Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe pactul fiscal semnat de 25 lideri europeni la inceputul lui martie si contestarile si neconformarile sau incercarile de neconformare au si inceput! Sa observam ca, neratificat inca, pactul nici nu opereaza efectiv, ci doar ca principiu sau ca angajament politic!
Socialistul Francois Hollande, cotat electoral cu prima sansa de a deveni presedinte al Frantei, bate moneda pe renegocierea pactului. Cehia, care nu a semnat pactul alaturi de Marea Britanie, nu da vreun semn ca s-ar grabi.
Iar la Madrid a avut loc o adevarata revolta. Prim-ministrul Rajoy a stabilit alte repere de deficit bugetar decat cele fixate de la Bruxelles si a spus textual: "Nu am informat presedintii si sefii de guverne din UE pentru ca este o decizie suverana pe care noi, spaniolii, am luat-o!", precizand ca respectarea obiectivului cerut de Comisia Europeana ar echivala cu sinuciderea pentru o economie care are deja somaj de 24% si care este pe cale sa reintre in recesiune.
Si de la Budapesta, premierul Orban, confruntat cu o revocare de la Bruxelles a unor fonduri de jumatate de miliard de euro ca sanctiune pentru un deficit considerat excesiv, dar resimtind-o si ca pedeapsa pentru masuri in legatura cu care este in contradictie cu Bruxellesul, striga ca din gura de sarpe: "Nu vom fi o colonie!".
Iar de la Londra si de peste Ocean, mediile anglo-americane de reputatie, in frunte cu The Economist, Financial Times si Wall Street Journal, insista pe... mai mult
Miercuri, 28 Martie 2012, ora 12:07
Francois Hollande, contracandidatul lui Nicolas Sarkozy la presedintia Frantei, promite ca va renegocia tratatul fiscal al UE pentru a include o taxa pe tranzactii financiare si emiterea de obligatiuni europene comune.
Hollande, candidat din partea partidului socialist, este cotat in sondaje cu prima sansa la alegerile din luna mai, conform Mediafax.
Principala tema a campaniei sale electorale este renegocierea tratatului fiscal semnat in acest an de 25 sefi de stat sau de guvern din UE, singurele exeptii fiind Marea Britanie si Cehia.
De asemenea, Hollande vrea modificarea legislatiei astfel incat mandatul Bancii Centrale Europene sa presupuna si stimularea cresterii economice, nu numai controlarea inflatiei.
El considera ca echilibrarea finantelor publice este intr-adevar necesara, insa prioritatea trebuie sa fie revenirea la crestere economica, care ar putea fi subminata de "prea multa austeritate".
"Tratatul este o iluzie si presupune un risc. Creeaza conditiile unei crize economice de durata, care ar genera noi dezechilibre bugetare", a declarat Hollande la o reuniune a socialistilor europeni, la care au mai participat premierul belgian Elio du Rupo si liderul partidului german de opozitie SPD, Sigmar Gabriel.
Tratatul fiscal presupune introducerea unui plafon strict reglementat asupra deficitelor bugetare ale statelor din UE, cu sanctiuni pentru guvernele care vor inregistra derapaje.
Insa mai multe tari, inclusiv Spania, s-au aratat ingrijorate... mai mult
Duminica, 18 Martie 2012, ora 18:25
Parlamentul ungar a adoptat luni seara cu o majoritate zdrobitoare rezolutia care va permite Budapestei sa se alature noului Pact fiscal al Uniunii Europene.
Rezolutia a fost prezentata de ministrul de Externe al Guvernului conservator, Janos Martonyi, si a fost adoptata cu 304 voturi exprimate de deputatii partidului Fidesz si ai celui mai important partid socialist de opozitie, MSZP.
Partidul de extrema dreapta Jobbik a votat impotriva rezolutiei (42 de voturi), in timp ce Verzii din cadrul LMP s-au abtinut (15 voturi).
La sfarsitul lui ianuarie, 25 din cei 27 de lideri ai UE s-au pronuntat in favoarea unui nou Pact pentru intarirea disciplinei bugetare in zona euro, asa-numitul "compact fiscal", care urmeaza sa oblige fiecare tara in parte sa inscrie in legile sale o "regula de aur" a echilibrului bugetar, a carei nerespectare o va expune in mod automat unor sanctiuni.
Pactul urmeaza sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2013
Premierul ungar Viktor Orban a respins, initial, aderarea Ungariei la acest Pact, dar ulterior, in urma unor ezitari, el si-a exprimat acordul, argumentand ca masurile cele mai stricte ar viza Ungaria abia dupa adoptarea monedei unice.
