Cel de-al 8-lea si ultim sezon al serialului Game of Thrones, productie emblematica a postului HBO, va avea mai multe finaluri, pentru a evita posibile divulgari, precum cele care au avut loc in timpul precedentului sezon 7.
Potrivit Variety, Casey Bloys, responsabilul cu programe de la HBO, a declarat ca astfel incearca sa evite ca adevaratul final sa fie dezvaluit inainte de lansarea programata, relateaza EFE.
"Intentia este ca nimeni sa nu stie cum se sfarseste", a precizat Bloys in timpul unui discurs la universitatea Moravian, din Pennsylvania. "Trebuie sa faci acest lucru la un serial atat de popular. Cand se filmeaza, oamenii afla. Astfel ca trebuie sa existe mai multe finaluri, iar raspunsul definitiv sa se afle la sfarsit", a explicat el.
Aceasta strategie a finalurilor multiple au aplicat-o si alte seriale celebre precum Breaking Bad sau The Sopranos si inclusiv Dallas, in anii '80. In acest fel, nici macar actorii nu vor sti care dintre finaluri este cel adevarat.
Filmarile la cel de-al 8-lea sezon al Game of Thrones vor incepe in octombrie si s-ar putea prelungi pana in august 2018, astfel incat premiera s-ar putea lasa asteptata pana in 2019.
"Echipa noastra de productie studiaza datele pentru filmari si cat timp vor lua efectele speciale", a precizat Bloys.
Game of Thrones, bazat pe romanele lui George R.R. Martin, a incheiat in august cel de-al 7-lea sezon, cu un episod care a reprezentat un nou record de audienta, cu 16,5 milioane de... mai mult
Vineri, 15 Septembrie 2017, ora 12:22
Hackerii care au spart serverele HBO si au furat scenarii din noul sezon "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones" si alte informatii cer companiei o rascumparare pentru datele sustrase.
Printre acestea se numara un scenariu pentru cel de-al cincilea episod al sezonului 7 din serialul "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", care nu a fost difuzat inca.
Alte date publicate de hackeri sunt documente ale companiei si episoade din alte show-uri HBO.
Hackerii sustin ca detin in total 1,5 TB de date, dar reprezentantii HBO au trasmis ca nu cred ca e-mailul companiei a fost compromis.
Documentele publicate cel mai recent erau etichetate cu mesajul "HBO esueaza", potrivit site-ului Wired, si au inclus informatii de natura juridica, acorduri de angajare si alte fisiere ale companiei.
Potrivit Associated Press, unele documente ar contine datele personale de contact ale actorilor din "Urzeala tronurilor".
Hackerii au cerut rascumpararea prin intermediul unui videoclip care contine mesajul scris, adresat lui Richard Plepler, directorul executiv al HBO.
Totusi, hackerii nu au precizat in acest mesaj public ce suma ii cer companiei, insa The Guardian scrie ca este vorba de cel putin 6 milioane de dolari.
"Solicitarea noastra este clara si nu este negociabila: vrem XXXX dolari pentru a inceta sa va publicam datele", arata mesajul hackerilor.
"HBO investeste 12 milioane de dolari in cercetarea pietei si 5 milioane de dolari in reclamele (pentru cel de-al saptelea... mai mult
Marti, 08 August 2017, ora 19:22
Postul de televiziune prin cablu HBO a fost victima unui atac informatic comis de un grup de hackeri. Acestia au furat mai multe continuturi exclusive, au anuntat chiar reprezentantii companiei. Pe mana hackerilor ar fi ajuns inclusiv scenariul unui episod din serialul "Game of Thrones", arata presa americana.
HBO nu a precizat natura continuturilor piratate in urma acestui atac cibernetic, dar a dezvaluit intr-o declaratie transmisa pentru AFP ca printre fisierele furate se afla programe difuzate de acest post TV.
"Colaboram cu autoritatile si cu companii externe specializate in securitatea online", au declarat reprezentantii postului HBO, parte a grupului Time Warner.
Intr-un mesaj intern consultat de AFP, CEO-ul postului, Richard Plepler, i-a asigurat pe angajatii HBO ca managerii si echipele tehnice "lucreaza fara incetare pentru protejarea intereselor noastre colective".
"Eforturile desfasurate la nivelul mai multor servicii sunt pur si simplu herculeene", a spus Richard Plepler.
Potrivit mai multor publicatii americane, piratii cibernetici au furat episoade noi din serialele "Ballers" si "Room 104", dar si scenariul celui de-al patrulea episod din cel de-al saptelea sezon al serialului "Game of Thrones", care inca nu a fost inca difuzat de postul american.
Mai multi jurnalisti americani au primit zilele trecute un mesaj electronic expediat de la o adresa online ramasa neidentificata, in care se afirma ca "cel mai mare furt digital" era "in plina... mai mult
Marti, 01 August 2017, ora 10:06