In a doua jumatate a anilor '90 o conjunctura interesanta in care se afla Romania a adus speranta unei relatii consistente intre Tokyo si Bucuresti, dar totul s-a sfarsit, in 2006, chiar inainte de aderarea la Uniunea Europeana.
Inceputul anilor '80 situa Romania la un nivel ridicat al datoriilor (peste 9 miliarde de dolari) si fara surse valutare, ca urmare a efectelor crizei globale, cauzata de pretul titeiului; marile banci de pe Wall Street, (cei mai importanti dintre finantatori) au sperat ca Ceausescu sa nu declare "default" (adica incapacitate de plata), ci sa ajunga la o intelegere privind restructurarea datoriilor si prelungirea scadentelor de plata.
Pentru Ceausescu nu a existat o astfel de optiune si a preferat sa declare "default", pentru a nu se afla "la mana bancherilor". Astfel, Romania a intrat intr-un regim de plata accelerata a datoriilor, pana in 1989.
Bancherii de pe Wall Street nu au uitat nebunia Romaniei lui Ceausescu si, formal, Romania a avut dificultati uriase sa isi reia finantarea dupa 1989, desi la sfarsitul anului 1989, cand a cazut regimul comunist, la BNR in rezerva era un plus de doua miliarde de dolari (Romania era atractiva la finantare, adica).
Numai ca nimeni nu voia sa riste un nou imprumut acordat unei astfel de tari. Singura posibilitate de finantare pentru Romania era extrem de dureroasa si presupunea incheierea unui acord stand-by cu FMI, care sa "certifice" pentru investitorii privati faptul ca Bucurestiul isi... mai mult
Duminica, 14 Ianuarie 2018, ora 12:33