Ordonanta de Urgenta 114/2018 a provocat pierderi in lant in tot sectorul energetic, iar consumatorii finali vor fi cei care vor plati toate aceste pierderi, a declarat, marti, Niculae Havrilet, consilier al ministrului Energiei, la conferinta Focus Energetic.
Potrivit lui Havrilet, Comisia Europeana a declansat mai multe proceduri de infringement impotriva Romaniei, ca urmare a OUG 114, iar una dintre ele are termen de solutionare 26 decembrie. Daca Romania nu va rezolva problemele, va fi trimisa in fata Curtii Europene de Justitie de la 1 ianuarie 2020.
"Lucram si tinem legatura cu Comisia Europeana, astfel incat Romania sa iasa din procedura de infringement si sa reimpuna functionarea pietei dupa modelul pietei unice europene, nu dupa modelul anilor 2002-2003, unde ne-a adus OUG 114. In ceea ce priveste discutia daca anularea prevederilor OUG 114 va duce sau nu la cresteri de preturi, eu va spun ca cel mai mare pacat al ordonantei a fost ca nu a prevazut ce se va intampla dupa expirarea termenelor din ordonanta: 2021, 2022...", a precizat Havrilet.
El a precizat ca ordonanta va produce efecte negative si anii urmatori.
"Cand se intervine administrativ intr-o piata libera, nu poti sa ai decat pozitia unui elefant intr-un magazin de portelanuri. La fel s-a intamplat si cu OUG 114, sunt efecte negative la vedere, evidente, si unele care se vor vedea peste ani. Repararea efectelor negative este dificila, pentru ca s-au inregistrat pierderi pe tot lantul,... mai mult
Marti, 26 Noiembrie 2019, ora 11:54
Abrogarea in Comisia de industrii din Camera Deputatilor a unor articole din OUG 114, care reintroduceau preturile reglementate pe piata de energie electrica si gaze naturale, aduce din nou haos si incertitudine in sector, intr-o perioada in care preturile sunt oricum in crestere, a declarat, marti, pentru AGERPRES, Ion Lungu, presedintele Asociatiei Furnizorilor de Energie Electrica din Romania (AFEER).
"Este foarte bine ca se revine la o situatie de normalitate si ne bucura faptul ca se doreste renuntarea la acele articole care reintroduc in piata preturile reglementate. Insa este foarte deranjanta pentru participantii la piata aceasta alba-neagra cu deciziile. Acest lucru duce la incertitudini in piata, la haos, la distorsiuni", a spus Lungu.
El a aratat ca nicaieri in Uniunea Europeana nu a existat o situatie in care sa se revina la preturi reglementate atat de brusc si fara o consultare cu specialistii, cum s-a intamplat cand a fost aprobata OUG 114 in decembrie 2018.
"Indiferent de ce decizie se ia, este nevoie sa se lase o perioada pentru ca lumea sa se pregateasca. Nu-mi dau seama cum se va face aceasta revenire. Sa asteptam votul final, pentru ca zarurile nu au fost aruncate inca", a continuat Lungu.
Potrivit presedintelui AFEER, toate acestea au loc intr-o perioada cu preturi mai ridicate decat in mod obisnuit.
Astfel, pe bursa de energie OPCOM, pretul spot pentru ziua de miercuri are o medie de 459 de lei pe MWh, fata de 307 lei luni si 405 lei... mai mult
Marti, 27 August 2019, ora 20:10
Pretul energiei electrice pe piata bursiera spot din Romania este, luni, cel mai mic din regiune, tara noastra exportand peste 1.000 de MW, potrivit datelor Transelectrica si OPCOM, analizate de AGERPRES.
Astfel, in Romania, pretul energiei este de 31,52 euro pe MWh, in timp ce in Ungaria, Slovacia si Cehia, pretul este acelasi, respectiv 43,33 euro pe MWh.
Luni dimineata, principalele surse de producere a energiei in Romania erau cele regenerabile. La ora 7:30, energia hidro acoperea 42% din total, 8% sursele eoliene, 1,5% cele fotovolaice si 0,5% biomasa.
Alte surse erau carbune (22%), nuclear (21%) si hidrocarburi (5%).
Consumul national era de 5.375 MW, unul relativ redus, fiind o zi libera legal ca urmare a sarbatorii de Rusalii. Productia se ridica la 6.530 MW, diferenta de 1.159 MW fiind exportata. mai mult
Luni, 17 Iunie 2019, ora 14:18
Noua Lege a energiei electrice si gazelor naturale contine premisele instituirii unui monopol legal in domeniul operarii pietelor centralizate de energie electrica, eliminandu-se astfel concurenta din acest domeniu, au declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, reprezentantii Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) si ai Bursei Romane de Marfuri (BRM).
