Autoritatile ruse au anuntat sambata ca interzic importurile din Ucraina pentru zeci de produse, printre care grau, ciocolata si bere, ca raspuns la sanctiunile economice ale Kievului impotriva Moscovei pentru presupusul sau rol in criza ucraineana, relateaza AFP.
"Guvernul rus a decis sa interzica intrarea in Federatia Rusa a unor marfuri care provin din Ucraina sau care tranziteaza teritoriul ucrainean", se arata intr-un comunicat transmis de autoritatile ruse, care insoteste lista produselor ce fac obiectul acestei interdictii.
Printre produsele interzise se numara graul, uleiul de floarea soarelui, ciocolata, painea, conservele de fructe si legume, dulceturile, berea si vinul, pampersii, precum si anumite tipuri de mobila si de motoare.
Interdictia intra imediat in vigoare, precizeaza comunicatul, care subliniaza de asemenea ca aceste masuri sunt luate ca raspuns la "actiunile inamicale ale Ucrainei fata de cetateni sau entitati juridice din Rusia".
Rusia este supusa din 2014 unei serii de sanctiuni economice ucrainene si occidentale in special din cauza anexarii Peninsulei Crimeea, in sudul Ucrainei.
Kievul si Occidentul reproseaza de asemenea Rusiei ca ii sustine militar pe separatistii prorusi in estul Ucrainei, lucru dezmintit de Moscova.
Mai multe tari occidentale, dar si Kievul, au acuzat de asemenea Rusia de "actiuni ilegale" in urma unei recente dispute maritime in Marea Neagra, iar presedintele american Donald Trump si-a anulat intalnirea cu... mai mult
Luni, 31 Decembrie 2018, ora 13:12
Rusia a redeschis traficul maritim in stramtoarea Kerci, intre Marea Neagra si Marea Azov, dupa ce trei nave ucrainene au fost oprite si confiscate de fortele navale ruse.
Alexei Volkov, directorul general al Porturilor Maritime din Crimeea, a declarat luni ca stramtoarea Kerci este deschisa trecerii navelor civile, permisiunea fiind acordata in jurul orei locale 04:00 (ora Romaniei - 03:00), transmite agentia Tass.
Rusia a blocat stramtoarea, duminica, in cursul operatiunilor de oprire si confiscare a trei nave ucrainene - doua nave de patrulare si un remorcher - afirmand ca navele ucrainene ar fi intrat ilegal in apele teritoriale ruse.
Citeste si:
Ucraina acuza Rusia ca a deschis focul asupra navelor sale in Marea Neagra si ca ulterior a capturat trei dintre acestea UpdatePrima reactie a Romaniei la conflictul dintre Rusia si UcrainaAu inceput protestele in Ucraina, dupa ce Rusia a capturat 3 nave. Porosenko vrea legea martiala, sedinta de urgenta la ONU ...citeste mai departe despre "Rusia a redeschis traficul maritim in stramtoarea Kerci, dupa incidentul cu Ucraina" pe Ziare.com mai mult
Luni, 26 Noiembrie 2018, ora 12:20
Olanda si Australia au acuzat, vineri, oficial Rusia ca este responsabila de doborarea avionului MH17, accident in urma caruia au murit 298 de persoane.
Anuntul a fost facut de ministrii de Externe din cele doua tari, la o zi dupa ce anchetatorii au stabilit ca avionul a fost doborat de o racheta provenita de la o unitate militara din Rusia, arata AP.
Ministrul de Externe al Olandei, Stef Blok, a declarat ca, in urma acestei concluzii, vor face urmatorul pas pentru ca Rusia sa raspunda pentru ceea ce s-a intamplat.
El a anuntat ca Olanda si Australia vor sa inceapa discutii cu Rusia pentru a gasi o solutie prin care sa se faca dreptate. Oficialul a adaugat ca este posibil ca acest caz sa fie prezentat unei instante internationale pentru a fi judecat.
