cele doua estimari, au inregistrat: cheltuiala pentru consumul final al administratiilor publice, de la +0,9% la +0,4%, ca urmare a reducerii volumului sau de la 106,0% la 102,6%; formarea bruta de capital fix, de la +5,9% la +6,3%, ca urmare a majorarii volumului sau de la 123,9% la 125,6%", arata comunicatul INS publicat marti.
Pe serie ajustata sezonier, a fost revizuita in scadere usoara, la 4,1% de la 4,2%, si estimarea privind cresterea PIB in primele noua luni. In preturi curente, la noua luni produsul intern brut a fost de 774,5 miliarde de lei. Pe serie bruta, datele privind avansul PIB au fost mentinute la 4%.
In ceea ce priveste comparatia T3 2019 - T3 2018, INS a mentinut la 3%, estimarea privind cresterea PIB, pe serie bruta. Pe serie ajustata, cresterea economiei a fost de 3,2% in cel de-al treilea trimestru al acestui an comparativ cu T3 2018.
Pe categorii de resurse, volumul valorii adaugate brute a inregistrat modificari mai importante in constructii (-0,4 puncte... mai mult
Marti, 14 Ianuarie 2020, ora 11:43
Romania se pregateste sa inchida anul 2019 cu buzunarul gol, bugetul tarii este pe cale sa inregistreze cel mai mare deficit din ultimii 9 ani, iar economia pare ca s-a oprit, pentru moment, din "duduiala".
Potrivit ultimelor estimari oficiale, executia bugetara pentru 2019 va consemna un sold negativ de 4,4% din PIB, un nivel mai mare de deficit fiind consemnat doar in anul de criza 2010, cand bugetul s-a inchis cu un deficit de 6,5% din PIB.
Totodata, cresterea economiei a incetinit in trimestrul trei la 3%, pe serie bruta, fata de aceeasi perioada a anului trecut, dupa ce, in trimestrul doi, Produsul intern brut (PIB) a urcat cu 4,4% in ritm anual, potrivit datelor de la Statistica. Si comparativ cu trimestrul precedent, cresterea economiei a incetinit la 0,6% in trimestrul trei, fata de 0,8% in trimestrul doi, comparativ cu trimestrul unu.
Iar in loc de Mos Craciun, sfarsitul de an aduce un anunt din partea agentiei de evaluare financiara Standard & Poors care a decis, in decembrie, sa inrautateasca perspectiva de rating a Romaniei la negativa de la stabila, avertizand ca ar putea urma chiar o retrogradare a tarii in urmatoarele 24 de luni.
Bugetul pe 2019 trece abia in februarie de Parlament
Cu o intarziere de aproximativ trei luni, Bugetul pentru 2019 a fost adoptat de Parlament in februarie, dupa mai multe dispute intre seful statului si Guvern, partile acuzandu-se reciproc de tergiversare.
Bugetul a fost construit pe o crestere economica de 5,5%... mai mult
Joi, 19 Decembrie 2019, ora 12:21
Comisia Europeana a revizuit in crestere la 4% estimarile privind cresterea economiei romanesti in acest an, in conditiile in care, in luna mai, Executivul comunitar indica un avans al Produsului Intern Brut de 3,3%.
Comisia Europeana a publicat miercuri previziunile economice de vara.
Pentru anul viitor, CE estimeaza o usoara atenuare a avansului economiei romanesti, la 3,7% fata de 2019. In mai, executivul comunitar previziona o expansiune de 3,1% a produsului intern brut in 2020.
Rata inflatiei in Romania ar urma sa se situeze la 4,2% anul acesta si la 3,7% anul viitor, dupa ce in mai Comisia Europeana estimase o rata a inflatiei de 3,6% in 2019 si la 3% in 2020.
Dupa o crestere de 4,1% in 2018, economia Romaniei a accelerat in primul trimestru din 2019 la 5,1% in ritm anual (1,3% in ritm trimestrial) . Principalul motor a ramas consumul privat, inregistrand un avans anual de 7%, datorita unei cresteri de doua cifre a salariilor. Investitiile au urcat, in special datorita redresarii din sectorul constructiilor, impulsionat de recentele masuri de stimulare fiscala. Cresterea exporturilor, in constrast, s-a atenuat la 3,2% in ritm anual, in timp ce importurile au urcat cu 9,3%", se arata in raportul CE.
Ritmul solid de crestere in primul trimestru din 2019 a dus la o imbunatatire a estimarilor pentru acest an. CE estimeaza o usoara atenuare a avansului economiei romanesti, la 4% anul acesta si la 3,7% anul viitor. Totusi, previzioneaza Executivul comunitar,... mai mult
Miercuri, 10 Iulie 2019, ora 13:14
Opt dintre cele mai mari orase din Romania genereaza peste jumatate din Produsul Intern Brut (PIB) al tarii si suntem de acord ca este mare nevoie de dezvoltarea mai multor astfel de motoare de crestere economica, a afirmat, marti, in cadrul conferintei "Cities of Tomorrow", ambasadorul Germaniei la Bucuresti, Cord Meier-Klodt.
