Anuntul facut la sfarsitul anului trecut de presedintele rus Vladimir Putin cu privire la abandonarea proiectului gazier South Stream pare a nu fi chiar atat de categoric. In Bulgaria proiectul este mort doar din punct de vedere politic, nu si tehnic, spune ministrul bulgar de Externe, Daniel Mitov.
"Mai intai, trebuie sa spunem ca anularea South Stream s-a facut numai la nivel politic. Tehnic vorbind, proiectul inca mai exista. Acordul interguvernamental nu a fost denuntat, compania inca exista, nu am primit nicio instiintare oficiala din partea rusa cu privire la South Stream", a spus seful diplomatiei bulgare, intr-un interviu acordat Ziare.com.
Daniel Mitov a atras atentia ca proiectul a fost mentionat recent de Putin, intr-o vizita in Ungaria, deci este posibil sa existe si surprize in acest sens.
"Ei bine, recent si deodata, s-a dovedit, in recenta vizita a domnului Putin la Budapesta, ca a mentionat din nou gazoductul. Deci este probabil un fel de mediu care se schimba, ...citeste mai departe despre "Tehnic vorbind, proiectul South Stream inca mai exista - ministrul bulgar de Externe" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 22 Februarie 2015, ora 20:00
Vicepresedintele Comisiei Europene pentru uniunea energetica, Maros Sefcovic, care urmeaza sa efectueze o vizita la Moscova in data de 14 ianuarie, a declarat luni ca intentioneaza sa obtina clarificari din partea autoritatilor ruse cu privire la proiectul South Stream, transmite Bloomberg.
'Una din intrebarile mele catre omologii rusi va fi cum vad ei situatia actuala, care sunt planurile lor si cum vor sa raspunda la aceasta chestiune complexa privitoare la livrarile de gaze naturale rusesti spre Europa', a declarat Maros Sefcovic la sfarsitul unei reuniuni cu premierul bulgar Boiko Borisov, potrivit Agerpres.
Conducta South Stream, ale carei lucrari au fost lansate in decembrie 2012, ar fi urmat sa lege Rusia de Bulgaria, pentru a se indrepta apoi spre Europa Centrala, prin Serbia, Ungaria si Slovenia. Anuntul Rusiei privind abandonarea proiectului South Stream a provocat ingrijorari in unele state UE din sud-estul Europei care se tem ca regiunea va deveni dependenta de livrarile de gaze prin Ucraina.
Uniunea Europeana, care depinde de gazul rusesc pentru 27% din consumul sau, intentioneaza sa intareasca cooperarea intre statele membre in ideea de a pune la punct o uniune energetica si a reduce dependenta de importurile din Rusia. Comisia Europeana urmeaza sa dea publicitatii in primul trimestru al acestui an un plan destinat accelerarii interconexiunilor transfrontaliere intre retelele energetice si de gaze naturale, eliminarea barierelor de pe piata si... mai mult
Marti, 13 Ianuarie 2015, ora 09:38
Uniunea Europeana ia in calcul mai multe variante pentru gazoductul South Stream, proiect abandonat de Rusia, una dintre acestea fiind transportarea gazului din Azerbaidjan prin Turcia, in conditiile in care Romania, Bulgaria si Grecia au semnat un acord de cooperare in domeniu, relateaza AFP.
"Avem de gand sa infiintam un comitet director pentru a identifica si rezolva eventualele probleme ridicate de construirea Coridorului Sudic", a declarat Marcos Sefcovici, vicepresedinte al Comisiei pentru energie, citat de AFP.
El a afirmat ca Azerbaidjanul si Turcia au cerut UE lansarea acestei initiative, pentru a fi sigure ca Europa va contribui la proiectul Coridorului Sudic si a precizat ca cele doua state au dat "asigurari ferme" in ceea ce priveste implicarea lor in construirea acestui gazoduct, care ar trebui "sa aduca gazul la frontiera europeana pana in 2020".
In paralel, saptamana trecuta, Rusia si-a manifestat dorinta de a construi, impreuna cu o companie din Turcia, un gazoduct capabil sa livreze 63 de miliarde de metri cubi de gaz dinspre Rusia catre Turcia.
Marti, Romania, Grecia si Bulgaria au semnat un acord de cooperare la Bruxelles pentru dezvoltarea unei infrastructuri regionale de gaze naturale si si-au aratat disponibilitatea de a sprijini proiectul Coridorului Sudic.
