Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit, vineri, ca pe data de 17 decembrie sa se desfasoare ultimul termen al dosarului privind retrocedarea ilegala a unor terenuri din Constanta si Mamaia, in care sunt judecati, printre altii, Radu Mazare, Cristian Borcea si Nicusor Constantinescu.
La termenul de vineri al procesului, avocatii care ii apara pe Mazare, Borcea si Constantinescu au anuntat ca acestia nu doresc sa fie audiati in instanta.
Dintre cei trei, doar Borcea s-a prezentat in sala de judecata. Radu Mazare a fugit din Romania in Madagascar, iar Nicusor Constantinescu se afla in detentie, el avand condamnari in alte dosare.
Citeste si: Dosarul Retrocedarilor de pe litoral: De ce DNA cere 15 ani de inchisoare in cazul lui Radu Mazare
Fostul presedinte al Consiliului Judetean Constanta a transmis prin avocatul sau ca nu doreste sa asiste la proces. El a depus o cerere de recuzare a presedintelui completului de judecata, Ionut Matei, solicitare care a fost insa respinsa.
Judecatorul Ionut Matei a stabilit ca pe data de 14 decembrie sa fie audiati doi dintre inculpati, dar si martorii ceruti de DNA, urmand ca termenul final sa aiba loc pe 17 decembrie.
Procesul se afla in faza de apel la Instanta suprema.
Citeste si: Exclusiv - Cele 7 randuri care i-au adus lui Mazare o sentinta cu suspendare intr-un caz cu prejudiciu de 114 milioane de euro
Prima sentinta
In iulie 2017, fostul primar al municipiului Constanta Radu Mazare a fost condamnat... mai mult
Vineri, 16 Noiembrie 2018, ora 15:10
Motivarea sentintei in cazul retrocedarii a 5.000 de hectare de padure in localitatea buzoiana Gura Teghii scoate la iveala cum afaceristii si inaltii functionari din administratia locala si-au unit interesele pentru a se imbogati usor, in dauna statului, respectiv a romanilor.
Sumele care ar fi fost date ca spaga in acest caz sunt uluitoare. De exemplu, un inginer silvic ar fi primit mita un milion de euro. Procesul a durat aproape trei ani.
In acest caz, fostii prefecti de Buzau, Paul Beganu si Maria Buleandra, au fost condamnati la 9 ani si 8 luni de inchisoare, respectiv 5 ani si 6 luni de inchisoare.
Omul de afaceri Gheorghe Ceteras a primit 10 ani si opt luni de detentie, iar Alexandru Lefter, fostul sef de la Inspectoratului Teritorial Regim Silvic si Vanatoare (ITRSV) Focsani, a fost condamnat la 5 ani de inchisoare.
"A batjocorit prin faptele comise inalta functie publica detinuta", a motivat instanta in cazul fostului prefect Paul Beganu.
In total, 12 persoane au fost condamnate in acest proces, printre care un avocat, un judecator, functionari publici sau afaceristi.
"A ales sa nesocoteasca relatiile sociale care reglementeaza indeplinirea corecta si impartiala a atributiilor de magistrat ce ii reveneau, preferand sa abdice de la menirea nobila de a imparti dreptatea in mod echitabil, in schimbul unei sume foarte insemnate de bani", a motivat instanta de ce l-a condamnat pe un judecator, implicat in acest caz, la 5 ani de inchisoare.
Cazul a... mai mult
Vineri, 24 August 2018, ora 09:03
Instanta suprema ar putea pronunta astazi prima sentinta in dosarul retrocedarii ilegale a peste 43.000 de hectare de padure in judetul Bacau, in care sunt judecati fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul senator PNL Tudor Chiuariu si fostul deputat PSD Ioan Adam.
Pana in prezent, pronuntarea a fost amanata de cinci ori in acest caz.
Dosarul retrocedarilor a fost trimis in instanta in ianuarie 2015, procesul avand peste 60 de termene de judecata. Sentinta ce va fi data de Inalta Curte nu este definitiva si poate fi contestata la Completul de 5 judecatori.
S-au cerut pedepse cu executare
La ultimul termen al procesului, in 21 februarie, un procuror de la DNA a solicitat magistratilor condamnarea tuturor inculpatilor din acest dosar la pedepse cu executare, orientate spre maximul prevazut de legea penala.
