Inainte de intelegerea statelor UE privind ajutoare de miliarde pentru combaterea urmarilor crizei COVID-19, au existat certuri, tentative de santaj si scenarii apocaliptice. Nenecesar si daunator.
Toti cei care stiu cum functioneaza UE stiu ca statele membre ajung cumva in final la un acord. Mereu cand exista un interes pentru fiecare in parte ca o intelegere sa fie incheiata.
Ceea ce este cazul in privinta ajutoarelor financiare de urgenta pentru combaterea urmarilor crizei coronavirusului: economiile nationale interconectate ale Europei se vor reface doar impreuna in ritm mai alert, pe cont propriu risca sa schiopateze serios. De data aceasta, insa, atmosfera a fost deosebit de dramatica - de peste tot s-au facut auzite intrebarile grave despre soarta Uniunii si despre eventuala ei prabusire.
Dar solidaritatea, asa cum este ea inteleasa in sudul UE, nu poate fi impusa cu forta si poate dauna nordului.
Circ exagerat
A iesit de data aceasta in mod special in evidenta, la indragitul capitol european "Circ pentru spectatorii de acasa", ministrul de Finante din Olanda, Wopke Hoekstra. El s-a opus mai intai din principiu, ulterior detaliat.
Exista motive intemeiate pentru ca un stat din nordul UE sa se opuna emiterii de corona-obligatiuni. Dar faptul ca olandezii voiau sa conditioneze pana si creditele acordate din Mecanismul European de Stabilitate de anumite reforme in tarile beneficiare a fost in contextul actual o obraznicie.
Ministrul olandez a dorit... mai mult
Vineri, 10 Aprilie 2020, ora 15:05
Spania ar putea cere ajutor financiar de la tarile din zona euro incepand de saptamana viitoare. Autoritatile germane considera insa ca Spania ar trebui sa mai astepte, au declarat, pe surse, oficiali europeni.
Unii parteneri din zona euro si pietele financiare preseaza Spania sa ceara un program de ajutor economic care sa declanseze achizitii de obligatiuni de catre Banca Centrala Europeana.
Franta preseaza Spania sa ceara ajutor financiar de la UE
"Spaniolii ezita un pic, dar acum sunt gata sa ceara ajutor extern", a spus o sursa. Trei alti oficiali europeni de nivel inalt au confirmat, pe surse, schimbarea pozitiei Spaniei.
Ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble, a declarat ca Spania ia toate masurile potrivite pentru a-si depasi problemele fiscale si nu are nevoie de sprijin financiar. Investitorii vor recunoaste si vor rasplati reformele guvernului spaniol, a spus oficialul german, citat de Mediafax.
Germania: Spania nu are nevoie de un plan de ajutor, ci de increderea pietelor
In acelasi timp, guvernul german nu doreste ca ajutorul financiar european in valoare de pana la 100 de miliarde de euro oferit Spaniei sa nu mearga direct la bancile din aceasta tara, ci la statul spaniol care trebuie sa-si asume rolul de garant si sa-l inregistreze in conturile sale.
Germania: Nu vrem ca ajutorul acordat Spaniei sa ajunga direct la banci
Mai multi diplomati europeni si un inalt oficial german au declarat ca Angela Merkel, cancelarul Germaniei,... mai mult
Marti, 02 Octombrie 2012, ora 13:27
Franta face presiuni asupra Spaniei pentru a determina guvernul de la Madrid sa ceara ajutor financiar de la Uniunea Europeana, au declarat surse apropiate discutiilor.
Oficialii francezi cer Spaniei sa solicite ajutor de la fondul de salvare al zonei euro, masura care, adaugata la scaderile inregistrate de randamentele obligatiunilor guvernamentale din sudul zonei euro, ar duce la imbunatatirea situatiei economice a Spaniei.
Randamentele obligatiunilor guvernamentale din sudul zonei euro au scazut dupa ce presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a prezentat un plan anticriza care presupune achizitii nelimitate de obligatiuni de pe piata secundara, au afirmat sursele citate.
BCE: S-a aprobat programul privind achizitiile de titluri de stat
"Este o modalitate pentru ca restul Europei sa se asigure ca nu exista niciun risc ca Spania sa faca ceea ce a facut in ianuarie, sa dea inapoi in privinta masurilor de reforma imediat dupa ce vor fi incheiate intelegerile. Este tensiune constructiva, pentru a se asigura ca Spania va cere sprijin intr-un final", comenteaza pentru Bloomberg Ricardo Santos, economist la BNP Paribas Londra.
