"Prima casa" devine oficial "O casa, o familie", iar noul program aduce cateva schimbari importante, pe care cei care vor sa-si cumpere o locuinta printr-un credit garantat de stat trebuie sa le aiba in vedere.
Legea a fost promulgata de presedintele Klaus Iohannis pe 2 aprilie, intrand in vigoare in urmatoarea zi, odata cu publicarea in Monitorul Oficial.
Ce se schimba
Plafon maxim pentru venituri
Cea mai importanta schimbare o reprezinta introducerea unui plafon maxim pentru venituri: 4.500 de lei pentru cei fara copii si 7.000 de lei pentru cei care au copii sau minori in intretinere.
Astfel, potrivit legii, la data solicitarii creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului impreuna cu sotul sau sotia, dupa caz, nu pot depasi valoarea de 4.500 de lei.
Important de mentionat este faptul ca la calculul acestei limite nu sunt luate in considerare beneficiile de asistenta sociala primite de persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil, daca acestea duc la depasirea pragului de 4.500 de lei.
Pentru familiile cu unul sau mai multi copii, plafonul este mai mare. Astfel, la data solicitarii creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depasi valoarea de 7.000 lei. In aceasta categorie intra si persoanele care au in intretinere unul sau mai multi minori.
Facilitarea achizitiei unei locuinte pentru persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil
In cazul romanilor care fac... mai mult
Miercuri, 08 Aprilie 2020, ora 00:00
Guvernul vrea sa inchida programul "Prima Casa", lansat in urma cu 10 ani, si sa aduca in locul sau "O familie, o casa", program pe care il considera "mai bine orientat spre caracterul social".
Mai exact, vor putea achizitiona o locuinta doar persoanele ale caror venituri lunare nete nu depasesc, individual, 4.500 de lei. Pentru familiile cu unul sau mai multi copii, limita veniturilor este de 7.000 de lei.
Locuintele ce vor putea fi cumparate vor trebui sa aiba un pret de maximum 70.000 de euro, iar valoarea finantarii garantate este de cel mult 66.500 de euro. Totodata, avansul minim va trebui sa fie de cel putin 5% din pretul de achizitie sau cel de construire a locuintei.
Analistii financiar bancari considera ca in cazul in care va fi adoptat in forma in care a fost lansat in dezbatere, noul program va ajuta persoanele cu venituri mici care doresc sa achizitioneze o locuinta, pentru ca nu va mai exista riscul ca fondurile sa se termine inainte ca ele sa aplice. Se va elimina astfel concurenta celor cu venituri mai mari.
In rest, in cazul acestora, noul program nu va aduce mari schimbari fata de Prima Casa.
Avantaje vor avea, in schimb, familiile cu copii, care vor beneficia de o reducere a ratei dobanzii creditului garantat pe toata durata programului.
Noul program ii ajuta pe cei care chiar au nevoie
Analistul bancar Dragos Nichifor considera ca noul program propus de guvern ii va ajuta pe cei cu venituri mici, care de multe ori nu reuseau sa... mai mult
Luni, 02 Septembrie 2019, ora 00:00
Guvernul vrea sa modifice programul "Prima Casa" si sa il transforme in "O familie, o casa". Proiectul prevede cresterea garantiei guvernamentale, suportarea de catre stat a comisionului de gestiune si reducerea dobanzii pentru unele categorii de persoane.
"Discutam astazi, in prima lectura, proiectul 'O familie, o casa', o varianta mai aproape de nevoile cetatenilor a programului 'Prima Casa'. Venim cu noi masuri de reducere a costurilor de finantare pentru romanii care doresc sa cumpere o locuinta.
Concret, ne propunem cresterea nivelului garantiei guvernamentale de la 50%, cat este in prezent, la 80% din valoarea creditului, suportarea de catre stat a comisionului de gestiune si reducerea substantiala a dobanzii pentru familiile cu copii si pentru persoanele cu dizabilitati", a spus Viorica Dancila, la inceputul sedintei de guvern de joi.
Si liderul PSD, Liviu Dragnea, anuntase miercuri proiectul "O familie - o casa", afirmand ca, desi au fost bune la inceput, conditiile de acum ale programului "Prima Casa" au devenit mult prea restrictive, iar oamenii sunt nemultumiti.