Ministrul australian de Externe, Julie Bishop, a solicitat sprijinul comunitatii internationale in aceasta chestiune.
Totusi, Rusia neaga implicarea in accident. Ministerul de Externe de la Moscova a transmis ca concluziile anchetei internationale sunt "acuzatii gratuite".
Tatal uneia dintre victime s-a declarat multumit de concluzia anchetei. "Aceasta este o veste buna. Inteleg de ce guvernul a asteptat, dar acum dovezile sunt clare", a spus Hans de Borst.
Amintim ca avionul Boeing 777, care calatorea de la Amsterdam la Kuala Lumpur, a fost doborat in zona ucraineana de conflict la data de 17 iulie 2014 si toti cei 298 de oameni de la bord au murit.
Citeste si:
O racheta apartinand Rusiei a doborat... mai mult
Vineri, 25 Mai 2018, ora 12:49
Seful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasil Gritak, a spus ca o grupare ce intentiona sa saboteze un birou de recrutare din Kiev si sa provoace o explozie de Ziua Aparatorilor Ucrainei a fost coordonata de oficiali de securitate din Rusia.
Gritak a spus ca acesta este al doilea grup de sabotaj ce a fost recent arestat in capitala ucraineana, dupa ce altele au fost retinute in timpul unei incercari de a arunca in aer un centru de voluntari din districtul Obolonsky, scrie Kyiv Post.
"Operatiunea arestarii (sabotorilor) a avut loc in ...citeste mai departe despre "Rusia, acuzata de sabotaj la Kiev" pe Ziare.com mai mult
Marti, 13 Octombrie 2015, ora 15:27
Ministerul rus de Externe a denuntat sambata "o cacealma" in afirmatiile Ucrainei ca si-ar fi retras armamentul greu de pe linia de front din estul separatist, in conformitate cu acordurile de pace de la Minsk.
Presedintele ucrainean Petro Porosenko a anuntat la inceputul saptamanii ca Kievul a retras "majoritatea sistemelor sale lansatoare de rachete multiple si a artileriei grele" si ca rebelii au retras la randul lor "o parte considerabila", relateaza AFP.
Avion doborat in Ucraina: O racheta sol-aer Buk de fabricatie ruseasca a lovit zborul MH17
Intr-un comunicat, ministerul rus face referire la imagini filmate de media care arata ca batalionul de voluntari ucraineni Azov foloseste piese de artilerie grea cu o raza de actiune de 22 km intr-o zona care ar trebui sa fie sub supravegherea ...citeste mai departe despre "Reizbucneste razboiul in Ucraina? Rusia acuza Kievul ca joaca la cacealma" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 21 Martie 2015, ora 16:54
Ministerul rus de Externe a acuzat Uniunea Europeana, sambata, ca a ridicat in secret restrictiile privind livrarea de tehnologie si echipament militar Ucrainei.
"In timpul unei recente intalniri a Consiliului Europei la Bruxelles, liderii statelor membre UE au fost de acord 'pe tacute' sa inlature restrictiile la exporturile de echipamente ce pot fi folosite pentru represiunea Interna ...citeste mai departe despre "Rusia acuza: UE a ridicat in secret restrictiile la livrarile de arme pentru Ucraina" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 03 August 2014, ora 11:42
Rusia acuza Statele Unite ca alimenteaza in continuare conflictul din Ucraina, impingand Administratia prooccidentala de la Kiev pe o "cale a confruntarii", conform ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.
"Colegii nostri americani continua sa impinga Administratia de la Kiev pe o cale a confruntarii", a declarat Lavrov sambata dimineata, citat de Kyiv Post.
"Sansele de solutionare a crizei ucrainene ar fi mai mari daca ar depinde doar de Rusia si de Europa", a adaugat seful diplomatiei de la Moscova.