Premierul spaniol Mariano Rajoy cere BCE inca din decembrie 2011 sa cumpere obligatiuni de pe piata secundara, dar ezita in privinta solicitarii unei interventii, deoarece Draghi a afirmat, in august, ca orice astfel de sprijin trebuie insotit de conditii privind deficitul bugetar, datoria de stat si reforme structurale,... mai mult
Joi, 13 Septembrie 2012, ora 12:31
Spania ar putea cere un plan total de salvare financiara, pentru intreaga tara, si nu numai pentru sectorul financiar, asa cum au sustinut guvernantii pana acum. Ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos, a declarat pentru cotidianul german Handelsblatt ca nu este exclus ca Spania sa ceara un astfel de ajutor financiar.
Publicatia germana speculeaza asupra faptului ca o decizie in acest sens poate fi luata in urmatoarele saptamani, in conditiile in care Spania se afla deja intr-o situatie extrem de dificila, in care ar putea sa nu mai aiba de ales.
"Reuniunea Consiliului BCE de saptamana aceasta si reuniunea informala a Eurogrupului de peste doua saptamani vor aduce clarificari in acest subiect", a spus De Guindos.
Ministrul spaniol al economiei a transmis executivului german in scris ca respecta independenta BCE si sustine prin urmare principiile reducerii deficitului si a datoriei de stat drept instrumente fundamentale pentru combaterea efectelor crizei, pe termen mediu si lung.
Insa De Guindos mai arata pe aceeasi cale ca "trebuie indepartate indoielile asupra monedei euro, si explicat faptul ca moneda euro este un proiect ireversibil. Si de aceea poate fi necesar ca BCE sa actioneze, pe termen scurt". mai mult
Marti, 04 Septembrie 2012, ora 09:54
Comisia Europeana nu desfasoara negocieri cu Spania pentru acordarea unui nou ajutor financiar, in afara celui deja convenit pentru recapitalizarea bancilor spaniole, si nici nu se asteapta ca guvernul de la Madrid sa solicite in curand un nou program de asistenta financiara, a declarat, vineri, Simon O'Connor, purtatorul de cuvant pentru Afaceri Economice al Comisiei Europene.
Reactia oficialului european vine ca raspuns la informatia publicata de o agentie de presa, care afirma ca exista negocieri in curs pentru un nou ajutor destinat Spaniei, potrivit Agerpres.
Oficialii europeni sustin UE analizeaza mai multe "piste" pentru un nou program de sustinere a Spaniei, eventual sub forma unor interventii pe piete, in schimbul unui memorandum cu noi conditii impuse autoritatilor de la Madrid.
Oficialii au precizat ca "nu au loc negocieri oficiale, intrucat nu exista o solicitare formala din partea Spaniei, dar exista piste de reflexie asupra unui program de ajutor dincolo de sectorul bancar", relateaza Mediafax.
Liderii din zona euro si-au dat acordul, pe 20 iulie, pentru un ajutor de 100 de miliarde de euro destinat bancilor spaniole, afectate de spargerea unei bule speculative imobiliare. Cu toate acestea, s-au amplificat presiunile pietei financiare asupra Spaniei pentru ca tara sa ceara un ajutor mai amplu.
Spania traieste un tsunami economic: Care sunt efectele
De asemenea, premierul spaniol Mariano Rajoy "pare sa pregateasca opinia publica" pentru... mai mult
Vineri, 24 August 2012, ora 17:17
Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, nu crede ca Spania are nevoie de ajutor din partea Fondului european de salvare, potrivit unui interviu publicat in paginile publicatiei Bild am Sonntag.
In legatura cu acest subiect, seful diplomatiei de la Berlin si-a manifestat increderea, subliniind ca "guvernul spaniol si premierul (Mariano) Rajoy dau dovada de o serioasa hotarare in punerea in practica a reformelor. Din acest motiv, sunt optimist".
"Consider ca Spania este o tara foarte puternica cu o economie solida", a adaugat el.
Zona euro a aprobat la jumatatea lunii iulie un plan de ajutorare a bancilor spaniole a carui valoare ajunge pana la 100 de miliarde de euro.
Spania traieste un tsunami economic: Care sunt efectele
In schimb, a impus Madridului conditii stricte ce se concentreaza asupra sectorului financiar. Spania trebuie, de asemenea, sa-si respecte angajamentele pentru corectarea pana in 2014 a uriasului sau deficit si sa aplice recomandarile Comisiei Europene in problemele economice.
Spania nu vrea un ajutor financiar rapid de la Uniunea Europeana
Spania nu a solicitat, oficial, Comisiei Europene ajutorul pentru banci
Spania: Stanga sustine acordarea ajutorului de 400 de euro pentru someri mai mult
Duminica, 12 August 2012, ora 11:38
Un program de ajutor financiar pentru Spania similar celor acordate Greciei, Irlandei si Portugaliei ar fi imposibil economic si politic, iar costurile ar ajunge pana la 650 de miliarde de euro, avertizeaza un studiu al centrului Open Europe.