"Extindem 'Prima Casa si numim programul 'O familie - o casa'. Conditiile la 'Prima Casa' au fost bune initial, dar au devenit mult prea restrictive si toti sunt nemultumiti. In primul rand, dam o valoare mai mare, 570.000 de lei, adica sa poata sa isi cumpere o casa, nu o bojdeuca, marim plafoanele, pentru ca daca aveai peste 3.000 de lei venituri nu te mai calificai, intrai intr-un cerc... mai mult
Joi, 23 Mai 2019, ora 14:22
Programul Prima Casa 2019 a fost lansat oficial, vineri. Cu toate ca ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a anuntat in februarie ca vrea sa il modifice pentru a-l face mai social, pana la urma, a ramas la fel ca in anii trecuti.
"Programul Prima Casa 2019 beneficiaza de aceleasi conditii de acordare a garantiei statului roman pentru finantarile aprobate de bancile participante", se arata intr-un comunicat transmis de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).
Programul va fi derulat prin intermediul a 15 banci finantatoare: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank si Intesa Sanpaolo Bank.
In acest an, vor fi alocate 2 miliarde de lei pentru romanii care doresc sa isi achizitioneze o locuinta prin Prima Casa.
Anul trecut au fost acordate:
20.423 garantii, in valoare totala de 1,9 miliarde de lei, cu o valoare medie a garantiei acordate de 94.000 lei, precum si7.160 promisiuni de garantare, in valoare totala de 800 de milioane de lei.
De la lansarea programului in anul 2009 si pana la finalul lunii decembrie 2018, au fost acordate 267.752 de garantii si promisiuni de garantare, in valoare totala de 23,7 miliarde de lei, se mai arata in comunicat.
Teodorovici voia sa modifice programul Prima Casa, pentru a fi mai social
Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat luna trecuta ca... mai mult
Vineri, 01 Martie 2019, ora 11:52
Executivul a aprobat in sedinta de marti plafonul total de garantare pentru anul 2019, aferent programului "Prima casa".
Astfel, vor fi alocate 2 miliarde de lei in acest an pentru romanii care doresc sa isi achizitioneze o locuinta.
Finantatori participanti in program sunt: BRD, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit, Garanti, Piraeus Bank, Marfin, Credit Agricole si Leumi Bank.
Ministerul de Finante precizeaza, intr-un comunicat, ca anul trecut au fost acordate:
20.423 garantii, in valoare totala de 1,9 miliarde de lei, cu o valoare medie a garantiei acordate de 94.000 lei, precum si7.160 promisiuni de garantare, in valoare totala de 800 de milioane de lei.
De la lansarea programului in anul 2009 si pana la finalul lunii decembrie 2018 au fost acordate 267.752 garantii si promisiuni de garantare, in valoare totala de 23,7 miliarde de lei, se mai arata in comunicat.
Teodorovici vrea sa modifice programul Prima Casa, pentru a fi mai social
Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat duminica seara ca pana la sfarsitul lunii februarie programul Prima Casa va fi modificat pentru a fi "mai social".
"Am prins ca plafon cam doua miliarde de lei in acest an pentru programul 'Prima Casa', deci el va continua, numai ca am spus ca discutiile acestea pe care le-am avut cu cei de la Banca Centrala au fost pentru a-l face mai social, mai indreptat catre zona sociala.
Probabil ca pana la final de... mai mult
Marti, 19 Februarie 2019, ora 18:31
Senatorul PNL, Iancu Caracota, a declarat, marti, ca Guvernul ingroapa treptat programul "Prima Casa" prin reducerea fondurilor alocate.
Liberalul cere ca la rectificarea bugetara din acest an plafonul programului sa fie majorat.
Iancu Caracota sustine ca fondurile alocate in acest sunt cu 25% mai mici fata de anul trecut. Daca in 2017, programul beneficia de o finantare de 2,67 miliarde de lei, bugetul pentru acest an nu depaseste doua miliarde de lei.
"Prin reducerea finantarii cu 25% a Primei Casa, Guvernul ingroapa treptat cel mai de succes program, din ultimii ani, pentru tineri. Dupa ce anul trecut Guvernul PSD-ALDE a bagat mana in buzunarul tinerilor prin scaderea contributiilor la Pilonul II de pensii, reducandu-le practic suma pe care acestia o vor primi in momentul in care vor iesi din campul muncii, acum a redus - prin Bugetul pentru 2018 - si sumele alocate programului Prima Casa, cel mai de succes mijloc de creditare pentru tineri din ultimii ani", sustine senatorul Caracota, intr-un comunicat remis Ziare.com
"Solicit Guvernului PSD-ALDE ca la prima rectificare bugetara sa majoreze plafonul alocat programului Prima Casa, astfel incat tinerii care doresc sa-si cumpere o locuinta in anul 2018, prin acest mijloc de creditare, sa atinga acest obiectiv. Programul reprezinta, de fapt, o investitie intr-un viitor mai sigur pentru tinerii nostri, de care Guvernul trebuie sa tina cont", a mai spus liberalul.
