Uniunea monetara din interiorul UE ar putea sa fie din nou scena unei inclestari politice pe tema austeritatii impuse de Berlin, dupa ce Grecia si Portugalia au ridicat primele obiectii in aceasta privinta.
Rezultatul alegerilor generale din Spania au adus pe scena forte noi, precum Podemos sau Ciudadanos, nascand temeri ca tara se va dovedi neguvernabila si prea putin dispusa sa isi respecte angajamentele economice asumate in cadrul programului bailout, anunta The Telegraph.
Gata cu politica dictata de Berlin!
Podemos, o miscare radicala condusa de Pablo Iglesias, a facut deja cunoscut, prin vocea liderului sau, ca nu mai accepta ca regula jocului sa fe dictata de lideri de la Berlin, Bruxelles sau de Banca Centrala Europeana.
"Mesajul nostru pentru Europa este clar. Spania nu va mai fi niciodata periferia Germaniei. Vom lupta sa redam intelesul termenului de suveranitate in aceasta tara", a declarat Iglesias.
Actiunile bancilor spaniole au fost primele care au avut de suferit, investitorii temandu-se ca o eventuala intrare la guvernare a Podemos ar putea anula programul de capitalizare al institutiilor de credit si ar duce la o cerere de restructurare a datoriei publice.
Banco Popular si Caixabank au fost printre marile perdante, actiunile lor depreciindu-se cu 7% intr-o singura zi. Indicele IBEX s-a depreciat cu 2,5% dupa aflarea rezultatului alegerilor.
Riscul s-a extins si asupra obligatiunilor de stat cu termen la 10 ani emise de Guvernul... mai mult
Marti, 22 Decembrie 2015, ora 12:40
In ciuda asemanarilor, votul pentru independenta din Scotia si cel recent derulat in Catalonia tind sa produca efecte diferite, iar investitorii nu se arata pe deplin constienti de acest lucru.
Separatistii catalani au obtinut doar 48% din voturi, dar, chiar si cu opozitia guvernului de la Madrid, tensiunile sunt asteptate sa domneasca intre cele doua tabere, se arata intr-o analiza JP Morgan, citata de postul american CNBC.
Semnale inselatoare
Rezultatele alegerilor regionale din Catalonia, sondajele de opinie privind alegerile generale din Spania si rezultatul la limita obtinut de formatiunile politice traditionale din Portugalia au generat optimism in piata.
Ca urmare, randamentul obligatiunilor de stat emise de guvernele de la Madrid si Lisabona a coborat la minimul ultimilor 5 ani in urma semnalelor de relativa stabilitate politica in sudul Europei.
Dar, sentimentul de independenta este departe de a fi disparut din Catalonia, iar daca regiunea va ajunge sa isi declare independenta fata de Spania, o mare parte din veniturile colectate de Madrid ar disparea peste noapte.
"Conflictul dintre autoritatile din Catalonia si guvernul central nu va pierde din intensitate.
In opinia noastra, o oferta materiala care sa sa modifice statutul regiunii in interiorul statului este necesara pentru a preveni expansiunea radicalismului pro-secesionist si a recrea premisele unei abordari constructive", arata analistii JP Morgan.
In 2013, productia regionala din... mai mult
Marti, 06 Octombrie 2015, ora 11:57
Independenta Cataloniei ar putea deveni o amenintare reala pentru Madrid daca partidele care sustin aceasta idee, Convergenta Democratica si Stanga Republicana, obtin majoritatea in scrutinul pentru alegerea parlamentului regional de duminica.
Un rezultat in favoarea fomatiunilor pro-independenta ar insemna o lovitura dura pentru Spania si inceputul unei noi crize politice in zona euro, deja slabita de tevatura starnita de datoriile Greciei si invazia refugiatilor, relateaza postul CNBC.
Planuri de independenta
Catalanii se bucura deja de recunoasterea identitatii proprii, a dialectului si a traditiilor, avand si un grad destul de mare de autonomie politica si institutionala in cadrul regatului spaniol
Cu toate acestea, inclusiv actualul presedinte al regiunii, Arturo Mas, insista ca localnicii sa isi declare independenta fata de Spania.
