Modificarile legislative din ultimul timp au condus la scaderea veniturilor a mii de persoane din sistemul de invatamant superior, existand si posibilitatea reala ca universitatile sa fie nevoite sa renunte in curand la serviciile unor angajati, asa ca se vorbeste tot mai apasat despre declansarea unor noi proteste sau chiar a grevei generale.
Dupa ce ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, i-a convins zilele trecute pe sindicalistii din FSLI sa renunte la proteste, desi grila de salarii ramane la fel, nemultumirile ies la iveala si in invatamantul universitar.
Claudiu Turcus, lector la Universitatea Babes-Bolyai (UBB), isi invita colegii sa se solidarizeze impotriva schimbarilor fiscale din care au atat de mult de pierdut.
"Am luat in februarie cu 80 lei in minus. E putin, dar avand in vedere ca in iulie 2017 am fost MINTIT ca voi incasa cu 750 lei mai mult, mi se pare un motiv suficient de consistent sa imi indemn colegii sa se solidarizeze cu protestul FSLI", a scris pe Facebook Claudiu Turcus, care are o vechime de 13 ani in invatamant. Mai mult, acesta a declarat miercuri pentru Mediafax ca singura solutie i se pare a fi "greva pe durata nelimitata".
De asemenea, Dan Lazar, prorectorul UBB, a declarat pentru Digi24 ca, incepand din semestrul al doilea, universitatea va renunta la circa 160 de cadre universitare care lucrau cu jumatate de norma, din cauza transferului de contributii sociale de la angajator la angajat.
Situatia nu este singulara, dupa cum... mai mult
Joi, 01 Martie 2018, ora 09:52
Guvernul Sorin Grindeanu a marit salariile cadrelor universitare, incepand de la 1 ianuarie 2017, cu o medie de 15%. Insa costurile cad pe Universitati. Care au de ales: fie maresc taxele de studii pentru cresterea salariilor profesorilor, fie banii sunt luati de la bugetele de Cercetare.
Generozitatea executivului nu a fost insotita insa si de o suplimentare a alocarilor pentru sistemul universitar, astfel incat fiecare institutie de invatamant superior se descurca cum poate - cei mai multi, redistribuind spre salarii banii destinati cercetarii si dotarii laboratoarelor, scrie Curs de Guvernare.
Solutiile sunt provizorii, fiindca nimeni nu are fonduri pentru a suporta la infinit masura - daca Executivul nu va face o rectificare pentru asigurarea sumelor lipsa, universitatile ar putea fi obligate sa ia in considerare si varianta cresterii taxelor de scolarizare pentru locurile cu plata sau reducerea semnificativa a numarului acestor locuri.
Efectul va fi, potrivit rectorului Marile Pirtea, de la Universitatea de Vest Timisoara (UVT), o scadere a calitatii pregatirii absolventilor de invatamant superior, deoarece multi tineri vor opta pentru facultati mai putin performante, dar accesibile financiar, sau se vor angaja pentru a putea suporta taxele.
Asta, in cazul tinerilor care vor alege in viitor facultatea. Pentru cei deja inregistrati, care sunt cel putin in anul I de studii, o crestere a taxelor ar putea echivala cu abandonul.
Iar Romania se confrunta deja... mai mult
Luni, 20 Februarie 2017, ora 20:18