Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producatori de energie din tara, a majorat salariile de baza brute pentru circa 3.800 de angajati, din totalul de 13.300 de salariati.
"Incepand cu data de 1 ianuarie 2018, pentru respectarea prevederilor HG nr.846/2017 prin care salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata s-a stabilit la valoarea de 1.900 lei lunar, la care se adauga sporurile cu caracter permanent si nepermanent, precum si o compensatie financiara, CE Oltenia a majorat salariile de baza brute pentru un numar de circa 3.800 de angajati", se arata intr-un comunicat publicat pe site-ul companiei.
De asemenea, in urma negocierii cu sindicatele, CE Oltenia a incheiat in decembrie 2017 un act aditional la Contractul Colectiv de Munca prin care, pentru mentinerea salariului net, calculat in baza prevederilor fiscale anterioare intrarii in vigoare a OUG nr.79/2017, "fiecare salariat al CE Oltenia beneficiaza lunar de o compensatie bruta egala cu influenta asupra salariului net, determinata de transferul obligatiilor privind contributiile sociale datorate de angajator la angajat".
Astfel, reprezentantii producatorului de energie spun ca, in luna ianuarie, drepturile salariale ale angajatilor CE Oltenia au fost acordate cu mentinerea castigului net calculat in baza prevederilor anterioare aplicarii OUG nr.79/2017.
Totusi, in cazul acordarii unor contributii lunare, angajatul nu are aceleasi drepturi salariale ca in cazul in care salariul brut... mai mult
Sambata, 24 Februarie 2018, ora 10:12
Complexul Energetic Oltenia a disponibilizat in acest an aproape 2.000 de angajati, care au primit pana la sase salarii medii brute drept compensatii, iar alte 1.070 de persoane au fost externalizate, astfel ca numarul salariatilor producatorului de energie a ajuns la 15.400.
Numarul de salariati a fost redus cu 1.070 persoane dupa externalizarea Carierei Berbesti, si alti 1.945 de salariati au parasit compania in urma restructurarii din luna iunie.
"Salariatii disponibilizati ca urmare a programului de restructurare beneficiaza de plati compensatorii, reprezentand doua pana la sase salarii medii brute realizate la nivel de companie", a transmis CE Oltenia.
Prime consistente la Complexul Energetic Oltenia, de "Ziua Energeticianului"
Reprezentantii producatorului de energie au precizat ca pentru acest an nu sunt previzionate alte reduceri de personal.
"Reducerea cheltuielilor cu personalul va contribui la cresterea rentabilitatii si eficientei economice a companiei. ...citeste mai departe despre "Saptamana trecuta primeau prime de sute de lei, acum nu mai au job: 2.000 de concedieri la CE Oltenia" pe Ziare.com mai mult
Luni, 20 Iulie 2015, ora 13:21
Seful Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Gorj, George Romanescu, a anuntat miercuri ca a dispus patru masuri in urma controlului efectuat in cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), raportul aratand ca salariile personalului TESA au fost modificate nerespectand legea.
Conform sursei citate, a fost dispus un termen de o luna pentru returnarea banilor taiati la personalul TESA, George Romanescu mentionand ca societatea nu a respectat articolul 41, alineatele 1 si 3 din Codul Muncii, care interzic modificarea unilaterala a contractelor individuale de munca.
Decizia vine dupa ce adminstratia CEO a dat, in luna mai, o hotarare ce se aplica din aprilie si care vizeaza modificarea salariilor personalului TESA, fiind aplicata o grila de uniformizare a salariilor.
Doar angajatii care nu au semnat actele aditionale isi vor primi inapoi banii.
"In urma controlului efectuat la CEO au fost dispuse, de catre inspectorat, patru masuri. Prima masura vizeaza respectarea prevederilor legale potrivit carora
contractul individual de munca se poate modifica doar cu acordul partilor.
Angajatorul va trebui sa plateasca toate acele salarii care au fost modificate unilateral, termenul de acordare a platilor se va face pana pe 6 iulie 2013. In domeniul securitatii si sanatatii in munca, avem de asemenea doua masuri. Alimentatia de protectie se va acorda in mod obligatoriu si gratuit de catre angajator persoanelor care lucreaza in conditii de munca ce impun acest lucru,... mai mult
Miercuri, 05 Iunie 2013, ora 12:19
Complexul Energetic Oltenia aloca peste 23 milioane de lei fara TVA, pentru transportul salariatilor de la domiciliu la locul de munca si retur.
Complexul Energetic Oltenia pune la bataie 23.632.972 lei, fara TVA pentru transportul angajatilor de la domiciliu la Exploatarea Miniera Cariera (EMC) Rovinari, EMC Jilt si EMC Berbesti (Seciuri), potrivit unui anunt publicat pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice, citat de Newsin.
Anuntul implica incheierea unui acord-cadru cu un singur agent economic, pe o durata de 24 de luni, si prevede inchirierea de autobuze si de autocare cu sofer.
Ofertele trebuie depuse pentru trei loturi. Lotul 1 prevede 43 de trasee (curse) pentru EMC Rovinari, lotul 2 - 46 de trasee pentru EMC Jilt, iar lotul 3 - 7 trasee pentru EMC Berbesti (Cariera Seciuri).
Termenul limita pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 4 decembrie 2012, ora 10:00. mai mult
Marti, 23 Octombrie 2012, ora 14:50