Presedintele american, Barack Obama, a amenintat Rusia cu noi sanctiuni daca Moscova nu va lua "masuri rapide" pentru detensionarea situatiei in Ucraina. La randul sau, secretarul de Stat al Statelor Unite, John Kerry, declara zilele trecute ca asteapta "actiuni concrete" din partea Rusiei pentru stabilizarea Ucrainei.
Administratia Petro Porosenko a prelungit pana luni incetarea ...citeste mai departe despre "Rusia acuza iar SUA: Americanii imping Ucraina pe calea confruntarii" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 28 Iunie 2014, ora 12:59
Gigantul rus in domeniul gazelor naturale Gazprom a acuzat marti Ucraina ca nu i-a platit suma de 882 de milioane de dolari, lasand sa planeze astfel amenintarea unui conflict cu privire la livrarea de gaze, in contextul in care Kievul se pregateste sa se apropie de UE.
"Suntem extrem de ingrijorati de situatia actuala a platilor gazelor rusesti de catre Ucraina", a declarat Aleksei Miller, presedintele grupului public rusesc, citat de agentii ruse.
El a declarat ca a fost de acord de acord cu o amanare a platii unei facturi in valoare de 882 de milioane de dolari in contul gazelor livrate in august, dar ca aceasta amanare a expirat la 1 octombrie. "Situatia este foarte grava, deoarece contractul prevede ca in caz de incalcare a conditiilor de plata sa trecem la un sistem de plata in avans", a avertizat el.
Relatiile tensionate dintre Rusia si Ucraina au condus in mai multe randuri, in ultimii ani, la o intrerupere a livrarilor de gaze naturale catre aceasta tara, care este foarte dependenta de ele, in pofida numeroaselor initiative vizand identificarea de noi surse de aprovizionare.
Aceste conflicte au perturbat in trecut exporturile de gaze rusesti catre UE, Ucraina fiind principala tara de tranzit.
Gazprom acopera peste un sfert din consumul de gaze naturale din Europa, iar exporturile sunt in crestere puternica la inceputul anului, mai ales in perioade reci.
Miller a subliniat ca, la randul sau, grupul rus a platit Kievului in avans cheltuielile de... mai mult
Marti, 29 Octombrie 2013, ora 11:49
Rusia a acuzat Ucraina ca a furat pana la 40 de milioane de metri cubi de gaz natural destinat Europei, pe parcursul mai multor zile de luna aceasta.
"Ucraina a pastrat pana la 40 de milioane de metri cubi de gaz (in plus fata de volumul contractat - n.r.) pe parcursul a mai multe zile (din februarie - n.r.). Acest lucru provoaca daune financiare si de imagine Gazprom", a spus directorul general al companiei ruse, Aleksei Miller, presedintelui Dmitri Medvedev.
Mai multe state europene au anuntat la inceputul lunii februarie, cand continentul a fost afectat de un val de ger si de ninsori abundente, ca livrarile de gaz rus au scazut.
Italia a fost nevoita sa recurga la masuri de urgenta pentru a reduce consumul de gaz si a mentine livrarile catre populatie si industrie.
Ucraina a fost, probabil, tara cea mai grav afectata de frig.
Potrivit RIA Novosti, fosta republica sovietica importa o cantitate de gaz corespunzatoare unei valori anuale de 60 de miliarde de metri cubi, adica peste nivelul prevazut in contract.
Medvedev i-a ordonat lui Miller sa ia masuri pentru a rezolva acest dosar.
Compania ucraineana Naftogaz a negat miercuri seara acuzatiile ca ar fi sustras fara autorizatie gaz rus destinat Europei. Societatea a subliniat si ca actualul contract cu Gazprom precizeaza un volum maxim trimestrial, nu zilnic.
Ministrul ucrainean al energiei, Iuri Boiko, a declarat in ianuarie ca Ucraina vrea sa isi reduca importurile de gaz rus de la 52 de miliarde... mai mult
Miercuri, 22 Februarie 2012, ora 20:07