Planurile promotorilor proiectului politic de independenta a Cataloniei includ separarea in cel mult 18 luni de Spania, in cazul in care alianta formata din cele doua partide si alti aliati de rang mai mic va reusi sa obtina majoritatea in Parlamentul Catalan din Barcelona, ce numara 135 de locuri.
Trei sondaje de opinie efectuate de cotidianul spaniol El Paisa arata ca alianta Junts pel Si (Impreuna pentru Da) ar putea obtine intre 63 si 67 de mandate in cadul Legislativului regional.
Nu este o diferenta foarte mare pana la obtinerea majoritatii care presupune ocuparea a cel putin 68 de locuri in Parlamentul Catalan.... mai mult
Joi, 24 Septembrie 2015, ora 09:51
Spania ar putea sa ajunga in situatia Greciei daca aceleasi masuri de austeritate ar fi impuse tarii iberice, a avertizat Yanis Varoufakis, fostul ministru elen de Finante.
El a facut aceasta declaratie in cadrul unui interviu acordat publicatiei El Pais.
"Spaniolii trebuie sa se uite in ograda proprie, la economia lor si la situatia sociala a populatiei, indiferent de ce se intampla in Grecia sau in orice alta parte", a mentionat fostul ministru elen, potrivit Kathimerini.
"Pericolul de a deveni Grecia este tot timpul acolo si va deveni realitate daca aceleasi greseli (masuri de asuteritate - n.red.) care au fost impuse Greciei se vor repeta", a adaugat acesta.
Grecii ...citeste mai departe despre "Varoufakis avertizeaza Spania: Daca acceptati asta veti deveni urmatoarea Grecie" pe Ziare.com mai mult
Luni, 03 August 2015, ora 13:42
Guvernul spaniol face pasi timizi spre reducerea masurilor de austeritate adoptate cu 6 ani in urma. Intr-un discurs in plenul Parlamentului, premierul Mariano Rajoy a anuntat ca va reduce impozitele platite de angajatorii care creeaza locuri de munca si pentru familiile monoparentale cu cel putin doi copii.
Seful guvernului de la Madrid a anuntat in discursul adresat natiunii ca Spania mizeaza pe o crestere economica de 2,5% in acest an si pe crearea a 500.000 de locuri noi de munca, dar i-a avertizat pe alegatori ca aceste rezultate pot fi usor spulberate de o victorie in alegeri a extremei stangi reprezentata de gruparea Podemos, potrivit Wall Street Jounal.
Spaniolii se pregatesc de campanie
"Statul bunastarii nu este mentinut prin demogogie, aceasta doar il poate distruge", a punctat premierul spaniol, facand o referire voalata la promisiunile Podemos de restructurare a datoriei externe a Spaniei, de 1.100 de miliarde de euro.
Miscarea sa vine intr-un moment cand eprezentantii partidului de extrema stanga sunt in plina precampanie electorala si promit deja cresterea pensiilor si a salariului minim.
Printre primele masuri pe care guvernul spaniol le va lua pentru a atenua ascensiunea Podemos se numara reducerea impozitelor pentru familii monoparentale cu minim doi copii minori.
Calculele facute de expertii spanioli arata ca economiile facute in acest caz sunt de minim 1.200 de euro anual, sensibil peste valoarea unui salariu minim lunar din Spania.... mai mult
Miercuri, 25 Februarie 2015, ora 20:00
Coruptie, o economie slaba si o piata neagra din ce in ce mai mare. Spania nu a reusit inca sa gaseasca iesirea din greaua criza prin care trece. Pentru multi spanioli amenintati de saracie, incalcarea legilor ramane singura sansa de salvare, scrie publicatia elvetiana NZZ, intr-o ampla analiza.
"Se intampla si in cele mai bune familii", obisnuiesc sa spuna spaniolii, mai ales cand la urechile lor ajung vesti despre un caz de coruptie petrecut in sanul familiei regale. De aceasta data, in scandal sunt amestecati printesa Cristina si sotul acesteia. Printesa este acuzata ca a fost implicata in afacerile sotului ei, Inaki Urdangarin, care este investigat pentru frauda fiscala. In Spania, insa, scandalurile de coruptie sunt mult mai multe.
Prim-ministrul tarii, Mariano Rajoy, este supectat ca s-a implicat in finantarea ilegala a Partidului Popular Conservator. Socialistii, in schimb, sunt invinuiti ca au asigurat pensii generoase unor colegi de partid.
