Salariile angajatilor din mediul privat au scazut in primele trei luni din acest an cu 13% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a aplicarii revolutiei fiscale.
Totodata, valoarea bonusurilor primite de angajati au crescut cu 68%, arata o analiza realizata de Smartree, lider pe piata de externalizare a proceselor de HR.
Atat cresterea valorii bonusurilor, cat si scaderea salariilor din primul trimestru din acest an sunt puse pe seama incertitudinii create de modificarile legislative, mai exact de trecerea contributiilor sociale obligatorii din sarcina angajatorului in sarcina angajatului.
Adoptata prin intermediul unei ordonante de urgenta, aceasta schimbare a generat neincredere in randul angajatorilor, dar si o perioada de expectativa in care nu s-au luat decizii privind modificarea veniturilor angajatilor.
In luna martie, insa, odata cu obligativitatea transmiterii in REVISAL a oricarei modificari a salariului de baza brut, a indemnizatiilor, a sporurilor, precum si a altor elemente de calcul salarial, salariile s-au stabilizat, inregistrand acelasi nivel mediu cu cel aferent lunii martie 2017, arata Smartree intr-un comunicat remis Ziare.com.
Bonusuri de compensare
In acelasi context, pentru a compensa scaderile salariale cauzate de ordonanta de urgenta, companiile au acordat angajatilor in primul trimestru al acestui an bonusuri si beneficii extra-salariale mai mari cu 68% fata de media din aceeasi perioada a anului trecut.
Este de... mai mult
Luni, 14 Mai 2018, ora 14:24
Pseudo-revolutia fiscala a insemnat o crestere salariala de 3 lei, dar din punct de vedere aritmetic vorbim de fapt pe undeva despre scaderi, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, Florin Jianu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR).
"Majorarea salariului mediu o vad din punct de vedere matematic. Trebuie sa ne uitam aritmetic la acesta. Daca nivelul salariului minim a crescut, iar nivelul salariului mediu a ramas acelasi, pentru ca 3 lei nu-i mai iei in seama, inseamna ca undeva a scazut. Daca media ramane la fel, iar partea de jos s-a dus mai sus, inseamna ca partea de sus (salariul mediu, n.r.) a venit mai in jos. A venit clasa de sus spre clasa de jos. Asta inseamna ca foarte multor angajati le-a scazut salariul, deci cel aflat peste medie. Deci, pseudo-revolutia fiscala a insemnat 3 lei...", a afirmat Jianu.
Potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), publicate saptamana trecuta, in Romania, castigul salarial mediu nominal net s-a situat, in februarie, la 2.487 de lei, in crestere cu 3 lei fata de luna anterioara.
La nivel brut, castigul salarial mediu nominal a fost de 4.128 lei. mai mult
Luni, 16 Aprilie 2018, ora 15:05
Modificarile legislative din ultimul timp au condus la scaderea veniturilor a mii de persoane din sistemul de invatamant superior, existand si posibilitatea reala ca universitatile sa fie nevoite sa renunte in curand la serviciile unor angajati, asa ca se vorbeste tot mai apasat despre declansarea unor noi proteste sau chiar a grevei generale.
Dupa ce ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, i-a convins zilele trecute pe sindicalistii din FSLI sa renunte la proteste, desi grila de salarii ramane la fel, nemultumirile ies la iveala si in invatamantul universitar.
Claudiu Turcus, lector la Universitatea Babes-Bolyai (UBB), isi invita colegii sa se solidarizeze impotriva schimbarilor fiscale din care au atat de mult de pierdut.
"Am luat in februarie cu 80 lei in minus. E putin, dar avand in vedere ca in iulie 2017 am fost MINTIT ca voi incasa cu 750 lei mai mult, mi se pare un motiv suficient de consistent sa imi indemn colegii sa se solidarizeze cu protestul FSLI", a scris pe Facebook Claudiu Turcus, care are o vechime de 13 ani in invatamant. Mai mult, acesta a declarat miercuri pentru Mediafax ca singura solutie i se pare a fi "greva pe durata nelimitata".
De asemenea, Dan Lazar, prorectorul UBB, a declarat pentru Digi24 ca, incepand din semestrul al doilea, universitatea va renunta la circa 160 de cadre universitare care lucrau cu jumatate de norma, din cauza transferului de contributii sociale de la angajator la angajat.
Situatia nu este singulara, dupa cum... mai mult
Joi, 01 Martie 2018, ora 09:52
Duminica va avea loc un nou protest in Piata Victoriei din Capitala. De data aceasta, nemultumirea principala a celor care vor manifesta este legata de efectele revolutiei fiscale.
De altfel, evenimentul de pe Facebook se intituleaza "Treziti-va! Salariile scad, inflatia creste!"
Protestul este anuntat pentru intervalul orar 18:00 - 23:00.
"Milioane de romani vor avea salariile mai mici ca in 2017 in urma "revolutiei fiscale"!
Indemnam oamenii sa se alature acestui protest. Cerem sindicatelor sa se alature protestului, sa scoata oamenii in strada dimineata si dupa amiaza in timpul saptamanii si sa declanseze GREVA GENERALA!
Au inceput sa apara efectele grave ale revolutiei fiscale, combinata cu noua lege a salarizarii si ordinul de ministru privind sporurile pentru fiecare categorie in parte. Salariile au inceput sa scada dupa ce contributiile sociale au trecut din sarcina angajatorului in cea a angajatului.