Senatorul PNL a afirmat ca lipsa perspectivei... mai mult
Marti, 02 Ianuarie 2018, ora 11:33
Ministerul Finantelor si Banca Nationala a Romaniei analizeaza oportunitatea introducerii unor criterii legate de venituri pentru cei care vor beneficia pe viitor de programul Prima Casa, insa acest lucru nu se va aplica incepand de anul viitor.
Informatia a fost oferita vineri de Stefan Nanu, directorul general al Trezoreriei Statului, prezent la o dezbatere pe teme imobiliare.
El a fost intrebat de jurnalisti daca exista intentia ca programul Prima Casa sa fie limitat doar pentru populatia cu venituri pana la cele medii.
"Programul Prima Casa a ajuns sa domine piata ipotecara, insa nu este atributul statului sa domine o piata care altfel are cerere si oferta semnificativa, deci ar trebui sa functioneze fara interventia statului. Sunt idei si sunt anumite lucruri care se analizeaza.
Si in cadrul Ministerului de Finante au fost discutii, si intr-un grup de lucru impreuna cu colegii de la Banca Nationala, ne uitam la anumiti indicatori si o sa vedem daca lucrurile vor duce la modificarea designului programului", a precizat Nanu.
El a amintit ca o prima modificare a programului a fost facuta anul acesta, cand a fost introdusa o garantare cu 50% pentru achizitia unei locuinte noi, iar, pentru celelalte, garantia a fost decisa la 40%.
"Masura unei targetari sociale ar face ca, practic, in plafoane chiar mai mici decat cele actuale, sa putem acorda garantii si sa facilitam accesul la creditele ipotecare targetat pentru anumite segmente sociale, bineinteles,... mai mult
Vineri, 17 Noiembrie 2017, ora 14:37
Proprietarii de locuinte achizitionate sau construite prin programul "Prima Casa" vor putea cumpara o noua locuinta mai mare si mai scumpa prin program, daca vor indeplini cumulativ patru conditii, printre care vanzarea proprietatii detinute sau lichidarea creditului garantat de stat.
"Beneficiarul programului care detine o locuinta achizitionata sau construita in cadrul programului poate achizitiona o noua locuinta in cadrul programului cu indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: noua locuinta care se va achizitiona in cadrul programului sa aiba suprafata utila mai mare decat a locuintei achizitionate sau construite initial in cadrul programului sau valoarea noii locuinte rezultata din raportul de evaluare sa fie mai mare decat valoarea evaluata la momentul acordarii creditului pentru locuinta achizitionata sau construita initial in cadrul programului", se arata intr-un proiect de ordonanta de urgenta aprobat miercuri de Guvern.
Prima Casa 2015: Cati bani sunt alocati ...citeste mai departe despre "Se schimba "Prima Casa": Ce tipuri de locuinte vor putea fi cumparate prin program" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 04 Martie 2015, ora 14:41
In programul asumat, marti, in Parlament, Cabinetul Ponta 3 si-a lua angajamentul ca Programul Prima Casa sa devina Noua Casa, pentru a stimula achizitia de locuinte noi.
"Decizia este menita sa incurajeze dezvoltarea de ansambluri noi, adaptate cerintelor pietei. Efectele imediate ar putea fi aparitia pe piata a unor oferte care sa fie adaptata cererii actuale, dar si o ieftinire a preturilor pe segmentul rezidential vechi", a apreciat Daniel Crainic, seful departamentului de marketing si comunicare la portalul Imobiliare.ro, pentru Ziare.com.
El considera ca pentru a avea succes, programul ar trebui sa largeasca accesul cumparatorilor solvabili la finantare.
"Anul este important in masura in care in functie de acel an, locuintele din stocul actual de imobile vor fi eligibile sau nu, prin urmare pretul acestora va fi mai mult sau mai putin impactat. Pretul locuintelor care nu sunt eligibile la finantare in cadrul unui program popular, de regula, scade, din lipsa de cerere", a ...citeste mai departe despre "Prima Casa devine Noua Casa: Ce schimbari ar trebui sa faca Guvernul si ce efecte va avea proiectul" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 12 Martie 2014, ora 11:28