Negocierile dintre Londra si Bruxelles privind conditiile Brexit-ului sunt in toi, insa planeaza mari semne de intrebare si cu privire la viitorul Uniunii Europene.
Iar asta cu toate ca, atunci cand vine vorba despre Brexit, tarile membre UE ramase continua sa sustina ca nu este decat o confruntare intre Regatul Unit si UE unita, scrie Adam Boulton, pentru Sky News. Insa este Uniunea Europeana atat de unita precum afirma ca este?
De exemplu, sustine autorul, viziunea unor State Unite ale Europei, care isi are originile la Bruxelles, fiind recent schitata inca o data de presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este mai degraba o iluzie, oricat de zgomotoase ar fi aclamatiile din capitalele de pe continent.
Este usor pentru toti liderii europeni sa cada de acord si sa incerce sa obtina cat de mult posibil de la Marea Britanie, in urma divortului.
Dezacorduri pe toate celelalte planuri
Insa, lasand asta la o parte, pe orice alt subiect fiecare tara este pentru ea insasi.
Primul exemplu dat de Sky News este cel al tarilor est-europene mai sarace, care vor ca muncitorii lor sa aiba acces in continuare pe piata muncii din Marea Britanie, astfel incat sa continue sa trimita bani acasa. Insa Franta ar dori sa inverseze "migratia creierelor" catre Marea Britanie.
Apoi, lasand la o parte Brexit-ul, dezacordurile la nivel de tara sunt si mai puternice. In ideea de a slabi identitatile nationale si de a-si intari propriul rol de la centru, Bruxelles-ul... mai mult
Sambata, 21 Octombrie 2017, ora 20:23
Ministrul francez al Finantelor, Bruno Le Maire, sustine ca Uniunea Europeana trebuie sa devina mai unita si mai ambitioasa, asa cum sunt Statele Unite ale Americii. Acesta a explicat ca vede zona euro, in viitor, ca pe SUA, deci ca pe o republica federala.
Afirmatia vine in contextul in care UE iese dintr-o perioada turbulenta de escaladare a nationalismului si de provocari la adresa unitatii sale, asa cum este Brexitul, arata The Local.
"Cred ca in zona euro avem nevoie de mai multa unitate si de mai multa ambitie", a spus Le Maire in timpul unei intalniri anuale, la Washington, a Fondului Monetar International si Bancii Mondiale.
"Nu vreau sa vorbim despre zona euro. Vreau sa vorbim despre un continent economic", a mai spus ministrul francez.
Potrivit acestuia, membrii zonei euro ar trebui sa tinteasca spre coeziunea Statelor Unite.
"Acum nu vorbim despre zona dolar, vorbim despre Statele Unite ale Americii, care reprezinta o tara mareata. Iar de maine nu vreau sa mai vorbim despre zona euro, ci despre Europa, tot ca despre o tara mareata, cu o economie grozava, cu crestere economica, cu locuri de munca, educatie, investitii si inovatie", a mai spus Le Maire.
Citeste si cand preconizeaza ministrul roman de Externe ca Romania va intra in zona euro.
A.S. ...citeste mai departe despre "Franta pregateste terenul pentru Statele Unite ale Europei: Zona euro trebuie sa devina o tara mareata, asa ca SUA" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 15 Octombrie 2017, ora 18:00
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a transmis participantilor ca singura solutie viabila pentru solutionarea crizei este infiintarea Statelor Unite ale Europei, dar si faptul ca Romania vrea sa participe activ la luarea deciziilor, deoarece nu isi doreste o Europa cu doua viteze.
Traian Basescu:
"Constantam ca discutiile privind viitorul cadru financiar se poarta intre doua tabere. Eu cred ca ne trebuie coeziune cu cheltuieli bine facute.
Piata unica ramane, in continuare, un deziderat, a carui realizare depinde de vointa comuna. Este in interesul nostru sa parasim retorica. Trebuie sa desavarsim eliminarea tuturor obstacolelor.
Fac un apel pentru a actiona impreuna intr-un autentic sens constructiv. Pentru noi, mai multa Europa inseamna o piata unica fara restrictii.
Citeste mai multe despre Basescu, la Congresul PPE: Statele Unite ale Europei, solutia corecta pentru Europa pe Ziare.com. mai mult
Miercuri, 17 Octombrie 2012, ora 20:56
Comisarul european al Energiei, Gunther Oettinger, afirma ca Uniunea Europeana trebuie sa devina "Statele Unite ale Europei", subliniind ca nu exista un "Plan B" destinat zonei euro.