"Ma aflu in tara aceasta de doi ani si ceva (...) Opt cele mai mari orase din tara genereaza mai mult de jumatate din PIB-ul national. Aceste orase sunt motoare ale cresterii economice si sunt raze de dezvoltare pentru intreaga tara.
Acestea sunt centre culturale importante care atrag turisti, studenti, investitori si experti de profesie.
Suntem de acord cu totii ca Romania are nevoie de mai multe astfel de motoare de crestere, iar intrebarea dificila este cum sa cream astfel de pool-uri de dezvoltare in mod sustenabil.
Nu cred ca exista o reteta care sa se aplice peste tot in ceea ce priveste strategiile de dezvoltare urbana. Orice strategie trebuie sa cuprinda un melanj corespunzator de abordari de sus in jos si de jos in sus.
Administratiile locale si centrale, guvernele trebuie sa asigure cadrul care sa raspunda cererilor din ce in ce mai mare de servicii publice si de infrastructura.
Calatorind prin tara a vazut multe companii, in special germane, care deja aplica principiile responsabilitatii corporatiste", a mentionat oficialul german.
Ambasadorul Germaniei la Bucuresti a subliniat, totodata, ca, pana in anul 2050, trei... mai mult
Marti, 26 Martie 2019, ora 13:55
Riscurile care pot afecta economia reala si, implicit, obiectivul de crestere economica din Romania sunt in principal de natura externa, iar evenimentele internationale, care amplifica tensiunile geopolitice, ar putea conduce la o depreciere a cursului de schimb, noteaza Ministerul Finantelor Publice (MFP), in Raportul privind situatia macroeconomica pe anul 2019 si proiectia acesteia pe anii 2020-2022, publicat joi seara.
"Riscurile care pot afecta economia reala si implicit obiectivul de crestere economica sunt in principal de natura externa. Economia romaneasca, ca parte a economiei europene, depinde de contextul economic international si, in special, de cresterea economica din principalele tari partenere din punct de vedere comercial. Un prim risc pe termen mediu il reprezinta conditiile in care se realizeaza iesirea Marii Britanii din UE. Prevederile proiectului de acord arata ca, din punct de vedere al schimbarilor comerciale, nu exista factori adversi, cel putin pana in anul 2022. Estimarile Comisiei Europene si ale Comisiei Nationale de Strategie si Prognoza indica un impact moderat al Brexit, apreciat pana la maxim 0,2% din PIB pe ansamblul UE si mai redus in cazul Romaniei, care s-ar putea dovedi in final chiar mai mic. Mai mult, protejarea drepturilor lucratorilor romani din Marea Britanie, conform proiectului de acord, va avea un efect pozitiv asupra contului curent al balantei de plati", se precizeaza in document.
Potrivit sursei citate, o posibila... mai mult
Vineri, 01 Februarie 2019, ora 09:48
Comisia Nationala de Strategie si Prognoza mentine la 5,5% estimarea de crestere a economiei romanesti in acest an si la 2,8% pe cea privind inflatia la sfarsitul lui 2019, insa modifica in crestere la 4,67 lei/euro, de la 4,62 lei/euro, prognoza privind cursul de schimb, in varianta de iarna a Proiectii Principalilor Indicatori Macroeconomici 2018 - 2022.
Cifrele privind avansul PIB sunt similare celor din prognoza de toamna si in ceea ce priveste anii urmatori, avansul PIB urmand sa fie de 5,7% in 2020 si sa incetineasca la 5% in 2021 si 2022.
Estimarile referitoare la avansul consumului au fost revizuite usor in crestere, la 5,9% in 2019 (fata de 5,7% anterior), 5,7% in 2020 (5,5% anterior), 4,8% in 2021 (4,9% anterior) si 4,7% in 2022 (4,8% anterior).
Pe de alta parte, datele referitoare la majorarea investitiilor (formarea bruta de capital fix) in urmatorii doi ani au fost modificate in scadere usoara, la 6,9% in acest an (fata de 7,9% in prognoza anterioara) si 7,9% in 2020 (8,6% anterior) . Pentru 2021 si 2022 cifrele se mentin la 7,4% si, respectiv, 7,5%.
Inflatia la sfarsitul anului va scadea la 2,5% in 2020, 2,3% in 2021 si 2,2% in 2022.
