Auditul în afaceri reprezintă o componentă esențială în menținerea transparenței și a integrității financiare. Cum să vă asigurați că rezultatele auditului sunt corecte respectă
Ministerul Finanțelor din România a transmis că au avut loc actualizări importante ale sistemului RO e-Factura, printre care prevenirea introducerii facturilor duplicate începând din 16
Sistemul e-Factura a fost îmbunătăţit, o modificare importantă fiind aceea că din 16 ianuarie acesta nu mai permite introducerea facturilor duplicat, conform unui comunicat al Ministrului de
Încă de la începutul anului 2023 s-au adus modificări în cadrul politicilor fiscale din România, în ceea ce privește pragurile pentru impozitarea pe bază de normă de venit.
Persoanele fizice care realizează venituri din chirii din imobile aflate în proprietate personală nu vor mai avea opţiunea de a raporta aceste venituri în categoria celor din activităţi
Pe lângă suita de noi taxe și impozite aplicate operatorilor economici și plătitorilor de TVA de la 1 ianuarie, anul a debutat și cu un haos general în mandatarea sistemului RO e-Factura.
Pe lângă aplicațiile felurite în tehnică, dezvoltare de conținut scris și multimedia și funcții complexe de analizare de date, introducerea în 2023 a GPT-4 de către compania OpenAI a
Sorin Nicolau este Co-Fondator al Clinicii Oana Nicolau, parte din rețeaua de clinici Regina Maria, un antreprenor care a apucat un drum neobișnuit pentru piața de business din România, și anume
Ionuț Gabără este antreprenor cu o experiență de peste 13 ani în mediul de business românesc și administrator al companiei GBR Point. Învățând meserie de la tatăl său, Ionuț a luat
Am intrat într-o epocă de aur a inovației în afaceri. Digitalizarea reprezintă o prioritate pentru toate firmele care caută succesul și vor să atingă obiectivele de performanță. Dar pentru
Pentru ca o afacere să beneficieze de toate oportunitățile momentului, informațiile sale trebuie să fie exacte, actualizate în timp real și consecvente. Pe măsură ce o afacere crește și
Sapte din zece angajati romani (70%) se asteapta la venituri mai mari cu cel putin 20%, dar ezita sa solicite angajatorului o marire de salariu si prefera sa plece la o alta firma, releva o analiza
Al doilea an de pandemie a adus pentru Visma Software Romania crestere, dezvoltare si adaptare. In 2021, compania nordica a continuat planurile de expansiune cu o echipa mai mare, achizitionarea mai
Fișierul Standard de Control sau de Audit (SAF-T), care va fi obligatoriu pentru marii contribuabili de la 1 ianuarie 2022, se afla in faza de implementare. Agenția Națională de Administrare
Anul 2020 a fost si ramane un an dificil pentru intreaga economie. Toate companiile, din toate segmentele de economie, s-au confruntat cu provocari complet noi. Cele mai vulnerabile? Companiile mici
Contabilitatea este un domeniu extrem de important pentru activitatea oricarei entitati economice. Aceasta ofera stabilitate afacerilor, ajuta la planificarea si dezvoltarea businessului, deoarece
In ultimele luni, pandemia ne-a transformat vietile, atat pe plan profesional, cat si personal. Poate nici una nu a fost, insa, atat de radicala precum munca de acasa - la jumatatea lui martie, sute
Ca sa fii un antreprenor de succes si sa ai o afacere prospera nu este suficient sa doresti acest lucru si sa pornesti la drum, ci trebuie multa implicare, plus cateva lucruri pe care sa stii cum sa
Pandemia generata de COVID-19 a dus la cresterea numarului de angajati care lucreaza de acasa, dar si a digitalizarii, implicit si la o crestere a importantei acordate serviciilor pentru clienti.
1 din 2 romani din mediul urban ar vrea sa fie antreprenor, potrivit studiului realizat de iVOX in 2019. Acelasi studiu arata ca 70% dintre romani vad antreprenoriatul ca motorul cresterii economice
O afacere care presupune vanzarea de produse implica automat si stocuri de marfa a caror diversitate si volum se modifica permanent. In acest context, devine necesar un instrument de evidenta
In era informatiei accesate instantaneu greselile pot fi scumpe. Companiile care vor sa reuseasca in lumea inteligentei artificiale trebuie sa aiba o abordare de optimizare a riscurilor rezultate din
Dupa aproximativ trei ani de la momentul aparitiei sale, declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice ramane un subiect fierbinte pentru
WMS este un sistem care permite automatizarea fluxului de lucru dintr-un depozit. Acesta controleaza operatiunile cu privire la stocul de marfa din depozit, de la momentul intrarii pana la expedierea
Cei doi antreprenori, Delia Constantinescu si Mihai Dascalu, s-au cunoscut initial la un curs de antreprenoriat. Ea avea experienta in programare si marketing, el avea abilitati financiare si de
In luna iulie 2019, RADET a solicitat Primariei Municipiului Bucuresti (PMB) acordarea subventiei doar pentru cantitatea de 36.831,708 Gcal, dintr-un total de 115.339 Gcal livrate de ELCEN care ar fi
Vanzarile, fluxul de numerar, inventarul alimentelor si alte aspecte ce tin de contabilitate pot face cresterea unui restaurant un proces dificil. Un sistem POS iti va permite sa oferi servicii mai
A ramas mai putin de o luna pana cand puteti depune Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, precum si Declaratia 230, prin care se poate
Comisia Europeana a declansat procedura de infringement impotriva Romaniei pentru esecul de a transpune in legislatia nationala Directiva 55/2014 privind facturarea electronica.
Ordonanta de urgenta adoptata marti de guvern, prin care se prelungeste termenul de depunere a Declaratiei unice si a Declaratiei 230, prin care romanii pot dona o parte din impozitul pe venit, a