Congresul Partidului Popular European (PPE), in care va fi aleasa noua conducere a celei mai mari formatiuni politice paneuropene, incepe miercuri la Zagreb. Europarlamentarul Siegfried Muresan s-a inscris in cursa pentru functia de vicepresedinte.
Si presedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri si joi, la congres.
In deschiderea reuniunii gazduite de Zagreb Arena vor avea discursuri premierul croat Andrej Plenkovic (presedintele Uniunii Democrate Croate), presedintele in exercitiu al PPE, Joseph Daul, si secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz, arata Agerpres.
Ei vor fi urmati de singurul candidat inscris pentru postul de presedinte al PPE, Donald Tusk. Acesta va deveni primul est-european in aceasta functie care, de la fondarea PPE in 1976, a fost detinuta de doi belgieni (Leo Tindemans si Wilfried Martens), un olandez (Piet Bukman), un francez (Joseph Daul) si un luxemburghez (Jacques Santer).
Potrivit unui comunicat publicat marti seara de biroul de presa al PPE, printre cei care vor avea interventii, miercuri, in congresul PPE sunt negociatorul-sef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, cancelarul german Angela Merkel, presedintele ales al Comisiei Europene Ursula von der Leyen, presedintele Croatiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, sefa guvernului norvegian Erna Solberg, fostul premier moldovean Maia Sandu si liderul opozitiei spaniole Pablo Casado.
In aceeasi zi va avea loc dezbaterea "Balcanii Occidentali si Uniunea Europeana -... mai mult
Miercuri, 20 Noiembrie 2019, ora 09:44
Negociatorul-sef al Comisiei Europene, Michel Barnier, va avea, marti, intrevederi cu presedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dancila si cu presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, informeaza Reprezentanta CE in Romania.
Principala tema de discutie va fi pregatirea presedintiei Consiliului UE, care va fi preluata tara noastra la inceputul anului viitor, potrivit documentului de presa al Reprezentantei CE in Romania.
"Negociatorul-sef al Comisiei Europene pentru negocierile in temeiul articolului 50, Michel Barnier, se va afla intr-o vizita oficiala la Bucuresti marti, 2 octombrie 2018.
Pe parcursul vizitei sale, inaltul oficial european se va intalni cu domnul Klaus Iohannis, presedintele Romaniei, domnul Calin Popescu-Tariceanu, presedintele Senatului Romaniei, domnul Liviu Dragnea, presedintele Camerei Deputatilor, doamna Viorica Dancila, prim-ministrul Romaniei si cu domnul Victor Negrescu, ministrul-delegat pentru afaceri europene", se arata in comunicatul de presa al Reprezentantei Comisiei Europene.
Michel Barnier se va intalni si cu reprezentantii comisiilor parlamentare ale Camerei Deputatilor si Senatului pentru afaceri europene si politica externa.
"De asemenea, negociatorul-sef al Comisiei Europene, Michel Barnier, va purta discutii cu reprezentanti ai comisiilor reunite pentru afaceri europene si politica externa din Senat si Camera Deputatilor si cu cei ai comisiei speciale comune a... mai mult
Luni, 01 Octombrie 2018, ora 13:05
Europarlamentarul Siegfried Muresan, prim-vicepresedinte al PMP, a declarat, miercuri, ca Guvernul actual aplica exact reteta esecului economic patentata de Calin Popescu-Tariceanu in anii 2007-2008, prin rate mari de deficit bugetar si consum in crestere.
"Vedem deficit in crestere, in ciuda cresterii economice inalte. Guvernul actual aplica exact reteta esecului economic patentata de Calin Popescu Tariceanu in anii 2007-2008 (...). Ne aflam acum exact pe drumul pe care ne-am aflat in anii 2007-2008, ni s-a parut ca ne merge bine, dar am intrat frontal in viitoarea criza deoarece in loc sa investim, sa ne intarim economia, sa atragem investitori, sa imbunatatim competitivitatea, bagam toti banii in consum.
Investitiile straine directe scad, crearea de locuri de munca nu este accelerata, deficitul creste, asta inseamna in cuvinte simple ca dupa ce acest guvern nu va mai fi in functie, romanii vor fi lasati cu mai multa datorie publica in spinare si cine va trebui sa o plateasca? Tot oamenii, prin taxe si impozite crescute", a declarat Muresan, intr-o declaratie la Bruxelles pentru jurnalistii romani.
Europarlamentarul PMP, care este si negociatorul-sef al Parlamentului European pentru bugetul UE in 2018, a tinut sa avertizeze ca o depasire a pragului de deficit bugetar de 3% va reprezenta "un semn de proasta purtare".
"Consecintele unui deficit peste 3% sunt urmatoarele: Comisia Europeana va incepe o procedura impotriva Romaniei si este un semn de proasta... mai mult
Miercuri, 29 Noiembrie 2017, ora 20:35
Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2018 a fost votat de Parlamentul European si a intrat in faza de conciliere cu consiliul format din sefii de stat ai tarilor membre.
Ultimii au cerut o reducere a bugetului, dar Parlamentul nu a tinut cont de solicitare si a votat o marire a acestuia pentru anul 2018. Din acest motiv e nevoie de o runda suplimentara de negocieri inainte de a fi aprobat.
Din cei 751 de membri ai PE, la votul final au participat 667, pentru adoptarea bugetului au fost date 414 voturi, 163 au votat impotriva si au fost 90 de abtineri.
Aceasta a fost o mare victorie pentru eurodeputatul Siegfried Muresan, (PMP), negociatorul sef al Parlamentului European pentru realizarea proiectului votat miercuri si care a respins solicitarea Consiliului Uniunii Europene de a se face o reducere de 1,7 miliarde de euro din cele 160,6 miliarde prevazute in exercitiul financiar pentru anul 2018.
"O majoritate confortabila de peste 400 de voturi m-ar ajuta mult in ce priveste negocierea cu Consiliul European", a declarat Siegfried Muresan, raportor general si negociator sef al parlamentului, cu putin timp inainte de vot.
In acest moment, reprezentantii europeni ai cetatenilor au decis ca Uniunea sa cheltuie in 2018 peste 160 de miliarde de euro, netinand seama de cererea sefilor statelor membre.
Majoritatea euro parlamentarilor au votat pentru cresterea bugetului pe 2018 al Uniunii Europene. In imagine, un lider de grup le face semn colegilor sa voteze... mai mult
Miercuri, 25 Octombrie 2017, ora 21:43