Fondul Monetar International (FMI) l-a numit pe sud-coreeanul Jaewoo Lee (foto) in functia de sef al misiunii FMI pentru Romania si Bulgaria.
"Sunt foarte incantat sa anunt ca Jaewoo Lee a fost desemnat noul sef al misiunii FMI pentru Romania si Bulgaria, din 7 decembrie 2017. Dl. Lee il inlocuieste pe dl. Reza Baqir, care va primi un nou post conform politicilor interne ale organizatiei financiare internationale", a afirmat Alejandro Hajdenberg, reprezentantul FMI pentru Romania si Bulgaria.
Inainte de numirea sa, Jaewoo Lee a fost seful misiunii FMI in Sri Lanka, care este inclusa din 2016 intr-un program al organizatiei financiare internationale.
Anterior, acesta a ocupat, in cadrul FMI, postul de adjunct al sefului diviziei de studii pentru regiunile Asia si Pacific si a lucrat la divizia macroeconomie din cadrul Departamentului de cercetare.
Jaewoo Lee a lucrat in cateva economii avansate si emergente si a participat sau a condus cateva proiecte, inclusiv evaluarea cursului valutar, evolutia economica si politica de la criza financiara globala si efectele globale ale reechilibrarii Chinei.
In afara FMI, el a lucrat ca profesor de economie la Universitatea California Irvine si economist sef pentru Coreea de Sud al Bank of America Merrill Lynch.
Cercetarile sale au fost publicate in cateva reviste, inclusiv American Economic Review si Review of Economics and Statistics. Are un doctorat la Massachusetts Institute of Technology si un master in economie... mai mult
Marti, 28 Noiembrie 2017, ora 20:48
O misiune a Fondului Monetar International (FMI), condusa de noul sef al institutiei pentru Romania, Reza Baqir, va efectua o vizita in Romania in perioada 2 - 15 martie 2016, pentru evaluarea anuala a economiei romanesti, se arata intr-un comunicat al reprezentantului regional al FMI pentru Romania si Bulgaria, Guillermo Tolosa.
"Misiunea FMI condusa de Reza Baqir, se va afla la Bucuresti in perioada 2 - 15 martie, pentru a realiza evaluarea anuala a economiei romanesti, in cadrul consultarilor pe Articolul IV", se mentioneaza in comunicat.
Noul sef al misiunii FMI in Romania, la Cotroceni - cu cine s-a intalnit
Membrii misiunii FMI vor avea intalniri cu reprezentanti ai autoritatilor romane, ai partidelor politice, cu ...citeste mai departe despre "Misiune FMI la Bucuresti, pentru evaluarea anuala a economiei romanesti" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 26 Februarie 2016, ora 18:41
Fondul Monetar International (FMI) l-a numit pe Reza Baqir in functia de sef al misiunii pentru Romania, in locul Andreei Schaechter, acesta urmand sa efectueze o vizita la Bucuresti in perioada 12 - 15 ianuarie 2016, informeaza, luni, reprezentantul rezident al Fondului in Romania si Bulgaria, Guillermo Tolosa.
"Domnul Reza a fost numit sef al misiunii pentru Romania si va efectua o vizita in Bucuresti in perioada 12 - 15 ianuarie pentru a fi prezentat autoritatilor. El o va inlocui pe Andrea Schaechter, care si-a incheiat mandatul, dupa doi ani si jumatate, conform politicii uzuale a FMI de rotire a angajatilor", se mentioneaza intr-un comunicat al FMI.
Romania si imprumutul de la FMI: Cate miliarde de euro am platit in 2015
Reza Baqir este cetatean pakistanez si, inainte de a se alatura Departamentului pentru Europa al FMI, a detinut pozitia de sef al ...citeste mai departe despre "Misiunea FMI in Romania are un nou sef: Cine ii ia locul Andreei Schaechter (Foto)" pe Ziare.com mai mult
Luni, 11 Ianuarie 2016, ora 11:07
Romanca Delia Velculescu atrage tot mai mult atentia presei internationale, dupa ce a fost numita sefa delegatiei FMI in Grecia.
Dupa ce a fost comparata de o publicatie elena cu sefa FMI, Christine Lagarde, publicatia britanica The Guardian aminteste ca presa cipriota a numit-o "doamna de fier".
Romanca joaca rolul principal in noul act al dramei salvarii Greciei, scrie The Guardian despre economista, subliniind ca aceasta si-a creat o reputatie de otel ca lider al echipei de negociatori FMI in Cipru.
Porecla de "doamna de fier" a primit-o in timpul discutiilor din Cipru si, date fiind relatiile proaste dintre Atena si creditorii sai, duritatea romancei va fi testata din nou in zilele urmatoare, sustine publicatia citata.
Presa greaca: Romanca sefa a misiunii FMI, versiunea bruneta a Christinei Lagarde
Velculescu ajunge la Atena in contextul incertitudinilor privind al treilea imprumut salvator acordat de FMI Greciei. Premierul grec Alexis Tsipras spera sa ajunga la o ...citeste mai departe despre "Romanca sefa a misiunii FMI in Grecia, laudata si de presa cipriota: O veritabila "doamna de fier"" pe Ziare.com mai mult
Joi, 30 Iulie 2015, ora 18:02
Noua sefa a misiunii FMI in Grecia, romanca Delia Velculescu, este prezentata de presa elena drept "versiunea bruneta a sefei FMI Christine Lagarde", despre amandoua afirmandu-se ca au "aceeasi eleganta si instinct al pasarilor de prada".
