Romania are un plan foarte bine stabilit in privinta trecerii la moneda euro, iar obiectivul ramane clar anul 2024, a declarat, vineri, ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, in preambulul reuniunii Eurogrup si reuniunii informale a ministrilor de finante (ECOFIN), organizate la Bucuresti, in perioada 5-6 aprilie.
"Romania si-a stabilit un obiectiv clar (de aderare la euro - n. r.) anul 2024. Chiar daca suntem gata cu anumite cerinte, totusi decizia se ia la nivel european. Romania, in acest sens, are un plan foarte bine stabilit. Anul trecut, in decembrie, Guvernul a aprobat un astfel de plan, pentru trecerea la moneda euro. Noi ne tinem de el, ne indeplinim obiectivele, cum am facut intotdeauna", a spus demnitarul.
Intrebat cum comenteaza discutiile din Consiliul Uniunii Europene pe marginea unei Directive prin care ar putea fi introduse cote la produsele accizabile, de tipul alcool sau tigari, Eugen Teodorovici le-a apreciat ca fiind "foarte intense", insa, in opinia lui, nu se va ajunge la o crestere de taxe "in viitorul apropiat".
"Stiti foarte bine ca propuneri pot sa fie, dar important este sa fie discutate si acceptate de toti ministrii de Finante. Punctul meu de vedere, ca ministru de Finante si astazi presedintele ECOFIN-ului, este ca orice fel de discutie vizavi de noi taxari, noi cote de taxare trebuie sa se discute intr-un cadru larg si amanuntit. Nu putem sa ne jucam cu astfel de lucruri la nivel european. Este foarte important sa avem o... mai mult
Vineri, 05 Aprilie 2019, ora 10:35
Romania ar putea intra in sistemul cursurilor de schimb, o antecamera a zonei euro, in 2024, unde trebuie sa ramana cel putin doi ani pana la adoptarea monedei unice, a anuntat, miercuri, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu.
Isarescu a subliniat ca 2024 este un orizont rezonabil de intrare in sistemul cursurilor de schimb, la Profit Financial Forum.
"Orizonul rezonabil, pentru a intra in sistemul cursurilor de schimb, este 2024. De acolo, drumul este doar inainte, ca dureaza doi ani sau mai mult", a spus guvernatorul.
Anterior, ministrul Finantelor indicase drept data de aderare la moneda unica anul 2024, ceea ce presupunea intrarea in sistemul ratelor de schimb cel mai tarziu in 2022.
"Nu este dupa cum vrea guvernatorul, unul sau altul, este o decizie politica, dar este o decizie de mare responsabilitate", a adaugat Isarescu.
Guvernatorul a subliniat ca Romania trebuie sa intre pregatita in zona euro, care nu este o zona de convergenta.
"Zona euro nu este o uniune de convergenta. Si Romania a intrat in UE si a avut cel mai ridicat nivel de convergenta. (...) Nu este un sprint, este o cursa de rezistenta", a adaugat Isarescu.
Profit Financial Forum este o conferinta care reuneste presedintii principalelor banci comerciale, lideri ai companiilor de consultanta, economisti, reprezentanti ai autoritatilor de reglementare si de protectia consumatorilor si in care vor fi discutate probleme legate de sectorul bancar, institutiile... mai mult
Miercuri, 28 Noiembrie 2018, ora 12:43
Bulgaria va depune oficial miercuri cererea de aderare la uniunea bancara, ca parte a obiectivului sau de a deveni a 20-a tara membra a zonei euro, a anuntat ministrul de Finante, Vladislav Goranov.
Aderarea la uniunea bancara, un proces care va dura aproximativ un an, reprezinta primul pas. Tarile membre ale uniunii bancare trebuie sa transfere catre organismele UE puterea de a superviza bancile importante si aceea de a se ocupa de solutionarea bancilor cu probleme. Dupa ce procesul este finalizat sub supervizarea BCE, Bulgaria va putea depune cerere pentru aderarea la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), anticamera zonei euro, unde va ramane cel putin doi ani, transmite Reuters.
Ministrul bulgar de Finante, Vladislav Goranov, care a fost autorizat de Guvern sa trimita o solicitare pentru o stransa cooperare cu BCE, a afirmat ca scrisoarea oficiala va fi trimisa "in cateva ore".
Autoritatile de la Sofia si-au luat o serie de angajamente, inclusiv cooperarea cu BCE, astfel incat in iulie 2019 sa poata adera la uniunea bancara si apoi la euro.
