Grupul auto francez Renault a cerut partenerului japonez Nissan sa inceteze sa ii mai contacteze pe directorii companiei franceze, inaintea unei reuniuni a Consiliului director de la Renault programata pentru ziua de joi, au declarat pentru Reuters doua surse din apropierea acestui dosar.
Incepand din data de 19 noiembrie, cand a fost arestat presedintele director general al aliantei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, atat Renault cat si Guvernul francez au cerut sa aiba acces la ancheta interna efectuata de Nissan, ancheta care a determinat constructorul japonez sa isi acuze propriul presedinte de nereguli financiare.
Carlos Ghosn a fost pus luni sub acuzare in Japonia pentru ca a omis sa declare autoritatilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde yeni (38 milioane euro) realizate timp de cinci ani, intre 2010 si 2015. Chiar daca Nissan l-a concediat pe Carlos Ghosn din postul de presedinte, franco-brazilianul ramane in continuare presedinte director general al Renault, grupul francez optand, pentru moment, pentru o conducere interimara.
Consiliul de Administratie de la Renault se reuneste joi iar elementele descoperite cu ocazia anchetei interne efectuate la Nissan vor fi comunicate si boardului Renault, a declarat una dintre sursele citate de Reuters. La aceeasi reuniune ar putea fi discutat si viitorul lui Carlos Ghosn.
Inainte acestei reuniuni insa, Renault a cerut Nissan sa nu incerce sa ii contacteze pe membri Consiliului sau de Administratie, pentru ca... mai mult
Miercuri, 12 Decembrie 2018, ora 16:50
Numarul doi de la grupul auto francez Renault, Thierry Bollore, cel care va asigura conducerea interimara a companiei dupa arestarea presedintelui director general, Carlos Ghosn, in Japonia, a tinut sa ii asigure joi pe salariatii grupului ca vrea sa pastreze interesele Renault si ale aliantei cu partenerul japonez Nissan, transmite AFP.
"Voi veghea la garantarea stabilitatii grupului si pentru a ne continua misiunile: pastrarea intereselor grupului Renault si perenitatea aliantei. Puteti conta pe angajamentul meu total", a declarat Thierry Bollore intr-un mesaj video publicat pe Twitter si adresat celor 180.000 de salariati ai grupului. "Vreau sa stiti ca grupul este perfect organizat pentru a asigura continuitatea societatii", a insistat directorul general delegat, care asigura, provizoriu, conducerea executiva a grupului Renault, proprietarul Dacia.
Thierry Bollore a preluat fraiele la constructorul auto francez marti seara, dupa o reuniune de urgenta a Consiliului de Administratie de la Renault, la o zi dupa arestarea lui Carlos Ghosn, banuit de nereguli financiare in Japonia.
Apreciind ca nu este in masura sa se pronunte, pe fond, asupra acestei afaceri, Consiliul de Administratie de la Renault a decis sa nu il inlature pe Carlos Ghosn din postul de presedinte director general, spre deosebire de Consiliul de Administratie de la Nissan care a votat, joi, in unanimitate, in favoarea inlaturarii lui Ghosn din postul de presedinte.
Mitsubishi Motors, al... mai mult
Vineri, 23 Noiembrie 2018, ora 10:12
Actiunile Nissan au scazut, marti, cu aproape 6% dupa socul provocat la nivel mondial de arestarea presedintelui companiei, Carlos Ghosn.
Nissan a anuntat, luni, ca efectueaza o investigatie in urma unei informatii furnizate de un informator, care a dezvaluit sa Ghosn s-a folosit de banii companiei in scop personal si ca si-a subevaluat veniturile raportate timp de ani de zile. Ghosn a fost arestat si va fi concediat din boardul Nissan in aceasta saptamana.
Ghosn este si presedinte si director executiv al Renault si presedinte al Mitsubishi Motors, noteaza Reuters.
Inlaturarea lui Ghost ridica intrebari legate de viitorul aliantei pe care a construit-o personal si pe care se angajase sa o consolideze prin legaturi mai stranse, inainte de a se retrage din conducerea operationala a acesteia.
Cazul pune in centrul atentiei si viitorul Nissan, cel mai mare partener al aliantei, intr-o perioada de scadere a profiturilor companiei japoneze, pe fondul vanzarilor slabe din Statele Unite si a concurentei mai ridicate din partea rivalilor care investesc masiv in automobile conectate la internet si vehicule autonome.
Ilegalitatile de care este acuzat Ghosn ridica semne de intrebare si in privinta guvernantei aliantei in care consiliile de administratie ale celor trei companii partenere sunt prezidate de un singur om.
Un director de la sediul central al Nissan a declarat ca este ingrijorat ca procesul decizional al aliantei, care concureaza cu Volkswagen si Toyota... mai mult
Marti, 20 Noiembrie 2018, ora 12:08
Compania japoneza Nissan este acuzata de autoritatile sud-coreene de manipularea testelor de emisii la masini Euro 6 modelul Qashqai fabricate in Marea Britanie.
Ministerul Mediului din Coreea de Sud a testat 20 de modele de masini diesel in urma scandalului Volkswagen si doar Nissan Qashqai a picat testul, potrivit BBC.
Compania japoneza, care se confrunta pentru prima oara cu astfel de acuzatii, le-a negat "ferm", aratand ca testele efectuate pana acum in UE nu au scos la iveala vreun indiciu de inselaciune.