Citeste si: DNA cere pedeapsa maxima pentru Viorel Hrebenciuc in dosarul retrocedarilor: 12 ani de inchisoare
"Va rog sa aveti in vedere gravitatea deosebita a faptelor retinute in sarcina inculpatilor si sa aveti in vedere si calitatea persoanelor, care au avut atributii in domeniul legislativ, fosti ministri, oameni de afaceri. Vorbim de o valoare foarte mare a prejudiciului, de 300 de milioane de euro. Coruptia este o amenintare majora la adresa societatii, iar inculpatii au incercat sa corupa pentru a-si atinge scopul", a spus procurorul in sala de judecata.
Acuzatiile DNA
In octombrie 2015, Viorel si Andrei... mai mult
Miercuri, 09 Mai 2018, ora 07:36
Magistratii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au programat pentru miercuri dezbaterile finale in dosarul retrocedarilor ilegale de paduri, in care sunt judecati Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, Tudor Chiuariu si Ioan Adam.
Dosarul a fost trimis in instanta in ianuarie 2015, procesul avand peste 60 de termene de judecata. In octombrie 2015, Viorel si Andrei Hrebenciuc, dar si fostul deputat Ioan Adam si-au recunoscut vinovatia, solicitand sa fie judecati prin procedura simplificata.
Ce a recunoscut Hrebenciuc
Astfel, Viorel Hrebenciuc si-a recunoscut faptele in fata judecatorilor si a povestit ca a acceptat sa intervina pe langa functionarii unor institutii din Bacau pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza sa intre in posesia a 43.000 de hectare de padure. In schimbul interventiei, Hrebenciuc urma sa primeasca 12.000 de hectare, prin incheierea unui act aditional pe numele fiului sau.
Viorel Hrebenciuc a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta si spalare a banilor. In acelasi dosar, fostul deputat Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz in serviciu, constituirea unui grup infractional organizat, cumparare de influenta, iar fostul ministru al Justitiei Tudor Chiuariu este acuzat de constituire a unui grup infractional organizat, trafic de influenta si spalarea banilor.
De asemenea, au fost trimisi in judecata Lorand Andras Ordog, judecator in cadrul... mai mult
Miercuri, 21 Februarie 2018, ora 08:46
Fost ministru al Transporturilor in Guvernul Ponta, actual deputat din partea PNL in Parlamentul European, Ramona Manescu a castigat 2,35 milioane de euro din specularea drepturilor succesorale ale unor terenuri din Sectorul 6.
S-a intamplat la inceputul carierei sale politice, in 2005-2007, cand era vicepresedinte al Autoritatii Nationale pentru Tineret, sustine RISE Project. Jurnalistii de la publicatia citata au descoperit 14,2 hectare retrocedate suspect, pe raza Sectorului 6, in beneficiul eurodeputatului Ramona Manescu, al fostului primar Cristian Poteras (51 de ani) si al magnatului imobiliar Dragos Dobrescu (46 de ani).
In prezent, Poteras ispaseste o condamnare de opt ani de inchisoare, dictata in 2015, pentru retrocedarea frauduloasa a 12 hectare in Sectorul 6.
Retrocedarile prezentate acum de RISE nu au legatura cu condamnarea lui penala, dar au fost facute in favoarea acelorasi beneficiari si in aceeasi perioada de timp.
E neclar daca au incalcat legea fondului funciar - asa cum au facut-o cele pentru care Poteras a fost trimis la inchisoare. Dar e clar ca au fost, ca si celelalte, preferentiale si speculative.
Actionand prin intermediul unor interpusi, Manescu, Poteras si Dobrescu au cumparat, impreuna - de la niste oameni simpli, care isi pierdusera speranta ca statul le va mai da inapoi ceea ce le luase in timpul comunismului - drepturile succesorale asupra unor terenuri. Au platit pentru ele 327.000 de euro.
Imediat ce si-au insusit aceste... mai mult
Marti, 14 Februarie 2017, ora 22:34
Omul de afaceri Remus Truica si printul Paul al Romaniei au fost trimisi in judecata, miercuri, de procurorii DNA, in dosarul retrocedarilor ilegale. Cei doi se afla in arest la domiciliu.
Potrivit unui comunicat al institutiei anticoruptie, Remus Truica este acuzat de trafic de influenta, spalare de bani, constituire de grup infractional organizat, dare de mita si complicitate la abuz in serviciu.