Banca Centrala Europeana ar urma sa deruleze o revizuire a calitatii activelor si teste de stres in randul bancilor bulgare inainte de a-si da acordul pentru intrarea intr-un proces care ar putea dura un an sau ar putea fi si mai indelungat, in functie de progresele statului balcanic.
La intalnirea de saptamana trecuta a Eurogrupului, Banca Centrala Europeana si Comisia Europeana au anuntat ca evaluarea... mai mult
Miercuri, 18 Iulie 2018, ora 17:46
Stacheta pentru statele membre ale Uniunii Europene din Europa de Est care vor sa adere la moneda euro a fost ridicata putin mai sus, observa publicatia Bloomberg.
Bulgaria este ultima tara din fostul bloc socialist care vrea sa adere la euro, dupa ce saptamana trecuta a primit aprobarea Uniunii Europene pentru candidatura sa.
Insa tara vecina a fost nevoita sa accepte conditii mai stricte decat statele care au trecut pana acum la euro.
In plus, ministrii de Finante din zona euro au sugerat ca noile conditii se vor aplica si altor state din regiune, precum Croatia si Romania, care vor sa urmeze Bulgariei in procesul de aderare la zona euro.
Bulgaria, cea mai saraca tara membra a Uniunii Europene, indeplineste toate criteriile nominale pentru aderare la ERM-2. Moneda nationala, leva, este deja legata de euro, datoria publica este sub media din zona euro si sub limita de 60% din PIB ceruta de UE si se inregistreaza un surplus bugetar.
Insa, dupa problemele provocate de datoriile Greciei si scandalurile cu privire la spalarea de bani din tarile care au aderat recent la euro, precum Letonia, Uniunea Europeana nu mai vrea sa isi asume riscuri.
In consecinta, spre nemultumirea autoritatilor bulgare, au fost incluse solicitari suplimentare, precum cooperarea cu uniunea bancara europeana si masuri pentru combaterea coruptiei.
"Aspectele ce tin de supervizarea bancara, convergenta institutionala si cea reala au dobandita o pondere mai importanta cand vine vorba... mai mult
Miercuri, 18 Iulie 2018, ora 12:49
"Vreti o alta criza in zona euro?", i-a replicat speriat europarlamentarul german Markus Ferber lui Jean-Claude Juncker, dupa ce presedintele Comisiei Europene a vorbit, miercuri, despre planul sau privind extinderea eurozonei si initierea discutiilor pe aceasta tema inclusiv cu Romania si Bulgaria.
Reactia din partea aliatului Angelei Merkel a fost starnita de vicepresedintele CE Valdis Dombrovskis, care a preluat si retransmis, sambata, mesajul presedintelui Juncker, relateaza Daily Express.
Markus Ferber crede ca deschiderea negocierilor privind adoptarea monedei euro in Romania si Bulgaria ar duce la o noua criza de tipul celei care a zguduit din temelii in 2015 Grecia si Uniunea Europeana.
In timpul discursului despre viitorul Uniunii Europene, Jean-Claude Juncker a zorit statele din zona non-euro sa adopte moneda unica, pentru ca uniunea sa fie mai puternica dupa Brexit, care se va produce in 2019.
Juncker: E timpul sa aducem Romania si Bulgaria in Schengen. Ce spune de aderarea la euroJuncker vrea summit european la Sibiu, in prima zi dupa BrexitJuncker promite ca si est-europenii vor manca alimente de aceeasi calitate ca restul UEJuncker: Statul de drept nu este optional in Uniunea Europeana!Juncker cere crearea unui Fond Monetar European si a unui Minister European de Economie si Finante
Tarilor care fac acest pas li s-a promis ajutor tehnic si financiar, iar Bulgaria deja si-a exprimat intentia clara de a adera la zona euro, scrie sursa citata.... mai mult
Sambata, 16 Septembrie 2017, ora 20:17
Romania mai are pasi de parcurs pana la adoptarea euro, care trebuie realizata la momentul potrivit, iar pana atunci trebuie sa se concentreze pe reforme structurale, dar mai ales sa evite greselile privind politicile economice, intrucat corectiile sunt dureroase, a declarat seful BNR, Mugur Isarescu.
"Avem multe de facut pentru a adera la euro la momentul potrivit. (...) Romania indeplineste toate cele patru criterii de la Maastricht, dar marea provocare este sa asiguram stabilitatea acestora in timp.