In aceste conditii, 90% ...citeste mai departe despre "Spania, in genunchi: Alternativa ilegala a spaniolilor, fara de care nu ar supravietui" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 06 Aprilie 2014, ora 09:00
In Spania, puterea de cumparare a oamenilor este din ce in ce mai slaba. Cu toate acestea, multi dintre ei au iesit la cumparaturile pentru Craciun, chiar daca nu au mai fost dispusi sa cheltuie ca altadata.
"Oamenii deja s-au saturat de atata austeritate. Puterea lor de cumparare scade cu fiecare an trecut, dar acum, de Craciun si Anul Nou, oamenii sunt dispusi sa cheltuiasca mai multi bani, chiar daca sunt foarte atenti la preturi", povestesc comerciantii dintr-o piata aflata in cartierul madrilen Puente de Vallecas.
O vanzatoare din piata spune ca, pentru multi, este o problema de prestigiu asigurarea traditionalei mese de Craciun si Anul Nou. Mai degraba, oamenii ar renunta la fructe si legume decat la carnea de porc. Conform comerciantei, criza inca se face resimtita in randul cumparatorilor.
"E greu sa estimezi cat cumpara oamenii. Inainte stiam exact cat vom vinde intr-o zi, insa acum se intampla foarte des sa ramanen cu marfa nevanduta, mai ales fructe si legume. Spre ...citeste mai departe despre "Spania, in genunchi: Oamenii au ajuns sa cumpere cartofi la bucata" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 29 Decembrie 2013, ora 07:00
Economia spaniola a iesit din recesiune in al treilea trimestru al anului, intrucat a inregistrat o crestere de 0,1% intre lunile iulie si septembrie, dupa noua trimestre de scaderi consecutive, anunta miercuri media spaniole, potrivit datelor prezentate de Banca Spaniei in monitorul economic corespunzator lunii octombrie.
Potrivit datelor mentionate, cresterea PIB-ului se datoreaza cresterii exporturilor - cu 0,4% -, depasind nivelul cererii interne, care a scazut cu 0,3% in al treilea trimestru al anului.
In plus, mai arata aceleasi date, pe piata fortei de munca s-a inregistrat o moderare a deteriorarii situatiei, cu o scadere de 0,1% in al treilea trimestru. Daca aceste cifre se confirma, pe termen lung ar indica "rata (evolutiei somajului, n.r.) cea mai putin defavorabila de la inceputul crizei economice", mai arata Banca Spaniei. mai mult
Miercuri, 23 Octombrie 2013, ora 12:28
Guvernul spaniol va trebui sa faca ajustari suplimentare pentru ca deficitul public sa corespunda cerintelor Uniunii Europene, desi acest obiectiv este dificil din cauza redresarii economice lente, a declarat, vineri, guvernatorul Bancii Centrale a Spaniei, Luis Maria Linde, in Parlament, transmite Reuters.
Oficialul a folosit un limbaj prudent pentru a estima incheierea celei de-a doua recesiuni din Spania, de cand a inceput criza economica, in urma cu cinci ani.
"Nu este nejustificat sa afirmam ca economia spaniola pare sa depaseasca a doua recesiune din aceasta criza prelungita", a afirmat Luis Maria Linde.
Luni, ministrul de Finante, Cristobal Montoro, a reafirmat ca nu vor fi necesare noi masuri de austeritate in 2014 pentru a indeplini tintele fiscale stabilite de Comisia Europeana, deoarece tara ar urma sa revina pe crestere in a doua jumatate a acestui an.
"Bugetul pe 2014 este unul de redresare economica. Acest buget ne va ajuta sa revenim pe crestere si sa cream locuri de munca in tara noastra", sustine Cristobal Montoro.
Declinul de doi ani al economiei spaniole pare ca se apropie de final in trimestrul doi din 2013, arata datele preliminare publicate recent de Institutul National de Statistica de la Madrid, dar cererea interna slaba si noile masuri de austeritate ar putea intarzia o redresare sustenabila.
Economia spaniola a inregistrat un declin de doar 0,1% in trimestrul doi din 2013, comparativ cu un recul de 0,5% in precedentele trei... mai mult
Vineri, 04 Octombrie 2013, ora 15:25