Intr-un discurs rostit in cursul reuniunii OPEC desfasurate la Viena, Oettinger a atras atentia ca liderii europeni trebuie sa actioneze rapid pentru limitarea extinderii crizei datoriilor. "Trebuie sa facem propuneri concrete" cu ocazia summitului Consiliului European din 28-29 iunie, a spus el, conform unui interviu acordat postului american CNBC.
"Europa are nevoie de o abordare comuna la nivel politic, este nevoie de armonizarea sistemului fiscal si de coordonarea politicilor economice", insista Gunther Oettinger.
Comisarul UE al Energiei si-a exprimat sprijinul pentru modul in care cancelarul german, Angela Merkel, gestioneaza criza europeana, subliniind ca asteapta o colaborare mai stransa a acesteia cu noul presedinte francez, socialistul Francois Hollande. mai mult
Miercuri, 13 Iunie 2012, ora 21:42
Discutiile pe tema crearii Statelor Unite Europene au inceput in urma cu mai multe luni, dar in ultima perioada, in contextul adancirii crizei economice din zona, tema revine din ce in ce mai des.
Crearea Statelor este insa o utopie, considera analistul economic Ionel Blanculescu, opinie impartasita si de fostul presedinte al grupului Bilderberg, vicontele Etienne Davignon.
"Crearea Statelor Unite Europene este exclusa ca si operatiune. E utopica. Am discutat personal cu presedintele grupului Bilderberg, vicontele Etienne Davignon, si mi-a spus personal in timpul discutiei: 'Noi am creat Uniunea Europeana', si intelegem prin 'Noi' ce vrem, "si noi nu am creat-o ca sa devina Statele Unite Europene", mentioneaza economistul.
"E, poate, de la cea mai inalta sursa posibila. Daca insasi creatorii UE nu au gandit la asa ceva, e clar ca nu vor fi create Statele Uunite ale Europei. Asta nu inseamna ca nu va exista, cum spunea dansul, o formula federativa - o formula in care fiecare stat sa isi mentina amprenta. Sa existe intr-o uniune ca acum, dar fiecare stat cu amprenta respectiva", adauga Ionel Blanculescu, intr-un interviu acordat Business24.
Opinia sa este ca lucrurile ar putea merge mai bine in zona, daca cele trei dimensiuni ale Uniunii Europene vor fi realizate, mentionand uniunea monetara, administrativa si economica.
Liderii din umbra
Grupul Bilderberg este o organizatie cu agenda globalista, formata din aproximativ 180 de lideri politici din lumea... mai mult
Marti, 27 Martie 2012, ora 12:02
Romania este mult mai bine pregatita sa faca fata unui al doilea val de criza economica in Europa, care ar putea surveni in a doua jumatate a acestui an, a declarat miercuri presedintele Romaniei, in fata Parlamentului.
"Romania nu va face pasi inapoi, chiar daca in zona euro va fi recesiune in partea a doua a anului", a declarat Traian Basescu.
Presedintele a spus ca in eventualitatea unui nou val de criza, Romania se va gasi in situatia in care este pregatita sa faca fata acestei situatii.
"Nu ne va fi atat de greu ca in 2009-2011. Suntem mult mai bine pregatiti sa facem fata acestui proces. Avem motive de optimism. Stim ce avem de facut, am acumulat o experienta a unei crize grele", a afirmat Traian Basescu.
Ce va obliga Romania sa devina performanta economic
Traian Basescu a vorbit despre Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si convergenta in Uniunea Economica si Monetara, care a fost semnat si de catre Romania.
El a indemnat Parlamentul sa adopte integral acest tratat, pentru ca va obliga Romania sa devina performanta, o va obliga la dezvoltare durabila si la cresterea economiei prin forte proprii.
"Va obliga Romania sa devina performanta, la o dezvoltare durabila, nu generata de imprumuturi cu dobanzi mari", a afirmat Traian Basescu.
Seful statului a spus ca daca Romania reuseste sa absoarba banii de la Uniunea Europeana, nu va mai avea nevoie de imprumuturi externe pentru dezvoltare.
Acest tratat, a spus Basescu, va crea... mai mult
Miercuri, 07 Martie 2012, ora 12:30
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, sustine ca singura solutie pe care o are Europa, in acest moment, este infiintarea Statelor Unite ale Europei. Seful statului considera ca aceasta este solutia corecta, pentru criza.