Cristian Parvan, secretar general al AOAR, propune revizuirea noii legi a energiei pentru ca tranzactionarea acestei resurse sa se faca de catre toti cei care doresc sa activeze in acest domeniu.
Efectele noii legi a energiei pentru mediul de afaceri
Potrivit lui Constantin Bostina, vicepresedintele AOAR, mediul de afaceri simte deja, prin instituirea monopolului in piata engros a energiei, ca urmeaza o perioada de reintoarcere la ceea ce nu a functionat si nu va functiona bine in Romania.
O lege a energiei trebuie sa stabileasca coordonatele pe o piata libera concurentiala.
"Exista in mod clar posibilitatea sa fie mai multi operatori in piata engros de energie si, printre acesti operatori, Bursa Romana de Marfuri ca principalul operator in piata de marfuri din Romania este si trebuie sa fie o prezenta activa in piata de energie. Nu ne putem intoarce cu fata la trecut, nu putem sa instituim prin lege un monopol intr-un domeniu in care cu adevarat piata concurentiala, libera concurenta, prezenta mai multor jucatori in piata si, evident, lasarea, mai ales la nivelul furnizorilor, a unei piete... mai mult
Miercuri, 19 Septembrie 2012, ora 16:10
Hotarat lucru! In energie, sumele despre care discutam sunt importante. Tocmai de aceea, pana de curand, in toate tarile lumii, furnizarea si transportul de energie se realizau de catre firme de stat.
In felul acesta, statul putea controla in mod centralizat consumul, preturile, dar si cui si cata energie i se livra. Mai mult, in majoritatea statelor lumii sectorul energiei era si este inca socotit unul strategic, iar posibilitatea santajului folosind resursele energetice exista in mod constant.
Exemple in care lipsa energiei in toate formele sale (electricitate, gaze, carburanti) poate afecta activitatea economica a unei tari sunt multiple. Ultimele doua care imi vin in minte sunt Japonia, a carei economie a fost si inca este afectata de inchiderea centralelor nucleare, dar si tarile UE, care au suferit atunci cand Rusia a micsorat exporturile de gaze pe timp de iarna, in urma unor neintelegeri cu Ucraina.
In plus, faptul ca pretul petrolului depinde in mare masura de instabilitatea din zona Orientului Mijlociu a determinat principalele state industrializate sa isi faca rezerve importante de petrol, dar si sa intervina uneori chiar in forta, in conflictele din regiune.
Romania nu putea nici ea sa evite disputele si problemele legate de energie. Pe de o parte, sectorul energetic este folosit ca element de subventionare a populatiei (prin costuri mai reduse pentru acestia la anumite tipuri de energie) si chiar a companiilor. Dupa intrarea Romaniei in UE, una... mai mult
Vineri, 01 Iunie 2012, ora 12:00
Romania se plaseaza pe locul 13 la nivel mondial privind atractivitatea pietei locale pentru dezvoltarea de proiecte energetice, potrivit unui raport realizat de Ernst & Young, care analizeaza trimestrial cele mai atractive 40 de tari din lume.
Indicele general al clasamentului, care include punctajele pentru toate categoriile de energie, respectiv eoliana, solara, geotermala si biomasa, plaseaza Romania pe locul 13 la nivel mondial privind atractivitatea pietei locale pentru dezvoltarea de proiecte energetice in toate aceste domenii.
Pe primul loc se plaseaza China, urmata de SUA, Germania, India si Marea Britanie. Polonia si Coreea de Sud au fost plasate pe locul 14, dupa Romania, in timp ce Spania si Australia au avut locurile 11 si 12. Bulgaria s-a situat pe locul 34.
Proiectele de energie regenerabila
In ceea ce priveste proiectele eoliene, Romania ocupa locul zece, alaaturi de Irlanda si Polonia, top condus China, urmata de SUA, Germania, Marea Britanie si India.
Indicele privind proiectele de energie solara plaseaza Romania pe locul 23, alaturi de Ucraina si Canada. Bulgaria ocupa locul 28 in ceea ce priveste proiectele de energie solara.
Una dintre cele mai noi investitii in proiecte eoliene de pe teritoriul tarii noastre este a companiei Monsson Group, care a inceput constructia unui parc eolian cu o putere de 150MW. Investitia totala a dezvoltatorului privat in parcul din judetul Constanta se ridica la 245 milioane euro.