UE cauta rute prin care sa diversifice aprovizionarea cu gaz, pentru a reduce dependenta Europei de resursele Rusiei, pe fondul relatiei tensionate cu Moscova din cauza conflictului... mai mult
Miercuri, 10 Decembrie 2014, ora 12:34
Vladimir Putin a discutat perspectivele unei cooperari in domeniul energiei cu premierul ungar Viktor Orban si cu presedintele sarb, Tomislav Nikolic, intr-o conversatie telefonica, a anuntat duminica serviciul de presa de la Kremlin.
Potrivit unui comunicat de presa citat de agentia Tass, au fost discutate chestiuni legate de cooperare bilaterala si perspectivele continuarii cooperarii in domeniul energiei, in lumina anularii proiectului South Stream.
Gigantul rus Gazprom a anuntat in 2012 demararea constructiei gazoductului South Stream. La 1 decembrie 2014, Vladimir Putin a anuntat anularea proiectului, ...citeste mai departe despre "Putin vrea sa faca afaceri cu Viktor Orban - un telefon de la Moscova" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 07 Decembrie 2014, ora 19:25
Rusia este "pregatita sa negocieze" cu anumite tari care participa la proiectul gazoductului ruso-italian South Stream, abandonat luni de Moscova, pentru a le include eventual in traseul unui alt gazoduct, a anuntat miercuri seara ambasadorul Federatiei Ruse la UE, Vladimir Cijov.
"Sunt sigur ca partea rusa este pregatita sa discute cu aceste tari despre ce trebuie sa facem si cum sa iesim din aceasta situatie", a declarat oficialul rus, potrivit agentiei ruse RIA Novosti, excluzand insa orice discutie cu Bulgaria, "un partener in care nu poti avea incredere".
Serbia, Ungaria si Austria sunt citate de diplomat ca fiind tari cu care Rusia este dispusa sa negocieze, la doua zile dupa ce Moscova a anuntat abandonarea proiectului South Stream, justificata prin refuzul Bulgariei de a autoriza trecerea gazoductului peste teritoriul sau, potrivit AFP.
In aceeasi zi, Rusia si Turcia au semnat un acord pentru ...citeste mai departe despre "South Stream: Rusia vrea sa negocieze constructia altui gazoduct" pe Ziare.com mai mult
Joi, 04 Decembrie 2014, ora 09:10
Europa digera destul de greu anuntul facut de presedintele rus Vladimir Putin, conform caruia proiectul gazoductului South Stream si-a gasit un sfarsit rapid.
In opinia diplomatilor europeni, Turcia este beneficiarul major al acestei decizii, statul turc putand sa foloseasca legatura eurasiatica pe post de moneda de negociere pentru accederea in Uniunea Europeana.
Putin a anuntat brusc, la inceputul acestei luni, ca Rusia abandoneaza proiectul de constructie a gazoductului pe sub Marea Neagra catre Austria si Italia, acuzand obstructiile legii anti-monopol din cadrul Uniunii Europene.
Presedintele rus a adaugat, in schimb, ca poarta discutii cu oficialii de la Ankara pentru realizarea unui alt proiect similar, care sa faca legatura intre Federatia Rusa si Turcia, inaintand pana la granita cu Grecia, relateaza publicatia EU Observer.
Luati prin surprindere
Noul gazoduct ar urma sa transporte aproximativ 63 de miliarde de metri cubi de gaze, dintre care 14 miliarde ar urma sa fie livrate la pret preferential partenerului turc, in timp ce restul cantitatii ar alimenta cererea tarilor din sud-estul Europei.
Anuntul lui Putin a reprezentat un adevarat soc pentru statele implicate in proiectul South Stream.
Oficiali din Bulgaria, Ungaria, Serbia si Italia spun ca partea rusa nu a transmis nicio notificare in acest sens, iar pierderile ce ar urma sa fie inregistrate se pot ridica la sute de milioane de euro anual. Totodata, actiunile companiilor Saipem si... mai mult
Miercuri, 03 Decembrie 2014, ora 18:00
Rusia a pus cruce gazoductului South Stream, ceea ce reprezinta o victorie diplomatica pentru Uniunea Europeana (UE), insa renuntarea la acest proiect da dureri de cap tarilor de pe Batranul Continent, relateaza Reuters.