Cursul de schimb va intra pe un trend descendent de anul viitor, fiind previzionat la 4,62 lei/euro in 2020, 4,60 lei/euro in 2021 si 4,58 lei/euro in 2022.
Deficitul comercial va continua sa creasca, la 16,9 miliarde de euro in 2019, de la 15 miliarde de euro in anul anterior, 18,87 miliarde de euro in 2020,... mai mult
Miercuri, 30 Ianuarie 2019, ora 14:01
Mugur Isarescu, Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), s-a aratat, luni, optimist in ceea ce priveste evolutia economiei Romaniei, in conditiile in care a recunoscut si cateva dintre problemele cu care se confrunta aceasta.
"Economia creste. Daca te-ai lua dupa televizoare, totul ar trebui sa se prabuseasca in tara aceasta. Nu vrea - nu vrea deloc sa se prabuseasca. Merge inainte", a afirmat Mugur Isarecu, guvernatorul BNR, luni, in cadrul conferintei "Inflatia in ultimii 10 ani".
In schimb, Guvernatorul a mentionat ca Romania are probleme de competitivitate in fata Cehiei, Poloniei si Ungariei unde nu ar trebui: la produsele agricole.
"In primul rand, aceste tari au stimulat mai putin cererea agregata. Acest lucru s-a vazut la deficitul de cont curent. Noi suntem cu deficitul de cont curent la 3-4%, aproape de limita. (...) Nu mai putem sa neglijam. Economia este ciclica si ar fi foarte rau ca faza descendenta a ciclului sa ne prinda cu un deficit extern de mare. Marja noastra de manevra ar fi mult mai mica, si cu deficit bugetar", a mai spus Isarescu.
In cea mai recenta prognoza, publicata la inceputul lunii noiembrie, Comisia Nationala de Strategie si Prognoza (CNSP) estimeaza ca economia Romaniei va creste in acest an cu 4,5%, o scadere cu 1 punct procentual fata de nivelul de 5,5% estimat in iulie, pana la 949,6 miliarde de lei.
In plus, PIB-ul nominal din 2020 a fost recalculat de Comisie la 1.101 miliarde de lei, fata de 1.095,6 miliarde de... mai mult
Luni, 03 Decembrie 2018, ora 13:05
Toate tarile din Uniunea Europeana isi doresc o crestere economica sustenabila, dar pe care Romania inca nu o are, modelul cel mai potrivit pentru noi fiind cel de dezvoltare durabila, a declarat, luni, intr-un forum de specialitate, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Oficialul BNR a punctat faptul ca, in 2008, Romania a avut cea mai mare crestere economica din Uniunea Europeana, insa la un an distanta a inregistrat un recul semnificativ, pana la -7,1%.
"In 2008, Romania a realizat o crestere de 8,5%, cea mai mare viteza de crestere din Uniunea Europeana in acel timp, dar in trimestrul IV tara deja intrase in criza. Doua aspecte sunt de semnalat in legatura cu asta, si anume viteza de crestere care continua... In 2009, Polonia a fost singura tara din Uniunea Europeana care nu a fost in criza. Romania are o scadere importanta, semnificativa, in 2009, de 7,1%. Sunt tari care au avut 14%, 8%...
Romania este a saptea tara cu crestere negativa, dar daca ne uitam cum s-au rostogolit pe scari in jos tarile care au avut scaderi puternice, o sa vedem ca Romania, desi la scadere este a saptea tara, la rostogolire a fost a doua. Numai Lituania are o rostogolire mai mare decat Romania. Toate celelalte sase tari dinaintea noastra au inregistrat rostogoliri mai mici, pentru ca au plecat mai de jos. Noi am plecat de sus... de la 8,5%, am coborat la zero, iar de la zero am mai facut un salt in jos pana la 7,1%, foarte mult", a mentionat... mai mult
Luni, 25 Septembrie 2017, ora 11:54
Prima editie a Foreign Investors Summit va avea loc intre 14 si 16 octombrie la World Trade Center Bucuresti, Hotel Pullman. Summitul include 6 conferinte, 12 workshop-uri si zeci de vorbitori din randul expertilor si reprezentantilor statului.
Fiecare din cele 6 conferinte se va axa pe o anumita industrie cu potential foarte mare de dezvoltare, atat in Romania cat si in regiunea Europei Centrale si de Est: Energie, Infrastructura, Imobiliare, IT&C, Agricultura si Auto.
Workshopurile vor pune la dispozitia companiilor, managerilor, tuturor celor care detin o afacere sau un proiect de investitii, informatiile despre cadrul legislativ si fiscal aplicabil fiecarei industrii. Mai mult, specialistii invitatii vor prezenta in fata ...citeste mai departe despre "Foreign Investors Summit, despre cum putem creste economia Romaniei" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 03 Octombrie 2014, ora 12:16