Indicele Ernst &... mai mult
Miercuri, 29 Februarie 2012, ora 12:05
Comitetul Director al proiectului de cuplare a pietelor de energie electrica din Cehia, Slovacia si Ungaria a aprobat scrisoarea de intentie prin care Transelectrica, OPCOM si ANRE au formalizat intentia de a adera la acest proiect, se arata intr-un comunicat transmis marti de Transelectrica.
"In data de 14 decembrie 2011, Comitetul Director al proiectului de cuplare a pietelor din Cehia, Slovacia si Ungaria a aprobat scrisoarea de intentie prin care operatorul de transport si de sistem (Transelectrica), operatorul pietei de energie electrica (OPCOM) si autoritatea nationala de reglementare in domeniul energiei (ANRE) din Romania au formalizat intentia de a adera la acest proiect, in conformitate cu prevederile Memorandumului de Intelegere privind cooperarea destinata crearii Pietei Interne de Energie electrica europeana functionala, interconectata si integrata", se arata in comunicat.
Demersul entitatilor romane se incadreaza in eforturile generale intreprinse la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene ca urmare a deciziei Consiliului UE din 4 februarie 2011 privind anul 2014 ca termen limita pentru realizarea unei piete de energie electrica pe deplin functionala la nivel pan-european.
"Romania a urmarit atent evolutiile inregistrate in cadrul proiectelor regionale in curs de dezvoltare si a decis, in urma unui proces de analiza si evaluare in cadrul unui Grup de lucru constituit la nivel national, din reprezentanti ai Ministerului Economiei, Comertului si... mai mult
Marti, 20 Decembrie 2011, ora 15:15
Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, a spus joi ca guvernul roman trebuie sa-si respecte angajamentul de a liberaliza piata energiei si ca nu mai este acceptabil ca pretul la energie sa fie mentinut artificial la un nivel scazut pentru toti consumatorii, potrivit NewsIn."Pentru ca Romania sa-si poata valorifica deplin resursele energetice, guvernul trebuie de asemenea sa-si respecte angajamentul de a liberaliza piata energiei.
Inteleg ingrijorarea cu privire la impactul asupra consumatorilor individuali, mai ales asupra celor aflati sub pragul saraciei. Insa puteti aborda acest aspect apeland la o reglementare eficienta, asa cum facem noi in SUA, si acordand subventii categoriilor sociale cele mai sarace, asa cum se intampla in SUA si in Ungaria, tara vecina Romaniei. Nu mai este acceptabil ca pretul la energie sa fie mentinut artificial la un nivel scazut pentru toti consumatorii, chiar si pentru cei care isi pot permite sa plateasca", a spus Mark Gitenstein.De asemenea, el a aratat ca atat timp cat Romania alege sa refuze aplicarea preturilor de piata pentru gaze si electricitate, nu se vor face noi investitii in prospectiuni de noi zacaminte si productia de energie."O asemenea situatie ar insemna pentru Romania alegerea acordarii de subventii unei categorii nejustificat de largi de consumatori in locul crearii de noi locuri de munca, si importul de resurse in locul dezvoltarii resurselor proprii si asigurarii unor posibile exporturi", a declarat Gitenstein... mai mult
Joi, 31 Martie 2011, ora 14:29
Consiliul Concurentei a declansat din proprie initiativa o investigatie pentru a analiza piata de energie electrica, pentru obtinerea de informatii privind modul de functionare a acesteia si identificarea masurilor potrivite pentru a rezolva posibile problemele de concurenta din domeniu, relateaza NewsIn."Avand in vedere importanta deosebita a pietei energiei electrice pentru consumatorii romani si pentru economia nationala, demersul nostru are ca obiective principale analizarea aprofundata a modului in care functioneaza mecanismele concurentiale in acest sector, identificarea si corectarea eventualelor disfunctionalitati de natura anticoncurentiala, precum si stimularea transparentei pe aceasta piata prin informarea opiniei publice in legatura cu concluziile raportului de investigatie" a declarat presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu.
In calitate de autoritate administrativa autonoma, Consiliul Concurentei nu are doar un rol corectiv, ci si unul preventiv, prin monitorizarea pietelor, respectiv supravegherea comportamentului actorilor pe aceste piete si a metodelor folosite de acestia, avand ca scop final protectia intereselor consumatorilor. "Investigatiile utile pentru cunoasterea pietei reprezinta radiografii complexe ale sectoarelor analizate.
Aceste instrumente sunt esentiale in activitatea oricarei autoritati de concurenta, scopul acestor studii sectoriale fiind obtinerea de informatii privind modul de functionare a unei anumite piete precum si... mai mult
Miercuri, 20 Ianuarie 2010, ora 15:40