Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în
Cotatia petrolului si-a continuat luni, 21 noiembrie, tendinta de scadere pe fondul speculatiilor ca Arabia Saudita si alte state membre OPEC discuta o majorare a productiei, acest lucru adaugandu-se
Democratul Joe Biden a castigat alegerile prezidentiale din Statele Unite, potrivit mai multor retele de televiziune americane. Iata unele dintre schimbarile care pot avea loc in politica energetica
Pretul titeiului a scazut joi, dupa avansul inregistrat in ziua anterioara, deoarece cresterea numarului de infectii cu noul coronavirus pe plan mondial a sporit temerile privind cresterea economiei
Preturile petrolului sunt in scadere cu peste 3%, luni, continuand evolutia negativa de saptamana trecuta, din cauza noilor cazuri de infectii cu coronavirus in China si Statele Unite, care maresc
Principalele state producatoare de petrol au convenit, duminica, asupra unei scaderi a productiei in incercarea de a sustine preturile, in perioada mai-iunie, dupa patru zile de negocieri maraton si
Cotatia petrolului si-a continuat luni scaderea, atingand cel mai redus nivel din 2002, dupa ce masurile adoptate pentru stoparea raspandirii pandemiei de coronavirus (COVID-19) au redus cererea de
Masurile de izolare la domiciliu si achizitiile de alimente determinate de panica pe fondul pandemiei de coronavirus ar putea stimula preturile mondiale la alimente, chiar daca exista o oferta
Ministrii din Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol sprijina un plan prin care statele OPEC si alti producatori, inclusiv Rusia, sa reduca productia de titei cu inca 1,5 milioane de barili pe zi
Vicepresedintele Lukoil, Leonid Fedun, a declarat ca se asteapta ca Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) si aliatii din afara cartelului (Alianta OPEC+) sa reduca productia de titei cu
Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) se asteapta pe plan global la o cerere mai scazuta pentru titei in 2020, din cauza epidemiei cu noul coronavirus, si a anuntat ca productia sa a
Extinderea epidemiei de coronavirus in China, a doua economie mondiala, ar putea incetini si mai mult ritmul de crestere al economiei mondiale, ca urmare a efectelor secundare provocate in randul
In contextul atacului de sambata asupra principalelor instalatii petroliere saudite, oficiali americani au tot vorbit despre folosirea unei cantitati imense de petrol "de urgenta" pastrate in Statele
Romania se numara printre statele Uniunii Europene cel mai putin dependente de importurile de petrol, cu o pondere de 61% a importurilor nete in consumul de petrol, arata datele pentru anul 2017
Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol si cele din afara cartelului (Alianta OPEC+) au acceptat marti extinderea pana in martie 2020 a acordului privind reducerea productiei de titei, transmite
Urmatorii 10-15 ani vor fi o perioada de dezvoltare stabila pentru industria petroliera, iar preturile vor ramane relativ ridicate, la 60-70 de dolari per baril, a declarat miercuri directorul
Presedintele american Donald Trump a avertizat marti statele europene impotriva dependentei de sursele de energie rusesti, in discursul rostit de la tribuna Adunarii Generale a ONU.
Industria petroliera trebuie sa realizeze investitii de 11 trilioane de dolari pentru a satisface cererea mondiala de titei pana in 2040, potrivit estimarilor Organizatiei Tarilor Exportatoare de
Profitul net al companiei ruse de stat Rosneft a crescut de sapte ori in primul trimestru din acest an, la 81 de miliarde de ruble (958 de milioane de lire sterline), datorita pretului mai ridicat al
Titeiul a ajuns zilele acestea la pretul de 75 de dolari/baril, cel mai inalt nivel din ultimii patru ani, astfel ca pretul carburantilor va fi mai scump in aceasta vara, iar analistii estimeaza ca
Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), Rusia si alte state care au semnat acordul privind reducerea productiei de titei si-au indeplinit pe deplin angajamentele, depasind asteptarile
De parca nu ar fi fost de ajuns ca de pe 15 septembrie a crescut pretul combustibililor si urmeaza inca o scumpire din cauza impunerii supraaccizei la carburanti, si pretul petrolului e din ce in ce
Membrii Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) au decis sa reduca productia de "aur negru", asa ca pretul titeiului pe burse a crescut, la fel ca si actiunile companiilor energetice.
China este cel mai mare si mai influent consumator de energie de pe glob, cu un consum cu 30% mai ridicat decat cel inregistrat in Statele Unite, dar Beijingul vrea sa reduca pe cat se poate
Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC), formata din 12 state, in frunte cu Arabia Saudita, controleaza cam 40 la suta din productia globala de "aur negru". In consecinta, are o influenta
Reprezentantii Fondului Monetar Internationl estimeaza ca economiile dependente de petrol din regiunea Orientului Mijlociu au pierdut anul trecut venituri de 390 de miliarde de dolari, ca urmare a
Negocierile de la Doha dintre marile tari producatoare de petrol pentru a limita productia de titei s-au incheiat duminica fara vreun acord, a informat ministrul energiei din Qatar, citat de AFP.
Beneficiile in urma declinului pretului titeiului ar putea sa nu se materializeze pana cand cererea nu se va redresa pe plan global si bancile centrale din economiile avansate nu renunta la ratele
In cadrul razboiului petrolului, care pare sa se fi mutat acum in sanul OPEC, Iranul tinde sa adopte aceeasi strategie pusa in practica de Arabia Saudita in urma cu un an si jumatate.