După începerea invaziei din Ucraina provocată de Vladimir Putin în februarie 2022, sancțiunile țărilor din Occident au curs fără încetare împotriva Moscovei, pentru a-i diminua capacitatea
Economia americana a creat locuri de munca intr-un ritm record in iunie, pe masura ce restaurantele si barurile au fost redeschise, dar 31,5 milioane de americani incasau inca indemnizatii pentru
Primaria orasului Stockton, din statul american California, stipendiaza cele mai sarace familii cu 500 de dolari lunar, echivalentul a 2.160 de lei, iar primele statistici ale acestui program arata
Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) a avertizat Marea Britanie ca iesirea sa din Uniunea Europeana (Brexit) va avea ca rezultat o incetinire semnificativa a cresterii
Sute de milioane de locuri de munca ar putea fi pierdute in favoarea automatizarii in urmatorul deceniu, dar acest lucru nu va insemna neaparat sute de milioane de someri. Noile tehnologii vor duce
Schimbarea filosofiei de taxare a veniturilor personale, prin trecerea la impozitul pe gospodarie, si decizia de transfer a contributiilor sociale de la angajator la angajat au reprezentat cele mai
Cel mai negru cosmar al multora dintre angajati e pe cale sa devina realitate, chiar daca nu imediat: robotii nu numai ca au ajuns sa lucreze cot la cot cu oamenii, dar in final le pot lua locurile
Instalarea lui Donald Trump la Casa Alba ar putea costa economia americana aproximativ 1.000 de miliarde de dolari in urmatorii 5 ani, prezic analistii Oxford Economics.
Dominatia economica in secolul XXI este inca disputata, in contextul in care abia un deceniu si jumatate s-a scurs de la inceputul acestuia. Fara nicio indoiala, in acest moment, pretendentele la
Douazeci si trei de state de pe teritoriul SUA au legalizat treptat in ultimul deceniu si jumatate consumul de marijuana in scopuri medicinale si recreative. In ciuda temerilor privind aparitia unei
Numarul de locuri de munca disponibile in SUA a crescut cu 94.000 de posturi in iunie si a ajuns la 4,67 milioane la finele lunii, atingand astfel cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, potrivit
Mai mult de jumatate din locurile de munca actuale din majoritatea statelor Uniunii Europene, printre care si Romania, ar putea fi computerizate si gestionate de roboti in urmatorii 20 de ani,
Presedintele SUA Barack Obama va anunta, miercuri, un program prin care vor fi alocate 600 milioane dolari destinate pregatirii fortei de munca pentru a acoperi cererea economiei americane.
"Cand ucizi un monstru, trebuie sa aduni si oasele, iar asta poate lua ceva timp" - isi incepe o publicatie straina articolul in care trece in revista viata in Romania post-comunista, oglindita
Somajul va ramane la cote ridicate in economiile dezvoltate cel putin pana la finele anului viitor, cele mai afectate categorii sociale fiind tinerii si muncitorii necalificati, cu disparitati tot
Fondul Monetar International (FMI) a redus vineri estimarea de crestere a economiei americane in 2014, cu 0,3 puncte procentuale, la 2,7%, anticipand ca reducerile automate ale cheltuielilor bugetare
Criza economica din Spania tine capul de afis in presa interna si internationala, iar austeritatea, somajul si saracia prezinta un tablou sumbru. Cu toate acestea un numar semnificativ al celor care
Rata somajului va continua sa creasca si in perioada urmatoare, in lipsa unor masuri speciale, iar in Uniunea Europeana ar putea atinge cat de curand noi recorduri istorice, estimeaza Victor Safta,
Oficialii Uniunii Europene si cei ai Statelor Unite ale Americii vad diferit anumite aspecte legate de economie, iar asta determina si abordari diferite in ceea ce priveste politicile aplicate in
Populatia din Europa de Vest s-a alaturat guvernelor in procesul de economisire, preferand alimente mai ieftine si cautand tot mai des reduceri, in special pe Internet, potrivit unei analize
Solutionarea crizei din zona euro implica o colaborare puternica intre state, iar una dintre directiile in care aceasta poate fi dezvoltata este infiintarea unui fond de stabilizare.
Pretul petrolului ajunge la minimul lunii februarie si scade sub 100 de dolari pe baril, in conditiile in care criza din Europa ingrijoreaza investitorii.
Pretul barilului de petrol a avansat usor, inainte de anuntul guvernului american. Departamentul Muncii trebuie sa faca oficiala scaderea ratei somajului, eveniment care a alimentat optimismul
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, sustine ca singura solutie pe care o are Europa, in acest moment, este infiintarea Statelor Unite ale Europei. Seful statului considera ca aceasta este solutia
In cazul in care nu stiti ce inseamna CPI, PMI sau ECI, inseamna ca probabil sunteti investitori incepatori. Vom explica in continuare ce inseamna toate acestea pentru a va imbogati cunostintele