Viitoarea misiune a politicilor economice este sa pastreze echilibrele macroeconomice dobandite cu atat de multe eforturi, concentrandu-se pe reformele structurale", a afirmat Isarescu la conferinta "The Regional Finance and Investment Conference for SouthEast Europe", organizata de Euromoney.
Cand vrea Ponta referendum pentru aderarea la zona euro
Acesta a vorbit despre cresterea eficientei in sectoarele energiei si transporturilor, despre rezolvarea problemelor cu somajul ...citeste mai departe despre "Ce spune Mugur Isarescu despre "marea provocare" a Romaniei pentru aderarea la euro" pe Ziare.com mai mult
Joi, 04 Iunie 2015, ora 13:00
Premierul Victor Ponta considera oportuna pentru Romania organizarea unui referendum in ceea ce priveste aderarea la zona euro, apreciind ca o astfel de masura ar fi "o idee foarte buna".
"Dupa ce presedintele Iohannis va organiza noi consultari cu Parlamentul, cu BNR, cu patronatele, cu sindicatele, trebuie sa facem un mic grup tehnic si sa facem un to do list, cu ce pasi avem de facut pentru a indeplini toate conditiile pentru a fi membri ai zonei euro", a precizat Victor Ponta, joi dimineata, aflat la Conferinta Regionala Euromoney pentru Finante si Investitii pentru Europa de Sud-Est.
Romania si intrarea in zona euro: Il vom prinde pe Dumnezeu de picior?
Potrivit acestuia, "ar fi foarte bine ca inainte de a intra efectiv, in 2019, sa avem un referendum, eu cred ca romanii sunt pro-europeni si vor fi si pro euro, cu conditia sa ii informam bine".
Referendum privind aderarea Romaniei la zona euro?
Premierul a precizat, totusi, ca in discutiile avute saptamana trecuta ...citeste mai departe despre "Cand vrea Ponta referendum pentru aderarea la zona euro" pe Ziare.com mai mult
Joi, 04 Iunie 2015, ora 10:28
Actorii politici au discutat, la cel mai inalt nivel, despre urmatorul mare proiect de tara: aderarea Romaniei la zona euro. Procesul este, insa, unul dificil, iar fiecare pas trebuie sa fie calculat atent, pentru ca daca vom calca stramb, atunci am putea adopta moneda unica fara sa fim pregatiti cu adevarat. Si nu vrem sa facem aceeasi eroare pe care a facut-o Grecia.
Saptamana trecuta, presedintele Klaus Iohannis a discutat cu premierul Victor Ponta si cu guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu. Concluzia a fost ca e nevoie de un consens politic si de adoptarea unui calendar riguros pentru a pregati tara de intrarea in uniunea monetara.
Klaus Iohannis cheama din nou partidele la consultari - care este tema
Guvernul a stabilit anul 2019 ca obiectiv pentru adoptarea monedei euro, insa pare a fi o vorba aruncata in vant, avand in vedere ca mai avem multe etape de parcurs.
"Este o tinta prea optimista, avand in vedere ca Romania trebuie sa intre mai intai in Mecanismul ...citeste mai departe despre "Romania si intrarea in zona euro: Il vom prinde pe Dumnezeu de picior?" pe Ziare.com mai mult
Marti, 02 Iunie 2015, ora 07:36
Adoptarea euro va avea loc cel mai devreme dupa 2020, intrucat termenul asumat politic, 2019, a fost unul formal, fara ca autoritatile sa aiba o agenda si o strategie bine definite, in conditiile in care in 2016 Romania ar trebui sa intre deja in Mecanismul ratelor de schimb, considera economistii.
"Anul 2019 era un obiectiv foarte ambitios, fara indoiala, el a fost insa un obiectiv pur si simplu lansat, dar fara a avea o agenda de parcurs. Ca sa fie fezabil acel 2019 trebuia sa venim urgent cu o agenda de reforme structurale pe care trebuie s-o implementam, care sa ne duca la o convergenta reala sanatoasa, sustenabila pe termen lung si sa ne mentinem in acelasi timp echilibrele macroeconomice, adica noi putem avea o convergenta reala, deci cu crestere economica mai mare decat anticipam printr-o stimulare fiscala, dar care daca produce dezechilibre, n-am facut nimic", a declarat joi Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal si economistul sef al Raiffeisen Bank, la dezbaterea ...citeste mai departe despre "Aderarea Romaniei la zona euro - economistii lanseaza cel mai probabil scenariu" pe Ziare.com mai mult
Joi, 09 Aprilie 2015, ora 18:47