România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
Pendulând între distanțare față de chestiunile care privesc actualitatea economică a țării și neîncredere în sistem, oamenii au căpătat în ultimele decenii o doză de scepticism în
Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Anul 2024 a debutat tumultuos în ceea ce privește dialogul public privind salariile românilor. Salariul minim pe economie s-a majorat de la 1 ianuarie la 3.300 de lei și este programat să mai
Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, noua lege care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 privind sistemul românesc de asistență socială va face ca numărul
În 2023, inteligența artificială generativă a fost cea mai discutată tehnologie nouă pentru afaceri, promițând să stimuleze productivitatea în timp ce transformă modul în care se
Într-un climat pre-electoral în care membrii guvernului susțin că una din reformele asumate în cadrul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) are în centru pentru 2024 o
Pe măsură ce trec de pragul majoratului sau ies de pe băncile facultății, majoritatea tinerilor își doresc să se desprindă de casa în care au crescut și să se stabilească pe propriile
Patru spitale din România şi Serbia vor dotate cu echipamente de ultimă generaţie şi consumabile, în cadrul unui proiect în valoare de aproape 5 milioane de euro. Contractul a fost semnat,
Odată cu promulgarea Legii 296/2023, fluctuațiile fiscale și economice cu care urmează să se confrunte întreprinderile românești anul viitor au acaparat dialogul public.
Vederea copilului tău trece prin transformări majore de la momentul venirii pe lume și până la maturitate. Este important să monitorizezi cu atenție dezvoltarea vederii copilului. Controalele
Web-ul avansat aparține web-ului Cognitiv și Semantic: poți dezvolta tot ce îți dorești în noul web folosind doar vocea sau textul tău, fără a depinde de un programator sau agenție web!
Asociația Environ a lansat miercuri, 29 iunie la Hârșova, o nouă ediție a campaniei „România Reciclează”, unul dintre cele mai de succes programe naționale de colectare a deșeurilor de
Asociația ENVIRON în parteneriat cu Eco Synergy au organizat conferința „Sustenabil zi de zi – De la NICE TO BE la MUST BE”, eveniment hibrid care a adus împreună reprezentanții unora
Potrivit studiilor europene, circa 11 dintr-un total de 72 de echipamente electrice care se regasesc intr-o gospodarie, nu sunt utilizate fie pentru ca sunt vechi, fie pentru ca sunt nefunctionale
În ultimii ani, din ce în ce mai multe femei aleg calea antreprenoriatului, indiferent că sunt la început de drum sau după ani de experienţă în companii de top. Acesta este un factor
Alexandra Dines, sotia lui Daniel Dines, cel mai bogat roman si unul dintre fondatorii companiei UiPath, este graphic designer, insa militeaza pentru "cresterea nivelului educational" din Romania
Este bine-cunoscut faptul ca jocul este un instrument de dezvoltare important si foarte util pentru copii. Un nou sistem de studiu bazat pe instrumente moderne, cum ar fi calculatoare, smartphone-uri
De la materiale de ambalare sau textile pana la echipamente tehnologice si autoturisme electrice, optiunea pentru produse ecologice castiga teren in fata alternativelor traditionale, iar optiunile
Asociatii ale elevilor din Constanta, Bucuresti - Ilfov, Maramures si Valcea, precum si Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti - Invatamant Preuniversitar solicita Ministerului Educatiei si
Romania ar putea inregistra o crestere economica de 4-5% anul viitor, dar trebuie sa tina "strans" cheltuielile bugetului, a declarat, Daniel Daianu, presedinte al Consiliul Fiscal si coordonator al
Presedintele Asociatiei Nationale a Antreprenorilor si al Confederatiei Nationale pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF, Cristina Chiriac a fost selectata drept ambasadorul Romaniei pentru Saptamana
"Sunt in fata dumneavoastra sa va asigur ca realitatea in care copiii dumneavoastra invata nu mai poate fi ignorata. Oferim sincere scuze pentru ca foarte multi copii din sistemul educational
Din peste 90 de solutii inscrise in cea de-a treia editie a competitiei Changeneers, program dezvoltat de Impact Hub Bucharest si Samsung Romania, 15 echipe au fost selectate sa participe in finala
Romanii vor trebui sa accepte ca, la un moment dat, taxele vor creste in lipsa altor solutii, pentru a se putea plati in continuare pensii decente pentru un numar mare de pensionari, in conditiile in
Bianca Tudor este o tanara femeie de afaceri care a creat o intreaga comunitate in jurul ei. Sub umbrela Elite Business Women, tanara a adunat o multime de doamne cu idei exceptionale, care se ajuta
Ministrul demis si din nou propus al Finantelor, Florin Citu, ar sustine varianta inlocuirii alocatiilor pentru copii cu vouchere, acest sistem fiind folosit si in Statele Unite ale Americii pentru a