Viitorul Program National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR) va pune la dispozitia fermierilor sumele necesare pentru reabilitarea intregii retele secundare de irigatii din Romania, a anuntat joi, la Tulcea, ministrul Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin.
"Vestea buna este ca avem fonduri europene pentru toata infrastructura secundara a sistemului de irigatii la nivel national si, spre comparatie, va pot spune ca daca in perioada 2007-2013 am avut 60 de milioane de euro, in urmatorul PNDR, am marit suma cu 370 de milioane de euro. Sigur ca si in aceasta perspectiva actualul program nu ne-a multumit, astfel ca astazi avem contracte semnate si in faza de investitii in valoare de 140 de milioane de euro", a declarat joi, intr-o conferinta de presa, ministrul Daniel Constantin.
Acesta a spus ca numai in judetul Tulcea sunt in faza de implementare 9 contracte in valoare totala de 8,7 milioane de euro, care vor deservi o suprafata de 9.200 de hectare.
"Sigur ca este insuficient, dar in urmatorii ani putem reabilita intreaga infrastructura secundara a sistemului de irigatii. Pe infrastructura primara nu avem voie sa intervenim prin Regulamentul de Dezvoltare Rurala", a mentionat ministrul.
El a sustinut ca reabilitarea sistemului de irigatii este necesara in contextul in care statiile de irigatii sunt vechi, au consumuri foarte mari de energie, iar pierderile enorme din sistem sunt acoperite de fermieri.
"Vrem sa-i sprijinim pe fermieri... mai mult
Joi, 08 Mai 2014, ora 16:20
Exporturile de energie ar salva sistemul energetic romanesc, dar pretul electricitatii pentru livrarile pe piete straine este necompetitiv, a declarat joi presedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Remus Borza.
"Exportul ar salva sectorul energetic, dar megawattul romanesc nu este competitiv ca pret. Am fi avut o portita in Turcia, dar taxa de export este absurda", a afirmat Borza la un seminar pe teme energetice.
El a adaugat ca in Romania exista o atitudine "proletara" care sacrifica, de dragul pacii sociale, competitivitatea economica a companiilor de stat.
"Noi vorbim de ani de zile de proiecte, vorbim de strategii. (...) Intr-o republica a procurorilor te gandesti de mai multe ori inainte sa semnezi sau nu semnezi nimic. Nu putem accepta companii de stat supradimensionate", a spus Borza.
El a spus ca o prioritate a Guvernului ar trebui sa fie refacerea sistemului national de irigatii.
"Eu nu cred in Tarnita (un proiect de constructie a unei hidrocentrale la Tarnita, in judetul Cluj, n.r.). Hai sa refacem sistemul national de irigatii, ar trebui sa fie o proritate. Romania este o tara eminamente agrara, dar nu trebuie sa ne fie rusine cu asta", a mai spus Borza. mai mult
Joi, 07 Noiembrie 2013, ora 15:17
Refacerea sistemului de irigatii este una din prioritatile autoritatilor. Un sistem performant ar anula scuza "agricultura este meteo-dependenta". Se cauta solutii practice pentru a reface sistemul de irigatii construit de Ceausescu. Lectia intai: modelul spaniol.
In cadrul unei vizite in Spania, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin a analizat sistemul de irigatii care functioneaza in aceasta tara. Potrivit oficialului MADR, sistemul de irigatii folosit de agricultorii spanioli s-ar putea aplica si in Romania.
Practic, spaniolii pompeaza apa noaptea in bazinele de retentie atunci cand tariful la energia electrica este mai mic. Pe parcursul zilei spaniolii isi iriga culturile utilizand apa din aceste bazine aflate la inaltime. Pe parcursul zilei, fermierii nu mai folosesc energie electrica intrucat, prin cadere, apa ajunge la culturile lor.
"Prin sistemele de irigatii din Romania se pompeaza in amonte apa din Dunare, aceasta fiind principala sursa. Deci, din acest punct de vedere, cred ca trebuie sa ne gandim si sa studiem daca nu cumva reprezinta o alternativa aceste bazine de retentie si pentru Romania si sa vedem care este efortul, pana la urma, financiar pentru a implementa un astfel de sistem", a explicat Daniel Constantin citat de Agerpres.
La randul sau, consilierul prezidential, Adrian Radulescu, este de parere ca primul pas pe care trebuie sa il faca autoritatile de le Bucuresti este sa investeasca in canalul Siret-Baragan.
