Noua lege a salarizării în sectorul bugetar, un subiect dezbătut cu recurență atât în ultimele zile în Guvern, cât și de către patronatele și sindicatele din numeroase domenii, este și
Organizatia Femeilor Antreprenor din cadrul Uniunii Generale a Industriasilor din Romania (OFA UGIR) a organizat in data de 9 iulie 2021, in Poiana Brasov, cea de-a cincea conferinta nationala, cu
Statul roman a ajuns sa favorizeze incompetenta in ultimii 5 ani, prin majorarea salariului minim, punand astfel presiune pe companiile private din Romania care au suportat cu greu cresterile din pix.
Nu orice venit pe care-l incasezi este acceptat de banca atunci cand vrei sa accesezi un credit. Asa ca, daca iti faci calcul ca banca va accepta ca tu sa ai o rata de maximum 40% din venituri, s-ar
Guvernul Romaniei poarta in prezent negocieri cu Comisia Europeana pentru ca o parte din efortul bugetar pentru plata somajului tehnic sa fie acoperit din fonduri europene, a declarat, luni, Ionel
Consiliul National pentru Intreprinderile Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) nu sustine diferentierea salariului minim pe economie si solicita Camerei Deputatilor, ca for decizional, sa
Evolutia situatiei epidemiologice internationale determinata de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de tari si rapiditatea cu care acesta se si propaga pe teritoriul
Salariul minim ar putea creste cu 7,2% in 2020, anunta premierul Ludovic Orban, precizand ca in aceasta saptamana vor fi definitivate propunerile pentru formula de calcul.
Romanii care primesc vouchere de vacanta vor putea alege fie pentru folosirea lor pe intreaga perioada a anului, ca pana acum, fie pentru utilizarea doar in anumite luni, caz in care valoarea
Peste 46% din Contractele Individuale de Munca (CIM) aveau salariul de baza la un nivel echivalent sau sub nivelul salariului minim, in ianuarie anul acesta (datele includ si contractele cu norma
Majoritatea muncitorilor din Romania nu au o pregatire pentru activitatea pe care o practica, lucrand pe posturi de muncitori necalificati. Acest lucru reprezinta o problema, in conditiile in care
Salariile din sectorul public au inregistrat, in luna ianuarie, o crestere de 26,7%, raportat la prima luna din 2018. Comparativ, salariile din mediul privat au crescut doar cu 15,8%.
Romania se afla in topul tarilor Uniunii Europene din punct de vedere al numarului de angajati care se afla sub pragul de saracie, respectiv 20% din resursa umana angajata, a declarat, marti,
Semnele de incertitudine din economie, legate in primul rand de fiscalitate, se regasesc si in piata muncii, acolo unde tot mai multe companii si angajati privesc acest an ca unul plin de provocari,
Pilonul II de pensii din Romania reprezinta o piata extrem de competitiva, concurentiala, cu randamente investitionale foarte bune, cu costuri administrative si comisioane foarte reduse, iar o
Salariul minim nu va creste in niciun caz de la 1 noiembrie, a dat asigurari miercuri premierul Viorica Dancila, precizand ca urmeaza sa se stabileasca momentul oportun.
Majorarea salariilor in sectorul bugetar este o masura populista, nejustificata, care da inca o lovitura mediului de afaceri dupa cele pe care le incaseaza mediul de afaceri, a declarat, luni, pentru
Membrii Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei, una dintre cele mai importante organizatii ale mediului de afaceri din Romania, au criticat deciziile Guvernului din ultimii ani de a majora salariile
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a catalogat ideea eliminarii salariului minim pe economie in sectorul privat, lansata vineri de ministrul Finantelor, ca fiind o opinie personala a lui Eugen
Valoarea voucherelor de vacanta a atins un nivel record in iunie, de 125 milioane de euro, fata de 3 milioane euro in iunie 2017. Mai exact, suma este de 42 de ori mai mare comparativ cea din aceeasi
Revolutia fiscala, intrata in vigoare la inceputul acestui an, a lovit in plin in salariatii romani. Aproape 1,2 milioane dintre ei s-au ales cu salariile scazute si alti 608.781 sunt expusi acestui
Acuzat de discriminare, dupa ce gasise o solutie doar pentru angajatii part-time de la stat, Guvernul a decis sa aplice aceleasi reglementari si pentru cei din mediul privat.
Vicepresedintele PNL, senatorul Florin Citu, precizeaza ca prin modificarile aduse Codului Fiscal, costul angajatorilor cu salariul minim creste cu 10%, iar contributia la Pilonul ll de pensii nu
Guvernul nu va introduce in Codul fiscal nicio prevedere care sa-i oblige pe patroni sa nu scada salariile nete, dupa ce plata contributiilor va trece de la angajator la angajat, spune ministrul
Romania va deveni singurul stat membru al Uniunii Europene care lasa plata contributiilor de asigurari sociale si de sanatate exclusiv in sarcina angajatului, daca va fi aplicata masura anuntata de
Salariul minim diferentiat pentru studii superioare este o masura comica, menita sa salveze universitatile private, a declarat vineri presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR),
Cel mai mic salariu brut din sectorul public ar urma sa fie 1.750 lei chiar din ianuarie 2018, iar bugetarii sa beneficieze ulterior, pana in 2020 inclusiv, de o crestere medie salariala de circa 56%
Romania ar putea avea un salariu minim comparabil cu cel din celelalte tari ale Uniunii Europene in anul 2018 sau 2019, dupa ce, in prealabil, vor avea loc mai multe cresteri succesive de salariu