Totusi, reprezentantii companiei au spus ca vor evalua atent situatia si vor lua masurile care se impun.
Nissan este al doilea producator auto acuzat de manipularea rezultatelor testelor de emisii prin montarea unor dispozitive pe masini, dupa Volkswagen, care a recunoscut, in ...citeste mai departe despre "Un nou scandal al emisiilor: Nissan Qashqai a picat testul" pe Ziare.com mai mult
Marti, 17 Mai 2016, ora 08:55
Directorul general al Renault, Carlos Ghosn, nevoit sa prezinte scuze publice celor trei directori acuzati pe nedrept de spionaj, va suporta "consecinte" din partea guvernului francez, in urma anchetei "de mantuiala" efectuata in acest caz de grupul auto, transmite Bloomberg, citat de Mediafax. "Trebuie sa fie consecinte pentru amatorismul incredibil si lipsa de demnitate cu care au fost facute acuzatii impotriva celor trei oameni. Guvernul, cel mai mare actionar al Renault, nu poate trece cu vederea", a declarat ministrul pentru Buget, Francois Baroin.
Ghosn, care conduce si Nissan, partenerul japonez al Renault, se confrunta astfel cu doua crize, cea legata de scandalul de spionaj din Franta, in a carui investigatie s-a implicat personal, si cea din Japonia, unde sase din fabricile Nissan au fost inchise in urma cutremurului.
Seful aliantei va merge joi in Japonia pentru a supraveghea reluarea operatiunilor Nissan, a declarat o sursa apropiata situatiei.
Nissan ar putea pierde doua miliarde de yeni (25 milioane dolari) pentru fiecare zi in care productia este oprita, potrivit estimarilor Goldman Sachs.
Renault a propus reinstalarea in functie si plata unor compensatii celor trei directori, dupa ce acestia au fost exonerati de toate acuzatiile.
Mai multi membri ai conducerii Renault implicati in scandalul de spionaj, inclusiv Ghosn, vor returna primele pe care le-au primit anul trecut, dupa ce s-a dovedit ca directorii acuzati de vanzarea de informatii secrete sunt... mai mult
Miercuri, 16 Martie 2011, ora 17:21
Directorul operational al Renault, Patrick Pelata, pasionat de judo, stie totul despre cazaturi si ar putea suporta o cadere, din functie, pentru a-si proteja seful, dupa ce stanjenitorul scandal de spionaj trage la fund conducerea producatorului auto francez, informeaza Mediafax. In calitate de director operational, Pelata, in varsta de 55 de ani, s-a implicat puternic in anchetarea cazului de spionaj care a socat industria auto in ianuarie, a concediat trei directori cu rol executiv si a facut publica o investigatie privind furnizarea de informatii tehnice.
Intr-un interviu publicat vineri, Pelata a indicat ca postul sau este in suspensie, avand in vedere indoielile legate de spionaj si posibilitatea ca acuzatiile aduse unor directori sa fie nefondate.
Ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, a declarat ca Renault ar putea suporta consecintele, iar Pelata a afirmat ca acestea vor fi acceptate pana la cel mai inalt nivel al companiei, adica pana la el.
O sursa apropiata situatiei a declarat ca Pelata se va sacrifica pentru a-l proteja pe directorul general Carlos Ghosn, care conduce si Nissan Motor.
"Este probabil sa fie Patrick Pelata, care formeaza scutul de protectie al directorului general.
In aceasta poveste, cineva trebuie sa detoneze grenada", a spus sursa. Un purtator de cuvant al Renault a refuzat sa comenteze.
Mana dreapta a lui Ghosn, Pelata are doua diplome in inginerie, la doua facultati franceze de prestigiu, precum si un doctorat in stiinte... mai mult
Vineri, 04 Martie 2011, ora 23:22
Renault a admis pentru prima data ca scandalul de spionaj de la inceputul acestui an, care a deteriorat relatia companiei cu guvernul francez si ar fi putut crea tensiuni diplomatice intre Franta si China, ar putea fi doar o manipulare, transmite Reuters, citat de Mediafax.Autoritatile franceze sunt jenate de situatie si spun ca Renault se va confrunta cu toate consecintele si responsabilitatea pentru evenimente.
"Un anumit numar de elemente ne indreapta catre indoieli. Ori ne confruntam cu un caz de spionaj si un inalt executiv pe probleme de securitate isi protejeaza sursa in pofida situatiei create.
Ori Renault este o victima a manipularii, nu stim de ce natura, care ar putea fi inclusiv o frauda.
In acest caz, daca toate indoielile se risipesc, vom propune reangajarea celor trei directori (suspectati in ianuarie ca au vandut secrete industriale si concediati - n.r.) si, in orice caz, Renault va avea mare grija sa remedieze orice injustitie", a declarat directorul de operatiuni al grupului, Patrick Pelata, intr-un interviu pentru Le Figaro.
Renault a apelat in ianuarie la justitia franceza in baza nuor suspiciuni ca a fost tinta spionajului industrial, care ar fi vizat programul de vehicule electrice derulat impreuna cu Nissan.
Compania exprima atunci temeri ca detalii din proiectele vizate ar fi fost transmise unei puteri straine. Grupul a concediat atunci trei directori, suspectati ca ar fi orchestrat spionajul in schimbul unor sume de bani de la presupusa putere... mai mult
Vineri, 04 Martie 2011, ora 14:07