"Ca sa facem... mai mult
Luni, 22 Iulie 2013, ora 17:58
Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare va putea achizitiona energie electrica de la producator, pentru a o revinde fermierilor, a anuntat, joi, la Iasi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Potrivit acestuia, Guvernul va aproba, saptamana viitoare, un act normativ care "va permite ANIF sa cumpere energie si sa o revanda asociatiilor de udatori".
"ANIF va putea merge direct pe piata de furnizare sa cumpere energie la un pret mult mai mic si atunci costurile pe care trebuie sa le plateasca fermierul sunt mai mici decat in momentul de fata", a afirmat Constantin.
La randul sau, secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Daniel Botanoiu, sustine ca ANIF va achizitiona energie la un pret de 40-100 de lei/MVh, in conditiile in care pretul mediu platit in prezent de fermieri este de 540 de lei/ MWh.
"Noi avem capacitatea, dupa ce vom aproba ordonanta de urgenta, de a lua de la Hidroelectrica. Acesta este mesajul pe care il putem da fermierilor. Sa achizitionam energie pe timpul noptii, pentru ca este mult mai ieftina", a afirmat Botanoiu.
Oficialii Agriculturii sustin ca, in acest moment, exista posibilitatea de a iriga o suprafata de peste 400.000 de hectare de culturi. mai mult
Joi, 06 Iunie 2013, ora 14:57
Romania ar putea incheia, in luna octombrie, un acord cu China referitor la investitiile care ar putea fi sustinute de partea chineza in agricultura romaneasca si reactivarea exporturilor de carne de porc.
Reprezentantii Ministerului Agriculturii din Romania se vor intalni, miercuri, cu cei au Ministerului Apelor din China pentru a semna un prim acord.
In luna octombrie, o delegatie chineza formata din responsabili la nivel national pe partea de control si inspectii va veni in Romania pentru a incheia un acord privind investitiile viitoare in tara noastra, a declarat, miercuri, secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Daniel Botanoiu.
China vrea sa achizitioneze din Romania material genetic de reproductie de la taurine, carne de porc si de pasare, miere, vinuri rosii, lana de oaie si piei de animale.
Exporturile catre China vor avea ca obiect produsele finite
"Chinezii sunt mari consumatori de carne de porc si pasare, singurul amendament al lor pe acest tip de exporturi fiind legat de trasabilitatea produsului din punct de vedere al epizootiilor. Au trimis un chestionar care trebuie completat de Autoritatea Veterinara din Romania in perspectiva exportului carnii de porc. De asemenea, chinezii vor majorarea exporturilor de miere din Romania, de la o valoare de 100.000 de euro la 500.000 de euro", a precizat Botanoiu.
Sistemul de irigatii din Romania ar putea fi imbunatatit prin investitii chineze
Statul chinez este interesat si de implementarea... mai mult
Miercuri, 19 Septembrie 2012, ora 14:45
Chinezii ar fi foarte interesati sa investeasca in sistemul romanesc de irigatii, dupa cum a anuntat Niu Dun, vice-ministrul chinez al Agriculturii, doar ca la noi in tara lucrurile nu merg mereu asa cum ar trebui.
In cadrul unei intalniri cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, Dun a precizat ca autoritatile chinezesti vor sprijini si vor promova schimburile comerciale cu produse agroalimentare dintre China si Romania pentru ca tara noastra sa profite mai mult de posibilitatile de absorbtie ale pietei chineze, arata Bursa.
Totusi, Nicolae Vasilescu, presedintele Casei Romano-Chineze, este sceptic si nu prea are incredere in acest proiect.
"Daca proiectele noastre ar fi asa cum trebuie, in 24 de ore investitorii chinezi ar fi in drum spre noi, cu banii in buzunar", a declarat Vasilescu.
Citeste mai multe despre Chinezii ar vrea sa investeasca in sistemul nostru de irigatii - ce ii impiedica? pe Ziare.com. mai mult
Vineri, 07 Septembrie 2012, ora 12:20
Deputatul PDL Valeriu Tabara a sustinut duminica intr-o conferinta de presa necesitatea schimbarii filosofiei privind irigatiile, avand in vedere si seceta din acest an, care a afectat productia agricola.
"Anul acesta a fost senzational de rau din punct de vedere climatic. Nu seceta pedologica a fost determinanta a productiei, ci seceta atmosferica. Inseamna ca pe langa sistemele de irigatii trebuie sa construim si alte sisteme, de pilda impaduriri. (...) Trebuie schimbata inclusiv filosofia privind irigatiile", a declarat Valeriu Tabara.