Romanca l-a inlocuit pe Rishi Goyal in fruntea misiunii FMI din Grecia, iar zvonurile spun ca aceasta mutare s-a produs datorita experientei Deliei Velculescu privind evaluarea finantelor Greciei, scrie Protothema.
Sefa inalta si slaba a misiunii FMI in Grecia si-a dobandit porecla "Delia Draculescu", atunci cand a condus echipa FMI in Cipru, in 2012. Sursa citata relateaza alte zvonuri, care spun chiar ca presedintele cipriot Nicos Anastasiades a azvarlit cu un scaun catre ea, intr-un acces de furie, cu toate ca romanca neaga ca acest lucru s-a intamplat.
O romanca a preluat conducerea Misiunii FMI in Grecia - presa
Intr-un alt incident, ministrul Muncii din Cipru i-ar fi spus sa mearga sa vada cum tara sa natala a sfarsit alaturi de alte ...citeste mai departe despre "Presa greaca: Romanca sefa a misiunii FMI, versiunea bruneta a Christinei Lagarde" pe Ziare.com mai mult
Marti, 28 Iulie 2015, ora 20:24
O misiune tehnica a Fondului Monetar International (FMI) va sosi miercuri in Romania, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) fiind una dintre institutiile care urmeaza sa fie vizitate de expertii Fondului, au declarat, marti, surse oficiale.
Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, declara la jumatatea lunii iunie ca o misiune FMI ar urma sa vina in Romania la mijlocul acestei luni.
"Misiunea FMI vine pe 15 iulie. Maine (16 iunie n.red.) vine Comisia Europeana. Acum vin separat. Mai intai Comisa Europeana, pana la finalul lunii, iar din 15 iulie vine Fondul Monetar International. Dar este foarte important pentru ca acea misiune depinde de aceasta a Comisiei Europene", a precizat Ministrul Finantelor pe 15 iunie.
O luna mai tarziu, in data de 17 iulie, seful de la Finante a reiterat ca acordul cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana ramane in picioare pana in septembrie, iar Romania trebuie sa profite de perioada ramasa pentru a indeplini cat mai... citeste mai departe despre "O misiune FMI vine in Romania: ANAF, vizata de experti" pe Ziare.com mai mult
Marti, 21 Iulie 2015, ora 21:06
O misiune FMI, ultima condusa de Jeffrey Franks, se va afla la Bucuresti in perioada 24 aprilie - 7 mai pentru cea de-a cincea evaluare a acordului stand-by de tip preventiv, potrivit reprezentantului FMI in Romania si Bulgaria, Tonny Lybek.
Franks va sosi la Bucuresti miercuri, 25 aprilie, si va parasi Romania la data de 9 mai, se spune in comunicat.
Jeffrey Franks va fi insotit de Erik De Vrijer, care va deveni seful misiunii FMI in Romania pentru urmatoarea evaluare.
Delegatia FMI va fi insotita de echipe din partea Comisiei Europene si Bancii Mondiale.
Reprezentantii institutiilor financiare internationale se vor intalni cu autoritatile, cu reprezentantii partidelor politice, ai sindicatelor, ai asociatiilor patronale, bancilor si societatii civile, se arata in comunicat. mai mult
Joi, 12 Aprilie 2012, ora 12:44
Premierul Ungureanu i-a invitat pe seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, si directorul pentru Romania al Directoratului General al Comisiei Europene, Istvan Szekely, sa vina la Bucuresti, pentru o "intalnire de lucru" pe teme economice actuale, care nu va viza si scrisoarea de intentie.
"Primul-ministru Mihai-Razvan Ungureanu a lansat sefului misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, si directorului pentru Romania al Directoratului General al Comisiei Europene, Istvan Szekely, invitatia de a participa, la Bucuresti, in intervalul 21-22 februarie, la o intalnire de lucru pe teme economice de actualitate. Scrisoarea de intentie nu se va afla pe agenda de discutie", informeaza Guvernul.
Scrisoarea de intentie a fost convenita de FMI si CE cu fostul premier Emil Boc, cu o zi inainte ca acesta sa demisioneze din postul de prim-ministru, iar Ungureanu sa preia conducerea Guvernului. mai mult
Joi, 16 Februarie 2012, ora 19:59
Seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks, a spus miercuri, in cadrul discutiilor pe tema Codului Muncii, ca economia Romaniei este stabilizata, insa tara noastra se afla acum in postura unui pacient supus unei operatii care a reusit, dar care risca totusi sa moara, informeaza The Money Channel, precizeaza NewsIn.De asemenea, oficialul Fondului Monetar International (FMI) a atras atentia ca economia intarzie sa-si revina, desi programul de reforme a fost pus in aplicare in mod corect.
Seful misiunii FMI a facut aceste declaratii la intilnirea de miercuri cu ministrul Muncii, Ioan Botis, si cu reprezentanti ai patronatelor si sindicatelor pe tema Codului Muncii.
Delegatia FMI va fi prezenta in Romania in perioada 25 ianuarie - 8 februarie.
Delegatia va evalua performanta recenta a economiei romanesti si va discuta cu autoritatile despre obiectivele pentru perioada care a mai ramas din acordul curent.
De asemenea, misiunea va initia negocierile pentru un posibil nou accord.
Pe langa intalnirea cu autoritatile, delegatia va discuta si cu reprezentanti ai partidelor politice, sindicatelor, asociatiilor patronale si ai bancilor. mai mult
Miercuri, 26 Ianuarie 2011, ora 14:57