Fluturasii cu salariile micsorate pe luna ianuarie au inceput sa fie primite de angajatii de la buget sau din mediul privat. Alti angajati urmeaza sa primeasca fluturasii cu salarii mai mici in urmatoarele zile. Maririle salariale care au fost anuntate pentru 2018 se dovedesc doar praf in ochii angajatorilor.
Cei afectati care lucreaza la stat lucreaza in domeniul invatamantului, sanatatii, administratiei publice si lista continua. Angajatii care lucreaza in domeniul privat vor fi cei mai mult afectati deoarece multi angajatori nu au crescut... mai mult
Duminica, 11 Februarie 2018, ora 07:50
Toti salariatii care vor da in judecata statul sau angajatorii pentru a-si recupera pierderile salariale suferite in urma revolutiei fiscale pot primi asistenta juridica din partea Blocului National Sindical (BNS), incepand cu data de 8 februarie.
"Intre 30.000 si 50.000 de angajati din sectorul public sunt afectati in mod direct de experimentele fiscale si cele de politica salariala practicate de actuala coalitie (PSD-ALDE -n.red.), iar peste 2 milioane de angajati din mediul privat sunt deja victime sigure ale aceluiasi model pagubos de fiscalizare a muncii", apreciaza BNS intr-un comunicat remis joi redactiei Ziare.com.
Tuturor acestor angajati pagubiti prin aplicarea prevederilor Legii 153/2017 si a Ordonantelor 79/2017 si 82/2017, BNS le pune le dispozitie un set de informatii juridice si formulare standardizate. Acesta ar urma sa le fie de ajutor salariatilor atunci cand se vor hotari sa dea statul sau angajatorii in judecata pentru a-si recupera pierderile salariale suferite dupa data de 1 ianuarie 2018.
Proiectul de asistenta juridica standardizata este disponibil, incepand din 8 februarie 2018, pentru toti salariatii afectati de revolutia fiscala.
BNS sustine ca membrii sai sunt pregatiti sa se implice in sustinerea initiativelor care vor duce la restabilirea unei relatii sanatoase pe piata muncii.
"Realitatea este ingrijoratoare, iar artificiile fiscale continua intr-un ritm alarmant, prin ordonante de urgenta validate de Guvern, aparute si... mai mult
Joi, 08 Februarie 2018, ora 14:02
Cel putin o treime dintre bugetari si multi angajati ai firmelor mici si mijlocii vor avea salarii miscorate ca urmare a revolutiei fiscale. Vor fi afectati angajati din Educatie, Sanatate, Politie, Justitie, ministere, persoane fara functii de conducere, afirma liderul Cartelului Alfa, Bogdan Hossu.
Intr-un interviu pentru Ziare.com, Bogdan Hossu a detaliat efectele grave ale revolutiei fiscale, combinata cu noua lege a salarizarii si ordinul de ministru privind sporurile, pentru fiecare categorie in parte. Bogdan Hossu apreciaza ca ele sunt consecinta unei crase lipse de profesionalism la nivelul decidentilor.
Liderul Cartel Alfa spune ca revolutia fiscala ar trebui anulata, dar asta ar crea grave probleme pentru patronii care au majorat salariile brute si ar obliga statul sa majoreze salariile bugetarilor efectiv cu 25%. In plus, tot bugetul e construit pe transferul contributiilor.
In opinia lui Bogdan Hossu, haosul cu Declaratia 600 a fost creat pentru "interesele unor politicieni, care prin acest mecanism sa-si acopere totalitatea veniturilor".
Cati bugetari au pierdut la salariu ca urmare a modificarilor fiscale intrate in vigoare la 1 ianuarie?
O imagine foarte precisa nu avem inca, informatiile se inmultesc de la o zi la alta, dar estimarea noastra este ca in sectorul bugetar aproximativ 30% vor avea venituri mai mici. Si se pare ca procentul va creste.
In principiu au fost afectati cei care aveau sporuri speciale pentru lucrul cu programe... mai mult
Marti, 06 Februarie 2018, ora 00:00
Salariile persoanelor cu handicap grav sau accentuat scad de la 1 ianuarie cu aproape 7%, din cauza noilor prevederi fiscale din OUG 79/2017. Situatia este similara cu cea a specialistilor IT, despre care s-a tot vorbit in ultima vreme.
Mai rau, efectele in cazul persoanelor cu handicap sunt si mai grave pentru ca au salarii mult mai mici decat informaticienii si sunt mult mai numeroase decat acestia, semnaleaza tDigi24.
Daca in cazul specialistilor IT s-a vorbit despre solutia oferirii de ajutoare suplimentare in compensatie, cu care noul ministru de Finante, Eugen Teodorovici, nici nu este de acord, in cazul persoanelor cu handicap nu este clar care ar fi varianta de corectare a nedreptatii.
Conform unor documente oficiale, in 2017 existau in Romania circa 127.000 de angajati cu dizabilitati importante, care vor suferi scaderi de salarii. Multi angajatori nu stiu cum sa aplice corect noile prevederi fiscale si nici daca acesti salariati, care anul trecut aveau cota zero la impozit, trebuie sa achite 10% de la 1 ianuarie.
"Cei de la Resurse Umane m-au anuntat ca de la 1 ianuarie 2018 platesc impozit pe venit de 10%. Nu au stiut sa imi spuna care este prevederea", a declarat un tanar cu handicap de gradul II (accentuat), la postul citat.
Citeste si:
Noul program de guvernare: TVA de 18% in 2019, salariu mediu de 1.000 de euro in 2020Talpes (Bitdefender): Ordonanta fiscala afecteaza industria IT. Daca se continua in ritmul asta, multi se vor gandi sa-si mute... mai mult
Vineri, 02 Februarie 2018, ora 16:56