"Singura solutie pentru prosperitatea cetatenilor este o integrare profunda. Va trebui sa avem curaj sa spune ca solutia corecta este realizarea Statelor Unite ale Europei. Sa ne punem la un loc suveranitatea, pentru a crea suveranitatea
Uniunii Europene. Ne punem suveranitatea la un loc pentru a realiza o UE suverana, capabila sa stea in competitie cu marii actori globali, cu SUA, China, India, Brazilia si altii", a declarat presedintele Romaniei, la TVR Info.
Seful statului a mai spus ca viitorul UE este unu pe care fiecare stat il vede altfel si ca acet lucru s-a observat cu ocazia tentativelor de modificare a tratatului Uniunii, "pentru a introduce exigentele bugetare", explica Basescu.
In opinia sa, cel mai important lucru nu este ca nu avem aceeasi viziune, ci faptul ca "incercam sa ne armonizam viziunile". Presedintele Romaniei a mai adaugat ca statul roman a platit extrem de scump, in intervalul 2007-2012, dar ca "si-a securitizat frontierele in perioada de criza".
Criza schimba capitalismul
Traian Basescu subliniaza ca in timp, va trebui introdus un acord de liber schimb, "care sa ne permita sa concuram cu marile puteri ale lumii viitoare".
"Dupa aceasta criza, capitalism nu mai poate rmanae la fel. Vom avea un alt fel de... mai mult
Joi, 02 Februarie 2012, ora 11:52
Ministrul german al muncii, Ursula von der Leyen, a declarat ca actuala criza din zona euro poate fi depasita numai prin formarea Statelor Unite ale Europei."Obiectivul meu este formarea Statelor Unite ale Europei dupa exemplul altor state federale, ca Elvetia, Germania sau SUA", a spus ea.
Potrivit ministrului, citat de Der Spiegel, o uniune politica ar unifica chestiuni importante in politica financiara, economica si de taxe "profitand de avantajul maretiei Europei", pentru ca moneda comuna nu este suficienta pentru UE in a face fata competitiei globale.
Ministrul a recunoscut ca pozitia sa nu este sustinuta oficial de Cabinetul Merkel, dar a insistat ca politica Germaniei pe criza din zona euro se orienteaza tot mai mult spre guvernanta comuna economica.Potrivit fostului ministru austriac de externe, Benita Ferrero-Waldner, in pofida faptului ca europenii au deja probleme in a lucra impreuna, scenariul unei federatii pare tot mai necesar.
Presedintele Traian Basescu a explicat recent necesitatea crearii unor "State Unite ale Europei", afirmand ca ideea avansata de el merge exact pe "directia" propunerilor Frantei si Germaniei privind guvernul zonei euro si a subliniat nevoia cedarii suveranitatii in domeniul fiscal.Intrebat daca masurile propuse de Angela Merkel si Nicolas Sarkozy, privind taxele pe tranzactiile financiare si un guvern al zonei euro, sunt in acelasi sens cu ideile sale privind Statele Unite ale Europei, Traian Basescu a raspuns ca ele vin "exact pe... mai mult
Luni, 29 August 2011, ora 18:50
Liderii europeni ar putea fi impinsi de la spate de catre pietele volatile catre o uniune fiscala, mai repede decat au anticipat. Aceasta graba se datoreaza lipsei de idei privind modalitatile de rezolvare a crizei datoriilor suverane din zona euro, sunt de parere analistii."Statele Unite ale Europei nu ar fi nicidecum mai puternice decat statele individuale, asa cum cred unii, ci reprezinta un pas pe care politicienii l-au pregatit, dar catre care se indrapta acum fortat, in loc sa controleze procesul", a declarat pentru CNBC Neil Dwane, seful pe investitii in Europa al RCM.In ultimele zile, cancelarul german Angela Merkel parea sa adopte o pozitie mai blanda fata de problema eurobondurilor, dar a subliniat ca nu reprezinta o optiune in acest moment."Tot ce face cancelarul german acum este sa realizeze ca politicienii sunt impinsi de piete spre solutii cu care nu sunt intocmai de acord", sustine Frank Engels, reprezentant Barclays Capital.
Integrarea fiscala, "ultimul joc"Chiar daca economistii au avertizat deja ca pietele ii vor forta pe liderii europeni sa ia masuri extreme, Engels este de parere ca acestia au nevoie sa puna la punct infrastructura pentru asigura un mediu propice aparitiei unei uniuni fiscale."Exista un consens privind un eventual pas catre o uniune fiscala comuna, catre o abordare coordonata a politicilor fiscale si economice, insa momentul nu a venit inca. Pentru inceput, trebuie puse bazele din punct de vedere politic si legal, si abia apoi sa se... mai mult
Luni, 22 August 2011, ora 15:30