Necesarul a fost calculat de Open Europe in baza presupunerii ca statul spaniol ar pierde accesul pe pietele financiare pentru trei ani, din cauza costurilor nesustenabile de imprumut.
Spania are un necesar de finantare de 542 miliarde de euro pana la mijlocul anului 2015, la care se adauga pana la 100 de miliarde de euro pentru sectorul bancar. Regiunile spaniole ar putea avea nevoie de inca 20 de miliarde de euro, potrivit studiului, citat de cotidianul The Telegraph.
Un ajutor financiar dupa modelul celui acordat Greciei ar epuiza fondul de 500 de miliarde de euro al zonei euro, astfel ca o solutie alternativa este esentiala.
Temerile ca Spania ar putea avea nevoie de un ajutor financiar pentru stat s-au amplificat saptamana trecuta, dupa ce costurile de imprumut ale tarii au atins noi maxime, iar mai multe regiuni au semnalat ca ar putea avea nevoie de ajutor financiar de la guvernul de la Madrid.
"Regiunile nu au un impact financiar puternic asupra Spaniei, dar cererile lor arata cat de dificil politic va fi controlul cheltuielilor. Actualul plan de sustinere a bancilor este insuficient, in timp ce un program financiar total, de 650 miliarde de euro, este imposibil", a declarat Raoul Ruparel, seful diviziei de... mai mult
Duminica, 29 Iulie 2012, ora 17:25
Europa trebuie sa raspunda "energic" cererilor de ajutor financiar formulate de Spania si Cipru catre partenerii lor din zona euro, a declarat marti ministrul de Finante japonez, Ju Azumi, relateaza AFP.
"Summitul european care va urma este un punct cheie. Globul va urmari cu atentie maniera in care se va raspunde cererii de ajutor formulata de Spania", a declarat Azumi. "Ma astept ca Uniunea Europeana sa raspunda energic" dificultatilor statelor membre ale zonei euro care se prabusesc din cauza datoriilor, a adaugat ministrul, citat de agentia Dow Jones.
Liderii europeni se vor reuni pe 28 si 29 iunie, la Bruxelles, pentru a discuta despre dificultatile cele mai importante cu care se confrunta zona euro, in special Spania si Grecia.
Spania si Cipru au anuntat oficial luni ca vor cere ajutor Uniunii Europene pentru a putea sa-si salveze bancile insolvabile. Cipru este cea de a cincea tara din UE care va apela la acest demers.
Japonia este victima a crizei datoriilor suverane din zona euro, exportul fiind afectat din cauza unei cresteri record al monedei nationale, yenul.
Japonia este un cumparartor important al obligatiunilor de stat europene. In 2011, aceasta tara a achizitionat intre 10 si 20 la suta din diversele titluri emise de fondul de sustinere al zonei euro (FESF) destinate pentru sustinerea tarilor membre uniunii monetare. mai mult
Marti, 26 Iunie 2012, ora 11:31
Extinderea dificultatilor legate de cresterea creditelor neperformante ale bancilor spaniole ar putea determina guvernul de la Madrid sa solicite un pachet de asistenta financiara de 300 miliarde de euro, asa cum au cerut Irlanda si Portugalia, deoarece ajutorul primit pana acum nu va fi suficient pentru rezolvarea problemelor tarii.
Declaratiile au fost facute de economistii grupului britanic Royal Bank of Scotland (RBS).
Banca Centrala a Spaniei a anuntat ca rata creditelor neperformante a urcat in aprilie la 8,72% din totalul portofoliilor lor neachitate, fiind cel mai ridicat nivel inregistrat din 1994 si in crestere fata de 8,37% in martie.
Aceste date arata inrautatirea conditiilor in sectorul financiar spaniol si, combinate cu nivelul ridicat al deficitului bugetar, ar putea spori probabilitatea ca Spania sa solicite asistenta financiara, pe langa cei 100 miliarde de euro acordati de UE pentru recapitalizarea bancilor.
"Credem ca bancile spaniole vor avea nevoie sa genereze capital de 134 miliarde de euro in urmatorii trei ani, din cauza sporirii creditelor neperformante si a inaspririi cerintelor autoritatilor de reglementare", a explicat Alberto Gallo, economist al RBS.
Acesta a adaugat: "Nu toate bancile vor reusi sa genereze suficiente castiguri pentru a rezolva toate cerintele, iar statul nu va reusi sa le ajute. Analistii nostri se asteapta ca Spania sa solicite un pachet de asistenta financiara integral si sa se confrunte cu retrogradari ale... mai mult
Marti, 19 Iunie 2012, ora 10:01