O noua runda de negocieri intre oficialii greci si creditorii internationali il face pe premierul Alexis Tsipras sa mai viseze inca o data la incheierea unui acord pentru deblocarea fondurilor de urgenta, in valoare de 7,2 miliarde de euro.
Euclid Tskalotos a preluat rolul de negociator-sef, dupa ce ministrul de Finante, Yanis Varoufakis, a fost exclus de la discutii, in urma remarcilor acide facute la adresa omologilor sai din zona euro.
In acelasi timp, jumatate dintre investitori cred ca Grecia va parasi zona euro in urmatoarele 12 luni, arata Reuters.
Grexit intr-un an
Varianta parasirii zonei euro de catre Grecia este una in care cred aproape 50% dintre investitori. Un sondaj de opinie efectuat in randul acestora de Sentix a dat un rezultat de 48,3% pentru optiunea Grexit in urmatoarele 12 luni.
Rezultatul arata ca 1 din 2 investitori nu pun mare pret pe angajamentele celor doua parti de a mentine Grecia in interiorul uniunii monetare europene, dupa cum constata si autorii sondajului.
"In 2012, presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a calmat nelinistea investitorilor prin asumarea angajamentului sau de a pastra intacta zona euro. Se mai potriveste insa acest scenariu si in cazul Greciei de astazi?", se intreaba autorii studiului.
In aprilie, indicele care marcheaza optiunea de iesire a Greciei din zona euro a crescut la 48,3% fata de 36,8% cat inregistra in martie.
Nivelul neincrederii de acum este asemanator cu cel resimtit de... mai mult
Marti, 28 Aprilie 2015, ora 15:54
1"Grexident", noul termen care desemneaza o iesire accidentala a Greciei din zona euro, ar putea avea un efect devastator asupra pietelor financiare.
In ciuda impasului inregistrat in negocierile purtate de guvernul de la Atena si creditorii internationali, prea putini investitori iau in serios riscul unui abandon grecesc.
Probabilitatea ca Grecia sa paraseasca zona euro s-a accentuat insa dupa ce guvernul de extrema-stanga a preluat conducerea tarii, incercand sa redreseze economia fara a apela la un nou ajutor financiar din partea creditorilor sai. Socul declansat de un astfel de scenariu nu este luat prea mult in considerare de investitori, relateazaThe Telegraph, citand recentele sondaje efectuate la nivel global.
Iesirea din zona euro, varianta incredibila
Un sondaj efectuat de firma germana Sentix arata ca doar o parte redusa din randul investitorilor considera ca Grecia ar putea parasi zona euro in urmatoarele 12 luni.
Din februarie si pana la sfarsitul lui martie, procentul celor care cred ca Gecia sau alt stat european va recurge la iesirea din uniunea monetara de pe continent a scazut de la 38% la 36,8%.
Intrebarile au vizat atat pericolul reprezentat de Grecia pentru economia zonei euro si necesitatea unei interventii financiare de urgenta in economia elena, cat si implicatiile politico-economice ale unei astfel de rupturi.
Nici chiar posibila contaminare a intregii zone euro nu pare sa fie perceputa ca un risc major de catre investitori.... mai mult
Marti, 07 Aprilie 2015, ora 12:21
Grecia este tara cea mai riscanta pentru investitii din Europa si este considerata chiar mai putin sigura decat Siria si Libia, fiind devansata doar de Iran si Irak in cadrul unui sondaj privind cele mai riscante tari pentru investitori, realizat de firma britanica BDO in randul directorilor financiari de la mai multe companii.
Astfel, in ciuda eforturilor masive de a pastra unitatea zonei euro, liderii companiilor considera unele dintre regiunile uniunii monetare ca fiind mai riscante pentru investitii decat Siria, tara devastata de razboi civil, si state din nordul Africii, relateazaCNBC, citat de Mediafax.
Potrivit sondajului, Iranul (21%) ofera cea mai putina siguranta pentru investitii, urmat de Irak (19%), Grecia (18%), Siria (17%), Libia (12%0, Nigeria (11%), Spania (11%) si Egipt (10%).
China a ramas cea mai atractiva destinatie pentru investitii, urmata de SUA, Brazilia, India, Germania, Rusia si Marea Britanie. Dimensiunea pietei si costurile scazute cu forta de munca reprezinta avantaje pentru China.
Studiul a fost realizat de BDO prin intermediul a 1.050 de interviuri telefonice cu directori financiari de la companii din 14 tari. mai mult
Luni, 29 Octombrie 2012, ora 16:03
Moneda unica europeana va supravietui anului 2012, iar Spania va avea nevoie de asistenta financiara in urmatoarele 12 luni, in timp ce Italia va reusi sa evite o astfel de situatie, releva rezultatele unui sondaj international realizat de agentia Bloomberg printre investitori, traderi si analisti.
Criza datoriilor in Europa se pare ca se va mentine si in al patrulea an, au estimat cei intervievati la circa trei de ani de la aparitia primelor semne ale tendintelor de criza in regiune.
Aproape jumatate dintre expertii chestionati de Bloomberg (47%) se asteapta la falimentul Spaniei intr-un viitor apropiat.
Der Spiegel: BCE ar putea limita nivelul randamentelor obligatiunilor
Randamentul obligatiunilor spaniole cu scadenta la zece ani se apropie de 7%, iar asistenta pentru Grecia, Portugalia si Italia s-a impus dupa excederea continua a acestui prag, mentioneaza Bloomberg.
Aproximativ jumatate dintre persoanele intervievate se asteapta la intrarea in colaps a Portugaliei, dar procentul acestora este mai mic fata de cel din ianuarie 2011.
Portugalia: Deficitul va fi depasit, dar planul de austeritate financiara continua
Falimentul Irlandei este prezis de 21% dintre cei chestionati, cel mai scazut nivel din iunie 2010.
In schimb, 95% dintre respondenti considera realista intrarea in incapacitate de plata a Greciei in urmatoarele 12 luni, in timp ce 56% dintre ei presupun ca aceasta tara va iesi din zona euro pana la sfarsitul anului 2013. Procentul... mai mult
Joi, 06 Septembrie 2012, ora 12:37