De asemenea, printul Paul al Romaniei este acuzat de cumparare de influenta, spalare de bani si complicitate la abuz in serviciu.
In acelasi dosar, au mai fost trimise in judecata, sub control judiciar, alte 9 persoane, printre care si jurnalistul Dan Andronic, precum si 11 persoane aflate in stare de libertate. Printre acestea se numara si cetatenii israelieni Benyamin Steinmetz, Tal Silberstein si Moshe Agavi, pentru care s-a cerut arestarea preventiva in lipsa.
"Acuzatiile retinute in sarcina inculpatilor vizeaza infractiuni comise in perioada 2006 -2013 in diferite forme de ...citeste mai departe despre "Printul Paul si Remus Truica, trimisi in judecata in dosarul retrocedarilor ilegale" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 18 Mai 2016, ora 16:55
Un avocat din Buzau si omul de afaceri Gheorghe Ceteras au fost condamnati la doi ani de inchisoare cu suspendare dupa ce i-au cerut lui Gheorghe Paltin Sturdza 10.000 de hectare de padure pentru a interveni la functionari astfel ca el sa intre in posesia a 43.000 de hectare de padure.
Decizia nu e definitiva, transmite News.ro.
Curtea de Apel Brasov l-a condamnat pe Gheorghe Ceteras la doi ani de inchisoare pentru trafic de influenta si a dispus suspendarea, sub supraveghere, a executarii pedepsei, cu un termen de incercare de patru ani.
Totodata, potrivit sentintei postate pe portalul instantelor de judecata, magistratii brasoveni l-au condamnat pe avocatul din Buzau Mihail Cosmin Vasile la doi ani de inchisoare pentru trafic de influenta si au dispus suspendarea, sub supraveghere, a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de patru ani.
Retrocedari ilegale la Buzau: Primele retineri, inclusiv un fost prefect si un om de afaceri
Cei doi au fost obligati ...citeste mai departe despre "Retrocedari ilegale: Un om de afaceri si un avocat, inchisoare cu suspendare - i-au cerut lui Paltin Sturdza 10.000 de h de padure" pe Ziare.com mai mult
Joi, 05 Mai 2016, ora 16:55
Ministrul Mediului, Cristiana Pasca Palmer, a semnat, miercuri, un ordin prin care este revocat din functie seful Romsilva, Adam Craciunescu, implicat intr-un dosar instrumentat de procurorii DNA legate de retrocedari ilegale de paduri.
"Miercuri, 13 ianuarie 2016, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Cristiana Pasca Palmer, a semnat ordinul de revocare a domnului Adam Craciunescu din calitatea de membru in Consiliul de Administratie al Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva.
Referitor la functia de director general al RNP Romsilva, ocupata de domnul Adam Craciunescu, Conform OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa a ...citeste mai departe despre "Seful Romsilva, revocat din functie: E implicat in dosarul retrocedarilor ilegale" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 13 Ianuarie 2016, ora 17:46
Primarul din Selimbar, Daniel Maricuta, mai multi angajati ai Primariei si notari publici din Sibiu sunt vizati de ancheta DNA pentru obtinerea de foloase necuvenite de peste 114 milioane de euro, anchetatorii spunand ca un constructor i-a oferit edilului, ca mita, apartamente de 2 milioane de euro.
Surse Mediafax care citeaza documente ale anchetatorilor au declarat, miercuri, ca mai multi angajati ai Primariei Selimbar, judetul Sibiu, sunt vizati de ancheta DNA, fiind suspectati ca au dobandit terenuri din comuna de la persoane care erau indreptatite la reconstituire si ca au vandut aceste terenuri investitorilor la pret mare.
Potrivit surselor citate, perchezitiile se desfasoara atat la domiciliile persoanelor vizate, cat si la sediul Primariei Selimbar si la Oficiul Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliara Sibiu.
Perchezitii DNA la zeci de adrese intr-un dosar de retrocedari ilegale: prejudicii de 114 milioane de euro
Persoanele vizate sunt primarul comunei ...citeste mai departe despre "Retrocedari ilegale intr-o comuna din Sibiu: Edilul si oamenii lui, mita de peste 100 de milioane de euro" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 14 Octombrie 2015, ora 18:13