Motivul? Bruxelles-ul trebuie sa gaseasca acum o alternativa pentru a alimenta zona Balcanilor cu aceasta resursa.
"Desi a devenit un instrument toxic din punct de vedere politic in contextul crizei din Ucraina, gazoductul avea sens pentru tari precum Serbia, Bulgaria sau Ungaria, deoarece oferea o sursa de aprovizionare care nu tranzita Ucraina, deci existau mai putine sanse ca alimentarea sa fie intrerupta", arata agentia Reuters, citata de NewsWeek.
Desi au existat si alte idei prin care zona de sud-est a Europei putea fi alimentata cu gaze naturale, niciuna nu era intr-un stadiu atat de avansat ca South Stream, potrivit sursei citate.
"Ar fi fost mai bine daca aveam South Stream? Cu siguranta. Noi platim pretul unui conflict intre super-puteri", a ...citeste mai departe despre "Rusia a pus cruce South Stream sau joaca la cacealma? Situatia dificila in care e pusa UE" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 03 Decembrie 2014, ora 06:40
Parlamentul ungar a aprobat luni o lege care va deschide calea pentru constructia gazoductului South Stream, o noua sfidare a premierului Viktor Orban la adresa Uniunii Europeana, transmite Bloomberg.
Cu 132 de voturi pentru si 35 contra, Parlamentul de la Budapesta a aprobat un amendament care permite unei companii sa construiasca un gazoduct chiar daca nu are licentele necesare pentru a-l opera.
'Scopul acestui amendament este sa dea un impuls South Stream si sa arate Rusiei ca Ungaria ia in serios acest proiect', a declarat Attila Holoda, expert in domeniul energiei.
Saptamana trecuta, directorul principalei companii ungare implicate in proiectul South Stream declara ca Ungaria ar putea demara in urmatoarele sase luni lucrarile de constructie la sectiunea din conducta South Stream de pe teritoriul sau si sa finalizeze proiectul in 2017.
Compania de stat MVM detine 50% din actiunile companiei mixte responsabila pentru sectiunea din Ungaria a proiectului South Stream, cealalta jumatate fiind detinuta de Gazprom. Compania mixta nu are insa licenta necesara pentru constructia si operarea conductei.
South Stream transporta gazul rusesc in Europa, ocolind Ucraina
South Stream un gazoduct destinat transportului gazului natural rusesc in Europa, ocolind insa Ucraina. Ungaria vrea sa urgenteze acest proiect promovat de grupul rus Gazprom, dar se loveste de rezistenta exprimata de Comisia Europeana, care considera ca proiectul South Stream nu respecta decizia... mai mult
Marti, 04 Noiembrie 2014, ora 11:05
Presedintele Croatiei, Ivo Josipovic, si-a exprimat sambata regretul ca gigantul rus Gazprom a decis ca traseul gazoductului South Stream sa treaca prin Ungaria si nu prin Croatia, informeaza site-ul croatiaweek.com.
Gazoductul South Stream - proiect comun al companiei ruse Gazprom si al concernului italian ENI - este conceput sa transporte anual 63 miliarde metri cubi de gaze naturale rusesti spre Europa via Marea Neagra si ocolind Ucraina.
Dupa luni de speculatii, gigantul rus Gazprom a confirmat ca traseul gazoductului South Stream nu va trece prin Croatia. Vicepresedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, a anuntat ca a fost semnat acordul final, iar conducta va trece prin Serbia si Ungaria.
In luna august, in presa din Ungaria au aparut informatii potrivit carora South Stream ar putea fi redirectionat spre Croatia in loc de Ungaria din cauza intarzierilor. In schimb, Gazprom a sustinut ca Ungaria ramane in continuare optiunea preferata pentru tranzitul gazului natural rusesc spre Europa Occidentala.
Constructia South Stream ar urma sa inceapa in decembrie pe ruta: Rusia - Bulgaria - Serbia - Ungaria.
"Este o veste proasta, este rezultatul faptului ca de ani de zile nu avem o politica sistematica, nu avem planuri de viitor si am luate diverse decizii legate de investitorii din Rusia", a afirmat seful statului croat. mai mult
Duminica, 04 Noiembrie 2012, ora 18:03