Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus impunerea de taxe vamale la cerealele importate din Rusia, care sunt in prezent scutite, spre nemultumirea fermierilor din UE, transmite
Pe parcursul anului 2023, România s-a clasat pe locul al patrulea în Uniunea Europeană din perspectiva deficitului de cont curent, conform unor informații recente compilate de Eurostat. Această
Anul 2023 a adus o creștere în importurile și exporturile sectorului agricol, împreună cu o cerere mare pentru servicii de transport specializate. Sectorul agricol pare să fi fost martor la o
În rândul principalelor țări din Europa de Sud-Est, România și Bulgaria sunt singurele care au înregistrat balanțe comerciale negative în primele opt luni ale anului în curs.
Tabloul de Bord al Procedurii de Dezechilibru Macroeconomic, publicat anual de Eurostat, este format din 14 indicatori relevanți pentru detectarea timpurie a dezechilibrelor macroeconomice existente
Consecintele economice ale pandemiei de COVID-19 nu sunt deloc de neglijat pentru Europa. Pe de o parte a avut loc o oprirea productiei (cel putin partial) in multe companii, iar pe de alta parte am
Toate prognozele pentru Romania, inclusiv cea mai optimista, de 4,1%, apartinand Guvernului, indica o incetinire a ritmului de crestere economica pentru acest an fata de anii anteriori, fiind in
Asociatia Marilor Consumatori de Energie din Romania (ABIEC) atrage atentia ca pretul mare al energiei afecteaza competitivitatea industriei romanesti, iar unele companii ar putea fi nevoite sa-si
Cea mai mare parte a exporturilor romanesti se indreapta catre tarile din Vestul Europei, Franta, Germania, Italia si Regatul Unit absorbind 57% din bunurile si serviciile catre Uniunea Europeana si
Economia romaneasca se indreapta spre un record istoric in materie de exporturi in 2019, acestea urmand sa depaseasca pragul de 70 de miliarde de euro, impulsionate de constructia de automobile si
Beneficiile economice potentiale ale digitalizarii ar putea contribui la Produsul Intern Brut al Romaniei cu 42 de miliarde de euro, pana in anul 2025, releva rezultatele Raportului privind
Romania incepe sa castige teren in Europa, dupa ce a devenit a 17-a economie a Uniunii Europene in functie de Produsul Intern Brut (PIB) si a 11-a economie dupa paritatea puterii de cumparare. Pe
Ce inseamna, din punct de vedere economic, grupul Visegrad actual, V4 si cum se raporteaza Romania fata de initiativa de a il extinde la V6, care o include? Intai situatia curenta.
Producatorii de tigarete sunt printre cei mai mari exportatori din Romania, iar in ultimii cinci ani companiile aproape si-au dublat atat exporturile, cat si capacitatile, livrand la extern intre 50
Uniunea Europeana este pe cale sa stabileasca un nou record in ceea ce priveste exporturile de grau, pentru al doilea sezon la rand, in conditiile in care cursul de schimb favorabil si problemele
Mai multe tari europene, printre care Romania si Bulgaria, vor avea de castigat in urma restrictiilor impuse de Rusia asupra exporturilor de grau, intrucat cumparatorii se vor orienta catre alte
Sectorul bancar romanesc are o capacitate buna de a face fata unui soc moderat spre ridicat de retragere a finantarii, in eventualitatea unei agravari a conflictului din Ucraina, potrivit Raportului
Grupul auto francez Renault a decis sa transfere, din India in Romania, productia autovehiculelor de teren Duster destinate pietei din Marea Britanie, a declarat joi directorul de tara pentru Renault
Romania nu va fi afectata in mod direct de decizia Rusiei de a interzice importurile de produse alimentare din SUA si Uniunea Europeana (UE), deoarece exporturile nu erau foarte mari, undeva la 41 de
Grupul elvetian Nestle, care a investit 10 milioane de euro in fabrica de la Timisoara de la achizitia din 2001, exporta in prezent 40% din napolitanele si cafeaua solubila produse in aceasta unitate
Criza a fost depasita in zona euro, daca privim ultimele date economice, care arata ca ritmul de crestere accelereaza, iar costurile de imprumut ale celor mai indatorate tari continua sa scada.
Cu exporturi limitate catre Rusia si Ucraina, o dependenta relativ redusa de gazele rusesti si fara legaturi directe intre sectorul bancar romanesc si institutiile financiare din cele doua tari,
Industria textila din Romania inca trece printr-o perioada mai grea, chiar daca, la nivel european, aceasta da semne de revigorare odata cu imbunatatirea climatului de business european din tarile
Producatorii europeni de zahar, in special firmele din Germania si Franta, vor recupera aproximativ 330 milioane de euro de la statele membre UE de pe urma politicii de sprijinire a exporturilor
Producatorii romani de produse bio exporta de circa doua ori mai mult decat vand pe piata interna, livrarile anuale in strainatate fiind estimate la 200-250 milioane euro, peste 90% dintre acestea
Exporturile de ape minerale naturale si gazoase pe piata comunitara si in tarile terte au totalizat 37.303,1 tone, in primele patru luni din acest an, in crestere cu 5 procente fata de perioada
Mediplus, Polisano si Farmexim, trei dintre cei mai mari distribuitori farmaceutici din Romania, sunt alaturi de fabricile Europharm, Sandoz si Infomed Fluids in top 10 al celor mai mari exportatori
Termocentrala Rovinari, hidrocentrala de la Tarnita si autostrada Craiova-Pitesti constituie proiecte in care sunt asteptate investitii chineze, iar sperata venire a China Development Bank, una
Vanzarile de autovehicule noi au scazut cu 18,6% in primele cinci luni, la 28.059 unitati, iar segmentul autoturismelor a inregistrat livrari mai mici cu 19,8%, la 23.245 unitati, potrivit datelor
Recent m-am intors din Dubai, unde am participat la cel mai important targ de turism din Orientul Mijlociu, Arabian Travel Market (ATM), la invitatia companiei aeriene flydubai.