De asemenea, Orban le-a spus parlamentarilor ca "toate punctele Pactului" sunt acceptabile pentru Ungaria si ca nu exista niciun obstacol ca aceasta tara sa nu se alature noului acord. mai mult
Marti, 21 Februarie 2012, ora 08:10
Curtea Europeana de Justitie va putea sanctiona pana la 0,1% din PIB statele care vor incalca prevederile viitorului pact fiscal, potrivit unui nou acord sustinut de majoritarea tarilor UE, se arata in ultima versiune a documentului de lucru privind pactul fiscal.
Documentul urmeaza sa fie discutat luni de liderii europeni la summit-ul de la Bruxelles si exista asteptari ca aceasta versiune va fi aprobata. Noua varianta a pactului fiscal contine putine mofificari fata de versiunile precedente, noteaza WSJ.
"In cazul in care Curtea considera ca statul vizat nu i-a respectat decizia, poate impune plata unei penalitati adecvate circumstantelor, dar care nu va depasi 0,1% din PIB" se arata in document.
De asemenea, orice stat care vrea sa foloseasca, incepand din martie 2013, fondul permanent de ajutor financiar al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate, va trebui sa adopte inainte pactul fiscal, care va fi activat dupa ratificarea de catre parlamentele nationale din 12 tari.
Liderii europeni vor discuta luni doua aspecte nerezolvate privind pactul fiscal. Primul este daca tarile care au semnat pactul vor putea participa la reuniunile la care se discuta probleme privind zona euro. O alta chestiune ce va fi analizata este eventuala impunere de sanctiuni tarilor care nu respecta prevederile pactului in privinta indatorarii raportate la PIB.
Documentul va arata ca au aparut "semne incipiente" ale unei stabilizari economice in Europa, dar tensiunile de pe... mai mult
Luni, 30 Ianuarie 2012, ora 17:23
Presedintele Traian Basescu i-a asigurat pe liderii europeni ca Romania se va implica in eforturile pentru salvarea euro si ca va respecta regulile pactului fiscal, adoptat la summitul din decembrie. Acum, regulile devin si mai dure, iar statul roman risca sa nu faca fata solicitarilor.
Pactul fiscal, adoptat la summitul din 9 decembrie, de 26 de tari din blocul comunitar, prevede, printre altele, o mai buna gestionare a bugetelor si impune corectarea deficitelor excesive. De asemenea, pactul include si sanctiuni pentru statele care nu se incadreaza in tintele de deficit bugetar de 3%, respectiv deficit structural de 0,5%.
Liderii europeni au anuntat, vineri, ca vor sa inaspreasca masurile prevazute in pactul de stabilitate fiscala si ca vizeaza, mai ales, aplicarea unor sanctiuni. Ministrii de finante din Uniunea Europeana isi doresc un mecanism centralizat de "corectie" care sa poata fi declansat automat, in momentul in care tinta de deficit structural este depasita.
Seful statului a precizat ca aderarea Romaniei la pact nu ii afecteaza in niciun fel pe romani. Realitatea este cu totul alta. In primul rand, in Romania nicio institutie nu calculeaza deficitul structural si nici produsul intern brut potential, atrage atentia consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
In Romania, deficitul structural nu poate fi calculat
"In Romania, nimeni nu calculeaza oficial aceste date. Banca Nationala a Romaniei calculeaza PIB-ul potential, dar o face pentru ea... mai mult
Sambata, 21 Ianuarie 2012, ora 09:25
Presedintele Traian Basescu sustine instituirea unui sistem automat de sanctiuni economice care sa fie aplicate de CE in cazul nerespectarii de catre statele UE a Pactului de Stabilitate,aratand ca aceasta varianta ar fi mai eficienta decat o eventuala sanctiune politica,precum suspendarea votului, informeaza NewsIn.Seful statului a precizat, vineri, la finalul reuniunii Consiliului European, ca presedintele UE; Herman Van Rompuy, urmeaza sa aiba, pana in decembrie, consultari cu toti sefii statelor UE, printre altele si pe marginea propunerii ca tarilor care nu respecta Pactul de stabilitate si crestere sa li se suspende dreptul de vot pentru o perioada de timp.
"Se analizeaza, prin consultarea pe care presedintele Van Rompuy trebuie sa o faca cu statele membre, si posibilitatea introducerii suspendarii dreptului de vot pe o perioada limitata a statelor care nu respecta criteriile Pactului de stabilitate si crestere si pun in pericol stabilitatea economica si financiara a UE.
Asupra acesui lucru nu s-a luat o decizie, ramane ca presedintele van Rompuy sa aiba un set de consultari cu statele membre, pentru ca parerile au fost impartite", a explicat Basescu.
Presedintele Romaniei a aratat ca a propus, ca alternativa acestui scenariu, introducerea unui mecanism automat al sanctiunii.
"Mi se pare mult mai eficient - decat sa se decida suspendarea dreptului de vot intr-un Consiliu unde votul este politic - ca in sarcina Comisiei Europene sa fie supravegerea indeplinirii... mai mult
Vineri, 29 Octombrie 2010, ora 18:31