În timp ce factorii politici de decizie ai Uniunii Europene vorbesc cu mândrie despre economia spațială a blocului comunitar și despre cum UE va deveni lider mondial în domeniul materialelor
După politica agresivă de ridicare a dobânzilor de referință pentru a aduce inflația la marje sub 2%, Banca Centrală Europeană pare să se îndrepte către țintele stabilite anul trecut.
Ministerul Finanțelor a alocat pentru anul 2024 un plafon de garanții de 1 miliard de lei pentru continuarea programului „Noua Casă”. Cei care își doresc să achiziționeze o locuință în
Cu o economie care se resimte puternic, în urma crizei energetice din ultimul an, cu o scădere abruptă a nivelului de trai, din cauza inflației istorice, Comisia Europeană anunță prin Eurostat
Vânzările pe segmentul business travel au susținut puternic în primele nouă luni ale anului în curs activitatea uneia din cele mai mari companii de profil din România.
Iarna aceasta, numarul turistilor din strainatate prezenti in statiunile de pe Valea Prahovei a scazut considerabil. Si romanii care au venit in vacanta la munte au fost mai putini fata de alti ani.
Administratia Trump pregatete un program in valoare de 1.000 de miliarde de dolari in domeniul infrastructurii, concentrat pe proiecte din sectorul transporturilor, in cadrul masurilor de revigorare
In frumosul palat ridicat de postelnicul Costache Sutu in centrul Capitalei, incepand cu luna februarie a anului 2020, publicul bucurestean poate admira, in cadrul expozitiei "ELITE SI BLAZOANE IN
O crestere economica de cinci procente estimeaza Guvernul, un optimist temperat insa de agentia de rating japoneza JCRA, care sustine ca Romania va inregistra o crestere economica de numai 3%, in
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, in contextul in care Romania a pierdut locul in Consiliul de Securitate al ONU, ca tara noastra "s-a angajat mai tarziu in aceasta competitie".
Presedintele Romaniei a implinit patru ani la Palatul Cotroceni, iar reusitele sale sunt estompate de criza politica profunda generata de guvernarea PSD-ALDE. Sansele lui de a fi reales depind, in
Producatorii de energie regenerabila din Romania ar putea, in curand, sa nu mai conteze pe subventii in planurile lor de afaceri, intrucat costurile specifice de investitie in acest sector au scazut,
Economia Romaniei ar putea creste cu 4%, in 2018, in timp ce inflatia la finalul anului poate ajunge la 3,2%, iar cursul la 4,65 lei/euro, reiese dintr-o analiza realizata de OTP Asset Management.
85 de companii si-au rezervat deja standuri la Targul National Imobiliar TNI, aflat anul acesta la a 25-a editie. Evenimentul este organizat in perioada 19-21 MAI in Sala Unirea din Palatul
Turcii stabiliti in strainatate sunt indemnati sa revina acasa insotiti de cetateni straini, intr-o campanie initiata de presedintele Recep Erdogan prin care se incearca salvarea turismului din tara.
Luna februarie ii va aduce din nou fata in fata pe Recep Erdogan si Vladimir Putin, in contextul unui intalniri la nivel inalt din calendarul Inaltului Consiliu de Cooperare Turcia-Rusia.
Spania se confrunta cu o criza politica de proportii, in cele 7 luni de la expirarea mandatului guvernului Rajoy, liderii partidelor politice parlamentare nefiind in stare sa formeze o coalitie care
Economia Statelor Unite nu a dat semne de revigorare, in ciuda increderii manifestate de oficialii Rezervei Federale si de administratia Obama la inceputul acestui an. Dupa un prim trimestru cu o
Ideea ca un conflict pe cai economice ii putea intoarce pe irakieni impotriva lui Saddam, pe libieni impotriva lui Ghaddafi sau pe cubanezi impotriva lui Castro s-a dovedit deja ineficienta.
Valoarea tranzactiilor a crescut spectaculos, cu 186% in 2014 comparativ cu 2013, ajungand la o valoare totala de 3,14 miliarde USD, in timp ce numarul lor a crescut cu doar 24% in acelasi interval,
Zona Asiei ramane in continuare pilonul cresterii economice la nivel global, dar de aceasta data nu China va conduce topul economiilor potente la nivel mondial, ci India.
Economia mondiala s-a zbatut in 2014 in acelasi sant in care a fost lasata in 2008. In ciuda unor actiuni ferme intreprinse de guvernele din zona euro si din Statele Unite, ambele economii se
Cererea pentru spatii comerciale va creste in acest an atat in cadrul galeriilor comerciale, cat si in parcurile de retail si mall-urile mari, companii de moda precum LPP, Debenhams, Marks & Spencer,
Cu dobanzi aproape de 0 si o abundenta a lichiditatilor in piata, politicile economice sunt puse acum in impas. Slabiciunea economica a unor piete emergente arata ca, in cazul unui colaps financiar,
Pericolul unei noi crize economice globale este inca prezent, chiar daca o revigorare a economiilor britanice si americane au inseninat in acest an peisajul economic. Zona asiatica este insa
Presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a prezentat strategia institutiei in fata membrilor Parlamentului European, anuntand mentinerea unei politici monetare relaxate pana la atingerea
Trei runde de negocieri au fost necesare ca Vladimir Putin sa isi faca curaj pentru a promulga Legea bugetului pe 2015. Aceasta a ajuns in cele din urma in Duma, camera inferioara a Parlamentului,