In opinia sa, marea sansa a Romaniei in acest an este faptul ca are ferme cu o dotare impecabila din punct de vedere tehnic.
"Am discutat la nivelul Uniunii Europene anul 2011, avand in vedere rezultatele exceptionale pe care le-am avut pe toate sectoarele, sa se constituie baza de politica agricola de finantare 2014 - 2020.
La aceasta data batalia ministerului (Agriculturii) numarul unu este pentru a obtine aceste fonduri europene la un nivel cat mai convenabil pentru Romania. Nu mai vorbesc ca exista la aceasta data acorduri semnate cu mai multe state pentru a fi sprijiniti in politica specifica pe care o are Romania", a spus fostul ministru al Agriculturii.
Potrivit acestuia, activitatea din agricultura a fost privita superficial.
Valeriu Tabara a mentionat ca Romania dispune in prezent de circa 1,4 milioane de hectare de sisteme de irigatii functionale dintre cele 3,2 milioane.
"Dintre acestea, 740.000 de hectare... mai mult
Duminica, 12 August 2012, ora 14:40
Romania are amenajata pentru irigatii o suprafata de circa 3 milioane de hectare, dintre care doar 258.000 de hectare au fost irigate in 2012, insa nu este necesara instaurarea starii de urgenta, in ciuda secetei.
"Din cele 3 milioane de hectare de amenjate cu sisteme de irigatii, sunt functionabile, la aceasta data, circa 800.000 de hectare, din care, pentru anul 2012, au fost incheiate contracte pentru irigat pe o suprafata de circa 258.000 hectare, au precizat reprezentanti din cadrul Ministerului Agriculturii pentru Business24.
Sistemele de irigatii ar fi putut fi reabilitate utilizand finantare europeana. Romania a avut la dispozitie 550 de milioane de euro pentru investitiile in infrastructura de irigatii, drumuri pentru acces la culturile agricole si amenajari impotriva inundatiilor, dar, pana in prezent, cu un an si jumatate inainte de termenul-limita, au fost folositi numai 7% din bani, adica 40 de milioane de euro.
Cu toate acestea,pentru perioada 2014 - 2020, Ministerul Agriculturii vrea o finantare europeana de 400 de milioane de lei doar pentru reabilitarea sistemului de irigatii, suma care a reiesit dintr-un raport al Bancii Mondiale.
"Sper sa avem si un element de noutate in pachetul financiar 2014-2020. Incercam din anul 2014 sa avem acces la fondurile structurale printr-un program special dedicat sectorului de irigatii", a spus Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii.
Starea de urgenta in agricultura nu a mai fost decretata de 22 de ani... mai mult
Joi, 09 August 2012, ora 09:10
Ministrul desemnat al Agriculturii, Daniel Constantin (PC), afirma ca prin aplicarea unei reduceri a TVA in domeniul panificatiei, unde "evaziunea fiscala este de 60%", se pot "scoate la suprafata sute de milioane de euro" care sunt necesare pentru imbunatatirea sectorului agricol si pentru alte investitii.
"Propunerea de reducere a TVA la 9% la alimentele de baza este un angajament discutat de foarte mult timp si ramane sa decidem cu Ministerul de Finante cand vom introduce aceasta propunere. Eu am vrut sa dam un exemplu in acest an, chiar daca suntem sub presiunea pastrarii in tinta de deficit, sa dam in acest an, spre sfarsit, un exemplu pe zona de panificatie.
Acolo, din pacate, evaziunea fiscala este de 60%, iar printr-un TVA redus putem scoate la suprafata sute de milioane de euro care sunt necesare in momentul de fata pentru imbunatatirea sectorului agricol, dar si pentru alte investitii pe care vrem sa le facem in economia nationala. Este o prioritate pe care o avem", a spus Constantin.
Sunt necesare fonduri structurale pentru sistemul de irigatii din Romania
Liderul PC a adaugat ca va propune Comisiei Europene si un proiect de alocare de fonduri structurale pentru sistemul de irigatii din Romania.
"Agricultura a avut anul trecut un rol important in a avea indicatori macroeconomici mai buni. Va trebui sa imbunatatim sistemul de irigatii, sa nu mai fim dependenti de vreme, de ploile care vin sau nu vin.
Am un proiect impreuna cu domnul Orban pe... mai mult
Vineri, 04 Mai 2012, ora 16:15